Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.069 din 16 septembrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15-19 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001  privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.069 din 16 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15-19 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 7 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Doina Suliman -magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Pro Confort" - S.R.L. din localitatea Voluntari în Dosarul nr. 1.035/260/2009 al Tribunalului Bacãu Secţia comercialã şi contencios administrativ şi de Societatea Comercialã "Atlev" - S.R.L. din municipiul Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 2.769/338/2009 al Judecãtoriei Zãrneşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 8.517D/2009 şi nr. 447D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii cauzelor.
Curtea dispune, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , conexarea Dosarului nr. 447D/2010 la Dosarul nr. 8.517D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.035/260/2009, Tribunalul Bacãu - Secţia comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1519 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Pro Confort" - S.R.L. din localitatea Voluntari.
Prin Încheierea din 18 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.769/338/2009, Judecãtoria Zãrneşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Atlev" - S.R.L. din municipiul Sfântu Gheorghe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reglementeazã o procedurã de constatare a contravenţiei bazatã pe încãlcarea regulii potrivit cãreia sarcina probei revine celui ce acuzã - deci agentului constatator, şi nu contravenientului, ceea ce conduce la nesocotirea dreptului de acces liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apãrare, consacrate în prevederile constituţionale ale art. 16, 21 şi 24. Prin urmare, este contrar principiilor fundamentale enunţate mai sus ca fapta contravenţionalã sã fie constatatã exclusiv pe baza susţinerilor agentului constatator, consemnate în procesul-verbal de contravenţie, care, în calitate de act administrativ, beneficiazã de prezumţia de legalitate şi de temeinicie, deşi acestea nu sunt prezumţii consacrate legislativ, fiind doar unanim acceptate în practica instanţelor de judecatã şi în doctrina de specialitate. Mai mult, petentul este obligat sã probeze contrariul situaţiei de fapt reţinute în procesul-verbal de cãtre agentul constatator, chiar şi atunci când acesta nu le constatã personal sau când procesul-verbal nu conţine suficiente indicii referitoare la identitatea martorilor sau la probele pe care se bazeazã constatarea contravenţiei, ceea ce poate genera abuzuri din partea autoritãţii.
Instanţele de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 15: "(1) Contravenţia se constatã printr-un procesverbal încheiat de persoanele anume prevãzute în actul normativ care stabileşte şi sancţioneazã contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducãtori ai autoritãţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevãzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor constatã contravenţii privind: apãrarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigãrilor şi bãuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotãrâre a Guvernului.";
- Art. 16: "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncã ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost sãvârşitã, precum şi arãtarea tuturor împrejurãrilor ce pot servi la aprecierea gravitãţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţioneazã contravenţia; indicarea societãţii de asigurãri, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitãrii în termen de 48 de ore a jumãtate din minimul amenzii prevãzute de actul normativ, dacã acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a cãii de atac şi organul la care se depune plângerea.
(1^1) În cazul contravenienţilor cetãţeni strãini, persoane fãrã cetãţenie sau cetãţeni români cu domiciliul în strãinãtate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi urmãtoarele date: seria şi numãrul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberãrii acestuia şi statul emitent.
(2)-(4) abrogate.
(5) În cazul în care contravenientul este minor procesulverbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul pãrinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
(6) În situaţia în care contravenientul este persoanã juridicã în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintã.
(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sã aducã la cunoştinţã contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesulverbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulitãţii procesului-verbal.";
- Art. 17: "Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei sãvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnãturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constatã şi din oficiu.";
- Art.18: "Contravenientul este obligat sã prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cãrora se fac menţiunile prevãzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.";
- Art.19: "(1) Procesul-verbal se semneazã pe fiecare paginã de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se aflã de faţã, refuzã sau nu poate sã semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sã fie confirmate de cel puţin un martor, în acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnãtura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod."
Autorii excepţiei susţin cã aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 - Dreptul la apãrare.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textele de lege atacate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi texte fundamentale invocate şi în prezenta cauzã.
În acest sens sunt, de pildã, <>Decizia nr. 520 din 8 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, şi <>Decizia nr. 338 din 17 martie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, constatând, pentru argumentele acolo reţinute, cã acestea nu instituie privilegii sau discriminãri şi nici nu afecteazã dreptul pãrţilor la un proces echitabil sau la apãrare.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauzã.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Pro Confort" - S.R.L. din localitatea Voluntari în Dosarul nr. 1.035/260/2009 al Tribunalului Bacãu - Secţia comercialã şi contencios administrativ şi de Societatea Comercialã "Atlev" S.R.L. din municipiul Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 2.769/338/2009 al Judecãtoriei Zãrneşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016