Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE CIVILA nr. 29.A din 7 martie 2006 privind utilizarea de opere muzicale in scop ambiental pe pagini de internet
EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA a IX-a CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 12 octombrie 2006
DOSAR NR. 4390/2/2005 (Nr. Vechi 289/2005)
Şedinţa publicã de la 07.03.2006
Curtea compusã din:
PREŞEDINTE - LILIANA- ZOLETA KOROŞI
JUDECĂTOR - SILVIA PANĂ
GREFIER - NOEMI GRAŢIELA STANCIU
Pe rol judecarea cererii de apel formulatã de apelanţii- reclamanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (ANISP) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) împotriva <>Hotãrârii Arbitrale nr. 2 din 18.12.2004 pronunţatã de Comisia de Arbitrii de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimata-pârâta UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA-ASOCIATIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR.
Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în şedinţa publicã din data de 28.02.2006, când pãrţile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, încheiere ce face parte integrantã din prezenta decizie şi când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate pãrţilor sã depunã concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 07.03.2006 - data pronunţãrii prezentei decizii civile.
CURTEA
DELIBERÂND:
Constatã cã prin <>Hotãrârea Arbitralã nr. 2 din data de 18.12.2004 , publicatã în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţatã de Comisia Arbitralã de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu privire la medierea Metodologiei pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-a hotãrât cã:
- pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet, utilizatorii vor plãti organismului de gestiune colectivã o remuneraţie, pentru utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost, în cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementatã de metodologie, dar nu mai puţin de 3.000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opera muzicale (art. 8 al. 1 lit. c).
- utilizatorii operelor musicale, conform art. 5 alin. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, pânã la data de 20 ale fiecãrei luni, pentru luna precedentã, sã comunice organismului de gestiune colectivã, un raport cuprinzând operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet (art. 8 al. 1 lit. c).
Hotãrârea a fost pronunţatã pe baza cererilor de mediere formulate de cãtre asociaţiile utilizatorilor, respectiv A.N.I.S.P. şi A.R.O.N.S.A.
Examinând în fond obiectul medierii. Comisia Arbitralã a reţinut şi s-a pronunţat asupra urmãtoarelor aspecte rãmase în divergenţã:
1. Luând în considerare limitele procentuale prevãzute de <>Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în art. 131^1 alin. 2, precum şi procentele practicate pe plan european, s-a stabilit, ca remuneraţie lunarã pentru utilizarea operei muzicale, cu cuantum cuvenit autorilor de 10%, aplicat la baza de calcul menţionatã la punctul 3 din Hotãrâre, dar nu mai puţin de 3.000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale, efectuatã cu titlu oneros.
La punctul 3 al Hotãrârii, se aratã cã baza de calcul este formatã din totalitatea încasãrilor brute lunare, fãrã TVA, obţinute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Prin stabilirea acestei modalitãţi de calcul se evitã limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuãrii artificiale a bazei de calcul.
2. Termenul de comunicare a raportului informativ a fost stabilit pânã la data de 20 a fiecãrei luni pentru luna precedentã, urând sã cuprindã: numãrul de comunicãri publice pentru fiecare operã muzicalã oferitã contra cost; încasãrile indirecte obţinute de utilizator din comunicarea publicã cu titlu gratuit a operelor muzicale pe Internet; operele muzicale utilizate în scop ambiental.
Împotriva acestei hotãrâri a declarat apel ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), solicitând schimbarea în parte a Hotãrârii, în sensul:
1. eliminãrii remuneraţiei fixe în cuantum de 3000 lei prevãzutã de art. 5 al. 1 lit. b din Metodologie.
2. reducerea procentului de 10% prevãzut de art. 5 lit. b din Metodologie.
3. eliminarea lit. c a art. 8 al. 1 din Metodologie.
În motivarea apelului, apelantele invocã urmãtoarele:
1. Trimiterile la practica europeanã, folosite de cãtre intimatã şi preluate în motivarea hotãrârii, nu se justificã, deoarece, pe de o parte, practica europeana în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul naţional trebuie sã fie aplicatã legea românã. Trimiterile la practica europeanã nu se justificã nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România şi aceste ţãri şi faptul cã aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, întrucât astfel vor creşte în mod necesar tarifele percepute de cãtre furnizori, serviciul devenind greu accesibil, cu consecinţa diminuãrii veniturilor autorilor.
