Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.021 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si art. 254 alin. (7) si art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin din Piteşti în Dosarul nr. 12.720/280/2007 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia civilã, pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.222D/2010. La apelul nominal rãspunde Marin Cârstoiu pentru Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicitã admiterea acesteia, arãtând cã dispoziţiile de lege criticate duc la o îngrãdire a dreptului de proprietate. În continuare, susţine cã, deşi existenţa datoriilor trebuie relevatã, lipsa certificatului de atestare fiscalã nu trebuie sã determine nulitatea actelor prin care se înstrãineazã clãdiri, terenuri, respectiv mijloace de transport. Reprezentantul Ministerului Public aratã cã dispoziţiile de lege criticate reprezintã o mãsurã de politicã fiscalã menitã sã creascã gradul de colectare la bugetul de stat. De altfel, autorul excepţiei nu realizeazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci doreşte ca instanţa de contencios constituţional sã legifereze o distincţie în funcţie de existenţa sau inexistenţa obligaţiilor fiscale locale datorate autoritãţii administraţiei publice locale pe a cãrei razã teritorialã se aflã înregistrat fiscal bunul, ceea ce excedeazã controlului de constituţionalitate. În final, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 25 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 12.720/280/2007, Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilã, pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin din Piteşti, într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile pronunţate de Tribunalul Argeş prin care s-a respins apelul împotriva sentinţei civile pronunţate de Judecãtoria Piteşti, sentinţã prin care s-a constatat nulitatea absolutã a unui contract de vânzare-cumpãrare, reţinându-se cã la încheierea acestuia nu a existat certificatul de atestare fiscalã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate limiteazã dreptul de dispoziţie al proprietarului asupra bunurilor imobile deţinute în proprietate. Totodatã, obligativitatea obţinerii unui certificat de atestare fiscalã chiar şi în condiţiile în care proprietarul şi-a achitat obligaţiile fiscale este de naturã a aduce atingere dreptului de proprietate privatã. În continuare, aratã cã în cauzã s-a refuzat eliberarea acestui certificat de atestare, deşi nu existau creanţe fiscale. Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilã, pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege referitoare la obligaţia contribuabilului de a prezenta un certificat de atestare fiscalã din care sã rezulte plata tuturor obligaţiilor fiscale datorate autoritãţii administraţiei publice locale, în cazul înstrãinãrii unui imobil, nu sunt de naturã a încãlca prevederile referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii şi sunt în acord cu art. 56 alin. (1) din Constituţie, care prevede obligaţia cetãţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. Consacrând aceastã obligaţie, Constituţia a prevãzut şi limitele acesteia, care reprezintã, printre altele, o garanţie constituţionalã a dreptului de proprietate privatã. În plus, dispoziţiile legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu prevederile art. 139 alin. (2) din Constituţie potrivit cãrora "impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii". Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textele criticate au urmãtorul conţinut: - Art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã: "Pentru înstrãinarea dreptului de proprietate asupra clãdirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie sã prezinte certificate de atestare fiscalã prin care sã se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autoritãţii administraţiei publice locale pe a cãrei razã se aflã înregistrat fiscal bunul ce se înstrãineazã. Actele prin care se înstrãineazã clãdiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încãlcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept."; - Art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Înstrãinarea unei clãdiri, prin oricare dintre modalitãţile prevãzute de lege, nu poate fi efectuatã pânã când titularul dreptului de proprietate asupra clãdirii respective nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitãţii administrativteritoriale unde este amplasatã clãdirea sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauzã, cu termene de platã scadente pânã la data de întâi a lunii urmãtoare celei în care are loc înstrãinarea. Atestarea achitãrii obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritãţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrãineazã clãdiri cu încãlcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept."; - Art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Înstrãinarea unui teren, prin oricare dintre modalitãţile prevãzute de lege, nu poate fi efectuatã pânã când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitãţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauzã, cu termene de platã scadente pânã la data de întâi a lunii urmãtoare celei în care are loc înstrãinarea. Atestarea achitãrii obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritãţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrãineazã terenuri cu încãlcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privatã şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertãţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate prevãd cã înstrãinarea unui teren sau a unei construcţii nu poate fi efectuatã, sub sancţiunea nulitãţii absolute a actului translativ de proprietate, pânã când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitãţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauzã. Curtea constatã cã nu poate reţine critica de neconstituţionalitate formulatã, întrucât aceasta neagã legiuitorului competenţa conferitã prin Constituţie de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea sã şi-l valorifice, luând în considerare drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut sã le respecte. În jurisprudenţa sa constantã instanţa de contencios constituţional a statuat cã absolutizarea exerciţiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cãrora autoritatea statalã le datoreazã în egalã mãsurã ocrotire, situaţie de neconceput într-un stat de drept. Întrucât chiar textul constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte cã limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor condiţii, care, dacã nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept sã nu mai fie posibilã. Curtea a constatat cã, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, precum şi drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cãrora statul este ţinut sã le acorde ocrotire în egalã mãsurã. Totodatã, Curtea constatã cã, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, a statuat cã raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridicã, precum şi preocuparea statului în a gãsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul sã îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor. Astfel, Curtea a reţinut cã o asemenea mãsurã este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentãrii bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul cã legiuitorul a condiţionat înstrãinarea unui teren sau a unei clãdiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivaleazã cu instituirea unei incapacitãţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauzã, ci, din contrã, o asemenea condiţionare este menitã sã asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Aşa fiind, Curtea a constatat cã dispoziţiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscalã drept condiţie pentru înstrãinarea dreptului de proprietate asupra clãdirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale. Soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã şi art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Cîrstoiu Valerica şi Cîrstoiu Marin din Piteşti în Dosarul nr. 12.720/280/2007 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia civilã, pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.
