Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.039 din 9 iulie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative referitoare la organizarea si functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 21 august 2009
În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, secretarul general al Camerei Deputaţilor, cu Adresa nr. 51/3.580 din 23 iunie 2009, a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, formulatã de un grup de 77 de deputaţi.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.029 din 24 iunie 2009, formând obiectul Dosarului nr. 5.006E/2009.
La sesizare au fost anexate listele cuprinzând semnãturile celor 77 de deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Emil Bostan, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Cristian-Ion Burlacu, Mihãiţã Cãlimente, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Gheorghe Coroamã, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Cristina Elena Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mihai Lupu, Dan Mihai Marian, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Bogdan Olteanu, Gabriel Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Dan Pãsat, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Neculai Rebenciuc, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ Marian Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Ion Tabugan, Ioan Timiş, Adriana-Diana Tuşa, Ioan Ţintean, Radu Bogdan Ţîmpãu, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Kerekes Karoly, Erdei Doloczki Istvan, Antal Istvan, Beres Ştefan Vasile, Derzsi Akos, Farago Petru, Farkas Anna-Lili, Kelemen Hunor, Edler Andras Gyorgy, Koto Iosif, Lakatos Petru, Marton arpad-Francisc, Mate Andras-Levente, Olosz Gergely, Palfi Mozes Zoltan, Petţ Csilla-Maria, Seres Denes şi Borbely Laszlo.
În motivarea sesizãrii, autorii acesteia susţin urmãtoarele:
I. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 îşi fundamenteazã adoptarea pe urgenţa "stabilirii mãsurilor care sã permitã desfãşurarea în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activitãţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului". Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţia României, "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã numai în situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora".
Astfel, Legea fundamentalã limiteazã posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţã numai la situaţii extraordinare, iar prezenta ordonanţã nu învedereazã o asemenea situaţie, întrucât aparatul de lucru al Guvernului, cadrul organizatoric al acestuia existau la momentul emiterii ordonanţei, structurile reglementate prin aceasta fiind noi doar prin denumire, nu şi prin conţinut. Aşa fiind, autorii excepţiei considerã cã actul normativ criticat este contrar prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României.
II. Prin rolul sãu, Guvernul face parte din instituţiile fundamentale ale statului, activitatea sa fiind indispensabilã funcţionãrii acestuia. Natura Guvernului de instituţie fundamentalã este deopotrivã subliniatã de statutul constituţional al acestuia, cât şi de faptul cã organizarea şi funcţionarea sa, adicã regimul sãu juridic, se reglementeazã prin lege organicã, potrivit art. 73 alin. (3) lit. e) din Constituţie. Autorii sesizãrii susţin cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 , modificând o serie de acte normative, afecteazã regimul acestei instituţii fundamentale a statului.
Astfel, ordonanţa criticatã modificã:
- <>Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publicã centralã, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 760/2001 , cu modificãrile ulterioare. Modificãrile privesc, pe de o parte, încadrarea în categoria demnitarilor şi a altor persoane din cadrul administraţiei publice şi, pe de altã parte, numãrul de personal de la cabinetul demnitarului;
- <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici se modificã cu prevederi importante în ceea ce priveşte numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinarã a înalţilor funcţionari publici;
- <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor mãsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 255/2001 , se modificã cu privire la înfiinţarea de noi funcţii în structura Secretariatului General al Guvernului şi la modificarea rangului secretarului general al Guvernului din înalt funcţionar public în secretar general cu rang de ministru;
- <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 102/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã cu prevederi prin care un şef de departament este avansat la rang de ministru;
- <>art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobatã prin <>Legea nr. 98/2008 , se modificã în ceea ce priveşte funcţionarea Secretariatului General al Guvernului;
- <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor mãsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 99/2008 , se completeazã cu prevederi referitoare la Secretariatul General al Guvernului, care prevede desfiinţarea Departamentului de Control al Guvernului şi înfiinţarea Corpului de control al primului-ministru şi mãsuri pentru trecerea Departamentului pentru Lupta Antifraudã din structura Cancelariei Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
Autorii sesizãrii învedereazã un aspect formal, considerat foarte important, şi anume faptul cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 care a operat toate modificãrile expuse mai sus nu a fost contrasemnatã de ministrul justiţiei şi libertãţilor cetãţeneşti şi nici de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru acesta din urmã semnând un secretar de stat care nu are atribuţii privind legislaţia muncii.
Faţã de cele arãtate, autorii sesizãrii apreciazã cã ordonanţa contravine prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, conform cãrora ordonanţele de urgenţã nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
III. Prin nerespectarea drepturilor fundamentale amintite se încalcã şi prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, care instituie obligaţia respectãrii Constituţiei şi a supremaţiei sale.
