Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.070 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9, art. 13 si art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale, precum si ale ordonantei de urgenta, in ansamblul sau
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 1 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "CIF" - S.A. din Deva în Dosarul nr. 2.933/300/2010 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.933/300/2010, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale.
Excepţia a fost invocatã de Societatea Comercialã "CIF" - S.A. din Deva într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri privind o ordonanţã de platã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei îşi structureazã critica pe douã coordonate:
- neconstituţionalitatea extrinsecã a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 prin raportare la prevederile constituţionale cuprinse în art. 115 afecteazã regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale. Astfel, autorul aratã cã este încãlcat dreptul constituţional la apãrare prin procedura rapidã şi superficialã instituitã de ordonanţa de urgenţã;
- neconstituţionalitatea intrinsecã a prevederilor art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007.
Astfel, art. 9 din ordonanţa de urgenţã contravine art. 1 alin. (3), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 44 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât decãderea debitorului din dreptul de a contesta creanţa prin întâmpinare îl priveazã pe acesta de dreptul la un proces echitabil. Teza întâi a alin. (3) al art. 9 încalcã dispoziţiile art. 129 din Constituţie, întrucât îngrãdeşte dreptul pãrţii nemulţumite de hotãrârea de respingere a cererii de emitere a unei ordonanţe de platã de a se adresa instanţei superioare pentru verificarea legalitãţii şi temeiniciei primei hotãrâri.
Dispoziţiile art. 13 din ordonanţa de urgenţã violeazã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (2), precum şi dispoziţiile art. 6 par.1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 14 par. 1 teza întâi din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, întrucât restrânge dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la o judecatã imparţialã, precum şi dreptul acestora de a beneficia de un control judiciar real, obiectiv şi efectiv.
Prevederile art. 14 din ordonanţa de urgenţã limiteazã accesul liber la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie, întrucât hotãrârea de respingere a cererii în anulare nu poate fi atacatã cu recurs, iar alin. (2) al art. 14 vine în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 126 alin. (2) şi art. 129 şi cu prevederile din actele internaţionale menţionate, întrucât oferã posibilitatea, fãrã desfãşurarea unui proces pe fondul cauzei, de a se emite un titlu executoriu împotriva unui pretins debitor, deşi acesta a depus toate demersurile necesare în vederea protejãrii intereselor sale legitime.
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 şi art. 14 este întemeiatã, întrucât debitorul nu poate invoca apãrãri de fond, în timp ce excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din ordonanţã este consideratã neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 118/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008. Analizând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea constatã cã, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe lângã dispoziţiile art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, şi prevederile ordonanţei de urgenţã, în ansamblul sãu.
Dispoziţiile art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 au urmãtorul cuprins:
- Art. 9: "(1) Sub sancţiunea decãderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare.
(2) În cazul în care debitorul contestã creanţa, instanţa verificã dacã aceastã contestaţie este întemeiatã.
(3) În cazul în care contestaţia este întemeiatã, instanţa va respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabilã. În aceastã situaţie, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecatã potrivit dreptului comun.";
- Art. 13: "(1) Împotriva ordonanţei de platã debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicãrii acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluţioneazã de cãtre instanţa competentã pentru judecarea fondului cauzei în primã instanţã.
(3) Cererea în anulare nu suspendã executarea. Suspendarea va putea fi însã încuviinţatã, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cãrei cuantum va fi fixat de instanţã.
(4) Dacã instanţa învestitã admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de platã, pronunţând o hotãrâre irevocabilã. Prevederile art. 9 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) Hotãrârea prin care a fost respinsã cererea în anulare este irevocabilã.";
- Art. 14: "(1) Ordonanţa de platã, devenitã irevocabilã ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu.
(2) Împotriva executãrii silite a ordonanţei de platã debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) care garanteazã drepturile şi libertãţile cetãţenilor, art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementãrilor internaţionale cuprinse în tratate privind drepturi şi libertãţi fundamentale ale omului, ratificate de România, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativã, art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi art. 129 privind folosirea cãilor de atac, precum şi prevederilor cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi în art. 14 paragraful 1 referitor la egalitatea în faţa instanţelor de judecatã din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, atât în ansamblul sãu, cât şi asupra prevederilor art. 9, art. 13 şi art. 14, prin raportare la critici asemãnãtoare, constatând cã sunt constituţionale.
În ceea ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 1.476 din 11 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011, şi Decizia nr. 1.070 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009, Curtea a statuat cã îndeplinirea obligaţiei asumate de România faţã de statele membre ale Uniunii Europene, constând în transpunerea, pânã la momentul aderãrii, a tuturor directivelor comunitare în vigoare la data semnãrii Tratatului de aderare, poate fi consideratã o situaţie extraordinarã a cãrei reglementare nu mai poate fi amânatã, ţinând cont de faptul cã, astfel cum se precizeazã în preambulul ordonanţei, aceasta transpune în legislaţia naţionalã prevederile Directivei 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plãţilor în tranzacţiile comerciale. Nu poate fi reţinutã susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia nu era necesarã emiterea ordonanţei de urgenţã criticate, întrucât deja exista în domeniu o reglementare suficientã, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã. Sub acest aspect, Curtea a observat cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007, transpunând directiva europeanã amintitã şi vizând numai obligaţiile rezultate din contracte comerciale, are ca scop îmbunãtãţirea funcţionãrii pieţei interne a Uniunii Europene. De aceea, astfel cum prevede chiar directiva transpusã, domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 este limitat la plãţi efectuate în temeiul unor tranzacţii comerciale şi nu reglementeazã tranzacţiile cu consumatorii ori dobânda pentru alte plãţi, care pot fi supuse prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001.
Distinct de cele arãtate mai sus, Curtea mai reţine cã prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeanã din 2005, ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, autoritãţile române şi-au asumat obligaţia transpunerii Directivei 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plãţilor în tranzacţiile comerciale, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 200 din 8 august 2000. Având în vedere cã pânã la data dobândirii de cãtre România a calitãţii de stat membru al Uniunii Europene, respectiv 1 ianuarie 2007, aceste obligaţii nu fuseserã îndeplinite, apare ca fiind justificatã adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9, art. 13 şi art. 14 din ordonanţã, Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri, exemple fiind Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptatã pentru a stabili mãsuri pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecatã şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege.
Curtea observã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 reglementeazã procedura recuperãrii pe cale judecãtoreascã exclusiv a acelor creanţe care izvorãsc din contracte comerciale şi care sunt certe, lichide şi exigibile. În acest scop, la cererea privind creanţa de platã a preţului, creditorul trebuie sã anexeze, potrivit art. 6 alin. (2) din ordonanţã, înscrisurile ce atestã cuantumul sumei datorate, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Potrivit art. 9, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare, instanţa urmând sã verifice dacã aceastã contestaţie este întemeiatã, iar art. 10 alin. (1) prevede cã, în cazul în care, ca urmare a verificãrii cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor pãrţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constatã cã cererea este întemeiatã, instanţa emite o ordonanţã de platã, în care se precizeazã suma şi termenul de platã. Conform art. 13 alin. (1), împotriva ordonanţei de platã debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicãrii acesteia. Din toate aceste texte de lege rezultã în mod evident cã procedura ce face obiectul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 se desfãşoarã într-un cadru procesual menit sã asigure toate garanţiile ce caracterizeazã un proces echitabil, iar debitorul are la îndemânã suficiente mijloace procedurale pentru a-şi apãra interesele.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia, considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, precum şi a ordonanţei de urgenţã în ansamblul sãu, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "CIF" - S.A. din Deva, în Dosarul nr. 2.933/300/2010 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
