Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.008 din 7 iulie 2009 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009
DECIZIE nr. 1.008 din 7 iulie 2009
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009
Cu Adresa nr. 51/2.681 din 12 mai 2009, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, formulatã de un numãr de 63 de deputaţi, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi anume: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Emil Bostan, ViorelVasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Cristian-Ion Burlacu, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Cristina Elena Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Mihai Marian, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Dan Pãsat, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Neculai Rebenciuc, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Ion Tabugan, Gheorghe-Mirel Taloş, Ioan Timiş, Diana Adriana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A. a) şi <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. J59 din 12 mai 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.059A/2009.
Autorii sesizãrii precizeazã, mai întâi, faptul cã proiectul de lege criticat, având un caracter organic, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã, în data de 24 februarie 2009, apoi de Senat, în calitate de Camerã decizionalã, în data de 4 mai 2009. Legea supusã controlului de constituţionalitate înainte de promulgare aprobã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, textul legal modificat având urmãtoarea redactare:
- "<>Art. 5 alin. (2) : "Preşedintele Senatului şi Primul-ministru al Guvernului României îndeplinesc funcţiile de vicepreşedinţi ai Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii."
Dispoziţiile constituţionale invocate de autorii obiecţiei sunt cele ale <>art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, <>art. 71 alin. (2) privind incompatibilitatea calitãţii de deputat sau de senator cu exercitarea oricãrei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului, şi ale <>art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã, şi anume: situaţia extraordinarã, a cãrei reglementare nu poate fi amânatã, obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţei, respectiv domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţã. În acest sens sunt prezentate urmãtoarele argumente pentru susţinerea neconstituţionalitãţii Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii:
A. Încãlcarea <>art. 1 alin. (4) din Constituţie :
Autorii sesizãrii susţin cã, din analiza şi coroborarea prevederilor <>art. 119 , <>art. 65 alin. (2) lit. g) şi ale <>art. 111 alin. (1) din Legea fundamentalã , precum şi ale <>art. 1 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 , rezultã fãrã echivoc natura juridicã a Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii (C.S.A.T.): autoritate a administraţiei publice centrale, autonomã faţã de Guvern, prezidatã de Preşedintele României şi supusã controlului Parlamentului. În acest context, se afirmã cã extinderea componenţei C.S.A.T., autoritate aparţinând puterii executive, prin includerea preşedintelui Senatului alãturi de reprezentanţi ai instituţiilor şi structurilor din sfera puterii executive responsabile în domeniul apãrãrii şi securitãţii naţionale, nu are niciun temei constituţional şi încalcã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Astfel, potrivit <>art. 65 alin. (2) lit. g) şi <>art. 111 alin. (1) din Constituţie , C.S.A.T. se aflã sub control parlamentar, astfel cã preşedintele Senatului, având şi calitatea de vicepreşedinte al acestei autoritãţi, devine judecãtor în propria cauzã, contrar principiului general de drept Nemo esse judex in sua causa potest, precum şi principiilor statului de drept şi separaţiei puterilor. Preşedintele Senatului se aflã, concomitent, atât în conducerea unui organ decizional (C.S.A.T. - autoritate colegialã exercitând puterea executivã, care emite hotãrâri obligatorii pentru instituţiile vizate), fiind "coautor" al unor decizii administrative ce privesc aprobarea bugetelor, a planurilor de achiziţii militare etc., cât şi în conducerea organului de control (Parlamentul - organul reprezentativ suprem, exercitând puterea legislativã), în faţa cãruia C.S.A.T. are obligaţia sã prezinte anual rapoarte sau ori de cât ori se considerã necesar.
Totodatã, se aratã cã Senatul României nu are, la nivel constituţional, nicio atribuţie expresã, de sine stãtãtoare, în domeniul apãrãrii şi securitãţii naţionale, toate atribuţiile din aceastã sferã revenind celor douã Camere reunite, adicã Parlamentului ca organ reprezentativ suprem, astfel cum prevede <>art. 65 alin. (2) din Constituţie .
