Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.033 din 9 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) si (2) pct. 2 si 3 si art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3 şi <>art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Anmar Jumh Mohammed Saleh Al-Sdi în Dosarul nr. 6.832/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.150D/2008, având ca obiect aceeaşi excepţie, în Dosarul nr. 1.446D/2008, al cãrui obiect îl constituie excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, şi în Dosarul nr. 1.447D/2008, obiect al acestuia fiind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25, art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 3 şi art. 63 din aceeaşi lege. Excepţiile au fost ridicate de Ammar Jumh Mohammed Salih Mohammed Salih, Mergia Daniel Teshome şi Calan Huseyn în dosarele nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 şi, respectiv, nr. 15.717/302/2006 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde Mergia Daniel Teshome, autor al excepţiei ce formeazã obiect al Dosarului nr. 1.446D/2008, lipsind ceilalţi autori ai excepţiei, precum şi partea Oficiul Român pentru Imigrãri, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Se prezintã doamna Israk Ayalaw Lemenih, interpret de limba amharicã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã, în toate aceste dosare, partea Oficiul Român pentru Imigrãri a transmis Curţii note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Autorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 1.150D/2008, nr. 1.446D/2008 şi nr. 1.447D/2008 la Dosarul nr. 986D/2008, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicitã admiterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
CURTEA
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 27 martie 2008, 18 februarie 2008, 26 mai 2008 şi 21 februarie 2008, pronunţate în dosarele nr. 6.832/302/2007, nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 şi nr. 15.717/302/2006, Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3 şi <>art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţiile au fost ridicate de Anmar Jumh Mohammed Saleh Al-Sdi, Ammar Jumh Mohammed Salih Mohammed Salih, Mergia Daniel Teshome şi Calan Huseyn în cauze referitoare la obţinerea statutului de refugiat.
În motivãrile excepţiilor de neconstituţionalitate se criticã mai întâi lipsa de uniformitate în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de persecuţie, precum şi existenţa riscului de arbitrariu în ceea ce priveşte prezentarea de dovezi şi audierea solicitantului de azil. Referitor la textul art. 63 din lege, se susţine cã îngrãdeşte dreptul la apãrare, întrucât lasã la aprecierea judecãtorului audierea solicitantului de azil, iar aceastã restrângere a dreptului la apãrare nu este justificatã de niciunul dintre criteriile prevãzute în mod limitativ la art. 53 din Constituţie.
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Legea fundamentalã: art. 15 alin. (1) care consacrã universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, art. 11 alin. (2) potrivit cãruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, art. 18 alin. (2) potrivit cãruia dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor la care România este parte, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care statueazã dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 24 care garanteazã dreptul la apãrare şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Se invocã, de asemenea, urmãtoarele prevederi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 9 paragraful 2 care garanteazã libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile. În plus, sunt menţionate şi mai multe articole din Convenţia privind Statutul refugiaţilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951: art. 16 care statueazã dreptul refugiaţilor de a sta în justiţie, art. 32 privind expulzarea refugiaţilor şi art. 33 care stabileşte condiţiile în care expulzarea şi returnarea sunt interzise. În fine, mai este amintit şi art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptatã la New York la 10 decembrie 1984, articol care prevede cã niciun stat parte nu va expulza, nu va reîntoarce, nici nu va extrãda o persoanã cãtre un alt stat în care existã motive serioase de a crede cã acolo ea riscã sã fie supusã la torturã.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorulraportor, susţinerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 şi 3 şi <>art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, al cãror cuprins este urmãtorul:
- Art. 23 - "Statutul de refugiat
(1) Statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetãţeanului strãin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasã, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţã la un anumit grup social, se aflã în afara ţãrii de origine şi care nu poate sau, datoritã acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţãri, precum şi persoanei fãrã cetãţenie care, fiind în afara ţãrii în care îşi avea reşedinţa obişnuitã datoritã aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau, datoritã respectivei temeri, nu doreşte sã se reîntoarcã.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplicã în cazul strãinilor care beneficiazã de protecţie sau de asistenţã din partea unui organism ori a unei instituţii a Naţiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). Atunci când aceastã protecţie sau asistenţã a încetat pentru un motiv oarecare, fãrã ca situaţia acestor persoane sã fi fost reglementatã în mod definitiv, în conformitate cu rezoluţiile relevante adoptate de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia de prevederile prezentei legi.".
