Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE din 11 iulie 2006 privind cererile nr. 63.108/00, 62.595/00, 63.117/00, 63.118/00, 63.119/00, 63.121/00, 63.122/00, 63.816/00, 63.827/00, 63.829/00, 63.830/00, 63.837/00, 63.854/00, 63.857/00 si 70.551/01, formulate de organizatia religioasa "Martorii lui Iehova - Romania" si altii impotriva Romaniei
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând la data de 11 iulie 2006 în cadrul unei camere formate din: domnii B. M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecãtori, şi din domnul V. Berger, grefier de secţie, având în vedere cererile mai sus menţionate, introduse la data de 5 octombrie 2000 (nr. 63.108/00), 3 octombrie 2000 (nr. 62.595/00), 2 noiembrie 2000 (nr. 63.117/00, 63.118/00, 63.119/00, 63.121/00 şi 63.122/00), 5 decembrie 2000 (nr. 63.816/00, 63.827/00, 63.829/00, 63.830/00, 63.837/00, 63.584/00 şi 63.857/00) şi 11 iunie 2001 (nr. 70.551/01), luând în considerare decizia Curţii de a se prevala de art. 29 § 3 din Convenţie şi de a analiza împreunã admisibilitatea şi fondul cauzelor, ţinând cont de declaraţiile oficiale de acceptare a unei soluţionãri amiabile a cauzelor, dupã ce a deliberat, pronunţã urmãtoarea decizie:
ÎN FAPT Organizaţia religioasã "Martorii lui Iehova - România" (Martorii lui Iehova) este o asociaţie cultualã cu sediul în Bucureşti. Ceilalţi 14 reclamanţi sunt cetãţeni români: Robert Fazakas s-a nãscut la data de 21 martie 1976 şi locuieşte în municipiul Târgu Mureş; Iacov Porav s-a nãscut la data de 4 noiembrie 1977 şi locuieşte în comuna Râciu, judeţul Mureş; Mozes Csego s-a nãscut la data de 30 iulie 1975 şi locuieşte în comuna Cristeşti, judeţul Mureş; Arpad Szep s-a nãscut la data de 18 noiembrie 1971 şi locuieşte în comuna Cristeşti, judeţul Mureş; Mihaly Marton s-a nãscut la data de 6 iunie 1972 şi locuieşte în comuna Crãciuneşti, judeţul Mureş; Teodor Crinişor Dumbravã s-a nãscut la data de 19 octombrie 1971 şi locuieşte în comuna Cristeşti, judeţul Mureş; Marius-Sebastian Gãzdac s-a nãscut la data de 9 aprilie 1977 şi locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj; Alexandru Mircea s-a nãscut la data de 18 mai 1971 şi locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj; Dãnuţ Bãrãian s-a nãscut la data de 1 septembrie 1969 şi locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj; Dumitru-Dan Laslou s-a nãscut la data de 23 ianuarie 1973 şi locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj; Cosmin Bãlãnean s-a nãscut la data de 2 decembrie 1978 şi locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj; Csaba Ianos Czink s-a nãscut la data de 14 mai 1976 şi locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj; Ioan-Teodor Demian s-a nãscut la data de 29 martie 1966 şi locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, şi Victor Daniel Clicinschi s-a nãscut la data de 21 decembrie 1972 şi locuieşte în comuna Havârna, judeţul Botoşani. Reclamanţii sunt reprezentaţi în faţa Curţii de doamna A. Dãgãliţã, avocat din Bucureşti, şi domnii P. Goni şi M. Trizac, avocaţi din Paris. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat prin agentul sãu, doamna B. Ramaşcanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A. Circumstanţele cauzei Faptele cauzei, aşa cum au fost ele expuse de cãtre pãrţi, pot fi rezumate dupã cum urmeazã: 1. Organizaţia religioasã "Martorii lui Iehova" Înfiinţatã în Statele Unite ale Americii acum aproape 120 de ani, organizaţia religioasã "Martorii lui Iehova" este prezentã în România de la începutul secolului al XX-lea. În general, membrii ei şi-au putut exercita în mod liber cultul pe teritoriul românesc pânã la instaurarea regimului comunist. La data de 8 august 1949, printr-o decizie a ministrului justiţiei al Republicii Populare Române, cultul Martorii lui Iehova a fost interzis, iar organizaţia a fost radiatã din registrul persoanelor juridice al Tribunalului Ilfov. Dupã cãderea regimului comunist, din decembrie 1989, reclamanta a fost înregistratã prin hotãrârea nr. 1.166 din 9 aprilie 1990 a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii). Articolul 7 din statutul sãu îi precizeazã obiectul astfel: "a) mãrturisirea în comun şi rãspândirea învãţãturilor biblice şi a credinţei creştine, care constã în proclamarea numelui lui Iehova Dumnezeu şi a mãsurilor sale pline de iubire în folosul omenirii prin intermediul Regatului sãu ceresc încredinţat lui Isus Cristos. Acestea se efectueazã prin intermediul Congregaţiilor Creştine, înfiinţate şi organizate în România, în conformitate cu legile canonice ale Organizaţiei, sub îndrumarea şi supravegherea Corpului de Guvernare al Organizaţiei Mondiale a Martorilor lui Iehova, şi cu prezentul Statut; b) desfãşurarea unor acţiuni de binefacere şi de caritate, precum şi trimiterea de ajutoare umanitare." Pe teritoriul românesc, ministeriatul creştin al organizaţiei este efectuat prin intermediul congregaţiilor creştine, organizaţia reclamantã funcţionând ca un organ de coordonare şi de control. În 1991, în România funcţionau 228 de congregaţii ale cultului Martorii lui Iehova. Martorii lui Iehova constituie la ora actualã un grup creştin important, iar organizaţia reprezintã interesele religioase a 552 de congregaţii. De exemplu, la data de 19 aprilie 2000, 82.761 de membri şi asociaţi s-au reunit în casele lor de cult cu ocazia sãrbãtoririi Paştelui. a) Recunoaşterea reclamantei ca un cult Reclamanta a funcţionat fãrã ingerinţe din partea statului pânã la data de 25 martie 1997. La aceastã datã, Secretariatul de Stat pentru Culte (Secretariatul de stat) le-a trimis tuturor autoritãţilor locale o listã cu toate "cultele recunoscute" de stat. Cultul Martorii lui Iehova nu figura pe aceastã listã. Pe baza acestei liste, diferitele autoritãţi locale sau centrale s-au angajat pe calea negãrii drepturilor lor prin raportare la alte culte. Reclamanta se plânge de adoptarea de cãtre autoritãţi a urmãtoarelor mãsuri, care au împiedicat libera exercitare a cultului lor: a) La data de 8 aprilie 1997, Consiliul Local al Municipiului Tulcea a informat-o pe reclamantã cã, potrivit Adresei din 25 martie 1997 a Secretariatului de stat, cultul Martorii lui Iehova nu era recunoscut de stat şi cã, prin urmare, autorizaţia