Expunerea de motive ce justificã emiterea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 nu prezintã un argument propriu-zis pentru aceastã modificare, neexistând nicio conexiune logicã între premisã şi concluzie: "neincluderea în conducerea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii a conducerii Parlamentului României poate conduce la deficienţe în activitatea acestui organism, deoarece C.S.A.T. este autoritatea administrativã învestitã, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitarã a activitãţilor care privesc apãrarea ţãrii şi siguranţa naţionalã." Argumentele invocate pentru emiterea ordonanţei "decreteazã, practic, un viciu de reglementare actualã, care impune o intervenţie legislativã de urgenţã" şi se rezumã la susţinerea potrivit cãreia prezenţa reprezentantului forului legislativ în sistemul decizional al C.S.A.T. este necesarã pentru a sublinia importanţa acestui for, având în vedere rolul preşedintelui Senatului în sistemul constituţional actual, acesta ocupând a doua funcţie publicã în stat.
În viziunea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, aceastã susţinere "afirmã expressis verbis încãlcarea principiului puterilor în stat şi se fundamenteazã pe o analizã lipsitã de profunzime a rolului preşedintelui Senatului în sistemul constituţional actual".
Astfel, chiar dacã, potrivit <>art. 98 alin. (1) din Constituţie , interimatul funcţiei de Preşedinte al României este asigurat, în aceastã ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor, textul menţionat are caracter de excepţie, iar principiul strictei interpretãri a excepţiilor nu permite extinderea atributelor ce revin preşedintelui Senatului în afara normei constituţionale. În plus, autorii obiecţiei, indicând opinii doctrinare, susţin cã, pe perioada interimatului, funcţiile de Preşedinte al României şi de preşedinte al Senatului, respectiv al Camerei Deputaţilor, nu pot fi cumulate, astfel cã este necesar sã intervinã, pentru acest interval de timp, suspendarea din funcţia de preşedinte al uneia dintre Camerele Parlamentului, dupã caz. Totodatã, preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului se bucurã de legitimitate egalã, fiind aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, singurul criteriu care ar putea justifica ordinea prevãzutã de <>art. 98 din Constituţie fiind, potrivit doctrinei, acela al vârstei cerute de lege pentru a putea candida la cele douã funcţii (apropiatã pentru senator şi preşedinte al ţãrii) sau nivelul de reprezentativitate. În concluzie, <>art. 98 din Legea fundamentalã nu consacrã o importanţã distinctã preşedintelui Senatului faţã de preşedintele Camerei Deputaţilor, care sã justifice competenţe sporite doar pentru primul, şi nici nu atribuie acestuia prerogative în domeniul puterii executive, aşa cum prevede <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 .
B. Încãlcarea <>art. 71 alin. (2) din Constituţie :
<>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 contravine statutului parlamentarului, consacrat de <>art. 71 alin. (2) din Legea fundamentalã şi de <>art. 177 alin. (2) din Regulamentul Senatului , deoarece atribuie preşedintelui Senatului funcţia de vicepreşedinte al C.S.A.T., funcţie publicã de autoritate din sfera puterii executive, incompatibilã cu statutul sãu de senator.
