Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007 referitoare la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi banesti ale personalului din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale romanesti din strainatate
În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României, la data de 12 octombrie 2007, a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi bãneşti ale personalului din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 9.653 din 12 octombrie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.434A/2007. Motivele sesizãrii de neconstituţionalitate sunt urmãtoarele:
Legea criticatã reglementeazã creşteri salariale, prin mãrirea coeficienţilor de multiplicare la calculul salariului cu procente cuprinse între 85% şi 186%, creşteri salariale de care ar urma sã beneficieze personalul din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate. Aceeaşi lege majoreazã coeficienţii de multiplicare pentru funcţii de execuţie ce determinã creşterea salariului cu procente cuprinse între 186% şi 204% şi acordã alte sporuri. Preşedintele României considerã cã legea ce face obiectul sesizãrii a fost adoptatã cu încãlcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, privind bugetul public naţional, potrivit cãruia "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare". Astfel, legea a fost promovatã fãrã prezentarea surselor de finanţare şi ea nu face referire nici în cuprinsul expunerii de motive cu privire la mãsura în care ar fi afectaţi indicatorii macroeconomici odatã cu intrarea în vigoare a legii. Autorul sesizãrii mai aratã cã aceeaşi lege încalcã "şi <>art. 15 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002 , republicatã, care prevede: «În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a cãror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie sã se prevadã şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cãrora se iniţiazã proiecte de acte normative şi Ministerul Finanţelor Publice, va elabora fişa financiarã, care se ataşeazã la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, dupã caz, şi care va fi actualizatã în concordanţã cu eventualele modificãri intervenite în proiectul de act normativ»." În sprijinul sesizãrii de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 666 din 16 iulie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007, prin care s-au constatat ca fiind neconstituţionale prevederile Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, deoarece nu erau prevãzute sursele de finanţare pentru acordarea unor sporuri pentru anumite categorii de personal didactic. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/4.448 din 17 octombrie 2007, punctul sãu de vedere, în care se aratã urmãtoarele: Cu privire la susţinerea cã legea criticatã a fost adoptatã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie se aratã cã acestea se coreleazã cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora, dacã o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat, este obligatorie solicitarea informãrii de la Guvern. În privinţa propunerilor legislative cu impact bugetar, iniţiatorii acestora au obligaţia ca în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituţie sã prevadã sursele bugetare. Indicarea surselor bugetare este o obligaţie proceduralã, de ordin formal, asupra cãreia Guvernul este chemat sã se pronunţe, precum şi "fiecare Camerã în parte". Potrivit <>art. 15 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 , Guvernul include evaluãrile implicaţiilor bugetare în fişa financiarã care se ataşeazã la expunerea de motive a proiectului de lege, urmând ca asupra acestora sã se pronunţe cele douã Camere ale Parlamentului. Or, iniţiatorii legii criticate au precizat cã sursele bugetare necesare finanţãrii cheltuielilor se vor alimenta din taxele consulare şi de urgenţã încasate de reprezentanţele diplomatice. Costurile financiare ce vor fi determinate de creşterile salariale vor putea fi acoperite dat fiind cã veniturile realizate din asemenea taxe vor avea un curs ascendent, în contextul integrãrii României în Uniunea Europeanã. Aşa cum rezultã din dosarul legislativ al legii criticate, Biroul permanent al Senatului a solicitat punctul de vedere al Guvernului, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie. Guvernul nu a susţinut adoptarea legii pentru cã aceasta are în vedere creşteri salariale doar pentru o categorie de persoane, dar nu a obiectat asupra surselor de finanţare propuse de iniţiatori. În punctul sãu de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor mai aratã cã legea criticatã a fãcut obiectul unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României la data de 19 iulie 2007, care a fost respinsã de cele douã Camere ale Parlamentului, având un conţinut identic cu sesizarea de neconstituţionalitate. Cu Adresa nr. 51/4.535 din 24 octombrie 2007, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 10.067 din 24 octombrie 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale douã anexe la punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, şi anume calendarul privind parcursul legislativ de adoptare a legii criticate pentru neconstituţionalitate şi punctul de vedere al Ministerului Afacerilor Externe asupra sesizãrii de neconstituţionalitate. În acest punct de vedere se susţine cã prin Adresa nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei şi Finanţelor au fost identificate