Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 40.890/04)
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunitã la 18 mai 2010 într-o camerã compusã din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, BoŸ'59tjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis LÎpez Guerra, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,
având în vedere cererea introdusã la 22 octombrie 2004,
dupã ce a deliberat, pronunţã prezenta decizie.
ÎN FAPT
1. Reclamanţii, doamna Silvia Drãganschi şi domnul Constantin Drãganschi, sunt cetãţeni români, nãscuţi în 1965 şi, respectiv, în 1985 şi locuiesc în Tulcea.
A. Circumstanţele cauzei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de cãtre reclamanţi, pot fi rezumate astfel.
1. Circumstanţele decesului soţului reclamantei şi primele mãsuri de anchetã dispuse de autoritãţi
3. În dimineaţa zilei de 11 noiembrie 2003, la ora 8 şi 10 minute, M. D., soţul primei reclamante şi tatãl celui de-al doilea reclamant, topitor la societatea metalurgicã F., şi-a pierdut cunoştinţa în cursul unei operaţiuni de curãţare a unui cuptor la care participa împreunã cu alţi colegi. În ciuda încercãrilor de reanimare întreprinse de colegii sãi şi, în special, de cãtre o asistentã medicalã a societãţii F. şi de cãtre personalul Spitalului de Urgenţã Tulcea, unde el a fost dus cu o ambulanţã, M. D. a decedat la ora 9.
4. Parchetul de pe lângã Tribunalul Tulcea a deschis o anchetã şi, la 12 noiembrie 2003, a solicitat Institutului de Medicinã Legalã (IML) efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cauzelor decesului, inclusiv a unui examen toxicologic care sã clarifice existenţa unei eventuale legãturi de cauzalitate între deces şi activitatea desfãşuratã de cãtre M. D. la locul de muncã. Ca urmare a unei examinãri efectuate în aceeaşi zi, IML a concluzionat, la sfârşitul lunii aprilie 2004, cã decesul lui M. D. "a fost cauzat de o insuficienţã cardiorespiratorie acutã datoratã ischemiei cardiace (scleroza miocardului, zone hipoxice miocardice şi arterosclerozã coronarianã) de care suferea M.D., asociatã unei posibile miocardite (reacţie inflamatorie rezidualã discretã) a cãrei etiologie nu a putut fi precizatã". De altfel, examenul toxicologic exprimase rezultate negative pentru substanţele chimice obişnuite.
5. La 16 decembrie 2003, Inspectoratul Teritorial de Muncã Tulcea (ITM) a întocmit un proces-verbal cuprinzând concluziile cercetãrilor efectuate cu privire la decesul lui M. D., pentru a stabili circumstanţele şi cauzele decesului, eventualele dispoziţii legale încãlcate şi responsabilitãţile, precum şi mãsurile necesare pentru a preveni apariţia unor incidente similare.
6. Procesul-verbal reţine cã M. D., având vârsta de 38 de ani şi o vechime de 21 de ani în meseria de topitor, şi-a pierdut cunoştinţa la câteva secunde dupã ce un alt coleg, A. C., a observat semne de obosealã pe chipul lui şi i-a cerut sã iasã din echipa care curãţa cuptorul prin introducerea de conuri de masã carbonicã în orificiile cuptorului. Operaţiunea în cauzã implica un important efort fizic în condiţii de temperaturã ridicatã şi emanaţii de gaze chimice.
7. Procesul-verbal a identificat drept cauze ale decesului efortul fizic pe fondul bolii cardiace de care suferea M. D. şi care nu putea fi depistatã la controalele medicale periodice, precum şi acceptarea lui la muncã în condiţiile în care era foarte obosit, cu încãlcarea art. 11 lit. i) din Regulamentul cu privire la protecţia muncii din 2002. Procesul-verbal menţiona cã nivelul emanaţiilor de gaze în societatea F., controlat periodic (ultima datã în iunie 2003), se situa în limitele admise. Procesul-verbal concluziona cã era vorba despre un accident de muncã, dar cã nu existau persoane responsabile şi nici sancţiuni de aplicat. Totuşi, se recomanda sã se ia mãsuri pentru a limita efortul fizic implicat de asemenea operaţiuni şi pentru a nu permite accesul la muncã al persoanelor prezentând o stare de obosealã accentuatã.
2. Derularea anchetei penale cu privire la decesul lui M.D.
8. Reclamanta s-a adresat de mai multe ori în scris Parchetului, Inspectoratului Teritorial de Muncã şi Institutului de Medicinã Legalã, solicitând informaţii despre cauzele decesului lui M. D. şi despre derularea anchetei, precum şi pentru a avea acces la dosarul anchetei şi a primi copii ale documentelor din dosar, în special ale declaraţiilor martorilor. De asemenea, ea a solicitat exhumarea corpului lui M. D. pentru o nouã examinare medico-legalã. Autoritãţile au rãspuns la o parte dintre aceste solicitãri, informând reclamanta cã ancheta este în desfãşurare şi trimiţându-i în mai multe rânduri copii ale documentelor solicitate. Astfel, în lunile aprilie şi mai 2004, reclamanta a primit copii ale rapoartelor redactate de ITM şi IML, menţionate mai sus. Ea a contestat raportul IML, susţinând cã M. D. era perfect sãnãtos, astfel cum rezulta din ultima examinare medicalã realizatã în octombrie 2003 sub controlul societãţii F., şi cã decesul a fost cauzat de condiţiile dificile sau chiar necorespunzãtoare de muncã şi de emanaţiile de substanţe chimice, de care societatea F. era responsabilã.
9. La 8 mai 2004, reclamanta a fost audiatã de procurorul care conducea ancheta; ea a refuzat sã semneze declaraţia, susţinând cã a fost supusã unor presiuni pentru a declara cã M.D. suferea de boli cardiace. La 6 august 2004, în urma cererii sale, reclamanta a putut sã consulte dosarul de cercetare penalã, dar nu putut face copii ale declaraţiilor martorilor audiaţi de parchet.
10. La 18 noiembrie 2004, Parchetul a dispus neînceperea urmãririi penale cu privire la circumstanţele decesului lui M. D. Reclamanta a atacat aceastã soluţie cu o plângere adresatã Judecãtoriei Tulcea, cu motivarea cã Parchetul nu a rãspuns scrisorilor sale şi nici nu i-a furnizat copii ale documentelor solicitate. Ea a solicitat sã i se permitã studierea tuturor mijloacelor de probã care au stat la baza emiterii soluţiei Parchetului.
11. Printr-o sentinţã din 15 martie 2005, Judecãtoria a respins plângerea ca nefondatã. Instanţa a amintit circumstanţele decesului şi a stabilit cã nu exista legãturã de cauzalitate între deces şi condiţiile de muncã în respectivul loc de la societatea F., în care nivelul emisiilor toxice se situa în limite normale. De altfel, pe baza informaţiilor furnizate de IML, instanţa a relevat cã era posibil ca bolile cardiace ale lui M. D. sã nu fi putut fi observate cu ocazia unui control medical de rutinã, în lipsa unor simptome sau manifestãri comunicate de cãtre acesta medicului.
12. Reclamanta a introdus recurs la Tribunalul Tulcea ("Tribunalul Judeţean") împotriva sentinţei Judecãtoriei. Ea a contestat concluzia de neîncepere a urmãririi penale, a arãtat cã avocatul ales nu dorea sã o mai reprezinte şi a acuzat Judecãtoria cã nu ar fi examinat documentele pe care le depusese la dosar.
13. Printr-o decizie definitivã din 12 mai 2005, Tribunalul a respins recursul. Pe lângã motivarea instanţei de fond, Tribunalul a reţinut cã bolile cardiace de care suferea M. D. puteau sã fi avut ca rezultat o moarte subitã, cã Judecãtoria luase în considerare toate documentele medicale pertinente pentru raportul medico-legal prezentate de cãtre reclamantã şi cã autoritãţile nu erau obligate sã asigure reclamantei un avocat din oficiu în acest tip de procedurã.
3. Procedurile civile şi în contencios administrativ introduse de cãtre reclamantã cu privire la decesul lui M.D.
14. La 13 septembrie 2004, în baza art. 998 din Codul civil şi a Codului muncii, reclamanţii s-au adresat Tribunalului cu o acţiune în despãgubiri împotriva societãţii F., solicitând un milion de euro drept daune morale pentru decesul lui M. D. şi 500.000 lei româneşti pentru neglijenţa societãţii în a-l proteja pe M. D. împotriva accidentelor de muncã. Ei au arãtat cã, şi dacã decesul ar fi fost cauzat de o insuficienţã cardiorespiratorie, societatea F. rãmânea responsabilã pentru nerespectarea mai multor dispoziţii ale contractului colectiv de muncã cu privire la obligaţiile de a asigura muncitorilor controale medicale periodice, o asigurare medicalã şi condiţii de muncã adecvate. Societatea F. a contestat susţinerile reclamanţilor.