C. Încãlcarea <>art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie :
Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin cã procedura de adoptare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 nu respectã niciuna dintre condiţiile prevãzute de <>art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentalã . Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale (<>Decizia nr. 255/2005 ), pentru emiterea ordonanţei de urgenţã este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. În plus, este necesarã descrierea concretã a împrejurãrilor ce constituie situaţia extraordinarã a cãrei reglementare nu poate fi amânatã (<>Decizia nr. 258/2006 ). Or, în cazul de faţã, situaţia extraordinarã şi urgenţa sunt doar proclamate, fãrã a fi în realitate motivate şi fãrã a fi precizat vreun element cuantificabil prin care sã se demonstreze felul în care activitatea C.S.A.T. ar fi perturbatã în absenţa modificãrii reglementate pe calea ordonanţei de urgenţã. Expunerea de motive a legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 şi nota de fundamentare ce însoţeşte aceastã ordonanţã se limiteazã doar la a afirma "inexplicabila lipsã de reprezentare la nivelul C.S.A.T. a conducerii Parlamentului", şi aceasta doar în considerarea faptului cã preşedintele Senatului României îndeplineşte a doua funcţie de demnitate publicã în stat. În opinia Guvernului, aceastã omisiune legislativã se constituie într-o "situaţie extraordinarã", de naturã sã ameninţe buna funcţionare a acestei autoritãţi. Nu existã, aşadar, o "corelare logicã între premisã (lipsa de reprezentare a Parlamentului) şi concluzie (perturbarea activitãţii C.S.A.T., deoarece este o autoritate administrativã învestitã cu anumite competenţe)" şi "nu se precizeazã de ce o asemenea reglementare nu poate fi amânatã, din moment ce Consiliul a funcţionat fãrã probleme în absenţa reprezentanţilor Parlamentului în perioada 2002-2008".
În ceea ce priveşte detalierea concretã a circumstanţelor ce constituie situaţia extraordinarã, singurele detalii furnizate de legiuitorul delegat sunt cele referitoare la importanţa instituţiei C.S.A.T., care trebuie corelatã cu importanţa funcţiei de preşedinte al Senatului, ceea ce nu poate satisface cerinţele <>art. 115 alin. (4) din Constituţie .
Totodatã, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 , prin obiectul sãu de reglementare, intervine în organizarea şi funcţionarea unei instituţii fundamentale a statului - Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii - astfel cã nesocoteşte şi prevederile <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , potrivit cãrora "ordonanţele de urgenţã (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I 397 din 26 mai 2009, punctul sãu de vedere, în care apreciazã cã sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii ar trebui respinsã ca neîntemeiatã, pentru urmãtoarele argumente:
Examinarea temeiniciei obiecţiei de neconstituţionalitate impune o analizã profundã a naturii juridice a Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, dincolo de statutul conferit de <>art. 119 din Constituţie , care, aparent, plaseazã acest organism în sfera executivului, ca autoritate aparţinând administraţiei publice centrale de specialitate. Rolul, atribuţiile concrete ale acestui organism şi modul sãu de funcţionare, reglementate prin <>Legea nr. 415/2002 , nu îi conferã însã, în realitate, calitatea de autoritate executivã autenticã, deoarece nu intrã în structurile guvernamentale şi nu este subordonat Guvernului, fãcând parte din acea ramurã a executivului care este subordonatã Preşedintelui. Natura juridicã complexã a Consiliului este completatã şi de caracterul sãu mai degrabã consultativ pentru Preşedintele României şi, într-o mãsurã, pentru Parlament şi pentru Guvern, având în vedere natura sa colegialã (autoritate condusã de Preşedintele ţãrii, având ca membri de drept reprezentanţi ai puterii executive, directorii Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţionalã), precum şi rolul sãu de organizare şi coordonare unitarã a problemelor care privesc apãrarea ţãrii şi siguranţa naţionalã.
În acest context, este firesc ca preşedintele Senatului sã participe efectiv la conducerea organismului care desfãşoarã una dintre cele mai importante activitãţi ale statului. Totodatã, reprezentarea parlamentarã într-o asemenea structurã nu este un caz particular în România, fiind întâlnitã şi în alte ţãri, precum Portugalia. Opţiunea includerii în C.S.A.T. numai a preşedintelui Senatului trebuie vãzutã şi ca o expresie a poziţiei speciale pe care acesta o ocupã în ansamblul demnitãţilor publice, dar şi ca o reflectare a rolului de Camerã decizionalã pe care îl are Senatul în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei în domeniul apãrãrii naţionale şi ratificarea tratatelor şi acordurilor internaţionale şi a mãsurilor legislative ce rezultã din aplicarea lor. În plus, preşedintele Senatului nu poate exprima decât un singur vot, atât în Parlament, cât şi în Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii, astfel cã nu se poate pretinde existenţa unui impediment sau a vreunei inadvertenţe între activitatea sa din Consiliu şi faptul cã Parlamentul analizeazã rapoartele acestuia.
