Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.026 din 14 iulie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.026 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 2 noiembrie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Fabian Niculae - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Mak Epe Import-Export Comercial and Construction OG Garments 33 L Byron din Salonic, Grecia, în Dosarul nr. 1.864/40/2008 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.864/40/2008, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale.
    Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã Mak Epe Import-Export Comercial and Construction OG Garments 33 L Byron din Salonic, Grecia, într-o cauzã având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei nr. 1.262 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Botoşani - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins cererea de excludere a asociatului Societatea Comercialã "Mozaic" - S.R.L. din Botoşani din Societatea Comercialã "Mak Mold" - S.R.L. din Botoşani.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât încalcã dreptul pãrţilor litigante la un proces echitabil, creând totodatã un cadru favorabil discriminãrii pe criteriul funcţiei.
    De asemenea, în opinia autorului excepţiei, restricţia prevãzutã de Legea societãţilor comerciale limiteazã dreptul asociaţilor majoritari, care nu îndeplinesc funcţii de administrare, sã decidã asupra activitãţii economice a propriei firme şi asupra politicilor de administrare ale acesteia. Acest lucru se întâmplã în condiţiile în care, deşi existã identitate de fapt între administrator şi persoana juridicã asociatã, nu pot obţine concursul coercitiv al statului pentru îndepãrtarea asociatului care a acţionat în sensul fraudãrii intereselor celorlalţi asociaţi, alţii decât propria-i firmã asociatã.
    Autorul considerã cã legiuitorul ar trebui sã prevadã şi împrejurarea în care o persoanã juridicã cu asociat unic, şi care este şi administrator, devine asociatã la o societate comercialã cu rãspundere limitatã, în care administrator este aceeaşi persoanã, astfel încât de acest text de lege sã se poatã prevala şi asociaţii aflaţi în situaţia sa.
    Curtea de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au urmãtorul conţinut: "(1) Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comanditã simplã sau cu rãspundere limitatã: [...] d) asociatul administrator care comite fraudã în dauna societãţii sau se serveşte de semnãtura socialã sau de capitalul social în folosul lui sau al altora."
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie, art. 40 privind dreptul la asociere, art. 45 privind libertatea economicã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 57 privind exercitarea cu bunã-credinţã a drepturilor şi libertãţilor constituţionale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei, prin criticile formulate, solicitã extinderea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 şi la alte situaţii neprevãzute în text, în sensul adãugãrii în cuprinsul acestuia şi a altor cazuri în care asociatul administrator ar putea fi exclus din societate.
    Or, aşa dupã cum Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, acceptarea acestor critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit cãruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii", şi dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
    Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.

    Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Mak Epe Import-Export Comercial and Construction OG Garments 33 L Byron din Salonic, Grecia, în Dosarul nr. 1.864/40/2008 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.

            PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                      AUGUSTIN ZEGREAN

                     Magistrat-asistent,
                       Fabian Niculae

                                    -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016