15. Dupã ce a fost suspendatã, la cererea reclamanţilor, în aşteptarea soluţionãrii anchetei penale menţionate mai sus, procedura a fost reluatã din oficiu de cãtre Tribunal, care, printr-o sentinţã din 7 septembrie 2006, a constatat cã cei interesaţi nu au solicitat repunerea dosarului pe rol într-un termen de un an dupã pronunţarea Hotãrârii din 12 mai 2005 (paragraful 13 de mai sus), în cauzã intervenind perimarea acţiunii. Reclamanţii nu au formulat recurs împotriva acestei sentinţe.
16. În cadrul unei proceduri paralele în contencios administrativ, printr-o decizie irevocabilã din 8 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsã acţiunea având ca obiect despãgubiri pe care reclamanţii au introdus-o împotriva Guvernului şi a Preşedintelui României, acuzaţi de a fi responsabili pentru lipsa de supraveghere a societãţii F. (emisii de substanţe chimice, controale medicale etc.). Decizia a confirmat inadmisibilitatea unei asemenea acţiuni, ca urmare a inexistenţei unor raporturi juridice între autoritãţi şi M. D. şi a faptului cã autoritãţile nu erau responsabile pentru condiţiile de muncã pe care le denunţau reclamanţii.
4. Proceduri cu privire la libertatea de circulaţie a reclamanţilor
17. Prin douã sentinţe pronunţate la 28 aprilie 2006 în primã instanţã la sesizarea Direcţiei de Paşapoarte, Tribunalul, reţinând cã reclamanţii au fãcut obiectul unei returnãri dispuse de cãtre autoritãţile franceze, a dispus, în baza Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, sã restrângã exerciţiul dreptului la liberã circulaţie pe teritoriul statelor Uniunii Europene pentru o duratã de un an, în cazul reclamantei, şi de 6 luni, în cazul reclamantului. Reclamanţii nu au formulat recurs împotriva acestor hotãrâri.
B. Dreptul şi practica interne relevante
18. Aspectele esenţiale cu privire la regimul general al rãspunderii civile delictuale, rezultând din art. 998-1000 din Codul civil, în vigoare la momentul derulãrii faptelor, sunt descrise în cauzele Iambor împotriva României (nr. 1) (nr. 64.536/01, paragraful 142, 24 iunie 2008) şi Toma împotriva României (nr. 42.716/02, paragraful 32, 24 februarie 2009).
19. Instanţele interne au fost sesizate cu mai multe acţiuni având ca obiect acordarea de despãgubiri, bazate pe art. 998-999 din Codul civil şi pe dispoziţiile Codului muncii, în care victimele unor accidente de muncã încercau sã demonstreze responsabilitatea angajatorului şi sã obţinã repararea daunelor suferite. Instanţele au analizat fondul acestor acţiuni şi circumstanţele accidentului incriminat în fiecare dintre ele, admiţând solicitãrile privind acordarea de despãgubiri când au constatat cã angajatorul era responsabil pentru comiterea unei greşeli, chiar uşoare, având o legãturã de cauzalitate cu accidentul, chiar atunci când şi victima era responsabilã de producerea accidentului şi chiar când Parchetul a dispus eventual neînceperea urmãririi penale, eliminând rãspunderea penalã a angajatorului (Hotãrârea nr. 27R din 11 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Hotãrârea nr. 829AA din 20 mai 1998 a Curţii de Apel Cluj, Hotãrârea nr. 71 din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, Hotãrârea nr. 3.838 din 7 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - care respinge acţiunea datoritã culpei exclusive a victimei - şi Hotãrârea nr. 3.602 din 5 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
CAPETE DE CERERE
20. Invocând art. 1, 2, 5, 6 paragrafele 1 şi 8 din Convenţie, reclamanţii se plâng cã autoritãţile nu au desfãşurat o anchetã efectivã şi diligentã pentru a clarifica circumstanţele decesului lui M. D. şi a-i sancţiona pe vinovaţi. În acest sens, reclamanta considerã vinovatã conducerea societãţii F. pentru decesul lui M. D., cauzat de condiţiile şi organizarea nepotrivite ale muncii şi prin lipsa de supraveghere în vederea evitãrii producerii accidentelor. Dupã ce au susţinut, într-un prim formular de plângere din octombrie 2004, cã Parchetul nu i-a informat despre rezultatul anchetei şi nici nu le-a oferit copii ale declaraţiilor martorilor, chiar în condiţiile în care ar fi putut consulta dosarul de urmãrire penalã, reclamanţii se plâng, într-un al doilea formular de plângere din noiembrie 2006, cu privire la modul de soluţionare a procedurilor judiciare având ca obiect circumstanţele decesului lui M.D.
