Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.031 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 319 din Codul de procedura civila, ale art. 67 si art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic si ale art. 89-96 din Legea invatamantului nr. 84/1995
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 13 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 din Codul de procedurã civilã, ale art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 89-96 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995, excepţie ridicatã de Uniunea "Fundaţia Augusta" din Timişoara în Dosarul nr. 1.448/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.330D/2010. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 şi ale art. 89-96 din Legea nr. 84/1995 ca devenitã inadmisibilã, întrucât aceste texte de lege au fost abrogate prin Legea nr. 1/2011, lege care nu a preluat soluţia legislativã criticatã. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 319 din Codul de procedurã civilã, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.448/59/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 din Codul de procedurã civilã, ale art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 89-96 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995.
Excepţia a fost ridicatã de Uniunea "Fundaţia Augusta" din Timişoara cu prilejul soluţionãrii unei contestaţii în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 319 din Codul de procedurã civilã, care reglementeazã procedura de contestare a hotãrârilor judecãtoreşti întemeiate pe greşeli materiale sau omisiuni, aduc atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât prevãd judecarea contestaţiei chiar de cãtre instanţa care a pronunţat hotãrârea atacatã, iar nu de o instanţã ierarhic superioarã. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 şi ale art. 89-96 din Legea nr. 84/1995, aratã cã acestea stabilesc puteri suverane pentru senatul universitãţii, cu efectul negãrii dreptului de proprietate al fondatorului universitãţii.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 319 din Codul de procedurã civilã, dispoziţii potrivit cãrora: "Contestaţia se introduce la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã.
Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executãrii silite, iar în timpul ei, pânã la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotãrârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silitã, contestaţia poate fi introdusã în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotãrârea a rãmas irevocabilã."
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, dispoziţii potrivit cãrora:
- Art. 67: "Structurile de conducere în instituţia de învãţãmânt superior sunt: senatul universitar, consiliul facultãţii, consiliul colegiului, consiliul departamentului şi biroul catedrei. Prin Carta universitarã se pot înfiinţa şi alte organisme colective specializate.";
- Art. 68: "(1) Instituţia de învãţãmânt superior este condusã de senatul universitar, prezidat de rector. Fiecare facultate din structura instituţiei desemneazã reprezentanţi în senatul universitar, cadre didactice, cercetãtori şi studenţi, potrivit legii şi Cartei universitare. Decanii facultãţilor, directorii de departamente şi de colegii, direct subordonate instituţiei de învãţãmânt superior, fac parte de drept din senatul universitar. La şedinţele senatului universitar pot participa, ca invitaţi ai biroului acestuia, reprezentanţi ai sindicatelor din instituţia respectivã, precum şi orice altã persoanã din instituţie sau din afara acesteia.
(2) Conducerea operativã a instituţiei de învãţãmânt superior este asiguratã de biroul senatului universitar, alcãtuit din rector, în calitate de preşedinte, prorector/prorectori, secretar ştiinţific, director general administrativ şi dintr-un reprezentant al studenţilor sau al organizaţiilor studenţeşti legal constituite la nivel de institut, membru al senatului. Membrii biroului senatului universitar, cu excepţia directorului general administrativ, sunt aleşi pe funcţii de senatul universitar. Rectorul poate invita la şedinţa biroului decani, reprezentanţi ai sindicatelor şi ai asociaţiilor studenţeşti sau orice altã persoanã din instituţie sau din afara acesteia. Prin Carta universitarã, senatul universitar poate include în biroul sãu decani sau directori de departamente ori de colegii."
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 89-96 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, dispoziţii potrivit cãrora:
- Art. 89: "(1) Autonomia universitarã constã în dreptul comunitãţii universitare de a se conduce, de a-şi exercita libertãţile academice fãrã niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţã cu opţiunile şi orientãrile strategice naţionale ale dezvoltãrii învãţãmântului superior, stabilite prin lege.
(2) Autonomia universitarã se coreleazã cu principiul rãspunderii personale şi publice pentru calitatea întregii activitãţi didactice şi de cercetare ştiinţificã pe care o desfãşoarã instituţia respectivã de învãţãmânt superior.";
- Art. 90: "(1) Comunitatea universitarã este constituitã din personal didactic, personal didactic auxiliar, personal de cercetare ştiinţificã, de proiectare, precum şi din cei care studiazã în instituţia respectivã.
(2) Comunitatea universitarã foloseşte în activitatea sa personal administrativ.";
- Art. 91: "(1) Spaţiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, campusurilor universitare, dotãrilor de orice fel şi cu orice destinaţie, folosite de instituţia de învãţãmânt superior, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptãţitã sã le utilizeze.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile şi dotãrile aferente care aparţin Ministerului Sãnãtãţii şi ministerelor cu reţea sanitarã proprie, în care se desfãşoarã învãţãmântul medical superior de stat.";
- Art. 92: "(1) Ansamblul de drepturi şi obligaţii, precum şi normele care reglementeazã viaţa comunitãţii universitare în spaţiul universitar propriu sunt cuprinse în Carta universitarã a instituţiei de învãţãmânt superior, adoptatã de senatul universitar, în condiţiile legii.
