Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 1 februarie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Claudiu Bojidar Barbuli în Dosarul nr. 1.898/59/2011 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.030D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.275D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Sorin Lupulovici în Dosarul nr. 3.460/115/2011 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.275D/2012 la Dosarul nr. 1.030D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Apreciază că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, invocând în acest sens şi Decizia din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ţehanciuc împotriva României.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 17 mai 2012 şi 17 iulie 2012, pronunţate în dosarele nr. 1.898/59/2011 şi nr. 3.460/115/2011, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Claudiu Bojidar Barbuli şi, respectiv, Sorin Lupulovici în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a ordinelor emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al autorilor excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat creează o discriminare, pe de o parte, între funcţionarii publici lucrători vamali şi poliţişti, faţă de aceştia din urmă fiind luată măsura punerii la dispoziţie şi asigurândulise astfel o retribuţie minimă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, şi, pe de altă parte, între funcţionarii publici lucrători vamali şi parlamentari, care, deşi trimişi în judecată, beneficiază de plata indemnizaţiei lunare, potrivit Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Invocă, în acelaşi sens, şi principiul echilibrului puterilor în stat, care presupune drepturi şi responsabilităţi echivalente pentru membrii celor 3 puteri. Se mai susţine totodată că a fost nesocotită prezumţia de nevinovăţie, care este aplicabilă şi în procedurile administrative, potrivit art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, prin măsura suspendării raportului de serviciu în baza textului de lege criticat, Autoritatea Naţională a Vămilor şi-a exprimat o îndoială cu privire la nevinovăţia persoanei care intră sub incidenţa art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, încălcând limitele impuse de prevederile convenţionale menţionate şi substituindu-se astfel instanţei de judecată.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, amintind cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (...) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)."
Dispoziţiile art. 54 lit. h), la care face referire art. 94 alin. (1) lit. m), prevăd că poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte şi condiţia de a nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) care statuează principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (1) care instituie principiul universalităţii drepturilor şi obligaţiilor ce revin cetăţenilor, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 23 alin. (11) potrivit căruia, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată şi art. 47 alin. (1) care prevede că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră prezumţia de nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, cu motivări asemănătoare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză.
Astfel, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 1.154 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 22 octombrie 2010, Decizia nr. 1.574 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 20 11, Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, sau Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea Constituţională, reiterând considerente din jurisprudenţa sa anterioară în materie, a reţinut, în esenţă, că măsura suspendării din funcţie se aplică tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, astfel că a înlăturat critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. În ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a principiului egalităţii invocată în cauza de faţă prin comparaţie cu situaţia altor categorii de persoane, respectiv poliţiştii şi parlamentarii, Curtea constată că nu poate reţine o astfel de critică, din cauza statutului juridic diferit al acestora, care nu permite realizarea unei astfel de comparaţii. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situaţiei prezentate în cauză.
Totodată, prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 247 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 13 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.437 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 17 decembrie 2009, instanţa de contencios constituţional a reţinut că sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. De asemenea, prin aceleaşi decizii, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, Curtea a observat că nu se pune problema nerespectării prevederilor constituţionale şi convenţionale care instituie prezumţia de nevinovăţie, care va trebui însă să fie respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Curtea Constituţională a mai constatat, de pildă prin Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, că textul de lege criticat nu aduce atingere nici dispoziţiilor art. 47 din Constituţie, observând în acest sens că, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
De altfel, jurisprudenţa menţionată a Curţii Constituţionale a fost confirmată de Curtea de la Strasbourg prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011 pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, paragrafele 17-19.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile menţionate şi motivele care au stat la baza acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de cele reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională reţine şi în prezenta cauză că textul de lege criticat nu pune în discuţie nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie. Această constatare este în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că prezumţia de nevinovăţie este relevantă nu doar în cadrul procedurilor penale, ci şi în alte cazuri în care instanţele naţionale nu sunt chemate să se pronunţe asupra problemei vinovăţiei (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franţei, paragrafele 35-36). Aceasta, deoarece prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 presupun, prin ipoteză, intervenţia instanţelor judecătoreşti competente care, în cadrul procesului penal declanşat, vor respecta prezumţia de nevinovăţie, precum şi toate garanţiile procedurale ce converg spre realizarea unui proces echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Claudiu Bojidar Barbuli în Dosarul nr. 1.898/59/2011 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Sorin Lupulovici în Dosarul nr. 3.460/115/2011 al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