de construire a unei case de cult eliberatã organizaţiei reclamante la data de 3 iulie 1995 a fost anulatã. b) La data de 17 aprilie 1997, Direcţia Generalã a Finanţelor Publice şi a Controlului de Stat din Sibiu a informat-o pe reclamantã cã, având în vedere Adresa din 25 martie 1997, ea nu putea beneficia de o scutire pentru plata impozitului pe clãdiri pentru casele de cult. c) Prin Adresa din 5 decembrie 1997, trimisã reclamantei, Secretariatul de stat şi-a exprimat pãrerea cã Martorii lui Iehova nu era un cult religios, ci o asociaţie religioasã, şi, în consecinţã, a considerat cã ea nu putea beneficia de prevederile Legii nr. 27/1994 privind scutirea de impozitele şi taxele locale. d) La data de 15 iunie 1998, Consiliul Municipal al Oraşului Cetariu, judeţul Bihor, a informat-o pe reclamantã cã statul român nu recunoştea religia Martorilor lui Iehova. Or, numai cultele recunoscute puteau sã aibã cimitire pentru credincioşii lor. La data de 28 martie 1998, având în vedere atitudinea anumitor autoritãţi care i-au refuzat statutul de cult, organizaţia reclamantã şi-a modificat statutul, introducând în primul sãu articol urmãtoarele texte: "b) Organizaţia religioasã «Martorii lui Iehova» este un cult religios creştin. c) Organizaţia religioasã a Martorilor lui Iehova este denumirea oficialã a cultului religios «Martorii lui Iehova»." Prin Încheierea de şedinţã definitivã din 9 aprilie 1998, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a aprobat aceste modificãri. Prin Hotãrârea din 21 ianuarie 1999, aceeaşi instanţã a rectificat erorile materiale ce s-au strecurat în Hotãrârea din 9 aprilie 1998. La data de 26 august 1998, Secretariatul de stat a informat-o pe reclamantã cã nu-i recunoştea noul statut modificat, deoarece nu şi-a dat acordul în acest sens. La data de 24 septembrie 1998, reclamanta a cerut Secretariatului de stat sã anuleze actul din 26 august 1998 şi sã-i recunoascã statutul modificat. La data de 21 octombrie 1998, Secretariatul de stat a respins cererea. La data de 10 octombrie 1998, reclamanta a scris Guvernului pentru a se plânge de atitudinea Secretariatului de stat. În urma acestei scrisori, s-a decis demararea unei anchete de cãtre Departamentul de control al Guvernului. În Nota de control din 29 ianuarie 1999, aprobatã de primul-ministru, acest departament a propus: "4.1. Secretariatul de Stat pentru Culte va analiza şi va dispune mãsurile care se impun pentru includerea Organizaţiei Religioase «Martorii lui Iehova» în lista religiilor şi cultelor recunoscute în România, cu acordarea tuturor drepturilor prevãzute de lege şi implicit cu respectarea de cãtre Organizaţia Religioasã «Martorii lui Iehova» a obligaţiilor prevãzute în actele normative în vigoare. 4.2. Secretariatul de Stat pentru Culte îşi va revizui punctul de vedere actual, în sensul respectãrii hotãrârilor dispuse de Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 1.174/PJ/1990, prin Sentinţa civilã nr. 1.166/09.04.1990 şi Încheierea din şedinţa publicã din 09.04.1998, implicit a art. 1 punctele b şi c din noul statut." i. Procedura în contencios administrativ întemeiatã pe <>Legea nr. 29/1990 pentru recunoaşterea statutului reclamantei La data de 25 noiembrie 1998, reclamanta a introdus o acţiune întemeiatã pe Legea contenciosului administrativ şi a solicitat anularea actelor din 26 august şi 21 octombrie 1998. De asemenea, a solicitat ca Secretariatul de stat sã fie obligat sã emitã un act administrativ care sã recunoascã statutul sãu modificat. La data de 4 martie 1999, Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a unei excepţii invocate de Secretariatul de stat, a anulat Hotãrârea de modificare a statutului reclamantei din 9 aprilie 1998 pronunţatã de Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti şi, pe fond, a respins cererea reclamantei. Curtea de Apel Bucureşti a reamintit cã, în Hotãrârea sa din 7 octombrie 1996, Curtea Supremã de Justiţie statuase cã o asociaţie dobândeşte personalitate juridicã prin decizia tribunalului judeţean. De asemenea, ea a mai arãtat cã recunoaşterea cultelor religioase este reglementatã de <>Decretul nr. 177/1948 şi cã Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, atunci când a pronunţat cele douã hotãrâri mai sus menţionate, nu solicitase avizul ministerului de resort, aşa cum impunea Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii). Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotãrâri, invocând caracterul definitiv al hotãrârilor în cauzã şi neconstituţionalitatea <>Decretului nr. 177/1948 . Prin Hotãrârea definitivã din 7 martie 2000, Curtea Supremã de Justiţie a admis cererea reclamantei. Dupã ce a constatat cã <>Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor nu a fost abrogat, ea a considerat cã acesta conţinea restricţii ale libertãţii de religie incompatibile cu articolul 29 din Constituţia din 1991, adoptatã dupã cãderea regimului comunist, şi, prin urmare, a concluzionat cã nu putea soluţiona litigiul în lumina acestui decret. Subliniind faptul cã cultul Martorii lui Iehova îşi începuse activitatea religioasã în România cu mai mult de 80 de ani înainte, cã acesta fusese interzis de regimul comunist în 1948, dar cã îşi reluase activitatea în baza Hotãrârii din 9 aprilie 1990 a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care obţinuse personalitate juridicã în temeiul Legii nr. 21 din 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), cã Ministerul Culturii îşi dãduse acordul pentru înregistrarea sa, cã modificãrile statutului efectuate în 1998 fuseserã publicate în Registrul persoanelor juridice şi cã Secretariatul de Stat pentru Culte fusese informat despre acest lucru, Curtea a considerat cã refuzul Secretariatului de stat de a recunoaşte statutul modificat al reclamantei contravenea libertãţii de religie garantate de art. 29 din Constituţia României şi de tratatele internaţionale. Prin hotãrârile definitive din 15 februarie şi 28 martie 2000, pronunţate de Curtea Supremã de Justiţie, reclamanta a obţinut anularea altor acte administrative ale autoritãţilor locale şi centrale emise pe baza listei întocmite de Secretariatul de stat. Aceste hotãrâri i-au recunoscut implicit reclamantei calitatea de cult religios. La