sursele de finanţare necesare aplicãrii propunerii legislative chiar pentru anul 2007, prin realocarea unor surse în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, urmând ca pentru anii urmãtori sã fie prevãzute în legea bugetarã anualã. Faţã de acestea, rezultã cã punctul de vedere anterior al Guvernului, înregistrat la Biroul permanent al Senatului cu nr. 694 din 26 ianuarie 2007, este lipsit de relevanţã, având în vedere şi poziţia oficialã a reprezentantului Guvernului, exprimatã în plenul celor douã Camere, cu ocazia exprimãrii voturilor finale la procedura de reexaminare a legii. Totodatã, se aratã cã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 666/2007 nu poate constitui un precedent, întrucât în acea decizie s-a arãtat cã Guvernul nu identificase sursele de finanţare a cheltuielilor preconizate, "situaţie diametral opusã" în cazul legii criticate. Mai mult, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, alocaţiile bugetare sunt considerate ca fiind surse de finanţare. Cu privire la critica privind încãlcarea unor prevederi ale <>Legii privind finanţele publice nr. 500/2002 se aratã cã încãlcarea unor legi nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. La punctul de vedere menţionat este anexatã copia Adresei nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei şi Finanţelor, înregistratã la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sub nr. 9.769 din 11 septembrie 2007, în care se precizeazã cã poate fi susţinutã promovarea iniţiativei legislative, deoarece s-a creat posibilitatea realocãrii unor sume de bani în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pentru cã în cursul anului 2007 au fost identificate unele economii la cheltuielile efectuate din bugetul de stat de cãtre ordonatorii principali de credite. Preşedintele Camerei Deputaţilor aratã cã în cadrul şedinţei în care s-a desfãşurat procedura de reexaminare a legii criticate, în prezenţa ministrului afacerilor externe, acesta a arãtat cã a fost identificatã sursa de finanţare pentru aplicarea legii în cursul anului 2007. Se mai aratã cã Guvernul şi-a schimbat punctul de vedere iniţial, având ca temei Adresa Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 6.458 din 10 septembrie 2007. Guvernul, în punctul sãu de vedere cu nr. 575.538/C.P.T. din 25 octombrie 2007, considerã cã sesizarea este neîntemeiatã pentru urmãtoarele motive: În expunerea de motive a legii criticate este precizatã sursa de finanţare, în sensul cã ea se poate acoperi din taxele consulare şi de urgenţã încasate, astfel încât este îndeplinitã cerinţa constituţionalã impusã de art. 138 alin. (5), fãrã sã mai fie necesarã o altã menţiune în cuprinsul actului normativ. Din Adresa nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei şi Finanţelor rezultã cã pentru anul 2007 au fost identificate surse de finanţare. De altfel, dispoziţiile <>art. 7 ale Legii nr. 495/2004 prevãd cã salarizarea personalului Ministerului Afacerilor Externe se face în cadrul surselor financiare alocate anual. Considerã cã <>Decizia nr. 666/2007 a Curţii Constituţionale nu constituie precedent în materie, întrucât obiectul celor douã sesizãri nu este identic, dar solicitã sã se ţinã seama de jurisprudenţa Curţii, în care s-a statuat, în esenţã, cã finanţarea cheltuielilor publice se face prin alocaţii bugetare care pot fi suplimentate. Critica referitoare la încãlcarea prevederilor <>art. 15 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 este nefondatã, deoarece neconstituţionalitate unei legi se stabileşte prin raportare la Constituţie. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi bãneşti ale personalului din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele: Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de Preşedintele României. Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi bãneşti ale personalului din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate. În opinia autorului sesizãrii, legea criticatã încalcã dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât aceasta reglementeazã creşteri salariale ce pot implica mãrirea cheltuielilor bugetare, fãrã sã stabileascã sursa de finanţare. Nici mãcar expunerea de motive a legii nu conţine referiri la indicatorii macroeconomici ce ar fi afectaţi prin creşterile salariale reglementate. Dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie au urmãtorul cuprins: "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare." Examinând sesizarea, Curtea constatã cã în cadrul procesului parcurs de o propunere legislativã sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 111, care la alin. (1) prevãd urmãtoarele: "Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activitãţii lor, sunt obligate sã prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat, solicitarea informãrii este obligatorie." Prin urmare, Curtea reţine cã în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informãri atunci când iniţiativa legislativã afecteazã prevederile bugetului de stat. Aceastã obligaţie a Parlamentului este în consonanţã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevãd cã Guvernul are competenţa exclusivã de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fãrã sã cearã Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionatã, rezultã cã nerespectarea acesteia are drept consecinţã neconstituţionalitatea legii adoptate. Curtea constatã cã Senatul a respectat aceastã