IV. În ceea ce priveşte conţinutul reglementãrii, autorii considerã cã actul normativ este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". În acest sens, art. VII din ordonanţã stipuleazã cã, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se înfiinţeazã Corpul de control al primului ministru, ca departament fãrã personalitate juridicã, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a secretarului general al Guvernului. Corpul de control al primului-ministru preia toate reprezentãrile şi competenţele fostului Departament de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, stabilite prin actele normative în vigoare. Încadrarea personalului Corpului de control numai în baza încrederii acordate de primul-ministru, pe de o parte, şi revocarea încadrãrii ca efect al retragerii acestei încrederi, pe de altã parte, contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceste atribuţii ale primului-ministru conferã nesiguranţã aparatului de lucru al Guvernului, determinatã de schimbãri intempestive ce pot fi datorate revocãrilor, schimbãrilor ce ar putea avea loc în fruntea Guvernului.
În opinia autorilor, aceste prevederi contravin principiilor de organizare şi funcţionare a statului de drept, deoarece Corpul de control al primului-ministru este un departament în subordinea primului-ministru şi în coordonarea secretarului general al Guvernului, prin aceasta înţelegându-se cã persoanele încadrate desfãşoarã o activitate de interes public, iar nu o activitate în interesul personal al primului-ministru. Astfel, o structurã cu misiune de control din cadrul unei instituţii a statului nu poate servi unei persoane, pentru cã aceasta ar însemna personalizarea puterii, ori puterea nu aparţine persoanei, ci autoritãţii statului.
În continuare, autorii sesizãrii analizeazã ordinele prin care au fost concediaţi salariaţii fostului Departament de Control al Guvernului, arãtând cã nu au fost respectate procedurile stabilite de Codul muncii, astfel cã sancţiunea care se impune pentru neîndeplinirea acestor formalitãţi este nulitatea absolutã a mãsurii de concediere. Potrivit art. 30 alin. (1) din Codul muncii, modalitãţile de încadrare la instituţiile şi autoritãţile publice sunt concursul sau examenul, Codul muncii neprevãzând printre cazurile de modificare şi încetare a raportului de muncã instituţia acordãrii/retragerii încrederii angajatorului ca motiv de naştere/încetare a contractului de muncã. Sub acest aspect, autorii considerã cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 afecteazã în substanţa lor dreptul la muncã şi la alegerea liberã a profesiei, meseriei sau ocupaţiei, precum şi a locului de muncã, prevãzute de art. 41 din Constituţie. Aşa fiind, ordonanţa contravine, o datã în plus, dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cãrora ordonanţele de urgenţã nu pot afecta drepturile, libertãţile şi îndatoririle cetãţenilor, prevãzute de Constituţie.
În concluzie, autorii considerã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 încalcã urmãtoarele prevederi:
- art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţia României;
- <>art. 12 şi 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative;
- art. 7 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptatã la New York la 31 octombrie 2003, ratificatã prin <>Legea nr. 365/2004 ;
- art. 39 alin. (1) lit. d) şi art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul muncii;
- art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ratificat de România prin <>Decretul nr. 212/1974 .
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
În punctul sãu de vedere înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. 9.961 din 8 iulie 2009, Guvernul susţine urmãtoarele:
Preambulul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 prevede cã urgenţa adoptãrii mãsurilor propuse este impusã de necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii la nivelul Guvernului, iar neadoptarea acestor mãsuri "ar conduce la dificultãţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimã, la cel mai înalt nivel, a aparatului de lucru al Guvernului, elemente care vizeazã interesul public şi constituie situaţii de urgenţã şi extraordinare". Structurile nouapãrute nu sunt noi doar prin denumire, ci şi prin conţinut. Astfel, Corpul de control al primului-ministru are naturã juridicã diferitã de cea a fostului Departament de Control al Guvernului şi are, potrivit legii, atribuţii şi competenţe noi.
Guvernul apreciazã cã actul normativ criticat nu afecteazã regimul sãu juridic, în sensul vizat de art. 115 alin. (6) din Constituţie, anume organizarea şi funcţionarea Guvernului ca atare, regim juridic stabilit prin legi organice, ci modificã şi completeazã acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, acestea din urmã nefiind incluse în categoria de instituţii fundamentale ale statului.
Cu privire la susţinerile referitoare la încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Guvernul considerã cã acestea nu vizeazã argumente de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii tuturor celor prevãzuţi de ipoteza normei legale, fãrã privilegii şi discriminãri.
În ceea ce priveşte introducerea condiţiei "încrederii acordate de primul-ministru şi semnãrii unui angajament de loialitate" la încadrarea personalului Corpului de control al primului-ministru, aceasta nu încalcã prevederile art. 41 coroborate cu art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã, legiuitorul fiind în drept sã reglementeze pentru o anumitã categorie de personal, în funcţie de aspecte concrete luate în considerare, condiţii speciale pentru ocuparea unor funcţii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, prevederile legii de aprobare şi cele ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 , raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizãrii îl constituie prevederile Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 11 februarie 2009.
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile acestui act normativ contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), precum şi în art. 115 alin. (4) şi (6).
Din formularea şi motivarea sesizãrii rezultã explicit voinţa autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate, pe lângã legea de aprobare, însãşi ordonanţa. Sub acest aspect, Curtea, în conformitate cu jurisprudenţa sa - <>Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006 -, a stabilit cã ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege înceteazã sã mai fie acte normative de sine stãtãtoare şi devin, ca efect al aprobãrii de cãtre autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacã, din raţiuni de tehnicã legislativã, alãturi de datele legii de aprobare, conservã şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de cãtre Guvern.
