Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.031 din 29 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 23 ianuarie 2013
Petre Lăzăroiu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.191D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspund părţile Maria Obancea, Niculaie Obancia, Anica Paraschiv şi Doiniţa Marcu, prin avocatul Antoniu Obancia, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului părţilor, care solicită respingerea criticii de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că prevederile legale atacate reglementează, în acord cu art. 1 alin. (3) şi art. 16 din Constituţie, dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic de a obţine, în condiţiile legii, despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, indiferent dacă este vorba de bunuri mobile sau imobile. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Excepţia a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu prilejul soluţionării recursului împotriva Deciziei civile nr. 2.297A din 21 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-acivilă într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dreptul la restituire sau la acordarea unor despăgubiri nu este un drept absolut şi poate fi supus unor condiţii sau limitări. Prin urmare, nu se poate afirma că în materia despăgubirilor pentru daunele materiale suferite de foştii deţinuţi politici în perioada comunistă ar exista o obligaţie a statului de a le acorda. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a reţinut că nu poate exista decât o obligaţie "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune materiale este la libera apreciere a legiuitorului, care, în temeiul art. 61 din Constituţie, are competenţa de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestui drept. Însă Parlamentul este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluţii legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptăţiţi pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor şi principiilor Constituţiei.
În continuare, autorul excepţiei arată că, în materia acordării de despăgubiri pentru daunele materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există norme juridice cu aceeaşi finalitate: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, menţionează că textul de lege criticat instituie un tratament juridic diferit al beneficiarilor săi în raport cu persoanele îndreptăţite care au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi cea prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, nejustificat în condiţiile în care, prin listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti la data de 25 ianuarie 2011, posibilitatea valorificării acţiunilor acordate în baza Legii nr. 247/2005 a devenit efectivă.
Pe cale de consecinţă, acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale suferite de foştii deţinuţi politici, astfel cum este reglementată prin prevederile de lege criticate, contravine regulilor constituţionale privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este o valoare supremă şi încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate. În acelaşi timp, se încalcă şi regulile referitoare la precizia şi claritatea normei juridice, deoarece legiuitorul nu a indicat în mod expres natura bunurilor pentru care s-a prevăzut acordarea despăgubirilor.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece Parlamentul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, având posibilitatea de a institui şi limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat de Constituţie. De asemenea, textul de lege criticat permite instanţelor judecătoreşti să acorde celor îndreptăţiţi despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare cu caracter politic sau ca efect al unor măsuri administrative asimilate acestora, doar dacă persoanele respective nu au beneficiat de măsuri reparatorii instituite printr-o altă lege specială. În plus, textul de lege criticat se aplică în mod egal persoanelor care se încadrează în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 846D/2012, formulat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Cu acel prilej, Avocatul Poporului a arătat că prevederile de lege criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri. Referitor la critica privind existenţa unor reglementări paralele în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor care au fost supuse condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative asimilate acestora, precizează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului părţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, astfel cum au fost modificate prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins:
"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...]
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;"
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, democratic şi social şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea reţine că această reglementare a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor invocate în cauză [a se vedea Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012 *), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii].
___________
*) Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012.
Cu acel prilej, Curtea, examinând criticile de neconstituţionalitate formulate de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a reţinut că acestea se bazează, în esenţă, pe argumentele ce au fundamentat soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
În acelaşi timp, Curtea a constatat că această decizie nu se poate aplica ad similis prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât obiectul de reglementare al acestor norme este distinct de cel al art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi. Astfel, dispoziţiile legale declarate neconstituţionale stabileau "acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare", în timp ce art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 vizează "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative". Aşadar, natura despăgubirilor reglementate de cele două texte este diferită, în sensul că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 reglementează acordarea despăgubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la art. 5 alin. (1) lit. b) din lege sunt prevăzute despăgubiri pentru prejudicii materiale. Această distincţie este esenţială sub aspectul regimului juridic specific şi determină lipsa de incidenţă a considerentelor referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
De asemenea, examinând prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea a reţinut că acestea reglementează acordarea de despăgubiri pentru prejudicii materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare cu caracter politic sau ca efect al măsurii administrative asimilate acesteia. Legea nr. 221/2009 este un act normativ cu caracter reparatoriu ce completează cadrul juridic preexistent în momentul adoptării sale în materia reparaţiilor pentru suferinţele cauzate de regimul comunist. Caracterul complementar al acestui act normativ rezultă din normele de trimitere la celelalte acte normative în vigoare din domeniu, cuprinse în art. 5 alin. (4) din lege.
În privinţa acordării despăgubirilor pentru prejudicii materiale, Curtea a constatat că, deşi textul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu prevede expressis verbis natura acestora, respectiv bunuri mobile sau imobile, aceasta nu reprezintă un argument suficient pentru constatarea neconstituţionalităţii normei juridice. În acest sens, Curtea a observat că, potrivit prevederilor de lege examinate, acordarea acestor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate acţionează în condiţiile în care bunurile respective nu au fost restituite ori nu s-au obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Totodată, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, "Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare."
În fine, Curtea a reţinut că identificarea textelor de lege în vigoare, incidente într-un anumit domeniu la un moment dat, şi coroborarea acestora în funcţie de aprecierea rangului actului normativ din care norma juridică incidentă face parte, urmate de interpretarea şi aplicarea acestora în cazuri concrete, caracterizate prin împrejurări de fapt proprii, reprezintă operaţiuni ce intră în competenţa judecătorului a quo.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.
PREŞEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
_____
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
