Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.027 din 14 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 739 din 5 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de societãţile comerciale ECE Projektmanagement Romania - S.R.L. şi ECE Projektmanagement International GmbH în Dosarul nr. 58/2009 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României - Bucureşti.
La apelul nominal se prezintã, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Nicolae Viorel Dinu, cu delegaţie la dosar, iar pentru pãrţile Societatea Comercialã "Myo-O" - S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercialã "River Invest" - S.A. din Bucureşti rãspunde avocat C. Stãnescu, cu împuternicire avocaţialã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul avocaţilor prezenţi, pentru susţinerea argumentelor privind excepţia de neconstituţionalitate formulatã.
Avocatul Nicolae Viorel Dinu susţine cã prevederile art. 353^1 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, întrucât contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã. În acest sens, aratã cã reglementarea criticatã îngrãdeşte dreptul la apãrare şi la un proces echitabil, dat fiind cã încheierea prin care se soluţioneazã cererea de recuzare îndreptatã împotriva unuia dintre membrii Tribunalului arbitral nu este supusã niciunei cãi de atac. Aşa fiind, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul pãrţilor Societatea Comercialã "Myo-O" - S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercialã "River Invest" - S.A. solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, apreciind cã procedura reglementatã de prevederile de lege criticate nu încalcã drepturile procesuale ale autorilor excepţiei, prevãzute în Codul de procedurã civilã, şi nici alte drepturi sau libertãţi ale acestora.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume <>Decizia nr. 203/2006 şi <>Decizia nr. 74/2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 58/2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de societãţile comerciale ECE Projektmanagement Romania - S.R.L. şi ECE Projektmanagement International GmbH într-o cauzã având ca obiect cerere de recuzare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 353^1 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, întrucât consacrã dreptul instituţiilor permanente de arbitraj sã soluţioneze, în virtutea regulamentelor proprii, cereri aflate în competenţa instanţei de judecatã, ceea ce contravine normelor constituţionale invocate.
În acest context, susţin cã prin aceastã reglementare se permite unui organ, altul decât "justiţia", în accepţiunea art. 126 alin. (1) din Constituţie, sã soluţioneze o cerere ce tinde la apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime ale autorilor excepţiei. Astfel, aratã cã, organului cu activitate jurisdicţionalã - Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României - nu îi sunt recunoscute, prin Legea fundamentalã, prerogativele puterii judecãtoreşti, Constituţia reglementând în mod expres care sunt organele abilitate sã realizeze justiţia, şi anume "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti, stabilite de lege". Autorii excepţiei considerã cã li se îngrãdeşte dreptul de a avea acces la o jurisdicţie statalã, respectiv la una dintre instanţele de judecatã care se circumscriu noţiunii de "justiţie", îngrãdire cu atât mai evidentã cu cât încheierea prin care se soluţioneazã cererea de recuzare nu este supusã niciunei cãi de atac, iar Codul de procedurã civilã nu permite contestarea hotãrârii arbitrale sub aspectul nelegalei respingeri a cererii de recuzare, împrejurare ce determinã încãlcarea dreptului la apãrare şi la un proces echitabil.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, reglementarea legalã criticatã nefiind în contradicţie cu normele constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 353^1 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit cãruia înfãptuirea justiţiei se realizeazã prin instanţele judecãtoreşti şi reprezintã acel mecanism juridic eficient, menit sã asigure o judecatã imparţialã, mai rapidã şi mai puţin formalã, confidenţialã, finalizatã prin hotãrâri susceptibile de executare silitã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 353^1 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora: "Art. 353^1. - În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentã, toate atribuţiile ce revin instanţei judecãtoreşti în temeiul dispoziţiilor din prezentul capitol se exercitã de acea instituţie, conform regulamentului sãu, afarã numai dacã acel regulament prevede altfel."