Examinând criticile formulate, Curtea constatã urmãtoarele:
Relaţia dintre puterea legislativã şi cea executivã se exprimã prin competenţa conferitã Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţã în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Astfel, ordonanţa de urgenţã, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, sã facã faţã unei situaţii extraordinare, se justificã prin necesitatea şi urgenţa reglementãrii acestei situaţii, care, datoritã circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public.
Potrivit prevederilor ordonanţei criticate, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului s-a înfiinţat Corpul de control al primului-ministru, ca departament fãrã personalitate juridicã, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a secretarului general al Guvernului. Corpul de control al primului-ministru preia toate reprezentãrile şi competenţele fostului Departament de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, stabilite prin actele normative în vigoare. Personalul Corpului de control al primului-ministru este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru şi cu condiţia semnãrii unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrãrii, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncã, dupã caz.
Pe de altã parte, Departamentul pentru Lupta Antifraudã - DLAF a trecut din structura Cancelariei Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Departamentul funcţioneazã ca structurã fãrã personalitate juridicã, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea viceprim-ministrului, finanţatã prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Departamentul este condus de un secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulţi subsecretari de stat. Personalul Departamentului este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului şi cu condiţia semnãrii unui angajament de loialitate.
Retragerea încrederii de cãtre primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului, are ca efect revocarea încadrãrii, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncã, dupã caz.
Curtea constatã cã personalul încadrat în fostul Departament de Control al Guvernului şi în Departamentul pentru Lupta Antifraudã este, potrivit legii, personal contractual, cu excepţia funcţiilor de demnitate publicã. Prin urmare, raporturile de muncã stabilite sunt guvernate de Codul muncii - <>Legea nr. 53/2003 , reglementarea de drept comun în aceastã materie. Aşa fiind, regimul juridic aplicabil naşterii, modificãrii ori stingerii raporturilor de muncã trebuie sã respecte legea menţionatã, orice modificare cu privire la aceste aspecte fiind necesar a se încadra în condiţiile expres şi limitativ prevãzute de Codul muncii. Curtea constatã cã unul dintre principiile care stau la baza dreptului la muncã este stabilitatea raporturilor juridice care iau naştere odatã cu încheierea contractului individual de muncã, acest principiu decurgând din obligaţia statului de a crea cadrul legislativ menit sã asigure salariaţilor siguranţa şi garanţia pãstrãrii locului de muncã. Mai mult, Constituţia prevede expres dreptul persoanei de a-şi alege în mod liber locul de muncã, ceea ce implicã obligaţia corelativã a statului de a reglementa condiţii obiective şi nediscriminatorii, de naturã a garanta accesul la un loc de muncã. Or, condiţia introdusã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 , care prevede încadrarea numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului, dupã caz, este una esenţialmente subiectivã, care reprezintã rezultatul opţiunii necenzurabile a unei persoane. Prevederea legalã criticatã constituie premisele încheierii sau încetãrii unor contracte individuale de muncã pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective, deşi ceea ce trebuie sã guverneze aceste raporturi este competenţa profesionalã care întotdeauna poate fi evaluatã pe criterii obiective.
Dispoziţiile art. VII alin. (12) şi <>art. VIII alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 încalcã, pe lângã dispoziţiile art. 41 din Constituţie, şi principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în drepturi, de vreme ce acestea introduc o condiţie care se constituie într-o derogare nejustificatã de la prevederile Codului muncii, poziţionând persoanele vizate într-o situaţie de vãditã inegalitate juridicã în raport cu ceilalţi angajaţi.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea constatã cã textele criticate instituie o prezumţie de culpã profesionalã în sarcina personalului cãruia i se retrage încrederea primului-ministru sau nu i se acordã încrederea primului-ministru pentru reîncadrare, contrar principiului legalitãţii care guverneazã concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, consacrat prin art. 61-64 din Codul muncii.
Prin urmare, Curtea constatã cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 înfrâng prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afecteazã drepturi fundamentale, precum egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi dreptul la muncã şi la protecţia socialã a muncii, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art. 16 şi 41.
Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine cã nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cãrora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Întrucât ordonanţa de urgenţã, aprobatã prin legea dedusã controlului, nu satisface aceste exigenţe constituţionale, conţinând norme care afecteazã sfera garanţiilor legale ale drepturilor şi libertãţilor fundamentale, consacrate prin Constituţie, Curtea constatã cã întreaga ordonanţã de urgenţã, aprobatã prin lege, este lovitã de neconstituţionalitate.
În fine, Curtea reţine cã în jurisprudenţa sa (<>Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 şi <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995), a statuat cã declararea ca neconstituţionalã a unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului include şi ordonanţa la care se referã, aceasta încetând sã mai producã efecte juridice, în condiţiile prevãzute de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului, primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 9 iulie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