- Art. 25 alin. (1): "Cauzele de excludere de la recunoaşterea statutului de refugiat
(1) Statutul de refugiat nu se recunoaşte cetãţenilor strãini şi apatrizilor cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã:
a) au comis o infracţiune contra pãcii şi omenirii, o crimã de rãzboi ori o altã infracţiune definitã conform tratatelor internaţionale relevante la care România este parte sau altui document internaţional pe care România este obligatã sã îl respecte;
b) au comis o infracţiune gravã de drept comun în afara României, înainte de a fi admişi pe teritoriul statului român;
c) au comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor aşa cum sunt ele enunţate în preambulul şi în art. 1 şi 2 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite;
d) au instigat sau au fost complici la sãvârşirea faptelor prevãzute la lit. a)-c).";
- Art. 26 - "Protecţia subsidiarã
(1) Protecţia subsidiarã se poate acorda cetãţeanului strãin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive temeinice sã se creadã cã, în cazul returnãrii în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuitã, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datoritã acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţãri.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (...)
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;
sau
3. o ameninţare serioasã, individualã, la adresa vieţii sau integritãţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacã solicitantul face parte din populaţia civilã.";
- Art. 63 - "Audierea
Instanţa poate dispune audierea solicitantului de azil atunci când apreciazã cã aceasta este utilã soluţionãrii cauzei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã susţinerile autorilor excepţiei în legãturã cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 122/2006 , potrivit cãrora evaluarea elementului subiectiv în funcţie de reacţiile psihologice ale persoanelor conduce la neuniformitatea interpretãrii noţiunii de persecuţie, nu se constituie în veritabile critici de neconstituţionalitate, ci reprezintã aserţiuni cu privire la modalitãţi ipotetice de aplicare de cãtre instanţele de judecatã a prevederilor de lege criticate. Apoi, "acordarea beneficiului dubiului la stabilirea faptelor semnificative pe care solicitantul nu le poate dovedi", pe care doi dintre autorii excepţiei o invocã în motivarea acesteia, constituie un atribut exclusiv al instanţei de judecatã, excedând competenţei Curţii Constituţionale.
Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Curtea constatã cã legea amintitã este rezultatul armonizãrii legislaţiei naţionale cu prevederile aquis-ului comunitar în domeniul azilului şi observã cã textul de lege criticat nu face altceva decât sã transpunã dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie sã le îndeplineascã resortisanţii ţãrilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat ori persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţionalã şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate.
Cu privire la dispoziţiile <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 122/2006 , Curtea constatã cã acestea sunt în deplinã concordanţã cu documentele internaţionale invocate de autorii excepţiei. De altfel, textele criticate reprezintã concretizarea în planul legislaţiei naţionale a Recomandãrii Rec(2001)18 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei cãtre statele membre privind protecţia subsidiarã.
În fine, Curtea observã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 63 din Legea nr. 122/2006 s-a mai pronunţat, prin prisma aceloraşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale ca şi în prezenta cauzã şi analizând critici de neconstituţionalitate similare, iar prin <>Decizia nr. 439 din 15 aprilie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiatã, pentru motivele acolo reţinute. În cauza de faţã nu au intervenit elemente noi care sã justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, astfel cã soluţia pronunţatã cu acel prilej şi argumentele pe care aceasta s-a sprijinit îşi pãstreazã valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 şi 3 şi <>art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Anmar Jumh Mohammed Saleh Al-Sdi, Ammar Jumh Mohammed Salih Mohammed Salih, Mergia Daniel Teshome şi Calan Huseyn în dosarele nr. 6.832/302/2007, nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 şi, respectiv, nr. 15.717/302/2006 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 octombrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
