Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.059 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^3 alin. 1 si 2 teza intai din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 19 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^3 alin. 1 şi 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dan Costache Patriciu în Dosarul nr. 30041.01/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Violeta Monica Cristea, împuternicitã sã substituie avocatul titular, domnul Gheorghe Dragomir, pentru acest termen de judecatã. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, avocatul autorului excepţiei solicitã un nou termen de judecatã motivat de împrejurarea cã la acest termen avocatul titular se aflã în imposibilitate de prezentare. Depune în acest sens delegaţia avocatului titular şi cererea acestuia de amânare a cauzei. Totodatã, invocã lipsa de procedurã cu pãrţile Claudiu Simulescu şi Petricã Grama.
Având cuvântul cu privire la excepţia lipsei de procedurã şi, respectiv, cu privire la cererea de amânare formulatã, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea acestora. Apreciazã cã procedura este legal îndeplinitã în cauzã, invocând în acest sens şi obligaţiile pãrţilor stabilite prin dispoziţiile art. 98 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "schimbarea domiciliului uneia din pãrţi în timpul judecãţii trebuie, sub pedeapsa neluãrii ei în seamã, sã fie adusã la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar pãrţii potrivnice prin scrisoare recomandatã, a cãrei recipisã de predare se va depune la dosar odatã cu petiţia prin care se înştiinţeazã instanţa despre schimbarea domiciliului". În ceea ce priveşte cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare, învedereazã, faţã de susţinerea în sensul cã avocatul autorului excepţiei a fost angajat în data de 13 iulie 2007, faptul cã acelaşi avocat a asigurat apãrarea şi la instanţa de judecatã în faţa cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate iar, faţã de susţinerea în sensul cã la aceeaşi datã acelaşi avocat trebuie sã asigure apãrarea într-o cauzã penalã ce se judecã în provincie, apreciazã cã era prioritarã prezenţa în faţa Curţii Constituţionale.
Curtea, examinând dosarul cauzei şi dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, cererea de amânare depusã, care nu este însoţitã de niciun act doveditor al celor arãtate în cuprinsul ei, vãzând şi dispoziţiile art. 98 din Codul de procedurã civilã, respinge cererile formulate ca neîntemeiate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicitã amânarea pronunţãrii, pentru a depune concluzii scrise.
Curtea respinge cererea formulatã.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, arãtând cã, deşi s-au invocat mai multe texte din Constituţie, nu s-a motivat în ce constã încãlcarea acestora. Aratã cã întreaga argumentare se fundamenteazã pe evidenţierea unei prezumţii de rea-credinţã a organelor de cercetare penalã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 30041.01/3/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^3 alin. 1 şi 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dan Costache Patriciu într-o cauzã penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 91^3 alin. 1 şi 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale deoarece preconstituirea probei pe care o reglementeazã este viciatã de împrejurarea cã autentificarea este atributul unui organ necompetent în materie. Astfel, procurorul are expertiza juridicã, lipsindu-i însã expertiza în stabilirea tehnicã a veridicitãţii convorbirii interceptate, cu referire specialã la persoanele care au purtat-o. De altfel, "în raport de puterea exorbitantã oferitã procurorului sub aspectul certificãrii autenticitãţii, evident abuzivã şi sursã de erori sub aspect probator întrucât se acordã competenţe acestuia într-un domeniu în care pentru aflarea adevãrului sunt necesare cunoştinţele unui expert, generând inerent erori judiciare, acesta nici nu este motivat (nefiind obligat) a proceda la acele minime verificãri specifice expertizelor de specialitate (altele decât juridice) pentru a stabili adevãrul, a realiza identitatea dintre realitate şi valoarea informativã a procesului-verbal certificate pentru autenticitate".
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece "deşi nu se poate pune în discuţie o legãturã directã cu soluţionarea pe fond a cauzei, totuşi apare ca fiind vorba despre nelegalitatea probelor obţinute în condiţiile textului de lege criticat ca fiind neconstituţional".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^3 alin. 1 şi 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins: "Convorbirile sau comunicãrile interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formeazã obiectul cercetãrii sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrãtorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţioneazã autorizaţia datã pentru efectuarea acestora, numãrul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legãturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicãrile, numele persoanelor care le-au purtat, dacã sunt cunoscute, data şi ora fiecãrei convorbiri ori comunicãri în parte şi numãrul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.
Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de cãtre procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã în cauzã. [...]"
Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) potrivit cãrora cetãţenii beneficiazã de drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1) potrivit cãrora libertatea individualã şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 26 - Viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 28 - Secretul corespondenţei, şi art. 124 - Înfãptuirea justiţiei, cu raportare la art. 7 şi 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, privind egalitatea în faţa legii şi dreptul la satisfacţia efectivã din partea instanţelor naţionale şi la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale ce fac obiectul acesteia au mai fost supuse controlului sãu, împreunã cu alte texte cuprinse în aceeaşi secţiune a Codului de procedurã penalã, referitoare la interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video, din perspectiva unor critici formulate în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale.
Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, şi Deciziei nr. 1.373 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 18 ianuarie 2011, Curtea Constituţionalã a statuat cã dispoziţiile procedurale penale care reglementeazã interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video prevãd suficiente garanţii, prin stabilirea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat cã "nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni".
Totodatã, Curtea a arãtat cã anumite aspecte invocate într-o cauzã ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemã de constituţionalitate, sens în care a reţinut cã "nu se poate admite însã ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicãrii unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".
În plus, însãşi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotãrârea din 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, dupã ce a reţinut existenţa unei încãlcãri a art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, motivatã de împrejurarea cã la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat cã în noul cadru legislativ (prin modificãrile aduse de Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale şi Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi) existã numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferã protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţã privatã al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curtea în jurisprudenţa menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Curtea constatã totodatã cã şi în prezenta cauzã, ca şi în precedentele menţionate, sunt învederate aspecte legate de modul de aplicare a prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, respectiv cu privire la eventualele erori ale organelor de urmãrire penalã cãrora, în opinia autorului excepţiei, le lipseşte "expertiza în stabilirea tehnicã a veridicitãţii convorbirii interceptate". Aceste susţineri nu pot fi reţinute întrucât, pe de o parte, se fundamenteazã pe o greşitã apreciere a rolului organelor de urmãrire penalã în procedura reglementatã de art. 91^3 alin. 1 şi 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, iar, pe de altã parte, referindu-se la aplicarea legii, excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, fiind de competenţa instanţelor judecãtoreşti, în cadrul cãilor de atac prevãzute de lege.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^3 alin. 1 şi 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dan Costache Patriciu în Dosarul nr. 30041.01/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