Autorii excepţiei susţin cã prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, precum şi celor ale art. 126 alin. (1) şi (2) privind instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, prin <>Decizia nr. 203 din 7 martie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, instanţa de contencios constituţional a statuat cã arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit cãruia înfãptuirea justiţiei se realizeazã prin instanţele judecãtoreşti şi reprezintã acel mecanism juridic eficient, menit sã asigure o judecatã imparţialã, mai rapidã şi mai puţin formalã, confidenţialã, finalizatã prin hotãrâri susceptibile de executare silitã.
Arbitrajul se organizeazã şi se desfãşoarã potrivit convenţiei arbitrale încheiate între pãrţi, cu respectarea principiului libertãţii de voinţã a acestora, sub rezerva respectãrii ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedurã civilã. Prin urmare, pãrţile pot stabili, prin convenţia arbitralã sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedurã pe care tribunalul arbitral trebuie sã le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfãşurare a arbitrajului. În cazul în care pãrţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmeazã a fi aplicatã.
Cu privire la recuzarea arbitrilor, Curtea a constatat cã art. 351^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã prevede cauzele care pun la îndoialã independenţa şi imparţialitatea acestora, respectiv cele prevãzute pentru recuzarea judecãtorilor, precum şi anumite cauze speciale, ca neîndeplinirea condiţiilor de calificare profesionalã ori a altor condiţii privitoare la arbitri, prevãzute în convenţia arbitralã. Potrivit art. 351^2 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, "Cererea de recuzare se soluţioneazã de instanţa judecãtoreascã, prevãzutã de art. 342, cu citarea pãrţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusã cãilor de atac".
Prin derogare de la aceastã regulã, art. 353^1 din Codul de procedurã civilã prevede cã, în situaţiile în care arbitrajul este organizat de o instituţie permanentã, toate atribuţiile ce revin instanţei judecãtoreşti în temeiul dispoziţiilor capitolului privitor la constituirea tribunalului arbitral se exercitã de aceastã instituţie, conform regulamentului sãu. Aşa fiind, incidenţa reglementãrii criticate este subsecventã acordului de voinţã intervenit între pãrţile care au încheiat convenţia arbitralã şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de cãtre o instituţie permanentã.
Aşadar, în urma acordului prin care a fost aleasã calea arbitrajului instituţional, dispoziţiile regulamentului acelei instituţii se impun pãrţilor, tribunalul arbitral urmând a le aplica întocmai. Împrejurarea cã partea care solicitã recuzarea unui arbitru a achiesat la soluţionarea litigiului de cãtre o instituţie permanentã de arbitraj, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sã cunoascã dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, ca şi consecinţele juridice ale aplicãrii lor, nu o îndreptãţeşte sã se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementãrii în cauzã.
Totodatã, prin <>Decizia nr. 74 din 15 ianuarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, Curtea a statuat cã, prin prevederile art. 343^3 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, legiuitorul nu exclude de la competenţa instanţelor judecãtoreşti litigiile care fac obiectul unei convenţii arbitrale. Astfel, Curtea a constatat cã arbitrajul se organizeazã şi se desfãşoarã potrivit convenţiei arbitrale încheiate între pãrţi, fie sub forma unei clauze compromisorii înscrise în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stãtãtoare, denumitã compromis, şi prin urmare pãrţile au libertatea de a alege modalitatea de soluţionare a litigiului. Litigiul dedus instanţei de arbitraj comercial se finalizeazã printr-o hotãrâre arbitralã, care, însã, potrivit art. 364 din Codul de procedurã civilã, poate fi desfiinţatã printr-o acţiune în anulare soluţionatã de cãtre instanţele judecãtoreşti competente.
Ca atare, Curtea constatã cã prevederile legale care reglementeazã arbitrajul nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi nici celor cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fiind în deplin acord şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora stabilirea competenţei instanţelor judecãtoreşti şi a procedurii de judecatã este atributul exclusiv al legiuitorului.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de societãţile comerciale ECE Projektmanagement Romania - S.R.L. şi ECE Projektmanagement International GmbH în Dosarul nr. 58/2009 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României - Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
