Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.018 din 19 iulie 2010 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a Legii privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 22 iulie 2010
Cu Adresa nr. 1.846 din 13 iulie 2010, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, cu modificãrile ulterioare, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 10.208 din 14 iulie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.665A/2010.
Motivele sesizãrii vizeazã aspecte de neconstituţionalitate extrinsecã, constând în încãlcarea exigenţelor constituţionale în materie de sesizare a Camerelor Parlamentului, în procedura de legiferare, deduse din coroborarea alin. (1) teza finalã a art. 75 cu alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol din Constituţia României.
Astfel, în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se enunţã parcursul procedurii legislative în urma cãreia a fost adoptatã legea criticatã, procedurã afectatã de vicii de neconstituţionalitate. Se aratã cã la data de 27 aprilie 2010 Camera Deputaţilor a fost sesizatã cu proiectul de lege privind consolidarea integritãţii în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, iar la data de 28 aprilie 2010 l-a adoptat, în calitate de primã Camerã sesizatã. La data de 12 mai 2010, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de Camerã decizionalã.
Ulterior, la data de 14 mai 2010, legea fost trimisã Preşedintelui României spre promulgare. În termenul legal, respectiv la data de 4 iunie 2010, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Dupã reluarea procedurii legislative, Camera Deputaţilor a aprobat legea, la data de 22 iunie 2010, însuşindu-şi propunerile din cererea de reexaminare formulate de Preşedintele României. Astfel, Camera Deputaţilor, în calitate de primã Camerã sesizatã, a hotãrât modificarea şi completarea <>Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în sensul reintroducerii comisiilor de cercetare a averilor, aşa cum decisese iniţial.
Senatul, la data de 30 iunie 2010, a adoptat legea ca urmare a cererii de reexaminare, într-o formã diferitã de cea a Camerei Deputaţilor, eliminând mare parte din textele nou-adoptate, inclusiv prevederile art. 37 referitoare la comisiile de cercetare a averilor.
La data de 8 iulie 2010, legea a fost retrimisã la promulgare Preşedintelui României.
În sesizarea înaintatã Curţii Constituţionale, Preşedintele României considerã cã s-au încãlcat dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţii care sunt reluate şi detaliate prin Regulamentul fiecãrei Camere. Astfel, sunt menţionate art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi art. 88 alin. (7) din Regulamentul Senatului, aprobat prin <>Hotãrârea Senatului nr. 28/2005 , cu modificãrile ulterioare. Din prevederile regulamentare reiese cã cea care are calitatea de camerã decizionalã în materia dreptului de proprietate privatã, reglementatã la art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, este Camera Deputaţilor.
Or, Preşedintele României considerã cã activitatea comisiilor de cercetare înfiinţate în scopul controlului modului de dobândire a averii are implicaţii directe asupra dreptului de proprietate privatã al persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere.
În aceste condiţii, Preşedintele României afirmã cã dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competenţa Senatului în calitate de primã Camerã sesizatã şi a Camerei Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã.
Se menţioneazã cã, în situaţiile în care s-au mai operat modificãri la <>Legea nr. 115/1996 , prima Camerã sesizatã a fost Senatul.
Art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţia României descrie procedura de urmat pentru situaţia în care una dintre Camere adoptã o prevedere ce intrã în competenţa decizionalã a celeilalte Camere.
Preşedintele României considerã cã procedura legislativã ar fi fost definitiv parcursã şi viciul de procedurã ar fi putut fi acoperit dacã cea de-a doua Camerã, respectiv Senatul, ar fi fost de acord cu prevederea adoptatã de cãtre Camera Deputaţilor. Avându-se în vedere cã Senatul a eliminat dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor ce fuseserã adoptate de Camera Deputaţilor, deveneau incidente prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, în sensul cã doar cu privire la aceste texte era necesar sã se reia deliberarea pentru a decide definitiv Camera Deputaţilor, care, potrivit art. 75 alin. (1) teza finalã, este Camerã decizionalã.