2. Stabilirea atât a unei remuneraţii forfetare cât şi a uneia procentuale, pentru aceeaşi utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puţin de 3000 lei", reprezintã o încãlcare a prevederilor <>Legii nr. 8/1996 , modificatã şi completatã, care se referã la "tarife forfetare sau procentuale".
3. Legiuitorul a stabilit cã remuneraţiile pentru drepturile de autor se determinã prin aplicarea unui procent între 1% şi 10%, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul protejat, plafonul minimal fiind determinat pe baza unor calcule economice, ştiinţifice, aplicându-se principiul proporţionalitãţii, considerând cã în stabilirea remuneraţiilor datorate autorilor nu se poate lucra doar cu procente unice, maximale.
Apelantele exemplificã cu Metodologia privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental, potrivit cãreia, o unitate hotelierã cu capacitate mare datoreazã lunar o remuneraţie forfetarã de 600.000 lei; dacã s-ar difuza opere muzicale timp de 10 ore pe zi, cca. 6000 de opere muzicale, retribuţia aferentã utilizãrii unei opere ar fi de 100 lei.
Se argumenteazã în sensul cã, deşi nivelul remuneraţiei nu se ridicã la limita superioarã, autorii strãini nu şi-au retras repertoriul de la utilizare pe motiv cã nu primesc din România aceeaşi remuneraţie ca în alt stat.
Stabilirea procentului remuneraţiei trebuie sã ţinã seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economicã a pieţei şi al utilizatorului, care trebuie sã şi poatã sã plãteascã procentul pretins organismului de gestiune colectivã.
Pretenţia intimatei de a stabili nivelul remuneraţiei al maximului prevãzut de lege nu este justificatã din punct de vedere economic, fiind de 30 de ori mai mare decât cea mai scumpã remuneraţie perceputã pentru muzica ambientalã.
Se argumenteazã în sensul cã este greu de crezut cã se vor gãsi utilizatori care sã plãteascã 30.000 lei pentru o melodie ascultatã în reţeaua Internet, în condiţiile în care un CD, care cca. 10 melodii, se comercializeazã cu sume cuprinse între 80.000 şi 110.000 lei. Nu ar fi echitabil ca pentru muzica ascultatã prin reţeaua Internet sã se perceapã o remuneraţie de 30 de ori mai mare decât pentru muzica utilizatã în scop ambiental.
4. În ceea ce priveşte eliminarea literei c a art. 8 al. 1, aceasta este justificatã de necorelarea prevederilor art. 5 al. 1 lit. a cu art. 6 al. 1 şi art. 8 al. 1 lit. c. Deoarece plata remuneraţiei este anualã şi se achitã anticipat, nu se mai justificã depunerea lunarã a raportãrilor pe baza cãrora se efectueazã plata.
Prin întâmpinare scrisã, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând faptul ca societãţile comerciale reprezentate de cãtre apelante au ignorat dispoziţiile legii, utilizând şi comercializând public, pe Internet, opere muzicale, fãrã ca acest drept sã îi fi fost recunoscut de cãtre titularii drepturilor de autor şi fãrã a plãti remuneraţiile cuvenite.
Negocierile în vederea stabilirii unor metodologii au fost demarate în 2004; pe toata perioada derulãrii negocierilor, societãţile membre ale apelantelor au continuat sã utilizeze operele muzicale fãrã autorizaţie. În plus au fost invocate diverse motive şi aspecte de naturã a conduce la prelungirea negocierilor. Intimata reprezintã şi interesele autorilor strãini, fapt adus la cunoştinţa apelantelor. Cu toate cã autorii strãini au negociat în celelalte state europene remuneraţii de peste 10%, apelantele au fãcut tot posibilul sã plãteascã o remuneraţie de 4 %.