(2) Autonomia universitarã vizeazã domeniile conducerii, structurãrii şi funcţionãrii instituţiei, ale activitãţii didactice şi de cercetare ştiinţificã, ale administrãrii şi ale finanţãrii.
(3) Autonomia universitarã se realizeazã, în principal, prin:
a) stabilirea structurii interne a instituţiei de învãţãmânt superior, conform legii;
b) programarea, organizarea, desfãşurarea şi perfecţionarea procesului de învãţãmânt; stabilirea planurilor de învãţãmânt şi a programelor analitice în acord cu strategiile şi cu standardele naţionale ale dezvoltãrii învãţãmântului superior; organizarea admiterii candidaţilor la studii şi definirea criteriilor de evaluare a performanţelor academice şi profesionale ale studenţilor;
c) proiectarea, organizarea şi stabilirea formelor de învãţãmânt postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu; stabilirea, împreunã cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu alte autoritãţi publice, agenţi economici, organizaţii profesionale şi patronale recunoscute la nivel naţional, a domeniilor în care se utilizeazã diplomele şi certificatele proprii emise;
d) selectarea şi promovarea personalului didactic ori ale celorlalte categorii de personal angajat, precum şi stabilirea criteriilor de apreciere a activitãţii didactice şi ştiinţifice; acordarea titlurilor didactice, ştiinţifice şi onorifice, în condiţiile legii;
e) organizarea cercetãrii ştiinţifice şi a documentãrii; organizarea activitãţilor de editare şi de tipãrire; organizarea activitãţilor audiovizuale; stabilirea programelor de cooperare cu alte instituţii de învãţãmânt superior şi de cercetare, din ţarã şi din strãinãtate;
f) eligibilitatea tuturor organismelor de conducere prin vot secret;
g) stabilirea necesitãţii financiare şi materiale; folosirea fondurilor şi gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; gãsirea şi stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea şi controlul serviciilor economico-gospodãreşti;
h) soluţionarea problemelor sociale ale comunitãţilor universitare; acordarea burselor de studiu şi de cercetare, inclusiv a celor provenite din fonduri proprii; i) organizarea de manifestãri şi activitãţi ştiinţifice, culturale şi sportive;
j) înfiinţarea de fundaţii, conform legii; stabilirea şi folosirea unor însemne şi simboluri proprii;
k) asigurarea ordinii şi disciplinei în spaţiul universitar.
(4) În plan financiar autonomia universitarã se realizeazã ca drept de gestionare, potrivit legii şi rãspunderii personale, a fondurilor alocate de la bugetul public naţional sau provenite din alte surse, inclusiv a veniturilor realizate din taxele în valutã de la studenţi şi cursanţi strãini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Educaţiei Naţionale.";
- Art. 93: "(1) Membrii comunitãţii universitare au dreptul de a lua parte la conducerea treburilor universitare; organismele de conducere se aleg prin vot secret, potrivit Cartei universitare, pentru perioade de 4 ani.
(2) Organele alese, cu excepţia rectorului, se confirmã de cãtre senatul universitar. Rectorul se alege de cãtre senat şi se confirmã prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului. O persoanã nu poate ocupa funcţia de decan sau de rector mai mult de douã mandate succesive complete. Rectorul poate fi revocat din funcţie de cãtre senatul universitar prin aceeaşi procedurã folositã la numire.
(3) Ministrul educaţiei naţionale îl poate suspenda din funcţie, din motive justificate, pe rectorul unei instituţii de învãţãmânt superior, de stat sau particular, acreditatã. Hotãrârea de revocare sau de menţinere în funcţie a rectorului se ia de cãtre senatul universitar, în cel mult 30 de zile de la data comunicãrii ordinului de suspendare.";
- Art. 94: "(1) În senatele universitare şi în consiliile facultãţilor studenţii sunt reprezentaţi în proporţie de o pãtrime din numãrul membrilor acestor consilii şi senate, în condiţiile stabilite de Carta universitarã.
(2) Protecţia membrilor comunitãţii universitare în activitatea profesionalã şi în spaţiul universitar este înscrisã în Carta universitarã. Abaterile de la deontologia universitarã se analizeazã şi se soluţioneazã la nivelul consiliilor facultãţilor şi al senatului.
(3) Membrii comunitãţii universitare sunt obligaţi sã respecte regulamentele interne ale instituţiei de învãţãmânt superior, stabilite în conformitate cu Carta universitarã.";
- Art. 95: "Spaţiul universitar este inviolabil. Accesul în spaţiul universitar este permis numai în condiţiile stabilite prin lege sau prin Carta universitarã.";
- Art. 96: "La nivel naţional autonomia universitarã se manifestã prin relaţia directã a rectorului instituţiei de învãţãmânt superior cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi prin alegerea reprezentanţilor instituţiei în organismele profesionale, conform legii."
Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 40 privind dreptul la asociere şi art. 44 privind dreptul de proprietate privatã.
Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale cu excepţia de neconstituţionalitate, Legea nr. 128/1997 şi Legea nr. 84/1995 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 361 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
Potrivit celor statuate însã prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, aflatã în curs de publicare, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate în virtutea principiului tempus regit actum pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, chiar dacã acestea au fost abrogate sau şi-au încetat aplicarea.
Prin urmare, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizatã, dispoziţii care reglementau calea de atac care formeazã obiectul litigiului în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate şi care au constituit temeiul acţiunii în contencios administrativ formulate de cãtre Uniunea "Fundaţia Augusta" din Timişoara.
Examinând prevederile de lege criticate, Curtea constatã cã prevederile art. 319 din Codul de procedurã civilã au mai constituit obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu acelaşi text din Constituţie şi aceleaşi critici ca şi cele invocate în prezenta cauzã. Astfel, prin Decizia nr. 990 din 6 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut cã, în calea extraordinarã de atac a contestaţiei în anulare, în principiu, nu se realizeazã un control judiciar asupra unei judecãţi anterioare, ci se trece la soluţionarea din nou a aceleiaşi pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotãrârii pronunţate anterior, ceea ce şi explicã nereglementarea în art. 24 din Codul de procedurã civilã, ca situaţie de incompatibilitate, a cazului în care judecãtorul participã la soluţionarea aceleiaşi pricini în contestaţia în anulare. Chiar dacã aceeaşi instanţã urmeazã sã soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotãrâri, soluţia legislativã nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferitã, iar pãrţile beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite sã le asigure dreptul la apãrare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. S-a mai reţinut cã art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã nu aduce nicio atingere principiului imparţialitãţii instanţelor judecãtoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevãzut de art. 21 din Legea fundamentalã şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Cât priveşte criticile referitoare la soluţionarea contestaţiei în anulare de cãtre instanţa la care este introdusã cererea, Curtea, analizând dispoziţiile Codului de procedurã civilã, a observat cã, de fiecare datã când legiuitorul a înţeles sã dea în competenţã judecarea unei cãi de atac unei alte instanţe decât celei la care se depune sau introduce calea de atac, a prevãzut expres acest lucru. În acest sens, Curtea, fãcând referire la prevederile art. 288 alin. 2, art. 302, art. 282 alin. 1 şi ale art. 299 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, a statuat cã instanţa, soluţionând contestaţia în anulare, face o interpretare sistematicã a dispoziţiilor procesuale civile, exercitându-şi competenţa atribuitã de legiuitor.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 şi ale art. 89-96 din Legea nr. 84/1995, Curtea constatã cã textele de lege criticate stabileau structurile de conducere în instituţia de învãţãmânt superior şi conţinutul autonomiei universitare. Autorul excepţiei este nemulţumit cã aceste texte nu prevedeau implicarea fondatorului universitãţii în conducerea universitãţii, precum şi cã autonomia universitarã avea inclusiv semnificaţia unei autonomii faţã de fondatorul însuşi. Astfel, în opinia sa, dreptul sãu de proprietate asupra patrimoniului universitãţii era lipsit de conţinut.
Cu privire la aceastã criticã, Curtea reţine cã universitãţile se bucurau, potrivit legii, de autonomie universitarã, indiferent dacã erau de stat ori particulare. O astfel de reglementare nu fãcea decât sã dea expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 alin. (6), care, consacrând principiul autonomiei universitare, nu prevede un regim distinct pentru universitãţile private. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 731 din 7 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, arãta cã, "fãrã a nega fundamentul economic al universitãţilor particulare, proprietatea privatã a acestora, înfiinţate prin lege, fãrã scop patrimonial şi cu afectaţiune specialã, [...] acest fundament nu poate constitui şi fundamentul instituirii unei forme de autonomie diferite de cea consacratã de art. 32 alin. (6) din Constituţie [...]. Curtea constatã cã principiul constituţional al autonomiei universitare trebuie sã îşi gãseascã reflectarea, în egalã mãsurã, asupra organizãrii şi funcţionãrii procesului de învãţãmânt, a statutului cadrelor didactice, a promovãrii în funcţie a acestora, a normei didactice etc."
Prin urmare, principiul autonomiei universitare nu putea dobândi o semnificaţie diferitã în funcţie de patrimoniul pe care se întemeia universitatea.
Curtea apreciazã cã aceastã împrejurare nu era de naturã a aduce atingere dreptului de proprietate. Astfel, aşa cum s-a precizat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat fãcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, în condiţiile stabilite de legea organicã. În lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.
Astfel, existenţa unor interese protejate deopotrivã de normele constituţionale, aşa cum este autonomia universitarã, poate determina o reglementare specificã a exerciţiului dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte critica raportatã la dispoziţiile Legii fundamentale privind dreptul la asociere, Curtea constatã cã acestea nu sunt incidente în cauzã, constituirea structurilor de conducere a universitãţilor nefiind o expresie a acestui drept constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 din Codul de procedurã civilã, ale art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 89-96 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995, excepţie ridicatã de Uniunea "Fundaţia Augusta" din Timişoara în Dosarul nr. 1.448/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