Noile prevederi adoptate de Camera Deputaţilor intrã sub incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi a celor ale art. 136 alin. (5) din Constituţie şi, drept urmare, atrag competenţa decizionalã a Camerei Deputaţilor, ceea ce impunea întoarcerea legii, cu privire la aceste prevederi, de la Senat, care nu şi-a însuşit forma primei Camere, la Camera Deputaţilor, care ar fi trebuit sã decidã în procedurã de urgenţã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, sesizarea a fost transmisã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 10.605 din 16 iulie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã pentru urmãtoarele motive:
1. Legea criticatã cuprinde dispoziţii referitoare la dreptul de proprietate privatã, întrucât reglementeazã cercetarea averilor, averi care sunt formate din bunuri proprietate privatã, deci, care fac obiectul material al dreptului de proprietate privatã. Or, avându-se în vedere prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţie, reiese foarte clar cã iniţiativele legislative referitoare la dreptul de proprietate privatã sunt de competenţa Senatului ca primã Camerã sesizatã şi sunt de competenţa Camerei Deputaţilor, în calitatea sa de Camerã decizionalã.
2. În situaţia în care s-ar considera cã sesizarea Camerei Deputaţilor s-a fãcut corect, trebuie observat cã, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37, prin care se reintroduceau comisiile de cercetare a averilor, Senatul ar fi trebuit sã le trimitã Camerei Deputaţilor pentru ca aceasta sã decidã definitiv în procedurã de urgenţã, în calitatea sa de Camerã decizionalã în materia proprietãţii. Avându-se în vedere cã nu s-a procedat astfel, s-au încãlcat dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie.
3. Prin legea criticatã s-au încãlcat dispoziţiile art. 61 din Constituţia României. Astfel, faţã de forma adoptatã de Camera Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã, legea adoptatã de Senat, în calitatea sa de Camerã decizionalã, conţine modificãri esenţiale referitoare la eliminarea prevederilor art. 37. Avându-se în vedere structura bicameralã a Parlamentului României, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de cãtre o singurã Camerã, fãrã ca proiectul de lege sã fi fost dezbãtut şi de cealaltã Camerã. Art. 75 din Constituţia României, republicatã, a prevãzut modul de rezolvare a posibilelor conflicte de competenţã dintre prima Camerã sesizatã şi Camera decizionalã, dar nu existã un text în Constituţie care sã permitã Camerei decizionale sã se îndepãrteze de la limitele sesizãrii date de soluţia adoptatã de prima Camerã sesizatã, aşa cum s-a întâmplat în cauzã.
Diferenţele de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã, şi a legii adoptate de Senat, în calitate de Camerã decizionalã, sunt de naturã sã încalce principiul bicameralismului, în sensul cã forma finalã a legii, în redactarea adoptatã de Camera decizionalã, se îndepãrteazã în mod substanţial de forma adoptatã de Camera de reflecţie, ceea ce echivaleazã practic cu excluderea acesteia din urmã de la procesul de legiferare. Principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbãtut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formã ale iniţiativelor legislative.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 10.697 din 19 iulie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã pentru urmãtoarele motive:
Modalitatea proceduralã în care a fost adoptatã legea criticatã pe cale de obiecţie de cãtre Preşedintele României este contrarã dispoziţiilor art. 75 alin. (1), (4) şi (5) din Constituţie.
Legea transmisã de Guvern, în calitate de iniţiator, spre adoptare Parlamentului cuprindea aspecte care ţineau de competenţa decizionalã a ambelor Camere: modificarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi dispoziţii proprii proiectului de lege transmis Parlamentului, prima Camerã sesizatã fiind aleasã Camera Deputaţilor, deoarece cuprinsul proiectului de lege viza în principal modificarea acestei legi.
Modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 este, într-adevãr, un domeniu care intrã în competenţa decizionalã a Senatului, aceastã lege fiind o lege adoptatã în temeiul art. 117 alin. (3) din Constituţie, întrucât Agenţia Naţionalã de Integritate a fost înfiinţatã ca autoritate administrativã autonomã.
