Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.015 din 7 octombrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.015 din 7 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 18 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Eugen Lãcustã în Dosarul nr. 1.007/233/2008 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 mai 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 1.007/233/2008, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Eugen Lãcustã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , în ansamblul sãu, contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 şi art. 16 alin. (2), întrucât creeazã privilegii pentru stat, oferindu-i posibilitatea de a executa silit titluri executorii care nu sunt învestite cu formulã executorie, împrejurare ce este de naturã a-l plasa într-o poziţie privilegiatã, mai presus de lege şi de Constituţie.
Judecãtoria Galaţi considerã excepţia ca fiind neîntemeiatã, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul înţelegând sã protejeze creanţele fiscale, în scopul eliminãrii cauzelor de întârziere în executarea acestora. De altfel, se aratã cã existã o serie de alte înscrisuri cãrora legea le recunoaşte puterea de titlu executoriu, fãrã a fi necesarã învestirea cu formulã executorie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 şi art. 16 alin. (2) referitoare la supremaţia legii şi a Constituţiei.
Problema tratamentului diferenţiat de care beneficiazã statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor a fost analizatã şi cu alte prilejuri. Prin cea mai recentã decizie a sa în aceastã materie, <>Decizia nr. 513 din 8 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a statuat cã, "în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele douã pãrţi nu se situeazã pe poziţii de egalitate, între ele existând o legãturã de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încãlcarea principiului egalitãţii în faţa legilor prevãzut de art. 16 din Constituţie".
De asemenea, Curtea a reţinut şi cã "existenţa unei obligaţii exprese a fiecãrui cetãţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevãzutã la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiarã, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificatã de necesitatea asigurãrii certitudinii în constituirea ritmicã a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afarã de orice îndoialã cã încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principalã de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apãrãrii intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacã dispune de aceste resurse bugetare statul va fi în mãsurã sã îşi îndeplineascã obligaţiile sale faţã de cetãţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele deciziei amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Eugen Lãcustã în Dosarul nr. 1.007/233/2008 al Judecãtoriei Galaţi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 octombrie 2008.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

-----


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016