Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.068 din 13 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 4 februarie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în Dosarul nr. 1.978/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 612D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul Dan Nicolae Burulea, consilier juridic al Sindicatului Proautonomia din Satu Mare, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.211D/2012, nr. 1.212D/2012, nr. 1.213D/2012 şi nr. 1.214D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceleiaşi legi, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în dosarele nr. 1.704/83/CA/2011, nr. 1.723/83/CA/2011, nr. 1.739/83/CA/2011 şi nr. 2.143/83/CA/2011 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, acelaşi consilier juridic, având delegaţii depuse în fiecare dintre dosare. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, faţă de obiectul cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.
Consilierul juridic al autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.211D/2012, nr. 1.212D/2012, nr. 1.213D/2012 şi nr. 1.214D/2012 la Dosarul nr. 612D/2012, care a fost primul înregistrat.
Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei. Acesta solicită Plenului Curţii să se pronunţe mai întâi asupra încetării mandatului de judecător la Curtea Constituţională a domnului Augustin Zegrean, întrucât acesta se află în stare de incompatibilitate, fiind posesorul unui "certificat de handicap accentuat ireversibil, de gradul II". Arată că, pentru exercitarea unei funcţii publice, legea impune ca persoana să fie aptă din punct de vedere medical, or, domnul Augustin Zegrean nu putea şi nu poate să desfăşoare activitatea de judecător al Curţii Constituţionale deoarece, aşa cum rezultă din art. 69 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, şi-a pierdut capacitatea de muncă. Depune la dosar şi motivarea scrisă a cererii formulate.
Cu privire la această cerere, reprezentantul Ministerului Public apreciază că este inadmisibilă.
Deliberând, Curtea respinge cererea. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea constată că domnul Augustin Zegrean deţine, într-adevăr, un "certificat de handicap accentuat ireversibil, de gradul II", informaţie care a fost comunicată reprezentantului autorului excepţiei prin Adresa nr. 4.591 din 21 noiembrie 2012, ca răspuns la o cerere formulată de acesta potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precizându-se totodată, în adresa menţionată, că domnul Augustin Zegrean a renunţat expres "la orice indemnizaţie, alte servicii ori prestaţii sociale recunoscute de legislaţia în vigoare". Curtea reţine că art. 69 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pe care îl invocă reprezentantul autorului excepţiei în scopul de a evidenţia pretinsa incapacitate a preşedintelui Curţii Constituţionale de a ocupa o funcţie publică, are în vedere nu gradul handicapului, ci al invalidităţii, care este considerată a fi de gradul II atunci când este caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire. Or, încadrarea persoanei într-un grad de handicap nu presupune automat pierderea capacităţii de muncă, potrivit art. 69 lit. a)-c) din Legea nr. 263/2010, după caz.
În acest context legislativ şi având în vedere şi dispoziţiile art. 50 din Constituţie care consacră, ca trăsătură a statului social, asigurarea egalităţii de şanse în ce priveşte persoanele cu handicap, precum şi cele ale Convenţiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, convenţie adoptată, potrivit art. 1 din aceasta, în scopul de a promova, proteja şi asigura exercitarea deplină şi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilităţi, Curtea constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 47/1992.
În continuare, cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei pentru a susţine excepţia de neconstituţionalitate. Acesta solicită admiterea excepţiei, arătând că pentru apărarea siguranţei naţionale sunt responsabili toţi cetăţenii ţării, astfel că nu doar cei din sectorul public ar fi trebuit să contribuie la scăderea cheltuielilor bugetare prin diminuarea salariilor. În opinia sa, o asemenea măsură a operat ca o impozitare suplimentară a salariaţilor din sistemul bugetar. Depune la dosar şi note scrise în sprijinul celor susţinute oral.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, invocând, în acest sens, concluziile Curţii Europene a Drepturilor Omului exprimate în Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 1 martie 2012 şi 25 iunie 2012, pronunţate în dosarele nr. 1.978/83/2011, nr. 1.704/83/CA/2011, nr. 1.723/83/CA/2011, nr. 1.739/83/CA/2011 şi nr. 2.143/83/CA/2011, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare, în cauze având ca obiect soluţionarea unor litigii de muncă privind drepturile salariale ale unor funcţionari publici.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, în condiţiile în care restrângerea drepturilor salariale prin Legea nr. 118/2010 a fost justificată de necesitatea apărării securităţii naţionale, aceasta a fost realizată printr-o măsură discriminatorie, în sensul că numai salariaţilor din sistemul bugetar li s-a aplicat diminuarea salarială de 25%. Or, sarcina stopării crizei economice, ca fenomen care ar fi pus în pericol securitatea naţională, ar fi trebui să revină tuturor cetăţenilor ţării, adică şi celor care sunt angajaţi în sectorul privat. În acelaşi sens, precizează că discriminarea rezultă şi din aceea că măsura reducerii salariilor cu 25% a echivalat cu o creştere a impozitului pe venit stabilită doar pentru o parte a populaţiei. Totodată, autorul excepţiei susţine că se încalcă principiul cuprins în art. 53 din Constituţie, potrivit căruia restrângerea exerciţiului unui drept nu poate aduce atingere existenţei acestuia, ca urmare a faptului că diminuarea salarială s-a menţinut şi după data de 31 decembrie 2010, când ar fi trebuit să înceteze, conform art. 16 din Legea nr. 118/2010.