Intimata apreciazã ca toate criticile referitoare la stabilirea remuneraţiei forfetare reflectã doar dorinţa utilizatorilor de a comercializa opere muzicale cu un profit cât mai mare, în detrimentul titularilor drepturilor de autor. Apelantele ignorã cu bunã ştiinţã faptul cã elementul esenţial al activitãţii de comercializare a operelor muzicale, de comunicare publicã pe Internet, este tocmai muzica. Prin urmare, valoarea comunicãrii ce o realizeazã este datã de valoarea operei muzicale.
Ideea pe care apelantele încearcã sã o acrediteze, aceea potrivit cãreia titularii drepturilor de autor ar trebui sã accepte orice remuneraţie ar fi propusã utilizatorilor, indiferent de condiţiile de utilizare şi de importanţa operelor muzicale, pe motiv cã altfel ar constitui o ingerinţã brutalã a acestora în activitatea utilizatorilor. O astfel de apreciere este lipsita de temei legal şi reprezintã o încãlcare a dreptului privat recunoscut şi garantat de <>art. 3 din Legea nr. 8/1996 .
Remuneraţia forfetarã este una fixã şi invariabilã, astfel cã raportarea acesteia la cursul de schimb valutar ar transforma-o într-o remuneraţie procentualã. Remuneraţia forfetarã nu poate fi condiţionatã ori corelatã cu veniturile utilizatorului.
În ceea ce priveşte exemplul din argumentarea apelantelor, referitor la preţul comparativ al CD-urilor, majoritatea acestora din urmã, cu excepţia reducerilor şi a celor de calitate slabã, au preţuri ce depãşesc 400.000 lei.
Hotãrârea apelata nu stabileşte pentru aceeaşi situaţie atât o remuneraţie forfetarã, cât şi a uneia procentuale. Art. 5 al. 2-3 stabileşte expres situaţiile în care remuneraţia este una forfetarã.
Exemplificarea comparativã a remuneraţiei datorate pentru muzica ambientalã nu prezintã nici o relevanţã, cât timp în speţã se pune problema comercializãrii operelor muzicale, în timp ce în prima situaţie este vorba despre crearea unui ambient în spaţiul comercial.
În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia procentul de 10% nu ţine seama de decalajul dintre veniturile cetãţenilor români şi cele ale cetãţenilor celorlalte state europene, apelantele solicitã practic renunţarea titularilor la drepturile lor pentru a asigura o protecţie socialã prin suportarea unei pãrţi din cheltuielile voluptorii ale unor cetãţeni români.
În ceea ce priveşte art. 8 al. 1 lit. c, utilizatorii au obligaţia de a raporta întocmai organismului de gestiune colectivã atât informaţiile necesare determinãrii remuneraţiei datorate, cât şi informaţiile necesare repartizãrii corecte cãtre titularii drepturilor.
Analizând actele şi lucrãrile dosarului prin prisma motivelor de apel invocate. Curtea reţine caracterul nefondat al apelului.
1. Prin stabilirea unei remuneraţii lunare de 10%, dar nu mai puţin de 3000 lei, pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale. Hotãrârea apelatã respectã întocmai prevederile <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , interpretate gramatical, dar şi teleologic.
Se impune precizarea faptului cã vor fi avute în vedere prevederile textului legal menţionat în conţinutul în vigoare la momentul pronunţãrii hotãrârii apelate, avute în vedere la pronunţarea acesteia, în virtutea regulii tempus regit actum (conţinutul actual al textului legal, în urma modificãrilor aduse prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 123/2005, nu mai stabileşte limite pentru tarifele supuse negocierii în vederea calculãrii remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor).
Simpla interpretare gramaticalã a textului legal, din perspectiva valorii conjuncţiei "sau" ("tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10%"), denotã caracterul alternativ al celor douã tipuri de tarife, unul excluzându-1 pe celãlalt, cu posibilitatea stabilirii unuia singur ori chiar stabilirea alternativã a ambelor, pentru acelaşi tip de remuneraţie.
Numai dacã textul legal ar fi conţinut locuţiunea conjuncţionalã "fie...fie" ("ori tarife forfetare, ori procentuale între 1% şi 10%"), sau "ori... ori" ("ori tarife forfetare ori tarife procentuale între 1% şi 10%"), stabilirea celor douã tipuri de tarife alternativ, pentru determinarea aceleiaşi remuneraţii, ar fi fost exclusã.