data de 24 octombrie 2002, Ministerul Culturii şi Cultelor, care a înlocuit Secretariatul de Stat pentru Culte, a adoptat un ordin prin care se arãta cã statutul organizaţiei reclamante era supus <>Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care a înlocuit Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii). ii. Procedura în contencios administrativ întemeiatã pe <>Legea nr. 29/1990 pentru recunoaşterea înregistrãrii organizaţiei reclamante în temeiul Legii nr. 21/1924 La data de 5 noiembrie 2002, reclamanta a solicitat ministerului sã anuleze ordinul din 24 octombrie 2002, considerând cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu-i era aplicabilã, ţinând seama de faptul cã primul sãu articol excludea cultele religioase din domeniul de aplicare al ordonanţei. La data de 13 noiembrie 2002, ministerul a refuzat sã anuleze ordinul. La data de 5 decembrie 2002, reclamanta a introdus la Guvern un recurs ierarhic împotriva refuzului ministerului. La data de 12 decembrie 2002, în lipsa rãspunsului Guvernului, reclamanta a chemat în judecatã Ministerul Culturii şi Cultelor. Prin hotãrârea rãmasã definitivã din 26 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul litigios şi a obligat ministerul sã recunoascã statutul modificat al reclamantei conform Deciziei rãmase definitivã a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţatã la data de 7 martie 2000. La data de 22 mai 2003, ministrul culturii şi cultelor a emis <>Ordinul nr. 2.657/2003 privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare al Organizaţiei Religioase "Martorii lui Iehova", care prevedea: "Art. 1. - Ministerul Culturii şi Cultelor (...) recunoaşte Statutul de organizare şi funcţionare al Organizaţiei Religioase «Martorii lui Iehova», înregistrat potrivit Sentinţei civile nr. 1.166 din 9 aprilie 1990 a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti, modificat prin Încheierea de şedinţã din data de 9 aprilie 1998, rectificatã prin Încheierea din data de 21 ianuarie 1999 (...) al Judecãtoriei Sectorului 1 din Bucureşti. Art. 2. - (1) În baza statutului, Organizaţia Religioasã «Martorii lui Iehova» este un cult religios creştin. (2) Organizaţia Religioasã «Martorii lui Iehova» este denumirea oficialã a cultului religios Martorii lui Iehova. Art. 3. - Cultul religios creştin Organizaţia Religioasã «Martorii lui Iehova» are toate drepturile şi obligaţiile prevãzute de lege pentru cultele religioase recunoscute de statul român. Art. 4. - (1) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare, Ministerul Culturii şi Cultelor va comunica prezentul ordin cãtre toate autoritãţile administraţiei publice centrale, prefecturi şi consilii judeţene, iar la cerere, şi altor autoritãţi şi persoane interesate. (2) Ministerul Culturii şi Cultelor se va asigura ca toate actele pe care le emite sau le avizeazã, potrivit legii, referitoare la cultele religioase recunoscute de statul român, sã cuprindã cultul religios Organizaţia Religioasã «Martorii lui Iehova». Art. 5. - Prezentul ordin intrã în vigoare la data emiterii şi se publicã ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 6. - La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin sunt revocate orice alte acte administrative contrare emise de fostul Secretariat de Stat pentru Culte sau de Ministerul Culturii şi Cultelor." Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 13 iunie 2003. b) Serviciul militar şi miniştrii ordinaţi ai cultului Martorii lui Iehova La data de 12 aprilie 2000, reclamanta a solicitat Secretariatului de stat sã confirme în scris cã miniştrii sãi ordinaţi, în calitate de membri ai unui cult religios recunoscut de lege, erau scutiţi de obligaţia de a îndeplini orice serviciu militar, conform <>art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare. Prin Adresa din 19 aprilie 2000, Secretariatul de stat a informat-o pe reclamantã cã personalul sãu ordinat beneficia, ca oricare cetãţean român obiector de conştiinţã, de prevederile <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 , care le oferea posibilitatea de a îndeplini un serviciu utilitar alternativ. Prin Decizia definitivã din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel, ceilalţi 14 reclamanţi, miniştri ordinaţi ai cultului Martorii lui Iehova, au fost condamnaţi în temeiul art. 348 din Codul penal pentru cã s-au sustras de la serviciul utilitar alternativ. Ei au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare (a se vedea, mai jos "Ceilalţi reclamanţi"). Dupã spusele reclamantei, refuzul miniştrilor ordinaţi de a îndeplini serviciul utilitar alternativ le poate atrage o nouã condamnare. Mai mult, toţi miniştrii ordinaţi cu vârste de pânã la 35 de ani vor fi în aceeaşi situaţie, deoarece obligaţia serviciului militar existã pânã la aceastã vârstã. Prin adresele din 27 septembrie şi 9 octombrie 2000, Comitetul Helsinki România i-a cerut ministrului apãrãrii sã ia mãsurile corespunzãtoare pentru a executa Hotãrârea definitivã din 7 martie 2000, pronunţatã de Curtea Supremã de Justiţie, şi sã-i scuteascã pe miniştrii ordinaţi ai Martorilor lui Iehova de serviciul militar. La data de 23 octombrie 2000, ministrul apãrãrii a rãspuns cã miniştrii ordinaţi ai Martorilor lui Iehova erau obligaţi sã îndeplineascã serviciul utilitar alternativ. La o datã neprecizatã, procurorul general al României a formulat un recurs în interesul legii în faţa Curţii Supreme de Justiţie. El a invocat diferite hotãrâri pronunţate de Curtea Militarã de Apel, dintre care unele i-au achitat pe miniştrii ordinaţi ai Martorilor lui Iehova acuzaţi de neprezentare la încorporare în temeiul art. 354 din Codul penal, iar altele au pronunţat hotãrâri de condamnare. Dupã o scurtã descriere a hotãrârilor mai sus menţionate, procurorul general a subliniat cã Martorii lui Iehova reprezintã o asociaţie religioasã şi nu un cult religios şi cã, prin urmare, ei nu puteau beneficia de prevederile <>art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996 , care scuteşte miniştrii cultelor recunoscute de serviciul militar şi de serviciul utilitar alternativ. Drept care, el a conchis în memoriul sãu cã miniştrii ordinaţi ai Martorilor lui Iehova care refuzau sã îndeplineascã serviciul utilitar alternativ ar fi trebuit condamnaţi pentru neprezentare la încorporare. Termenul la Curtea Supremã de Justiţie a fost fixat pentru data de 15 octombrie 2001. Înainte de începerea şedinţei, reprezentanţii reclamantei au fost invitaţi sã pãrãseascã sala. Apoi, judecãtorii au deliberat timp de mai multe ore cu uşile închise. În hotãrârea sa din aceeaşi zi, Curtea Supremã de Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a statuat cã hotãrârile de achitare erau corecte, deoarece refuzul de a îndeplini serviciul utilitar alternativ nu intra în domeniul de aplicare al infracţiunii de neprezentare la încorporare, reglementatã de art. 354 din Codul penal, care nu se aplica decât în cazul refuzului de a îndeplini serviciul militar într-o bazã militarã. Ea nu s-a pronunţat asupra afirmaţiei procurorului general, conform cãreia organizaţia reclamantã este o asociaţie religioasã şi nu un cult religios. Într-un comunicat fãcut public la data de 6 octombrie 2000, Amnesty International a fãcut o analizã a prevederilor <>Legii nr. 46/1996 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare, în ceea ce priveşte obligaţia de îndeplinire a serviciului utilitar alternativ. Ea a fãcut mai întâi referire la Recomandarea nr. R8 (87) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi la Rezoluţia nr. A3-0025/92 a Parlamentului European, conform cãrora serviciul utilitar alternativ, a cãrui duratã trebuie sã rãmânã rezonabilã, nu trebuia sã aibã un caracter punitiv. Ea a conchis cã serviciul utilitar alternativ prevãzut de <>Legea nr. 46/1996 avea un caracter punitiv deoarece durata sa era de 24 de luni, în timp ce serviciul militar obişnuit nu dura decât 12 luni. c) Aplicarea prevederilor legale referitoare la scutirea de impozitele şi taxele locale a cultului Martorii lui Iehova La data de 30 ianuarie 2002, Guvernul a adoptat <>Ordonanţa nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, care stipula în anexele nr. 2 şi 5 cã terenurile şi casele de cult ce aparţineau cultelor religioase recunoscute nu sunt impozabile. Prin <>Hotãrârea nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002 , Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a ordonanţei mai sus menţionate. Anexa nr. 2 la aceastã hotãrâre enumera cultele religioase recunoscute în România. Reclamanta nu figura pe aceastã listã. Reclamanta le-a solicitat autoritãţilor locale în mai multe rânduri sã o scuteascã de plata impozitului pe clãdiri pentru casele de cult şi pe terenurile ce îi aparţineau. Prin mai multe adrese datând din luna mai 2003, mai multe autoritãţi locale au refuzat sã acorde o asemenea scutire, pe motivul cã organizaţia reclamantã nu putea beneficia de ea deoarece nu figura pe lista cultelor religioase oficial recunoscute, întocmitã la data adoptãrii normelor metodologice de aplicare a <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 . Prin Adresa din 20 mai 2003, reclamanta a solicitat Guvernului introducerea sa în lista cultelor religioase oficial recunoscute în România şi înlocuirea titlului "culte religioase oficial recunoscute în România" cu cel de "culte înregistrate şi care funcţioneazã legal în România". În aceeaşi adresã, reclamanta se plângea de încãlcarea drepturilor sale din cauza refuzului Primãriei din Acãţari, judeţul Mureş, de a-i elibera o autorizaţie de construire a unei case de cult, pe motivul cã organizaţia reclamantã nu figura pe lista cultelor religioase oficial recunoscute în România. De asemenea, ea s-a plâns cã omisiunea de a o introduce pe lista cultelor oficiale o priva, într-un mod discriminatoriu faţã de celelalte religii, de dreptul de a-şi exercita credinţa: imposibilitatea de a acorda asistenţã religioasã în spitale, penitenciare, aziluri şi orfelinate, imposibilitatea de a avea cimitire confesionale, de a beneficia de scutirea de taxe notariale la dobândirea de drepturi reale, obligarea personalului sãu ordinat sã îndeplineascã serviciul militar sau imposibilitatea de a invita misionari strãini sã locuiascã în România pe perioade lungi. Guvernul nu a rãspuns la aceastã adresã. La 6 februarie şi 21 mai 2003, Guvernul a modificat normele metodologice de aplicare a <>Ordonanţei Guvernului nr. 36 din 30 ianuarie 2002 privind impozitele şi taxele locale, definind noţiunea de "casã de cult". Începând din luna iunie 2003, practica autoritãţilor locale variazã: anumite autoritãţi au refuzat scutirea reclamantei de plata impozitului pentru casele de cult şi terenuri, pe motivul cã <>Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.657/2003 , prin care reclamanta era recunoscutã ca fiind un cult, nu putea modifica <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.278/2002 ce cuprindea lista cultelor religioase recunoscute, în timp ce altele i-au acordat aceastã scutire, însã începând cu data intrãrii în vigoare a ordinului mai sus amintit. La data de 17 iulie 2003, reclamanta a chemat în judecatã Guvernul în faţa Curţii de Apel Bucureşti, pentru a fi obligat sã adopte un act administrativ care sã o includã pe lista cultelor religioase oficial recunoscute de lege. La data de 16 septembrie 2003, Guvernul a solicitat respingerea acţiunii, argumentând cã autoritãţile locale aveau obligaţia legalã de a respecta <>Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.657 din 22 mai 2003 şi cã reclamanta nu era inclusã în lista respectivã deoarece ordinul mai sus menţionat fusese adoptat dupã intrarea în vigoare a Hotãrârii din 25 martie 1997 ce cuprindea lista cultelor recunoscute. Prin Hotãrârea definitivã din 28 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis pretenţiile reclamantei şi a obligat Guvernul sã adopte un act administrativ de introducere a acesteia pe lista cultelor religioase oficial recunoscute în România. La data de 22 decembrie 2003, Parlamentul a adoptat <>Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. La data de 22 ianuarie 2004, Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a acestui cod. Aceste norme metodologice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, includeau reclamanta în lista cultelor religioase recunoscute în România. d) Martorii lui Iehova şi asistenţa religioasã în penitenciare Reclamanta subliniazã cã a întâmpinat dificultãţi la acordarea asistenţei