De asemenea, se menţioneazã cã <>art. 98 alin. (1) din Constituţie , invocat de autorii sesizãrii, stabileşte o ordine de prioritate obligatorie, care poate constitui un argument al soluţiei adoptate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 . Pe de altã parte, neincluderea preşedintelui Camerei Deputaţilor este o problemã de oportunitate şi nu de constituţionalitate.
Aşa fiind, nu se poate susţine încãlcarea prevederilor <>art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Dacã o asemenea opticã ar fi confirmatã, ar însemna cã însãşi <>Legea fundamentalã sã îl fi nesocotit, prin conferirea, la <>art. 133 , a prerogativei Preşedintelui ţãrii de a prezida şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte pretinsa nerespectare a dispoziţiilor <>art. 71 alin. (2) din Constituţie , sub aspectul instituirii prin actul normativ criticat a unei incompatibilitãţi cu statutul de senator, se aratã cã, pentru argumentele deja expuse, referitoare la natura juridicã a C.S.A.T., nici aceastã susţinere nu poate fi primitã. Se adaugã faptul cã prezenţa în cadrul acestui organism a preşedintelui Senatului nu constituie o activitate permanentã într-o structurã executivã, iar funcţia respectivã nu îi conferã acestuia nicio putere decizionalã proprie, organismul fiind colegial, iar hotãrârile fiind luate în consens.
În legãturã cu invocarea <>art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentalã , se menţioneazã, cu titlu de justificare a urgenţei cerute de normele constituţionale amintite, pe lângã argumentele prezentate în cuprinsul ordonanţei de urgenţã atacate, faptul cã acest act normativ a fost emis "la începutul actualei legislaturi, care avea de rezolvat urgent problemele organizatorice din sistemul de apãrare în raport cu structurile de putere rezultate din alegeri, problemele de înzestrare ale armatei şi problemele generale bugetare în structura noului buget, probleme legate de angajamentele internaţionale, în special cele derivând din apartenenţa la NATO". De asemenea, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 nu a afectat regimul C.S.A.T., nu a schimbat fondul sau substanţa reglementãrii acestei instituţii şi nici nu a adus modificãri prin care sã se înrãutãţeascã reglementarea, în sensul celor statuate de Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa în materie.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/3.596/E.B. din 25 mai 2009, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentului dosar este neîntemeiatã.
În ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a prevederilor <>art. 1 alin. (4) din Constituţie , se aratã, mai întâi, cã, potrivit doctrinei, dar şi jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, aceste norme consacrã expressis verbis principiul clasic al separaţiei şi echilibrului puterilor legislativã, executivã şi judecãtoreascã, accentul fiind pus, în ceea ce priveşte transpunerea sa practicã în cadrul democraţiei constituţionale, pe crearea unui mecanism de control reciproc între puterile statului, în scopul realizãrii unui echilibru de forţe între acestea. În acest context, se precizeazã cã statutul constituţional şi legal al C.S.A.T. îi conferã acestuia natura unui organism autonom colegial, format din membri de drept şi supus controlului parlamentar, prin prezentarea de "rapoarte" în faţa forului legislativ. Totodatã, se precizeazã cã <>Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii a fost adoptatã anterior adoptãrii <>Legii nr. 429/2003 de revizuire a <>Constituţiei şi, ca atare, nu cuprinde componenta externã a rolului C.S.A.T., aşa cum stabileşte, în prezent, <>art. 119 din Legea fundamentalã , şi nici nu mai corespunde sub aspect terminologic noului cadru constituţional. C.S.A.T. este condus de Preşedintele României, în virtutea acestuia de şef al statului şi de garant al independenţei naţionale, al unitãţii şi integritãţii teritoriale a ţãrii, rol în realizarea cãruia preşedintele dispune de anumite mijloace şi exercitã anumite atribuţii, cum ar fi cea de comandant al forţelor armate.