21. În baza aceloraşi articole, reclamanţii se plâng în esenţã cu privire la deciziile din 28 aprilie 2006 ale Tribunalului Tulcea prin care s-a dispus restrângerea dreptului lor la liberã circulaţie pe teritoriul statelor Uniunii Europene.
ÎN DREPT
22. Curtea observã cã se impune examinarea capetelor de cerere menţionate mai sus ale reclamanţilor din punctul de vedere al art. 2 din Convenţie şi al art. 2 din Protocolul adiţional nr. 4.
A. Cu privire la pretinsele încãlcãri ale art. 2 din Convenţie
23. Reclamanţii se plâng cã autoritãţile nu au desfãşurat o anchetã efectivã şi diligentã pentru a clarifica circumstanţele decesului lui M.D. şi a sancţiona conducãtorii societãţii F. Ei invocã art. 2 din Convenţie, redactat în pãrţile sale pertinente dupã cum urmeazã:
"Dreptul la viaţã al fiecãrei persoane este protejat prin lege."
24. Curtea aminteşte cã obligaţiile pozitive enunţate de art. 2 din Convenţie implicã, sub aspect procedural, obligaţia pentru autoritãţi de a instaura un sistem judiciar eficace şi independent care sã permitã stabilirea cauzei decesului unui individ şi de a-i pedepsi pe cei vinovaţi (a se vedea, mutatis mutandis, Calvelli şi Ciglio împotriva Italiei [MC], CEDO 2002, paragraful 51).
25. Forma anchetei derulate poate varia în funcţie de circumstanţe fãrã a fi necesarã declanşarea urmãririi penale în toate cazurile (Mastromatteo împotriva Italiei [MC], nr. 37.703/97, paragrafele 90 şi 94-95, CEDO 2002-VIII, şi Furdik împotriva Slovaciei (dec.), nr. 42.994/05, 2 decembrie 2008). Curtea aminteşte cã art. 2 menţionat mai sus nu implicã nici dreptul de a declanşa o anchetã penalã împotriva unui terţ sau ca acesta sã fie condamnat la sancţiuni de naturã penalã, nici o obligaţie de rezultat care ar presupune cã orice urmãrire penalã trebuie sã se finalizeze printr-o condamnare (cf. mutatis mutandis, Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47.287/99, paragraful 70, CEDO 2004-I). În special, în ipoteza în care se pune problema respectãrii unei reglementãri care are ca obiect protecţia vieţii, acest articol impune organizarea unui sistem judiciar de anchetã eficace la finalizarea cãreia sã nu existe nicio aparenţã de apreciere arbitrarã a faptelor care s-au aflat la originea decesului (Bone împotriva Franţei (dec.), nr. 69.869/01, 1 martie 2005).
26. În aceastã privinţã, când se pune problema anchetãrii unei neglijenţe, o cale judiciarã civilã sau disciplinarã, singurã ori paralelã cu o acţiune în faţa instanţelor penale, poate fi suficientã pentru a stabili responsabilitãţile în speţã şi, dacã se impune, pentru a obţine aplicarea sancţiunii civile necesare, precum plata de despãgubiri (a se vedea, de exemplu, Calvelli şi Ciglio, citatã mai sus, paragraful 51; Mastromatteo împotriva Italiei [MC], nr. 37.703/97, paragrafele 90 şi 94-95, CEDO 2002-VIII, şi Furdik, citatã mai sus).
27. Mai întâi, Curtea observã cã, în speţã, Parchetul a deschis imediat o anchetã penalã cu privire la decesul lui M. D. şi a solicitat Institutului de Medicinã Legalã efectuarea unei examinãri medico-legale. În urma acestei examinãri, IML a precizat cã decesul era datorat bolilor cardiace de care nimeni nu avea cunoştinţã şi care nu puteau fi descoperite în urma unui control medical de rutinã, în lipsa simptomelor specifice precizate de cãtre bolnav. În plus, Inspectoratul Teritorial de Muncã a examinat decesul în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor care reglementeazã dreptul muncii. Raportul sãu din 16 decembrie 2003 menţiona cauzele decesului, indicând în principal concluziile IML şi în secundar nerespectarea de cãtre societatea F. a art. 11 lit. i) din Regulamentul de protecţie a muncii, având în vedere acceptarea la muncã a lui M. D. deşi acesta se afla în stare de obosealã. Curtea constatã, în acelaşi timp, cã reclamanta a fost invitatã de Parchet sã facã o declaraţie şi sã consulte dosarul de cercetare penalã, chiar dacã ea a trebuit sã facã demersuri în acest sens. La finalizarea unei proceduri judiciare, printr-o hotãrâre definitivã din data de 12 mai 2005, Tribunalul Tulcea a confirmat soluţia de neîncepere a urmãririi penale dispusã de Parchet la 18 noiembrie 2004.