religioase mai multor deţinuţi din rândul Martorilor lui Iehova. Astfel, în 2000, un ministru ordinat al reclamantei i-a solicitat directorului închisorii din Bistriţa permisiunea de a acorda asistenţã religioasã mai multor deţinuţi Martori ai lui Iehova. La data de 4 februarie 2000, directorul penitenciarului i-a comunicat refuzul sãu, invocând faptul cã deţinuţii respectivi nu-şi declaraserã apartenenţa la organizaţia religioasã "Martorii lui Iehova" în momentul încarcerãrii lor şi cã, în orice caz, Martorii lui Iehova nu constituiau un cult religios recunoscut de lege. e) Publicarea de cãtre Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ a unei broşuri despre sectele religioase La o datã neprecizatã, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ a publicat o broşurã intitulatã "Sectele religioase între... mit şi adevãr". În introducere, broşura sublinia caracterul antidemocratic al sectelor în felul urmãtor: "Depãşind cadrul de confesiuni religioase, multe din aceste secte, prin preceptele şi practicile folosite, se situeazã în postura de exponente ale unor cercuri antidemocratice, antiprogresiste, slujind interese ce nu au nimic cu sensul moral pe care îl proclamã." Broşura include reclamanta în capitolul "Asociaţii religioase înregistrate cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte, dar care, prin doctrinã şi practici, pot produce tulburãri în viaţa religioasã şi socialã". Reclamanta este descrisã în felul urmãtor: "Deşi avizatã prin activitatea ei şi unele precepte, aceastã asociaţie încalcã legile ţãrii. Astfel, sunt defãimate autoritãţile de stat pe care le considerã incapabile sã rezolve problemele sociale actuale, pentru care numai Martorii lui Iehova au soluţii potrivite; instigã la nerespectarea legilor statului îndemnând adepţii sã nu participe la vot, sã refuze asistenţa medicalã, tineretul sã refuze satisfacerea stagiului militar şi sã nu urmeze cursuri universitare; denigreazã Biserica Ortodoxã Românã, despre care se spune cã este depãşitã şi sãracã, în declin şi lipsitã de sprijinul autoritãţilor." 2. Ceilalţi reclamanţi Reclamanţii persoane fizice sunt miniştri ordinaţi ai cultului Martorii lui Iehova. În 1999, reclamanţii au primit ordin de încorporare. Având în vedere convingerile lor religioase, ei au optat într-o primã etapã pentru îndeplinirea serviciului utilitar alternativ, însã ulterior au cerut sã fie scutiţi de obligaţia de a îndeplini acest serviciu civil, ca oricare ministru ordinat al unui cult recunoscut, conform prevederilor <>art. 6 din Legea nr. 46/1996 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare. În cursul anului 1999 a fost pornitã urmãrirea penalã împotriva reclamanţilor pentru refuzul lor de a se prezenta la încorporare, infracţiune incriminatã de art. 354 alin. 2 din Codul penal. Prin decizii distincte pronunţate la data de 14 iunie 2000, Curtea Militarã de Apel, cu sediul în Bucureşti, i-a condamnat pe reclamanţi, prin decizii definitive distincte, pronunţate în recurs, la pedepse de un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare. În urma deciziei din 15 octombrie 2001, pronunţatã de Curtea Supremã de Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii, considerând cã refuzul de a îndeplini serviciul utilitar alternativ nu intra sub incidenţa legii penale, procurorul general a formulat recursuri în anulare împotriva deciziilor de condamnare a reclamanţilor. În concluziile lor scrise, în faţa Curţii Supreme de Justiţie, reclamanţii au cerut sã fie achitaţi, arãtând cã erau miniştri ordinaţi ai cultului religios Martorii lui Iehova şi cã, prin urmare, beneficiau de prevederile <>art. 6 din Legea nr. 46/1996 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare, care scutea de orice serviciu militar sau alternativ miniştrii ordinaţi ai cultelor religioase. Ei i-au cerut acestei curţi sã constate şi faptul cã aceastã condamnare a lor încalcã art. 9 şi 14 din Convenţia europeanã a drepturilor omului. În plus, ei s-au plâns cã au fost judecaţi de o instanţã militarã, deşi erau civili. Ei au solicitat daune morale pentru aceste fapte şi daune materiale reprezentând cheltuielile de judecatã pe care le plãtiserã la instanţele anterioare. Prin decizii pronunţate în 2002 şi 2003, Curtea Supremã de Justiţie a pronunţat achitarea reclamanţilor, considerând cã refuzul lor de a îndeplini serviciul utilitar alternativ nu intra sub incidenţa dispoziţiilor din Codul penal care pedepsesc neprezentarea la încorporare. Ea nu s-a pronunţat asupra celorlalte cereri ale reclamanţilor. În 2003 şi 2004, invocând articolul 13 din Convenţie şi art. 504-506 din Codul de procedurã penalã, reclamanţii şi-au reiterat cererile pentru daunele morale şi materiale. Soluţia acestor cauze nu a fost comunicatã Curţii. B. Dreptul şi practica internã pertinente 1. Constituţia "ARTICOLUL 29 Libertatea conştiinţei (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nicio formã. Nimeni nu poate fi constrâns sã adopte o opinie ori sã adere la o credinţã religioasã, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sã se manifeste în spirit de toleranţã şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizeazã potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrãjbire religioasã. (5) Cultele religioase sunt autonome faţã de stat şi se bucurã de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armatã, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate. (6) Pãrinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a cãror rãspundere le revine." 2. Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) Art. 3. - "Asociaţiile şi aşezãmintele fãrã scop lucrativ sau patrimonial nu pot dobândi personalitatea juridicã decât pe temeiul unei decizii motivate a tribunalului civil în circumscripţia cãruia s-au constituit. Aceastã decizie nu se poate da decât la cererea celor interesaţi: a) Dupã ce s-a cerut avizul ministerului în competenţa cãruia cade scopul asociaţiei sau aşezãmântului; b) Dupã ce s-au ascultat concluziile Ministerului Public şi s-a constatat cã statutele sau actele constitutive, compunerea organelor de direcţie şi administraţie şi celelalte condiţii nu contravin la dispoziţiile legii de faţã. Pãrţile interesate, ministerul competent şi reprezentantul ministerului public au dreptul de apel potrivit art. 90." 