În contextul celor mai sus arãtate, Guvernul apreciazã cã prezenţa unui reprezentant al puterii legiuitoare, respectiv Preşedintele Senatului, în componenţa Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii nu reprezintã un caz de imixtiune a puterii legislative în sfera executivului, de naturã a aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat.
În ceea ce priveşte referirile autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate la prevederile art. 98 din Constituţie, în punctul de vedere al Guvernului se aratã cã prin actul normativ criticat nu a fost extinsã, în niciun fel, sfera de aplicare a normelor constituţionale indicate, aşa cum aceleaşi norme nu au constituit temei pentru emiterea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 .
Nu poate fi vorba nici de instituirea, prin reglementarea examinatã, a unui caz de incompatibilitate cu statutul de parlamentar, care sã fie contrar prevederilor <>art. 71 alin. (2) din Constituţie sau ale <>art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Aceasta deoarece C.S.A.T. "reprezintã un exemplu tipic al organelor de coordonare", deci un organ colegial "sui generis", în cadrul cãruia preşedintele Senatului îndeplineşte funcţia neremuneratã de vicepreşedinte, astfel cã nu se regãseşte în situaţia de incompatibilitate descrisã de autorii sesizãrii de neconstituţionalitate.
Faţã de pretinsa încãlcare a prevederilor <>art. 115 alin. (4) din Legea fundamentalã , în punctul de vedere al Guvernului se aratã cã, potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, situaţia extraordinarã este o situaţie de fapt asupra cãreia Guvernul apreciazã ce împrejurãri pot fi astfel calificate încât sã justifice intervenţia normativã pe calea ordonanţei de urgenţã. Or, în cazul de faţã, situaţia extraordinarã a fost apreciatã, la momentul emiterii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 , ca fiind determinatã de "necesitatea asigurãrii unei conduceri a Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii care sã reflecte importanţa acestui organism în sistemul constituţional român", aceastã situaţie justificând, în acelaşi timp, şi caracterul urgent al mãsurilor propuse. În plus, proiectele de ordonanţe de urgenţã sunt avizate de Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul din punctul de vedere al oportunitãţii acestora, în sensul motivãrii situaţiei extraordinare a cãrei reglementare nu poate fi amânatã, precum şi al prezentãrii consecinţelor în cazul neadoptãrii proiectului de act normativ în regim de urgenţã.
Sub aspectul criticii de neconstituţionalitate formulate în raport cu prevederile <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , Guvernul semnaleazã cã "prin reglementarea principiului conform cãruia ordonanţele de urgenţã nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale, legiuitorul constituant a urmãrit regulile care sunt stabilite prin legile care au ca obiect organizarea şi funcţionarea acestor instituţii fundamentale. De vreme ce, prin excepţia instituitã de <>art. 115 alin. (6) , ordonanţa de urgenţã nu poate viza domeniul legilor constituţionale, este de la sine înţeles cã noţiunea de regim al instituţiilor fundamentale, în sensul de regim juridic, are în vedere regimul legal şi nu pe cel constituţional". Cât priveşte instituţiile fundamentale la care face referire prevederea constituţionalã invocatã, se apreciazã cã "trebuie avute în vedere autoritãţile publice care au rolul tocmai de a asigura echilibrul în mecanismul exercitãrii puterii, adicã în funcţionarea celor trei puteri clasice", în conformitate cu principiul prevãzut de <>art. 1 alin. (4) din Constituţie , aceste autoritãţi fiind, aşadar, "Curtea Constituţionalã, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi şi Consiliul Economic şi Social."