În interpretarea teleologicã a aceluiaşi text legal, stabilirea alternativã a ambelor tipuri de tarife pentru determinarea remuneraţiei este posibilã, dacã se urmãreşte garantarea unui minim sau a unui maxim al remuneraţiei, între limitele legale (1% şi 10%).
În speţã, prin stabilirea ambelor tarife, alternativ, s-a urmãrit garantarea unui minim al remuneraţiei, raportat la veniturile obţinute de cãtre utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, cu consecinţa aplicãrii tarifului forfetar ori de câte ori, prin aplicarea tarifului procentual la baza de calcul (determinatã potrivit art. 5 al. 2 din Metodologie, respectiv "totalitatea încasãrilor brute lunare, fãrã TVA, obţinute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare"), s-ar ajunge la o remuneraţie ce ar implica un cost sub 3000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale (este avutã în vedere partea din costul fiecãrei descãrcãri sau ascultãri ce se constituie ca parte a remuneraţiei cuvenite titularului dreptului de autor).
Prin urmare, hotãrârea pãstreazã caracterul alternativ al celor douã tipuri de tarife, stabilit de prevederile <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , nefiind stabilitã perceperea concomitentã atât a tarifului procentual de 10%, cât şi a celui forfetar de 3000 lei pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.
2. În ceea ce priveşte critica referitoare la trimiterile la practica europeanã, folosite de cãtre intimatã şi preluate în motivarea hotãrârii, apelantele nu au arãtat în ce constã încãlcarea legislaţiei naţionale prin stabilirea tarifului procentual alternativ de 10% (maximul legal, prevãzut de <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 ), raportat la practicile europene în materie.
Apelantele se aflã într-o evidentã eroare cu privire la consecinţele în plan juridic ale unei astfel de referiri. Evident, în sistemul nostru de drept, nici jurisprudenţa naţionalã, şi cu atât mai puţin cea strãinã ori simplele practici în materie, nu constituie izvor de drept.
Referirea din hotãrâre priveşte practicile europene în materia stabilirii cuantumului remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, sub aspectul tendinţei de a stabili un maxim procentual ridicat, raportat la veniturile utilizatorilor.
Or, în procedura de negociere şi arbitralã în materie nu exclude considerarea ca punct de reper a practicilor europene, cât timp rezultatul luãrii în considerare a acestora este în deplinã concordanţã cu legea internã.
Reţinând un cuantum procentual de peste 10% în stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale în practicile europene ale organismelor de gestiune colectivã, hotãrârea justificã stabilirea procentului în cuantumul maximului legal (10%). Doar dacã luând ca punct de reper practicile europene în materia stabilirii remuneraţiei, hotãrârea ar fi stabilit un procent peste maximul legal, s-ar fi pus problema încãlcãrii prevederilor legale.
3. În ceea ce priveşte nejustificarea din punct de vedere economic, a stabilirii procentului maxim legal de 10%, pe considerentul decalajului dintre România şi statele europene ale cãror practici au fost avute în vedere şi al faptului cã aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, apelantele ignorã în mod nejustificat prevederile legii speciale, care nu instituie drept criteriu pentru stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale protejarea intereselor utilizatorilor acestora şi implicit a consumatorilor, sub aspectul preţului pentru fiecare descãrcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.
Scopul prevederilor <>art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , este acela de a proteja şi de a garanta drepturile de autor asupra operelor muzicale, iar nu acela de a-i proteja pe utilizatorii acestor opere, respectiv pe consumatori.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantelor în sensul cã stabilirea procentului remuneraţiei trebuie sã tinã seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economicã a pieţei şi a utilizatorului, cãtre trebuie sã şi poatã sã plãteascã procentul pretins organismului de gestiune colectivã, apelantele nu precizeazã temeiul legal al unui astfel de criteriu.
