Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.065 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (1) lit. d) si alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 22 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Leontina Coca Albei în Dosarul nr. 1.898/86/2008 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.074D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.898/86/2008, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Albei Leontina Coca într-o cauzã ce vizeazã procedura insolvenţei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul criticat instituie discriminãri între creditorii societãţii debitoare şi acţionarii acesteia, ceea ce determinã contrarietatea acesteia cu drepturile constituţionale ale liberului acces la justiţie şi cel al asocierii. Dispoziţiile criticate instituie prezumţia de culpã a persoanei a cãrei rãspundere se solicitã a fi stabilitã şi nu prevãd în concret natura faptelor pãgubitoare pentru societatea comercialã debitoare. Totodatã, persoana împotriva cãreia a fost promovatã acţiunea este ţinutã de prezumţia de solidaritate şi nu poate utiliza toate garanţiile procesuale prevãzute de lege pentru a-şi proba nevinovãţia.
Curtea de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din data de 21 aprilie 2006, cu urmãtorul conţinut: "(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cãrora le-ar fi imputabilã apariţia stãrii de insolvenţã a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecãtorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoanã juridicã, ajuns în stare de insolvenţã, sã fie suportatã de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societãţii, precum şi de orice altã persoanã care a cauzat starea de insolvenţã a debitorului, prin una dintre urmãtoarele fapte: [...]
d) au ţinut o contabilitate fictivã, au fãcut sã disparã unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; [...]
(4) În caz de pluralitate, rãspunderea persoanelor prevãzute la alin. (1) este solidarã, cu condiţia ca apariţia stãrii de insolvenţã sã fie contemporanã sau anterioarã perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţã. Persoanele în cauzã se pot apãra de solidaritate dacã, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţã sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţã şi au fãcut sã se consemneze, ulterior luãrii deciziei, opoziţia lor la aceste decizii."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privatã, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economie şi art. 136 alin. (5) referitoare la proprietate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate, de exemplu, prin Decizia nr. 1.372 din 27 octombrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009, şi prin Decizia nr. 82 din 8 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat cã dispoziţiile legale criticate nu instituie prezumţia de culpã a persoanei a cãrei rãspundere se solicitã a fi stabilitã, ci prevãd în concret natura faptelor pãgubitoare pentru societatea comercialã debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţã şi care pot antrena rãspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a mãsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţã a societãţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cãrei responsabilitate se cere a fi stabilitã poate exercita fãrã nicio îngrãdire dreptul la apãrare, precum şi cãile legale de atac.
Totodatã, prin Decizia nr. 1.134 din 16 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 24 noiembrie 2008, Curtea a statuat, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cã acestea instituie rãspunderea solidarã a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societãţii sau de conducere, precum şi a oricãrei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţã a debitorului. Aceastã rãspundere solidarã este condiţionatã de împrejurarea cã starea de insolvenţã sã fie contemporanã sau anterioarã perioadei de timp în care persoanele respective şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţa.
Curtea a constatat cã, în mãsura în care conducerea debitorului este constituitã dintr-un organ colegial, în ale cãrui atribuţii intrã adoptarea deciziilor referitoare la activitatea financiarã a societãţii comerciale, inclusiv a deciziilor ce ţin de operaţiunile contabile şi evidenţa în documente a acestora, instituirea prin lege a rãspunderii solidare a membrilor acestui organ apare ca fireascã şi pe deplin justificatã. Astfel, date fiind consecinţele grave ale faptelor ce se imputã organului colegial, dacã prin dispoziţiile criticate nu s-ar fi instituit prezumţia de solidaritate şi nu s-ar fi consacrat rãspunderea tuturor persoanelor ce au participat la adoptarea deciziilor care au cauzat starea de insolvenţã, legea ar fi fost susceptibilã de a crea situaţii arbitrare, contrare principiilor constituţionale. Nimic nu împiedicã însã persoana împotriva cãreia a fost promovatã acţiunea în rãspundere ca, în cadrul procesului în faţa instanţei, sã utilizeze toate garanţiile procesuale prevãzute de lege pentru a-şi proba nevinovãţia. Sub acest aspect, art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu conţine nicio dispoziţie care sã constituie o restrângere a dreptului la apãrare şi la un proces echitabil.
Pe de altã parte, Curtea a constatat cã angajarea rãspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere nu are loc în orice condiţii. Prezumţia de solidaritate este inoperantã dacã persoanele în cauzã, diligente fiind, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţa şi au fãcut sã se consemneze, ulterior luãrii deciziei, opoziţia lor la aceste decizii. Prin urmare, adoptarea unei poziţii contrare deciziei majoritare, formulatã neechivoc, exonereazã persoana în cauzã de consecinţele grave prevãzute de lege, astfel încât aceasta nu va mai putea fi obligatã la suportarea unei pãrţi din pasivul debitorului.
În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale care consacrã dreptul de proprietate privatã şi inviolabilitatea acesteia, Curtea a constatat cã, deşi membrii organelor de supraveghere din cadrul societãţii sau de conducere, precum şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţã a societãţii debitoare suferã o îngrãdire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere cã, pe aceastã cale, se asigurã acoperirea pasivului debitorului insolvabil şi valorificarea drepturilor creditorilor şi, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legalã în sine nu relevã nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţã.
Soluţia adoptatã în deciziile anterioare, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu au apãrut elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Leontina Coca Albei în Dosarul nr. 1.898/86/2008 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