3. <>Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase Art. 13. - "Cultele religioase, pentru a putea sã se organizeze şi sã funcţioneze, vor trebui sã fie recunoscute prin decret al Prezidiului Marii Adunãrii Naţionale, dat la propunerea Guvernului, în urma recomandãrii ministrului cultelor. În cazuri bine motivate se va putea retrage recunoaşterea în acelaşi mod." Art. 14. - "În vederea recunoaşterii, fiecare cult religios va înainta, prin Ministerul Cultelor, spre examinare şi aprobare, statutul sãu de organizare şi funcţionare, cuprinzând sistemul de organizare, conducere şi administrare, însoţit de mãrturisirea de credinţã respectivã." Art. 16. - "Organizarea de partide politice pe bazã confesionalã este interzisã." Art. 17. - "Pãrţile componente ale cultelor religioase recunoscute, precum comunitãţi, parohii, unitãţi, grupe, vor trebui sã fie înscrise într-un registru special al primãriei respective, cu arãtarea nominalã a organelor de conducere şi control şi cu indicarea numericã a membrilor care fac parte din ele." Art. 18. - "Asociaţiile civile şi fundaţiunile care urmãresc, în total sau în parte, scopuri religioase trebuie, pentru a fi recunoscute ca persoane juridice, sã aibã încuviinţarea Guvernului, prin Ministerul Cultelor, fiind supuse întru totul obligaţiunilor ce decurg din legi cu privire la caracterul lor religios." Art. 19. - "Inscripţiunile şi semnele simbolice, precum şi sigiliile sau ştampilele arãtând denumirea cultului, vor trebui sã aibã în prealabil aprobarea Ministerului Cultelor." Art. 20. - "Şefii cultelor, ierarhii şi în general întregul personal din serviciul cultelor trebuie sã fie cetãţeni români, bucurându-se de deplinãtatea exerciţiului drepturilor civile şi politice." Art. 21. - "Şefii cultelor precum şi mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii, superintendenţii, administratorii-apostolici, vicarii-administrativi şi alţii, având funcţiuni asemãnãtoare, aleşi sau numiţi în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor respective, nu vor fi recunoscuţi în funcţiune decât în baza aprobãrii Prezidiului Marii Adunãri Naţionale, datã prin decret, la propunerea Guvernului, în urma recomandãrii ministrului cultelor. Înainte de intrarea în funcţiune, toţi aceştia vor depune jurãmântul de credinţã în faţa ministrului cultelor. Formula de jurãmânt este urmãtoarea: "Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca om şi ca cetãţean, jur de a fi credincios poporului şi de a apãra Republica Popularã Românã împotriva duşmanilor din afarã şi dinãuntru; jur cã voiu respecta şi voiu face sã se respecte de cãtre subalternii mei legile Republicii Populare Române; jur cã nu voiu îngãdui subalternilor mei sã întreprindã şi sã ia parte şi nici eu nu voiu întreprinde şi nu voiu lua parte la nicio acţiune de naturã a aduce atingere ordinii publice şi integritãţii Republicii Populare Române. Aşa sã-mi ajute Dumnezeuş" Aceastã formulã de jurãmânt este obligatorie şi pentru conducãtorii asociaţiilor civile cu caracter religios prevãzute la art. 18. Ceilalţi membri ai clerului aparţinând diferitelor culte, cât şi preşedinţii sau conducãtorii comunitãţilor locale, vor depune, înainte de intrarea lor în funcţiune, în faţa şefilor lor ierarhici jurãmântul de credinţã dupã formula urmãtoare: "Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca om şi ca cetãţean, jur de a fi credincios poporului şi de apãra Republica Popularã Românã împotriva duşmanilor din afarã şi dinãuntru; jur a respecta legile Republicii Populare Române şi de a pãstra secretul în serviciul orânduit de Stat. Aşa sã-mi ajute Dumnezeu"! Ceilalţi funcţionari din serviciul cultelor religioase vor depune în faţa autoritãţilor competente de Stat jurãmântul de credinţã prevãzut de <>art. 8 din Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului român în Republica Popularã Românã." 4. <>Legea nr. 46/1996 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare Art. 4. - "Cetãţenii care, din motive religioase, refuzã sã îndeplineascã serviciul militar sub arme executã serviciul utilitar alternativ, conform prezentei legi. Modul de executare a serviciului utilitar alternativ se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului." Art. 6. - "Nu îndeplinesc serviciul militar: (...) c) personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase recunoscute de lege." 5. <>Hotãrârea Guvernului nr. 618/1997 privind modul de executare a serviciului utilitar alternativ Art. 1. - "(1) Serviciul utilitar alternativ este o formã a îndeplinirii serviciului militar şi se executã de cãtre cetãţenii apţi pentru serviciul militar, care, din motive religioase, refuzã sã îndeplineascã serviciul militar sub arme. (2) Durata serviciului utilitar alternativ este de 24 de luni pentru militarii în termen şi de 12 luni pentru militarii cu termen redus." 6. <>Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii Art. 1. - "(1) Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmãresc desfãşurarea unor activitãţi în interes general sau în interesul unor colectivitãţi locale ori, dupã caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe. (...) (3) Partidele politice, sindicatele şi cultele religioase nu intrã sub incidenţa prezentei ordonanţe." Art. 78. - "Prezenta ordonanţã intrã în vigoare în termen de 3 luni de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I." 7. <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale Aceasta prevede cã nu sunt supuse impozitului construcţiile care, prin destinaţia lor, sunt case de cult ce aparţin cultelor religioase recunoscute de lege şi nici pãrţile lor componente, cu excepţia încãperilor cu destinaţie economicã. În plus, nu sunt supuse impozitului terenurile ce aparţin cultelor religioase recunoscute de lege. 8. <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale Aceasta întocmeşte lista cultelor religioase oficial recunoscute în România. Organizaţia reclamantã nu figureazã pe aceastã listã. 9. Normele metodologice de aplicare a <>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004 Acestea întocmesc lista "cultelor religioase oficial recunoscute în România", listã în care se aflã numele organizaţiei reclamante.
