Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Paul-Dumitru Vasilescu în Dosarul nr. 6.397/3/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.288D/2010.
La apelul nominal rãspunde personal autorul excepţiei, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicitã admiterea acesteia. Aratã cã deciziile pronunţate ca urmare a soluţionãrii recursurilor în interesul legii nu pot fi supuse niciunei cãi de atac, ajungându-se astfel la anihilarea drepturilor prevãzute într-o lege organicã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 6.397/3/2009, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Paul-Dumitru Vasilescu într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã impunerea unei decizii pronunţate într-un recurs în interesul legii conduce la anularea dreptului la un proces echitabil desfãşurat în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. În continuare, autorul excepţiei opineazã asupra unor neajunsuri pe care unele dintre deciziile pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii le-ar conţine.
Tribunalul Constanţa - Secţia civilã aratã cã instanţa de judecatã se poate pronunţa doar asupra admisibilitãţii excepţiei de neconstituţionalitate, însã nu şi asupra fondului excepţiei, respectiv dacã textul criticat este sau nu compatibil cu dispoziţiile Constituţiei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care prin art. I pct. 32 şi 33 a modificat dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã. Pe de altã parte, dispoziţiile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 prevãd cã: "Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 5^1, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 159^1, art. 281^2a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 6^1, art. 315 alin. 3^1, precum şi ale art. 329-330^7 din Codul de procedurã civilã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplicã numai proceselor, cererilor şi sesizãrilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate dupã intrarea în vigoare a prezentei legi."
Având în vedere aceste din urmã dispoziţii legale, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicatã încã la data pronunţãrii acestei decizii, Curtea constatã cã urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã în forma redacţionalã existentã la data sesizãrii sale.
----------
*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 referitoare la statul român, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 14 din Convenţia internaţionalã cu privire la drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, statuând cã acest text de lege este constituţional.
Cu acele prilejuri Curtea a reţinut cã interpretarea legilor este o operaţiune raţionalã, utilizatã de orice subiect de drept, în vederea aplicãrii şi respectãrii legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului sãu de aplicare. Instanţele judecãtoreşti interpreteazã legea, în mod necesar, în procesul soluţionãrii cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilã procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale" - se aratã într-o hotãrâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotãrârea din 22 noiembrie 1995 pronunţatã în Cauza C.R. contra Regatului Unit) - "în orice sistem juridic existã, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciarã [...]."
Complexitatea unor cauze poate conduce uneori la aplicãri diferite ale legii în practica instanţelor de judecatã. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridicã a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitarã a legii în practica tuturor instanţelor de judecatã, a fost creatã de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, astfel încât instituirea recursului în interesul legii nu face decât sã transpunã în legislaţie conţinutul acestei prevederi constituţionale.
Pe de altã parte, instituirea caracterului obligatoriu al dezlegãrilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sã dea eficienţã rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.
Curtea a reţinut în acest sens cã divergenţele profunde de jurisprudenţã sunt susceptibile a crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridicã, aspect subliniat şi de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, de exemplu, în Hotãrârea din 1 decembrie 2005 pronunţatã în Cauza Pãduraru împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constatând cã "divergenţele de jurisprudenţã constituie, prin natura lor, consecinţa inerentã oricãrui sistem judiciar care se sprijinã pe un ansamblu de jurisdicţii de fond care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat cã, în lipsa unui mecanism care sã asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţã, care persistã în timp şi cu privire la un domeniu care prezintã un mare interes social, sunt de naturã sã genereze o incertitudine permanentã şi sã facã sã scadã încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. În acest context, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a mai arãtat cã "rolul unei jurisdicţii supreme era tocmai cel de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţã" (Hotãrârea din 28 octombrie 1999 pronunţatã în Cauza Zielinski şi Pradal & Gonzalez ş.a. împotriva Franţei).
Aşa fiind, Curtea a statuat cã dispoziţiile din Codul de procedurã civilã, care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sã unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti naţionale, nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivã, contribuie, pentru motivele mai sus arãtate, la asigurarea exigenţelor statului de drept.
Soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Paul-Dumitru Vasilescu în Dosarul nr. 6.397/3/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
