Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.021 din 29 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 193 alin. 6 si art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 10 ianuarie 2013
Petre Lăzăroiu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Dumitrescu în Dosarul nr. 32/310/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 934D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 559 din 20 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 32/310/2012, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală .
Excepţia a fost ridicată de Mariana Dumitrescu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca nefondată o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 193 alin. 6 din Codul de procedură penală aduc atingere libertăţii de exprimare, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, întrucât, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, judecătorul poate obliga petentul la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat, ceea ce denotă că textul de lege criticat are caracter intimidant. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, inviolabilitatea domiciliului şi dreptul de proprietate privată, deoarece soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 193 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, asigură accesul la justiţie reglementat prin intermediul art. 21 şi 129 din Constituţie . Astfel, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, obligaţia de a suporta cheltuielile judiciare revine petentului, întrucât se află în culpă procesuală, chiar dacă această culpă nu presupune şi existenţa relei-credinţe.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 193 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 242/2011 .
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 193 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, cele din urmă fiind modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 193 alin. 6: "În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.";
- Art. 278^1 alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului, ale art. 30 privind libertatea de exprimare, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 10 privind libertatea de exprimare şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 193 alin. 6 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, persoana care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligaţia de a suporta cheltuielile judiciare avansate de persoana vizată de plângere, această obligaţie fiind impusă de caracterul nejustificat al iniţiativei sale procesuale. Într-o asemenea situaţie, culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu a fost de rea-credinţă. Într-adevăr, pentru a exista culpă procesuală nu se cere rea-credinţă în activitatea judiciară. Astfel, se află în culpă procesuală partea care, deşi de bună-credinţă, a făcut o cerere provocatoare de cheltuieli judiciare, iar aceasta a fost respinsă.
Prevederile art. 30 din Constituţie şi ale art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie.
Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].
Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu are aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.
Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, ş i Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 16 din Constituţie, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
În fine, prevederile art. 27 şi ale art. 44 din Legea fundamentală şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Dumitrescu în Dosarul nr. 32/310/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.
PREŞEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