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Potrivit <>art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost dezbãtutã în data de 3 iunie 2009 şi 17 iunie 2009, pe baza raportului prezentat de judecãtorul-raportor şi a celorlalte documente aflate la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierile de la acele date, când Curtea, pentru motivele acolo arãtate, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 7 iulie 2009.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, raportatã la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008, şi cuprinde urmãtoarea reglementare:
"Articol unic. - Alineatul (2) al articolului 5 din <>Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 10 iulie 2002, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"(2) Preşedintele Senatului şi primul-ministru al Guvernului României îndeplinesc funcţiile de vicepreşedinţi ai Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii"."
În redactarea anterioarã, dispoziţiile <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 aveau urmãtorul cuprins: "(2) Primul-ministru al Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii."
Textele din Constituţie invocate în motivarea obiecţiei formulate sunt, în ordinea indicãrii lor, cele ale <>art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, <>art. 71 alin. (2) privind incompatibilitatea calitãţii de deputat sau de senator cu exercitarea oricãrei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului şi ale <>art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã, şi anume: situaţia extraordinarã, a cãrei reglementare nu poate fi amânatã, obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţei, respectiv domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţã.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa mai întâi asupra criticilor de neconstituţionalitate extrinsecã formulate, urmând ca apoi sã analizeze temeinicia criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului.
I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, prin raportare la prevederile <>art. 115 alin. (4) din Legea fundamentalã :
<>Art. 115 alin. (4) prevede cã Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã numai în situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplificatã prin <>Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi <>Decizia nr. 258 din 14 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 a fost adoptatã cu încãlcarea condiţiilor prevãzute de <>art. 115 alin. (4) din Legea fundamentalã , situaţia extraordinarã şi urgenţa fiind doar proclamate şi fãrã precizarea vreunui element cuantificabil prin care sã se demonstreze felul în care activitatea C.S.A.T. ar fi perturbatã în absenţa modificãrii reglementate pe calea ordonanţei de urgenţã.
În raport cu obiectul criticii de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine cã, în preambulul ordonanţei de urgenţã aprobate prin legea criticatã, existenţa unei situaţii extraordinare a cãrei reglementare nu poate fi amânatã şi urgenţa acesteia sunt justificate de Guvern prin "necesitatea asigurãrii unei conduceri a Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, care sã reflecte importanţa acestui organism în sistemul constituţional român" şi cã "neincluderea în conducerea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii a conducerii forului legislativ poate conduce la deficienţe în activitatea acestui organism". Aceste împrejurãri sunt calificate ca fiind situaţii extraordinare care, "vizând interesul public", justificã, în acelaşi timp, urgenţa reglementãrii lor şi impunerea mãsurii apreciate ca necesare stopãrii eventualelor "deficienţe", mãsurã constând în includerea în conducerea C.S.A.T. a preşedintelui Senatului.
Curtea constatã cã aceastã motivare a situaţiei extraordinare şi a urgenţei este insuficientã şi nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor <>art. 115 alin. (4) din Constituţie şi nici jurisprudenţei în materie a instanţei de contencios constituţional. Din cuprinsul acesteia, nu rezultã în ce mod va fi periclitatã activitatea C.S.A.T.-ului prin neincluderea în conducerea acestui organism a preşedintelui Senatului, în calitate de vicepreşedinte, legiuitorul delegat rezumându-se sã afirme doar cã "neincluderea în conducerea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii a conducerii forului legislativ poate conduce la deficienţe în activitatea acestui organism."