obligaţie constituţionalã şi, în calitate de primã Camerã sesizatã, a solicitat Guvernului sã îi comunice punctul de vedere referitor la propunerea legislativã criticatã. Astfel, Guvernul a transmis punctul sãu de vedere, înregistrat la Biroul permanent al Senatului sub nr. 694 din 26 ianuarie 2007, în care s-a arãtat cã acordarea drepturilor salariale propuse de iniţiativa legislativã "ar genera influenţe financiare considerabile şi ar accentua discrepanţele existente în sistemul de salarizare al personalului bugetar, fapt ce ar îngreuna realizarea unor obiective cuprinse în programul legislativ al Guvernului, respectiv elaborarea proiectului de lege privind sistemul unitar de salarizare al funcţionarilor publici şi elaborarea proiectului de lege privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar în funcţie de calitatea şi performanţa activitãţii. Prin aceste proiecte de acte normative se urmãreşte repoziţionarea funcţiilor în vederea realizãrii unor ierarhii ce vor permite asigurarea unor salarii echitabile şi predictibile, care sã reflecte diferenţe majore în privinţa responsabilitãţilor şi competenţelor necesare posturilor şi care sã asigure competitivitatea sectorului administraţiei publice faţã de sectorul privat în atragerea şi reţinerea personalului competent în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi susţinut în acest moment un act normativ care are în vedere creşteri salariale doar pentru o anumitã categorie de persoane". Din analiza cuprinsului informãrii prezentate de Guvern, Curtea observã cã acesta a înţeles sã nu susţinã propunerea legislativã pentru motive ce ţin de oportunitate, iar nu pentru motive ce ţin de insuficienţa resurselor bugetare necesare pentru finanţarea cheltuielilor. Or, este de reţinut cã aprecierea oportunitãţii unei mãsuri legislative face parte din politica legislativã, ce intrã în sfera de activitate a Parlamentului, care, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, "[...] este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii". Aşadar, Parlamentul este suveran în domeniul politicii legislative. Altminteri, a recunoaşte dreptul Guvernului de a se implica în politica de legiferare ar avea semnificaţia unei ingerinţe nepermise în sfera de activitate a Parlamentului, ceea ce este contrar principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentalã. Curtea mai observã cã şi în expunerea de motive a propunerii legislative se aratã cã "recalibrarea sistemului de salarizare al Ministerului Afacerilor Externe, în contextul României ca ţarã membrã a Uniunii Europene, este impetuos necesarã pentru a fi corespunzãtor cu cerinţele, obligaţiile şi rãspunderile care îi revin corpului diplomatic şi consular. Aceste modificãri şi completãri privind acordarea unor astfel de drepturi nu genereazã influenţe financiare considerabile şi se pot susţine/acoperi financiar din taxele consulare şi de urgenţã încasate de reprezentanţele diplomatice. [...]". Faţã de toate acestea, Curtea Constituţionalã constatã cã legea criticatã nu încalcã dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece Guvernul nu a susţinut cã în bugetul de stat nu existã surse de finanţare a cheltuielilor preconizate de lege. Dacã s-ar reţine cã lipsa precizãrii exprese a sursei de finanţare presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare, aceasta ar echivala cu o prezumţie fãrã suport constituţional, ceea ce este inadmisibil. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã finanţarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se finanţeazã fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare bugetarã. De exemplu: <>Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004. Din examinarea stenogramei şedinţei Senatului din data de 11 septembrie 2007, când s-a desfãşurat procedura de reexaminare a legii criticate, rezultã cã Guvernul şi-a retractat punctul de vedere. În acea şedinţã, ministrul afacerilor externe a declarat cã Guvernul a identificat surse de finanţare, aşa cum rezultã din Adresa Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 6.458 din 10 septembrie 2007, înregistratã la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul sub nr. 9.769 din 11 septembrie 2007. În acea adresã se menţioneazã cã pentru anul 2007 au fost identificate economii la cheltuielile efectuate din bugetul de stat, astfel încât sursa de finanţare provine din realocarea unor sume în bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Având în vedere dispoziţiile art. 97 din Regulamentul Senatului, potrivit cãrora la dezbaterea generalã a proiectului sau a propunerii legislative Guvernul este reprezentat în mod obligatoriu de un membru al sãu, Curtea reţine cã ministrul afacerilor externe avea calitatea de reprezentant al Guvernului. Curtea constatã cã, în punctul sãu de vedere exprimat asupra sesizãrii de neconstituţionalitate, Guvernul confirmã declaraţiile ministrului afacerilor externe, în sensul cã sursa de finanţare a fost identificatã de cãtre Ministerul Economiei şi Finanţelor, aşa cum rezultã din adresa menţionatã anterior. În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea <>art. 15 alin (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 , Curtea constatã cã eventuala necorelare existentã între diferite legi nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin mai multe decizii, de exemplu: <>Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000.
Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ale art. 11 lit. A.a), art. 15 alin. (1) şi ale <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Constatã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi bãneşti ale personalului din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate este constituţionalã. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 14 noiembrie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent, Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Consider cã sesizarea de neconstituţionalitate ce are ca obiect prevederile Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi bãneşti ale personalului din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate este întemeiatã şi ar fi trebuit admisã pentru urmãtoarele motive: Obiectul de reglementare al legii criticate îl constituie acordarea unor creşteri salariale, prin mãrirea coeficienţilor de multiplicare la calculul salariului cu procente între 85% şi 204%, precum şi acordarea altor sporuri personalului din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate şi personalului care ocupã funcţii specifice de execuţie. Considerãm cã legea criticatã a fost adoptatã cu încãlcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãruia "Nicio cheltuialã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare". Textul constituţional consacrã un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul cã prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fãrã asigurarea sursei de finanţare. Consecinţa iniţierii unui proiect de lege cu încãlcarea acestei prevederi din Legea fundamentalã este neconstituţionalitatea acestuia. În acest sens a decis şi Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 47/1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, şi <>Decizia nr. 64/1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, şi anume cã art. 138 alin. (5) din Constituţie implicã douã aspecte: stabilirea sursei de finanţare, care este un imperativ prevãzut de Legea fundamentalã, şi nivelul de finanţare, care este o problemã de oportunitate ce priveşte relaţiile dintre Guvern şi Parlament. Sub acest din urmã aspect, potrivit art. 111 din Constituţie, în cazul în care o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetare, Parlamentul este obligat sã cearã Guvernului o informare. Nesolicitarea informãrii constituie de asemenea un motiv de neconstituţionalitate, dacã s-a adoptat o reglementare care încalcã prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, de principiu, prin <>Decizia nr. 36/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, şi <>Decizia nr. 666/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007, Curtea Constituţionalã a reţinut cã prevederile art. 138 alin. (5) impun cu necesitate stabilirea concomitentã atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a se evita consecinţele negative ale stabilirii unor cheltuieli bugetare fãrã acoperire. Mai mult, dispoziţiile <>art. 15 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, aşa cum au fost modificate prin <>Legea nr. 314/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 14 iulie 2003, vin sã transpunã în plan legislativ cerinţa constituţionalã a prevederilor art. 138 alin. (5). Aceste dispoziţii reglementeazã limitele privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare, stabilind cã "În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a cãror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie sã se prevadã şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cãrora se iniţiazã proiecte de acte normative şi Ministerul Finanţelor Publice, va elabora fişa financiarã, care se ataşeazã la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, dupã caz, ca document necesar pentru dezbaterea proiectului, şi care va fi actualizatã în concordanţã cu eventualele modificãri intervenite în proiectul de act normativ. [...]" Or, din studiul tuturor actelor depuse de autoritãţile competente nu s-a constatat prezenţa acestei fişe financiare, împrejurare ce dovedeşte neîndeplinirea de cãtre autoritãţile competente a obligaţiei prevãzute de lege şi, pe cale de consecinţã, a obligaţiei constituţionale. Pe de altã parte, considerãm cã prevederile legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 495/2004 sunt de naturã a genera discrepanţe în cadrul sistemului de salarizare a personalului bugetar, în general, şi al celui de salarizare a personalului Ministerului Afacerilor Externe, în special. Sub acest din urmã aspect, majorãrile salariale instituite prin legea criticatã creeazã discriminãri între persoane aflate în situaţii sensibil egale, fapt ce determinã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacrã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. În plus, aceastã diferenţã de tratament juridic, vãdit inechitabilã, anihileazã unul dintre obiectivele majore ale Programului legislativ al Guvernului, şi anume atragerea, motivarea şi reţinerea personalului competent în sistemul bugetar. Toate argumentele prezentate ne îndreptãţesc sã susţinem cã soluţia corectã în cauza dedusã controlului de constituţionalitate ar fi constituit-o admiterea sesizãrii şi constatarea neconstituţionalitãţii Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi bãneşti ale personalului din administraţia centralã a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate.
Judecãtor, Augustin Zegrean
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