Un astfel de criteriu pare a nu fi reglementat de legea specialã privind protecţia drepturilor de autor, dat fiind conflictul aparent cu interesul utilizatorilor. Prin stabilirea limitelor legale ale cuantumului remuneraţiei prin <>Legea nr. 285/2004 , are în vedere inclusiv acest aspect, cât timp stabileşte o limitã maximã a tarifului, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul.
Prin stabilirea acestei limite maxime, legiuitorul a apreciat implicit şi limita superioarã a gradului de suportabilitate a remuneraţiei de cãtre utilizatori. Prin urmare, nu se poate susţine cã prin stabilirea tarifului procentual alternativ la nivelul limitei legale maxime, hotãrârea apelatã nu ar fi avut în vedere gradul de suportabilitate de cãtre utilizator a remuneraţiei, cât timp acest criteriu este unul legal şi intrinsec limitei maxime legale a tarifului alternativ.
În ceea ce priveşte gradul de suportabilitate de cãtre piaţã a remuneraţiei, determinarea costului final al ascultãrii sau descãrcãrii unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului este lãsat la latitudinea utilizatorului, care ia în calcul şi partea din acest cost, care, ulterior, va constitui element al remuneraţiei datorate titularului dreptului de autor asupra operei muzicale respective.
Apelantele nu au invocat şi nici nu au dovedit în ce ar consta consecinţele negative deosebite şi nici sub ce aspect s-ar produce acestea, prin aplicarea unui procent de 10%, apelul împotriva hotãrârii arbitrale având caracter devolutiv, iar mijloacele de probã se aflau la latitudinea apelantelor, cãrora le incumba sarcina probei în temeiul art. 1169 Cod Civil şi art. 129 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedurã civilã.
Astfel de susţineri sunt susceptibile de dovadã prin studii de marketing (cât timp privesc situaţii de fapt viitoare, în sensul plãţii în viitor a remuneraţiei astfel calculate, apelantele neinvocând faptul ca deja au plãtit remuneraţia astfel calculatã, pentru a se raporta la o situaţie actualã, pe bazã de înscrisuri aflate în posesia şi sub autoritatea sa), neefectuate şi nedepuse de cãtre apelante în dovedirea criticilor formulate.
Chiar dacã aplicarea unui procent de 10% asigurã (cu excluderea oricãror alţi factori) ar duce la diminuarea drasticã nu numai a veniturilor utilizatorilor, ci implicit şi a remuneraţiei susceptibilã a fi distribuitã titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, în lipsa unor elemente de probatoriu pertinent sub acest aspect, diminuarea procentului nu se justificã.
Pe de altã parte, chiar şi în aceastã ipotezã, prevaleazã principiul protecţiei drepturilor de autor (ce se desprinde din interpretarea sistematica şi teleologicã a prevederilor <>Legii nr. 8/1996 ), ce nu exclude diminuarea cuantumului remuneraţiei cuvenite, determinatã de jocul concurenţial de piaţã, al cererii şi ofertei.
Prin urmare, nu se poate stabili un raport de proporţionalitate indirectã între stabilirea unui procent maxim de 10% şi eventuala diminuare a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor.
Şi argumentul bazat pe exemplul comparativ privind CD-urile trebuia susţinut de un studiu de piaţã privind preţul unui CD, în funcţie de diverse criterii, cu consecinţa stabilirii unui preţ mediu, dar şi de un sondaj de piaţã cu privire la existenţa aceluiaşi segment de public vizat de ambele mijloace de comercializare a operelor muzicale, pentru a întemeia susţinerea potrivit cãreia procentul de 10% este unul nejustificat, ce ar duce singur (cu excluderea oricãror factori) la diminuarea veniturilor utilizatorilor şi implicit, a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, datã fiind opţiune aceloraşi consumatori pentru varianta mai ieftinã. Date fiind însã, mijloacele şi reţelele totalmente diferite de comercializare a operelor muzicale (imprimate pe CD-uri vândute în magazine, respective prin descãrcare sau ascultare a operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului), segmentele de public vizate sunt diferite.
Şi aceste mijloace de probã se aflau la îndemâna apelantelor.