Pentru celelalte dispoziţii din cuprinsul legii, precum şi pentru textul de modificare a <>Legii nr. 115/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, avea competenţã decizionalã Camera Deputaţilor, Senatul fiind Camerã de reflecţie, domeniile de reglementare neregãsindu-se printre cele expres şi limitativ enumerate de textul constituţional, putând fi încadrate, astfel, cum se aratã şi în sesizare, în materia reglementãrii dreptului de proprietate.
De altfel, acesta este şi motivul pentru care toate iniţiativele de modificare a <>Legii nr. 115/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dupã revizuirea Constituţiei, au parcurs acelaşi traseu parlamentar: Senat, în calitate de Camerã de reflecţie, şi Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã.
Pentru aceastã situaţie, în care un proiect de lege conţine dispoziţii care intrã în competenţa decizionalã a ambelor Camere, legiuitorul constituant a reglementat soluţia la art. 75 alin. (5) prin trimiterea fãcutã la alin. (4).
În competenţa decizionalã a Senatului nu sunt incluse şi modificarea şi completarea <>Legii nr. 115/1996 , comisiile de cercetare introduse nefiind instanţe de judecatã. Prevederile adoptate de Camera Deputaţilor, care reglementau reintroducerea comisiilor de cercetare în cuprinsul <>Legii nr. 115/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, au fost înlocuite la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, organism care a preluat competenţele acestor comisii (dispoziţii a cãror constituţionalitate a fost constatatã de Curtea Constituţionalã la momentul verificãrii lor).
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizãrii Curţii Constituţionale îl constituie dispoziţiile Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Dispoziţiile din Constituţie considerate a fi încãlcate sunt cele ale art. 75 - Sesizarea Camerelor, potrivit cãrora "(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a mãsurilor legislative ce rezultã din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevãzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptãrii, ca primã Camerã sesizatã, Senatului.
(2) Prima Camerã sesizatã se pronunţã în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebitã termenul este de 60 de zile. În cazul depãşirii acestor termene se considerã cã proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
(3) Dupã adoptare sau respingere de cãtre prima Camerã sesizatã, proiectul sau propunerea legislativã se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Camerã sesizatã adoptã o prevedere care, potrivit alineatului (1), intrã în competenţa sa decizionalã, prevederea este definitiv adoptatã dacã şi cea de-a doua Camerã este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivã, legea se întoarce la prima Camerã sesizatã, care va decide definitiv în procedurã de urgenţã.
(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care Camera decizionalã adoptã o prevedere pentru care competenţa decizionalã aparţine primei Camere."
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
În urma controlului de constituţionalitate a posteriori efectuat de Curtea Constituţionalã cu privire la <>Legea nr. 144/2007 , prin <>Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, instanţa constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate formulatã şi a constatat cã o serie din dispoziţiile acestei legi sunt neconstituţionale.
Ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art. 147 alin. (1) teza întâi din Constituţie, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale au fost suspendate de drept, urmând a-şi înceta efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacã, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Exercitându-şi atribuţia constituţionalã, Parlamentul României a luat în dezbatere spre adoptare proiectul de lege, cu caracter organic, iniţiat de Guvern, privind consolidarea integritãţii în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, stabilind data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10 iunie 2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie, proiectul de lege a fost înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaţilor la 27 aprilie 2010, în calitate de primã Camerã sesizatã, fiind adoptat în şedinţa din 28 aprilie 2010, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentalã.
Proiectul de lege a fost transmis în data de 28 aprilie 2010 Senatului, în calitate de Camerã decizionalã, spre dezbatere şi adoptare, conform art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În şedinţa din 12 mai 2010, Senatul a adoptat legea în forma finalã. Faţã de forma adoptatã de Camera Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã, Legea adoptatã de Senat nu mai conţine prevederile referitoare la modificãrile şi completãrile <>Legii nr. 115/1996 cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care fuseserã introduse în urma dezbaterilor care au avut loc în prima Camerã sesizatã.
La data de 14 mai 2010, legea a fost trimisã, spre promulgare, Preşedintelui României, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (1) din Legea fundamentalã.
În temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, în data de 2 iunie 2010, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Ca urmare a exercitãrii de cãtre Preşedinte a dreptului constituţional de a solicita o singurã datã reexaminarea legii, Camera Deputaţilor, în calitate de primã Camerã sesizatã, a adoptat în şedinţa din 22 iunie 2010, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentalã, legea în forma solicitatã de Preşedintele României, care prevedea în <>art. 37 urmãtoarele: "Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: [...]
2. Articolul 10 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 10. - (1) Pe lângã fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumitã în continuare comisie de cercetare, formatã din:
a) 2 judecãtori de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte;
b) un procuror de la parchetul care funcţioneazã pe lângã curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet.
(2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadã de 3 ani. Pe aceeaşi perioadã, şi de cãtre aceleaşi persoane, vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrãrile comisiei de cercetare.
(3) Comisia de cercetare are un secretar desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe.»
3. Dupã articolul 10 se introduc patru noi articole, articolele 10^1 - 10^4, cu urmãtorul cuprins:
«Art. 10^1. - Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndatã ce este sesizatã de Agenţia Naţionalã de Integritate cu raportul de analizã.
Art. 10^2. - (1) Actele şi lucrãrile comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauzã poate lua cunoştinţã de actele şi lucrãrile dosarului şi poate fi asistatã de avocat.
(2) Preşedintele dispune citarea de urgenţã, în faţa comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi a persoanei a cãrei avere este supusã controlului şi a soţului sau soţiei, dupã caz, pentru a fi ascultaţi. Comisia de cercetare poate cita orice persoanã care ar putea da relaţii utile pentru lãmurirea provenienţei bunurilor persoanei controlate şi poate solicita autoritãţilor publice sau oricãrei alte persoane juridice informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. Cei care, în perioada supusã controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauzã vor fi ascultaţi în mod obligatoriu.
(3) Comisia de cercetare poate efectua cercetãri locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lãmurirea cauzei.
(4) Cercetãrile efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule.
Art. 10^3. - Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de analizã. Persoana a cãrei avere este supusã controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apãrare sau va putea solicita administrarea acestora de cãtre comisia de cercetare şi, dacã considerã necesar, poate depune o declaraţie în care va arãta veniturile realizate şi modul dobândirii averii.
Art. 10^4. - (1) Comisia de cercetare hotãrãşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizãrii, pronunţând o ordonanţã motivatã, prin care poate dispune:
a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza cãreia domiciliazã persoana a cãrei avere este supusã controlului, dacã se constatã, pe baza probelor administrate, cã dobândirea unei cote-pãrţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;
b) clasarea cauzei, când constatã cã provenienţa bunurilor este justificatã;
c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacã în legãturã cu bunurile a cãror provenienţã este nejustificatã rezultã sãvârşirea unei infracţiuni.
(2) Ordonanţa de clasare se comunicã pãrţilor şi parchetului de pe lângã curtea de apel, în raza cãreia funcţioneazã comisia de cercetare sau, dupã caz, parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori organelor fiscale.
(3) Controlul se reia de cãtre comisia de cercetare, dacã:
a) dupã clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrarã;
b) organul de urmãrire penalã, dupã efectuarea cercetãrilor, în situaţia prevãzutã la alin. (1) lit. c), nu sesizeazã instanţa penalã.»"
Dispoziţiile menţionate mai sus reiau o parte dintre dispoziţiile prevãzute de <>Legea nr. 115/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii abrogate odatã cu intrarea în vigoare a <>Legii nr. 144/2007 , republicatã, cu modificãrile ulterioare.
Ulterior, proiectul de lege a fost transmis Senatului, în calitate de Camerã decizionalã, conform art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care, în şedinţa din 30 iunie 2010, a adoptat legea în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (1). Cu prilejul dezbaterilor, Senatul nu a ţinut cont de cererea de reexaminare a Preşedintelui României şi a eliminat din nou prevederile referitoare la modificãrile şi completãrile <>Legii nr. 115/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fãrã a opera modificãrile necesare ca urmare a eliminãrii fãcute.
În data de 8 iulie 2010, legea astfel adoptatã a fost trimisã Preşedintelui României pentru promulgare.