Potrivit jurisprudenţei Curţii, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţã este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea a observat mai întâi implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de caz excepţional, utilizat în concepţia <>art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de situaţie extraordinarã, arãtând cã, "(...) deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun cãruia îi dau expresie, este evidentã, acelaşi legiuitor a simţit nevoia sã o punã la adãpost de orice interpretare de naturã sã minimalizeze o atare diferenţã, prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã", consacrând, astfel in terminis imperativul urgenţei reglementãrii. În sfârşit, din raţiuni de rigoare legislativã, a instituit exigenţa motivãrii urgenţei în chiar cuprinsul ordonanţei adoptate în afara unei legi de abilitare." Fiind reamintitã jurisprudenţa constituţionalã în materie pronunţatã anterior revizuirii Legii fundamentale, prin care s-a precizat cã de esenţa cazului excepţional este caracterul sãu obiectiv, în sensul cã "existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sã reacţioneze prompt pentru apãrarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţã" (<>Decizia nr. 83/1998 ), Curtea, cu acelaşi prilej, a reţinut cã "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de naturã subiectivã, cãruia i se conferã o eficienţã contributivã determinantã a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinarã, impune concluzia cã aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însã asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferã acesteia un caracter arbitrar, de naturã sã creeze dificultãţi insurmontabile în legitimarea delegãrii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinarã -, a cãrui respectare este prin definiţie supusã controlului Curţii, sã fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil."
Totodatã, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã "urgenţa reglementãrii nu echivaleazã cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativã putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare."
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, prin raportare la prevederile <>art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã :
Curtea constatã, de asemenea, cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 , prin obiectul sãu de reglementare, intervine în organizarea şi funcţionarea unei instituţii fundamentale a statului - C.S.A.T.-, şi nesocoteşte, astfel, prevederile <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , conform cãrora "ordonanţele de urgenţã (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului."
Regimul Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii de instituţie fundamentalã a statului este dat de statutul sãu constituţional, <>art. 119 din Constituţie menţionând expres aceastã instituţie şi rolul sãu în cadrul autoritãţilor publice cuprinse la titlul III, capitolul V - Administraţia publicã, secţiunea 1 - Administraţia publicã centralã de specialitate. Totodatã, organizarea şi funcţionarea acestuia, adicã regimul sãu juridic, se reglementeazã, potrivit <>art. 73 alin. (3) lit. e) din Constituţie , prin lege organicã şi deci nu poate fi modificat pe calea unei ordonanţe de urgenţã. În acest sens, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2006 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, şi Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de mãsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009.
În ceea ce priveşte sensul dispoziţiilor <>art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã , Curtea Constituţionalã a statuat, prin <>Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, cã "(...) se poate deduce cã interdicţia adoptãrii de ordonanţe de urgenţã este totalã şi necondiţionatã atunci când menţioneazã cã "nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale" şi cã "nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". În celelalte domenii prevãzute de text, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã "afecteazã", dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin."
În acest context, Curtea constatã cã C.S.A.T.-ul este o autoritate a administraţiei publice centrale cu caracter autonom, care, potrivit <>art. 65 alin. (2) lit. g) şi <>art. 111 alin. (1) din Constituţie , se aflã sub control parlamentar direct, astfel cã includerea preşedintelui Senatului în componenţa acestui organism "afecteazã" raporturile dintre cele douã autoritãţi fundamentale ale statului, care trebuie sã fie guvernate de principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor.
Totodatã, Curtea reţine cã este exclusã adoptarea ordonanţelor de urgenţã cu privire la acele instituţii fundamentale ale statului, cum este şi C.S.A.T., al cãror regim juridic se stabileşte, potrivit dispoziţiilor constituţionale, prin lege organicã.
Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, de pildã <>Decizia nr. 421/2007 , mai sus menţionatã, cã viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţã emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de cãtre Parlament a ordonanţei respective. În consecinţã, legea care aprobã o ordonanţã de urgenţã neconstituţionalã este ea însãşi neconstituţionalã.
Având în vedere cele arãtate, Curtea constatã cã examinarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii a rãmas fãrã obiect, de vreme ce procedura formalã de adoptare a legii constituie un aspect prealabil în analiza constituţionalitãţii reglementãrilor unei legi înainte de promulgare.
În temeiul dispoziţiilor <>art. 146 lit. a) şi al <>art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie , precum şi al prevederilor <>art. 11 alin. (1) lit. A.a ), al <>art. 15 şi al <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea <>art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la datele de 3 iunie 2009, 17 iunie 2009 şi 7 iulie 2009 şi la acestea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskf2âs Valentin Zoltân, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