CAPETE DE CERERE A. Capetele de cerere ale organizaţiei "Martorii lui Iehova" 1. Invocând art. 6 § 1 din Convenţie, organizaţia reclamantã formuleazã mai multe capete de cerere. a) În primul rând, ea afirmã cã dreptul sãu de acces la instanţã a fost încãlcat prin neexecutarea efectivã a Deciziei din 7 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie. b) De asemenea, ea se plânge de modalitatea în care s-a desfãşurat examinarea recursului în interesul legii, introdus de procurorul general în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Ea pretinde cã lipsa citãrii sale în timpul dezbaterilor, caracterul secret al şedinţei de judecatã şi evacuarea reprezentanţilor sãi şi a avocatului sãu din sala de dezbateri au împiedicat-o sã se apere în mod adecvat. Mai mult, ea se plânge cã, în Hotãrârea sa din 15 octombrie 2001, Curtea Supremã de Justiţie nu s-a pronunţat asupra unuia dintre motivele invocate de procurorul general, şi anume calitatea de cult religios a reclamantei. c) Reclamanta susţine cã Decizia din 15 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie este contrarã deciziilor aceleiaşi curţi din 15 februarie, 7 şi 28 martie 2000, în sensul cã în timp ce deciziile din 2000 confirmau calitatea de cult religios a reclamantei, Decizia din 15 octombrie 2001 a stabilit contrariul. O asemenea jurisprudenţã contradictorie ar putea deschide calea unui alt recurs în interesul legii şi ar contraveni, prin aceasta, principiului securitãţii raporturilor juridice. 2. Reclamanta pretinde cã refuzul Secretariatului de Stat pentru Culte de a o înscrie pe lista cultelor religioase oficial recunoscute constituie o încãlcare a art. 9 din Convenţie, deoarece, în urma acestui refuz, ea a fãcut obiectul hãrţuirii din partea autoritãţilor de stat, iar membrii sãi nu şi-au putut exercita religia în mod liber. Ea considerã cã cerinţa de a fi "un cult religios recunoscut de lege" pentru a beneficia de anumite drepturi, cerinţã impusã de Secretariatul de Stat pentru Culte şi autoritãţile publice locale şi centrale, nu este o restricţie "prevãzutã de lege" în sensul alin. 2 al art. 9. Mai mult, ea considerã cã mãsurile urmãtoare reprezintã restricţii asupra dreptului sãu la libertatea de religie, care nu sunt "necesare într-o societate democraticã": refuzurile autoritãţilor de a-i elibera autorizaţia de construire pentru casele de cult, urmãrirea penalã îndreptatã împotriva miniştrilor ordinaţi pentru refuzul lor de a îndeplini serviciul naţional militar sau utilitar alternativ, piedicile din calea concesiunii terenurilor pentru construirea caselor de cult şi a cimitirelor, a asistenţei religioase în penitenciare, refuzul scutirii de plata impozitelor şi taxelor locale, a taxelor notariale datorate la dobândirea drepturilor reale. 3. Reclamanta pretinde cã refuzul autoritãţilor de stat de a-i acorda statutul de cult religios oficial recunoscut şi publicarea broşurii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, care o prezenta ca pe o sectã periculoasã, constituie un tratament discriminatoriu contrar art. 14, coroborat cu art. 6, 9 şi 13 din Convenţie. 4. În sfârşit, invocând art. 13, coroborat cu art. 9 şi 6 din Convenţie, reclamanta se plânge de faptul cã nu a dispus de un recurs eficient împotriva încãlcãrilor drepturilor sale la libertate de religie şi la acces la instanţã, menţionate mai sus. B. Capetele de cerere ale celorlalţi reclamanţi 1. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamanţii se plâng de lipsa de independenţã a instanţelor care i-au condamnat, şi anume tribunalul militar teritorial şi Curtea Militarã de Apel. Ei aratã cã judecãtorii acestor instanţe sunt ofiţeri activi ai Ministerului Apãrãrii, obligaţi sã respecte regulamentul de disciplinã militarã bazat pe principiul subordonãrii ierarhice. Mai mult, ei se plâng de faptul cã urmãrirea penalã îndreptatã împotriva lor a fost începutã la iniţiativa centrului militar judeţean, care se aflã sub autoritatea Ministerului Apãrãrii, şi cã trimiterea lor în judecatã a fost hotãrâtã de un procuror militar, ofiţer activ al Ministerului Apãrãrii. Reclamanţii se plâng de faptul cã nu au fost audiaţi de instanţa de apel care i-a condamnat. 2. Ei pretind cã refuzul de a executa serviciul utilitar alternativ nu constituie o infracţiune în dreptul intern şi cã, prin urmare, condamnarea lor pentru aceste fapte este contrarã art. 7 din Convenţie. Mai mult, ei considerã cã prevederile art. 354 alin. 2 din Codul penal nu pot avea calitatea de "lege", din lipsã de previzibilitate, ceea ce reiese din interpretãrile diferite pe care instanţele interne le-au dat acestui articol. Sprijinindu-se pe jurisprudenţa Curţii din cauzele Amuur împotriva Franţei (Hotãrârea din 25 iunie 1996, Culegere de hotãrâri şi decizii, 1996-III, p. 846, § 36) şi Dalban împotriva României (Hotãrârea din 28 septembrie 1999, Culegere, 1999-VI, p. 263-264, § 44), reclamanţii considerã cã achitarea nu le anuleazã calitatea de victime, deoarece autoritãţile naţionale nu au recunoscut, explicit sau în substanţã, şi nici nu au reparat încãlcãrile Convenţiei. 3. Invocând art. 9 din Convenţie, reclamanţii se plâng cã, din cauza condamnãrii lor penale, dreptul lor de a-şi exercita liber religia a fost încãlcat. În mod special, refuzul instanţelor de a recunoaşte Martorii lui Iehova ca fiind un cult religios i-ar priva de dreptul lor de a fi scutiţi de serviciul militar sau utilitar alternativ, ceea ce ar constitui o ingerinţã în dreptul lor la libertatea de religie, care nu îndeplineşte criteriile definite în alin. 2 al art. 9 din Convenţie. 4. Invocând art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 9, ei pretind cã au fãcut obiectul unei discriminãri nejustificate faţã de oficianţii celorlalte culte religioase, care sunt scutiţi de orice serviciu militar sau utilitar alternativ. 5. Invocând art. 13 din Convenţie, reclamanţii pretind cã dreptul intern nu le oferã niciun remediu în ceea ce priveşte încãlcãrile art. 9 din Convenţie, luate separat şi împreunã cu art. 14.