Principiul rolului activ, consacrat de prevederile art. 129 al. 4-5 Cod procedurã civilã, raportat la prevederile art. 292 al. 1 Cod procedurã civilã, este limitat de principiul disponibilitãţii raportat la obligaţia procesualã a pãrţii ce formuleazã pretenţia înaintea judecãţii de a o dovedi.
Principiul rolului activ nu exonereazã apelantele de obligaţia procesualã de a propune probele necesare dovedirii susţinerilor din motivele de apel.
Principiul rolului activ devine aplicabil în momentul în care sunt necesare lãmuriri suplimentare ale aspectelor deja probate de cãtre pãrţi în îndeplinirea sarcinii de a-şi proba susţinerile.
Argumentul exemplului comparativ cu remuneraţia stabilitã pentru muzica ambientalã este de asemenea, lipsit de orice relevanţã sub aspectul susţinerii necesitãţii diminuãrii procentului de 10% stabilit în speţã, cel puţin pentru faptul cã este vorba despre douã situaţii totalmente diferite, ce implicã şi costuri diferite. Dacã în prima situaţie se pune doar problema folosirii operei muzicale pentru crearea unui mediu ambiental într-un spaţiu comercial, aşa cum susţine în mod temeinic intimata, în speţã se pune problema comercializãrii operelor muzicale difuzate on-line, aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului, prin ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost.
4. În ceea ce priveşte critica referitoare la eliminarea literei c a art. 8 al. 1, datoritã necorelarii cu prevederile art. 5 al. 1 lit. 1 şi art. 6 al. 1, în sensul nejustificãrii depunerii lunare a raportãrilor pe baza cãrora se efectueazã plata, deoarece plata remuneraţiei este anualã şi se achitã anticipat, apelantele ignorã în mod nejustificat conţinutul textelor invocate.
Astfel, potrivit art. 8 din Metodologie, "utilizatorii operelor muzicale, conform art. 5 al. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, pânã la data de 20 ale fiecãrei luni, pentru luna precedentã, sã comunice organismului de gestiune colectivã, un raport cuprinzând: a) numãrul de comunicãri publice pentru fiecare operã muzicalã oferitã contra cost; b) încasãrile obţinute de utilizator din comunicarea publicã a operelor muzicale pe Internet; c) operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet".
Textul se referã aşadar, la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. b, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost, iar nu la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. a, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa pagini de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de cãtre public cu titlu gratuit sau utilizate ca muzicã ambientalã, aşa cum susţin nejustificat apelantele, nefiind vorba despre nici o necorelare.
Prevederile art. 5 al. 1 lit. a sunt pe deplin corelate cu cele din art. 6 al. 1, nefiind necesarã o corelare a acestora cu art. 8 lit. c, care nu priveşte tipul de utilizare reglementat de art. 5 al. 1 lit. a raportat la art. 6 al. 1.
Obligaţia utilizatorilor de opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descãrcarea acestora de cãtre public, contra cost, ca pânã la data de 20 ale fiecãrei luni, pentru luna precedentã, sã comunice organismului de gestiune colectivã, un raport cuprinzând şi operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet, este menitã a asigura verificarea delimitãrii fãcutã de cãtre utilizator între modalitãţile de utilizare a operelor muzicale aflate în repertoriul organismului de gestiune colectivã.
Faţã de cele reţinute. Curtea, în temeiul art. 296 Cod de procedurã civilã, va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedurã civilã. Curtea va obliga apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecatã, reprezentând onorariul avocaţial, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A., apelantele fiind în culpã procesualã.
Prezenta va fi comunicatã Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantele ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.), cu sediul în Bucureşti, bd. Naţiunilor Unite, nr. 1, bl 108A, et. 1, sector 5, şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), cu sediul în Bucureşti, str. Gh. Lazãr, nr. 2, sector 1, împotriva <>Hotãrârii Arbitrale nr. 2 din data de 18.12.2004 , publicatã în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţatã de Comisia de Arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1, ca nefondat.
Obligã apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A.
Definitivã şi irevocabilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, azi, 07.03.2006.
Preşedinte,
Liliana- Zoleta Koroşi
Judecãtor,
Silvia Panã
Grefier,
Noemi Gratiela Stanciu
Red.L.Y.K./2 ex./07.04.2006
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