De asemenea, se susţine că legea criticată, prin diminuarea drepturilor salariale, încalcă dreptul de proprietate privată garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Arată că măsura de reducere a drepturilor salariale dispusă prin Legea nr. 118/2010 nesocoteşte nu numai principiile proporţionalităţii, nediscriminării, păstrării şi recunoaşterii dreptului salarial, ci şi dreptul la informare şi libertatea în muncă, prevăzute de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 31 şi art. 41 din Constituţie. Aceasta, deoarece impunerea de către angajator a unui alt salariu decât cel iniţial stabilit prin acordul părţilor şi modificarea contractului de muncă fără informarea şi obţinerea acordului de voinţă al salariatului reprezintă o încălcare a principiului libertăţii în muncă şi a dreptului de informare asupra tuturor condiţiilor de muncă, inclusiv a nivelului de salarizare.
Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că nu se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie privitoare la egalitate, întrucât salariaţii din sectorul public nu se află în aceeaşi situaţie cu cei din sectorul privat. Aceasta, deoarece salariile persoanelor din sectorul public se achită din bugetul consolidat al statului, pe când cele ale persoanelor din sectorul privat, din patrimoniul persoanelor juridice angajatoare. De asemenea, salariul persoanelor angajate în sectorul public se stabileşte prin acte normative, în timp ce salariul celor din sectorul privat se fixează prin acordul de voinţă dintre angajat şi angajator. De asemenea, precizează că, raportat la cuantumul diminuării, nu s-a adus atingere substanţei dreptului invocat de reclamant.
Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că legea criticată este constituţională. În susţinerea acestui punct de vedere arată că legiuitorul are dreptul, dar şi obligaţia, ca atunci când apare o situaţie economică gravă, de natură să afecteze întregul sistem economic şi financiar al statului, să adopte în mod temporar măsuri de reducere a salariilor întregului personal plătit din fonduri publice, în anumite limite rezonabile. Consideră că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi procent şi în acelaşi mod şi are un caracter temporar, tocmai pentru a nu afecta substanţa dreptului constituţional protejat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că, în realitate, critica vizează doar prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, asupra cărora urmează să exercite controlul de constituţionalitate. Aceste prevederi au următorul conţinut: "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie : art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 41 alin. (1) potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă şi art. 53 care reglementează condiţiile în care poate avea loc restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, invocă şi prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, că prevederile Legii nr. 118/2010 referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 din aceasta. Cu toate acestea, prevederile legale criticate continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor legale criticate.
Totodată, Curtea observă că a mai examinat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 262 din 20 aprilie 2012, Curtea a constatat că nu poate reţine critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât angajaţii din sistemul public şi cei din mediul privat nu se află în aceeaşi situaţie juridică. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele, de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat, raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. Această concluzie este confirmată şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21, a arătat că reducerea drepturilor salariale cu 25% în temeiul Legii nr. 118/2010 nu poate fi analizată din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cu dificultate s-ar putea reţine că este pus în discuţie un "bun" în sensul articolului menţionat. De altfel, instanţa de la Strasbourg a arătat că, şi în ipoteza în care ar aborda drepturile salariale afectate de Legea nr. 118/2010 ca fiind "bunuri", tot nu ar reţine încălcarea prevederilor convenţionale, măsura reducerii drepturilor salariale necreând o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Prin urmare, Curtea a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
În acelaşi timp, Curtea a observat că, prin Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu implică un drept la dobândirea proprietăţii (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din27 octombrie 2011).
Prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, restrângere care respectă, însă, condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securităţii naţionale", noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.
În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a încălcării prevederilor art. 31 din Constituţie referitor la dreptul persoanei la informaţie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 798 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 5 decembrie 2012, că această critică priveşte exclusiv modalitatea de aplicare a legii de către autorităţile publice şi nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate a legii.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la o reconsiderare a acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea considerentele şi soluţia pronunţată prin deciziile citate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în Dosarul nr. 1.978/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în dosarele nr. 1.704/83/CA/2011, nr. 1.723/83/CA/2011, nr. 1.739/83/CA/2011 şi nr. 2.143/83/CA/2011 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