ÎN DREPT Curtea considerã cã este necesar sã conexeze cererile în aplicarea art. 42 § 1 din Regulamentul Curţii. Ea observã cã, la data de 8 decembrie 2005, pãrţile s-au întâlnit la Strasbourg, în prezenţa domnului V. Berger, grefier de secţie, şi a doamnei C. Kaufman, referent la grefã, pentru negocieri în vederea ajungerii la o soluţionare pe cale amiabilã a cauzelor. Guvernul a fost reprezentat prin agentul sãu, doamna B. Ramaşcanu, în timp ce reclamanţii au fost reprezentaţi prin doamna A. Dãgãliţã, avocat din Bucureşti, prin domnii P. Goni şi M. Trizac, avocaţi din Paris, şi prin domnii D. Drãgoi, M. Ispas, F. Manoliu şi D. Oul, membri ai organizaţiei reclamante. La 15 şi 17 martie 2006, agentul Guvernului şi, respectiv, consilierii reclamanţilor au semnat urmãtoarea declaraţie, pe care au trimis-o Curţii: "Guvernul României (Guvernul) şi reclamanţii, ale cãror date complete sunt menţionate în anexã, au ajuns la urmãtoarea soluţie pe cale amiabilã pe baza respectãrii drepturilor omului, aşa cum sunt ele definite în Convenţie, în vederea încheierii procedurii în faţa Curţii. Cererea nr. 63.108/00 Guvernul confirmã faptul cã Organizaţia religioasã a Martorilor lui Iehova a fost recunoscutã oficial de la data de 9 aprilie 1990. Mai mult, acesta ia cunoştinţã despre diferitele hotãrâri judecãtoreşti interne care confirmã faptul cã, începând cu data de 9 aprilie 1990, când i s-a acordat personalitate juridicã, Organizaţia Martorilor lui Iehova a fost recunoscutã ca religie şi, prin urmare, se bucurã de toate drepturile şi obligaţiile conferite de lege pentru religiile recunoscute de Guvern. Guvernul se obligã sã asigure cã asistenţa religioasã din penitenciare sau centrele de detenţie este acordatã fãrã discriminare, în special în ceea ce priveşte accesul miniştrilor ordinaţi, inclusiv cei ce aparţin Martorilor lui Iehova, în penitenciare sau centrele de detenţie, precum şi posibilitatea de participare la toate activitãţile sau programele religioase ce ar putea avea loc acolo. Guvernul îi va plãti organizaţiei reclamante, ex gratia, o sumã totalã de 12.000 EUR. Plata se va face când Guvernul va fi primit decizia Curţii de scoatere de pe rol a cererii. Decizia CEDO prin care se constatã prezenta soluţionare pe cale amiabilã şi scoaterea cererii de pe rol va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Toate autoritãţile guvernamentale implicate (inclusiv ministerele şi prefecturile) vor fi informate în mod direct despre conţinutul deciziei Curţii. Organizaţia reclamantã declarã cã nu mai are alte pretenţii împotriva României pe baza faptelor din cererea de faţã. Ea declarã cã aceasta constituie o soluţionare definitivã a cauzei. Aceste angajamente vor fi implementate în termen de 6 luni de la data deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului de scoatere de pe rol. Celelalte cereri Guvernul admite cã sancţionarea iniţialã a reclamanţilor individuali, în calitatea lor de miniştri ordinaţi, pentru cã nu au îndeplinit serviciul militar se poate sã fi reprezentat o încãlcare a drepturilor stipulate în Convenţie. Guvernul se obligã sã plãteascã, conform legii, sumele acordate de instanţele interne cu titlu de daune morale şi materiale şi sã retragã toate apelurile formulate pânã la aceastã datã sau orice apeluri ce ar putea fi formulate ulterior împotriva hotãrârilor instanţelor interne ce acordau aceste daune. Decizia CEDO prin care se constatã prezenta soluţionare pe cale amiabilã şi scoaterea cererilor de pe rol va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform legii. Toate autoritãţile guvernamentale implicate (inclusiv ministerele şi prefecturile) vor fi informate în mod direct despre conţinutul deciziei Curţii. Reclamanţii declarã cã nu mai au alte pretenţii împotriva României pe baza faptelor din cererile de faţã. Ei declarã cã aceasta constituie o soluţionare definitivã a cauzelor. Aceste angajamente vor fi implementate în termen de 6 luni de la data deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului de scoatere de pe rol." Curtea ia act de soluţionarea pe cale amiabilã la care au ajuns pãrţile. Ea considerã cã aceasta se inspirã din respectarea drepturilor omului, aşa cum sunt ele recunoscute de Convenţie şi de protocoalele sale, şi nu vede, în plus, niciun motiv de ordine publicã pentru a justifica continuarea analizei cererii (art. 37 § 1 in fine din Convenţie). Prin urmare, aplicarea art. 29 § 3 din Convenţie trebuie încetatã, iar cauzele trebuie scoase de pe rol.
Pentru aceste motive, CURTEA, În unanimitate
hotãrãşte sã conexeze cererile; hotãrãşte sã scoatã cererile de pe rol.
Bostjan M. Zupancic, preşedinte
Vincent Berger, grefier
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
