Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.019 din 8 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 673^10 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 4 decembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^10 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Adriana Toma în Dosarul nr. 3.515/303/2006 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, textul de lege criticat fiind în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.515/303/2006, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^10 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de cãtre Adriana Toma într-o cauzã civilã având ca obiect partajul bunurilor comune.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 intitulat "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 128 privind folosirea cãilor de atac (art. 129 din Constituţia revizuitã). De asemenea, autorul mai invocã şi încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, se aratã cã "imposibilitatea de a ataca hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a dispus plata, într-un termen atât de scurt, a sultei reprezintã o încãlcare a Legii fundamentale şi a Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale".
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã normele procedurale la care face trimitere autorul excepţiei pentru a demonstra temeinicia excepţiei invocate, pe lângã faptul cã nu privesc dispoziţiile legale a cãror neconstituţionalitate se criticã, nu pot fi reţinute ca temei al încãlcãrii prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi egalitatea pãrţilor în faţa instanţelor de judecatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^10 din Codul de procedurã civilã, prin raportare la art. 129 din Constituţia României, art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, este neîntemeiatã. De asemenea, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat cã dreptul la un proces echitabil include în conţinutul sãu şi dreptul de acces la o instanţã, acest drept de acces nefiind un drept absolut, putând fi supus limitãrilor, din acest punct de vedere dispoziţiile criticate fiind în acord cu prevederile constituţionale ale art. 21.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã dispoziţiile criticate sunt norme de procedurã a cãror stabilire intrã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, în competenţa exclusivã a legiuitorului. Face referire, de asemenea, la <>Decizia nr. 52/2003 , prin care Curtea Constituţionalã a statuat cã prevederile art. 673^10 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 673^10 din Codul de procedurã civilã, având urmãtorul cuprins: "În cazul în care împãrţeala în naturã a unui bun nu este posibilã sau ar cauza o scãdere importantã a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod pãgubitor destinaţia economicã, la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacã mai mulţi coproprietari cer sã li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevãzute la art. 673^9. Prin încheiere ea va stabili şi termenul în care coproprietarul cãruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat sã depunã sumele ce reprezintã cotele-pãrţi cuvenite celorlalţi coproprietari.
Dacã coproprietarul cãruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotãrârea asupra fondului procesului, îi va atribui bunul.
În cazul în care coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar, în condiţiile prezentului articol.
La cererea unuia dintre coproprietari instanţa, ţinând seama de împrejurãrile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sã-i atribuie bunul direct prin hotãrârea asupra fondului procesului, stabilind, totodatã, sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat sã le plãteascã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 intitulat "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 128 privind folosirea cãilor de atac (art. 129 din Constituţia revizuitã). De asemenea, autorul invocã şi încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã dispoziţiile deduse controlului reglementeazã atribuirea provizorie cãtre unul dintre coproprietari a unui bun supus procedurii împãrţelii judiciare, dacã nu poate fi partajat în naturã sau, prin partajare, i s-ar cauza o scãdere importantã a valorii ori i s-ar modifica în mod pãgubitor destinaţia economicã.
În opinia autorului excepţiei, "imposibilitatea de a ataca hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a dispus plata, într-un termen atât de scurt, a sultei reprezintã o încãlcare a Legii fundamentale şi a Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale".
Atât argumentarea, cât şi concluzia desprinsã de autorul excepţiei nu pot fi reţinute, întrucât fac abstracţie de prevederile art. 282 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "Împotriva încheierilor premergãtoare nu se poate face apel decât o datã cu fondul, în afarã de cazul când prin ele s-a întrerupt sau s-a suspendat cursul judecãţii".
Or, dat fiind cã încheierile prevãzute de art. 673^10 din Codul de procedurã civilã preced hotãrârea instanţei asupra fondului, ele sunt încheieri premergãtoare şi, în consecinţã, intrã sub incidenţa reglementãrii de drept comun prevãzute de art. 282 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, fiind supuse cãii de atac a apelului o datã cu fondul.
Aceasta fiind regula în materie, este evident cã nu era nevoie ca legiuitorul sã o prevadã in terminis în cuprinsul textului de lege dedus controlului, pentru a putea conchide cã îşi gãseşte aplicarea şi cu privire la situaţiile reglementate de acesta.
Potrivit unei exigenţe fundamentale de tehnicã legislativã, în condiţiile existenţei unei reglementãri de drept comun, o prevedere expresã, în aceeaşi materie, cu referire la un caz particular, este necesarã numai atunci când instituie o reglementare diferitã, derogatorie de la dreptul comun, având deci caracter de excepţie. Aşa a procedat legiuitorul când, în art. 673^11 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, a prevãzut cã încheierile acolo menţionate pot fi atacate "separat" cu apel, tocmai pentru cã prevederile respective sunt derogatorii de la regula generalã instituitã prin art. 282 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
Cum în cazul art. 673^10 din Codul de procedurã civilã nu s-au prevãzut dispoziţii derogatorii, este evident cã voinţa legiuitorului a fost aceea ca încheierea prin care instanţa procedeazã la atribuirea provizorie a bunului sã poatã fi supusã cãii de atac a apelului numai odatã cu hotãrârea asupra fondului.
Dispoziţiile criticate, reglementând posibilitatea instanţei de a stabili, prin încheiere, şi termenul în care coproprietarul cãruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat sã depunã sumele ce reprezintã cotele-pãrţi ale celorlalţi coproprietari, nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ele având caracterul unei garanţii în favoarea celorlalţi coproprietari.
Aceste prevederi nu îngrãdesc în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivã, favorizeazã accesul la justiţie, prin descurajarea tergiversãrii executãrii obligaţiei de platã a cotelor-pãrţi datorate celorlalţi coproprietari.
Aşadar, termenul reglementat de dispoziţiile criticate reprezintã un mijloc procedural pentru evitarea abuzului de drept şi nu contravine principiului accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale,.
Astfel, prin <>Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a arãtat cã "stabilirea unor condiţionãri pentru introducerea acţiunilor în justiţie," inclusiv sub aspectul stabilirii de cãtre instanţã a unui termen, "nu constituie o încãlcare a dreptului la liberul acces la justiţie".
Aceasta, deoarece "legiuitorul, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege".
Pentru motivele menţionate anterior, se constatã cã dispoziţiile criticate sunt conforme atât cu prevederile constituţionale ale art. 20, art. 21, art. 129, cât şi cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât, reglementând procedura împãrţelii în naturã a bunului, prin atribuirea provizorie cãtre unul dintre coproprietari, legiuitorul a avut în vedere asigurarea celeritãţii desfãşurãrii procesului civil, cu respectarea drepturilor procesuale ale pãrţilor.
În ceea ce priveşte critica art. 673^10 din Codul de procedurã civilã, prin raportare la art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea observã cã autorul excepţiei se limiteazã în a enumera textul convenţional menţionat, considerat a fi încãlcat, fãrã a preciza în concret motivele pe care se întemeiazã contrarietatea cu Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^10 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Adriana Toma în Dosarul nr. 3.515/303/2006 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