În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, în data de 14 iulie 2010, Preşedintele României a formulat sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Principalele argumente ale autorului criticilor de neconstituţionalitate vizeazã aspecte de neconstituţionalitate extrinsecã, ce derivã din încãlcarea exigenţelor constituţionale în materie de sesizare a Camerelor Parlamentului în procedura de legiferare, deduse din interpretarea coroboratã a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 75 alin. (1) teza finalã cu cele ale alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol.
Astfel, proiectul iniţial al legii prevedea înfiinţarea unor comisii de cercetare cu atribuţii de control al modului de dobândire a averii, care, susţine autorul sesizãrii de neconstituţionalitate, are implicaţii directe asupra dreptului de proprietate privatã al persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere. Prevederile adoptate de Camera Deputaţilor (ca primã Camerã sesizatã) intrã sub incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, astfel cã, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu art. 92 alin. (9) pct. 2 lit. e) şi n) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu art. 88 alin. (7) pct. 2 liniuţele 5 şi 9 din Regulamentul Senatului, aprobat prin <>Hotãrârea Senatului nr. 28/2005 , cu modificãrile ulterioare, adoptarea dispoziţiilor referitoare la comisiile de cercetare sunt de competenţa Senatului, în calitate de primã Camerã sesizatã, şi a Camerei Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã. Aceastã împrejurare ar impune, în temeiul art. 75 alin. (5) din Constituţie, întoarcerea legii cu privire la aceste prevederi la Camera Deputaţilor, care ar fi trebuit sã decidã în procedurã de urgenţã.
Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constatã:
I. Legea criticatã a fost adoptatã cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultã din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin prevederile art. 61 alin. (2), Constituţia României consacrã organizarea în douã Camere a Parlamentului, raporturile dintre acestea - în ceea ce priveşte îndeplinirea funcţiilor pe care Parlamentul le exercitã, inclusiv în ceea ce priveşte funcţia legislativã - fiind stabilite prin dispoziţiile întregului cap. I al titlului III din Constituţie.
În ceea ce priveşte funcţia de legiferare, iniţiativa legislativã aparţine în egalã mãsurã deputaţilor şi senatorilor, ceea ce implicã atât dreptul parlamentarilor de a depune o propunere legislativã în Parlament, cât şi dreptul acestora de a amenda orice iniţiativã legislativã depusã la Parlament. Din dreptul parlamentarilor la iniţiativã legislativã decurge şi dreptul fiecãrei Camere de a decide asupra iniţiativelor legislative cu care este sesizatã. La dezbaterea unei iniţiative legislative participã, în egalã mãsurã, ambele Camere ale Parlamentului, cu respectarea principiului competenţei de sesizare prevãzut de art. 75 din Constituţie, cele douã Camere având autonomie în adoptarea soluţiilor legislative cu privire la iniţiativele supuse dezbaterii. Din aceste principii ale sistemului bicameral rezultã cã o iniţiativã legislativã poate fi modificatã ori completatã de prima Camerã sesizatã fãrã ca decizia acesteia sã fie limitatã de conţinutul iniţiativei legislative în forma depusã de iniţiator, dupã cum tot astfel Camera decizionalã are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauzã.
Pe de altã parte, legea supusã controlului de constituţionalitate este în concordanţã cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în condiţiile în care obiectul de reglementare al iniţiativei legislative supuse dezbaterii Camerei Deputaţilor, în calitate de primã Camerã sesizatã, este acelaşi cu cel al legii adoptate de Senat, în calitate de Camerã decizionalã, iar în dezbaterea unei iniţiative legislative Camerele au un drept propriu de decizie, pe care Curtea Constituţionalã, în jurisprudenţa sa, l-a limitat numai la obligativitatea dezbaterii în ambele Camere a aceloraşi texte (acelaşi conţinut şi aceeaşi formã ale iniţiativei legislative) şi nu la obligativitatea adoptãrii unor soluţii identice (<>Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008 sau <>Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009).
În ceea ce priveşte dezbaterea unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României, Parlamentul delibereazã numai în limitele cererii, dar are obligaţia sã se exprime cu privire la toate textele din lege care se referã la o problemã ridicatã de Preşedintele României, chiar în absenţa unei menţiuni exprese în solicitarea acestuia şi eventual sã facã acele corelãri de ordin tehnic-legislativ atunci când efectueazã modificãri.
Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a ţãrii, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitãrile cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesarã. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate sã o respingã ori poate sã modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legãturã cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispoziţiilor legii. (<>Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008)
II. În ceea ce priveşte conflictul de competenţã decizionalã dintre Camera Deputaţilor şi Senat, Curtea reţine cã, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, "Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a mãsurilor legislative ce rezultã din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevãzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptãrii, ca primã Camerã sesizatã, Senatului."
Potrivit art. 74 alin. (5) din Constituţie, "Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente sã le adopte, ca primã Camerã sesizatã." În ceea ce priveşte competenţa de a dezbate şi a adopta proiectele de legi şi propunerile legislative, dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie stabilesc calitatea de primã Camerã sesizatã, respectiv Camerã decizionalã, în funcţie de materia de reglementare care face obiectul legiferãrii. Aşa fiind, Curtea constatã cã dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (1) stabilesc criteriile în funcţie de care fiecare Camerã îşi poate determina competenţa. În practicã, cum este şi cazul de faţã, se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ sã cuprindã dispoziţii care aparţin mai multor domenii de reglementare, care intrã în competenţa decizionalã a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie prevãd cã "(4) În cazul în care prima Camerã sesizatã adoptã o prevedere care, potrivit alineatului (1), intrã în competenţa sa decizionalã, prevederea este definitiv adoptatã dacã şi cea de-a doua Camerã este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivã, legea se întoarce la prima Camerã sesizatã, care va decide definitiv în procedurã de urgenţã", respectiv "(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care Camera decizionalã adoptã o prevedere pentru care competenţa decizionalã aparţine primei Camere."
Întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor douã Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevãzute în Legea fundamentalã, Curtea constatã cã fiecare Camerã a Parlamentului este obligatã sã aplice întocmai dispoziţiile art. 75 din Constituţie.
III. Independent de criticile de neconstituţionalitate cuprinse în sesizarea Preşedintelui României, Curtea observã cã, prin <>Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, a constatat urmãtoarele:
- dispoziţiile art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilitãţilor" (<>art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, sunt neconstituţionale;
- dispoziţiile cap. I "Dispoziţii generale" (<>art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, sunt neconstituţionale în mãsura în care prevãd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi de a întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilitãţilor;
- dispoziţiile art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2) şi ale <>art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, sunt neconstituţionale în mãsura în care prevãd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţionalã sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, adicã vizeazã cu aceleaşi efecte toate autoritãţile publice şi toate subiectele individuale de drept.
Decizia prin care Curtea Constituţionalã, în exercitarea controlului concret, posterior, admite excepţia de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes şi nu numai inter partes litigantes.
Mai mult, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 sau <>Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşeazã nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijinã acesta. Soluţia este aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
Or, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul avea obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Reţinând cã, potrivit <>art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã în România, Curtea Constituţionalã apreciazã cã este competentã a se pronunţa asupra situaţiei de neconstituţionalitate create.
Aşadar, Curtea constatã cã adoptarea de cãtre legiuitor a unor norme contrare celor hotãrâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la pãstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcã Legea fundamentalã. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamatã România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autoritãţile publice nu se bucurã de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art. 16 alin. (2) cã nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin. (5) cã respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
IV. Pe de altã parte, Curtea constatã cã Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative nu respectã normele de tehnicã legislativã menite sã asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul, forma juridicã, limbajul şi stilul actului normativ. Astfel, potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã, textul legislativ trebuie sã fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fãrã dificultãţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Forma şi estetica exprimãrii nu trebuie sã prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.
Or, în condiţiile în care normele de tehnicã legislativã sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de cãtre Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor sau senatorilor, Curtea constatã cã actul normativ nu a fost sistematizat corespunzãtor şi nici redactat într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care sã excludã orice echivoc.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 19 iulie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistraţi-asistenţi,
Mihaela Senia Costinescu
Fabian Niculae
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