28. În aceastã privinţã, Curtea constatã cã elementele menţionate mai sus contrazic ipoteza prezentatã de reclamanţi cu privire la absenţa unei anchete a autoritãţilor care sã permitã clarificarea circumstanţelor decesului (a se vedea, mutatis mutandis, Bone, citatã mai sus). Faptul cã reclamanţii au o tezã diferitã în ceea ce priveşte cauzele decesului, tezã pe care, de altfel, au avut ocazia sã o susţinã în cursul procedurii penale, nu influenţeazã în niciun fel aceastã constatare.
29. Curtea aminteşte apoi cã art. 2 citat mai sus nu implicã dreptul de a declanşa urmãrirea sau condamnarea penalã a unor terţi şi considerã cã soluţia autoritãţilor în ceea ce priveşte inexistenţa unei responsabilitãţi de naturã penalã cu privire la decesul lui M. D. nu ar putea ridica o problemã prin prisma acestui articol, având în vedere lipsa oricãrei aparenţe de arbitrar în aprecierea de cãtre organele de anchetã a faptelor aflate la originea decesului. Desigur, Inspectoratul Teritorial de Muncã a concluzionat, fãrã a aplica şi sancţiuni, cã societatea F. şi-a încãlcat o obligaţie de supraveghere acceptându-l pe M. D. la muncã în condiţiile în care acesta se afla în stare de obosealã. Totuşi, în ceea ce priveşte faptele care ar putea fi considerate o omisiune sau neglijenţã şi care nu au fost analizate din punctul de vedere al legii penale de cãtre autoritãţi, statul era obligat, în virtutea obligaţiilor sale pozitive, sã ofere reclamanţilor posibilitatea exercitãrii unui recurs în care sã fie analizatã responsabilitatea societãţii F. şi, dacã era cazul, sã obţinã aplicarea oricãrei sancţiuni civile necesare, precum plata de despãgubiri (Mastromatteo, citatã mai sus, paragrafele 90 şi 94-95, şi Furdik, citatã mai sus).
30. De altfel, Curtea observã cã reclamanţii au introdus o acţiune împotriva societãţii F. solicitând plata de despãgubiri pentru neregulile pretinse care ar fi contribuit la decesul lui M. D. Curtea relevã cã existã o jurisprudenţã internã bazatã pe art. 998-999 din Codul civil şi pe dispoziţiile Codului muncii, prin care victimele accidentelor de muncã au avut posibilitatea sã le fie analizatã pe fond problema responsabilitãţii angajatorului şi, dacã era cazul, sã obţinã repararea prejudiciului suferit. Faptul cã în unele dintre aceste proceduri, cum s-a întâmplat şi în cauza prezentã, Parchetul a dispus neînceperea urmãririi penale, cu motivarea cã faptele pertinente nu angajau rãspunderea penalã a angajatorului, nu a împiedicat examinarea faptelor în fond de cãtre instanţele civile (paragrafele 18-19 de mai sus).
31. Din aceste elemente, Curtea deduce cã procedura de mai sus îndeplinea condiţiile impuse de jurisprudenţa Curţii în ceea ce priveşte obligaţiile procedurale care revin statelor şi relevã cã reclamanţii nu au exercitat aceastã cale de recurs intern împotriva societãţii F. (a se vedea, mutatis mutandis, Murillo Saldias şi alţii împotriva Spaniei (dec.), nr. 76.973/01, 28 noiembrie 2006).
32. Având în vedere cele de mai sus, Curtea considerã cã reclamanţii nu ar putea reproşa autoritãţilor cã nu le-au pus la dispoziţie un sistem judiciar adecvat care sã permitã clarificarea circumstanţelor decesului lui M.D. şi sancţionarea vinovaţilor. Rezultã cã acest capãt de cerere este în mod vãdit nefondat şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 din Convenţie.
B. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 2 din Protocolul nr. 4
33. Reclamanţii se plâng în esenţã cu privire la deciziile din 28 aprilie 2006 ale Tribunalului Tulcea care au restrâns exercitarea dreptului lor de a circula liber pe teritoriul statelor Uniunii Europene.
34. Curtea observã cã reclamanţii nu au introdus recurs împotriva deciziilor menţionate mai sus. Rezultã cã acest capãt de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cãilor interne de recurs, în temeiul art. 35 paragrafele 1 şi 4 din Convenţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
declarã cererea inadmisibilã.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
_____
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
