Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE CIVILA nr. 271A din 2 noiembrie 2007 privind pronuntarea asupra cererilor de apel formulate impotriva Hotararii arbitrale din 12 aprilie 2007
Pe rol se aflã pronunţarea asupra cererilor de apel formulate de cãtre apelantele Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor - UCMR-ADA, Societatea Românã de Televiziune, Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, S.C. TV Antena 1 - S.A., S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. şi S.C. PRO TV - S.A. împotriva Hotãrârii arbitrale din 12 aprilie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007, pronunţatã de Corpul de arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Dezbaterile au avut loc în Şedinţa publicã din data de 5 octombrie 2007, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, care face parte integrantã din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 12 octombrie 2007, 19 octombrie 2007, 26 octombrie 2007 şi 2 noiembrie 2007, când a decis urmãtoarele:
CURTEA, asupra apelului de faţã reţine urmãtoarele: Ca urmare a solicitãrii ARCA, prin <>Decizia nr. 299/2006 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), s-a constituit Comisia pentru negocierea metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, formatã din reprezentanţi ai UCMR-ADA, pe de o parte, şi ai ARCA, S.C. PRO TV - S.A., S.C. TV Antena 1 - S.A., S.C. Amerom Television - S.R.L. şi SRTV, pe de altã parte. Deoarece pãrţile, în cursul negocierilor, nu au ajuns la un acord privind stabilirea metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, ARCA, prin Cererea înregistratã la ORDA cu nr. 1.396 din 9 februarie 2007, a solicitat iniţierea procedurii de arbitraj în conformitate cu prevederile <>art. 131^2 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. La data de 15 februarie 2007 a fost desemnat completul de arbitri. Prin Hotãrârea arbitralã pronunţatã la data de 12 aprilie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007 în baza <>Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al ORDA, completul de arbitri desemnat în baza <>art. 131 şi urmãtoarele din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile ulterioare, a stabilit forma finalã a metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, cu urmãtorul conţinut: 1. Utilizarea prin radiodifuzare, în orice formã şi procedeu, de cãtre organismele de televiziune a operelor muzicale aduse anterior la cunoştinţa publicã şi aflate în termenul legal de protecţie se poate face numai în baza unei autorizaţii, sub formã de licenţã neexclusivã, eliberatã de organismul de gestiune colectivã desemnat de ORDA în acest domeniu, pentru repertoriul stabilit potrivit legii. 2. Utilizatorii de opere muzicale licenţiate au obligaţia sã plãteascã trimestrial organismului de gestiune colectivã desemnat o remuneraţie reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale radiodifuzate, determinate procentual din baza de calcul. 3. Baza de calcul se constituie din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare (abonamente, sponsorizãri, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc. ori venituri provenite din asocieri sau alte activitãţi corelate cu cea de radiodifuzare), fãrã a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege. Dacã utilizatorul nu obţine venituri din activitatea de radiodifuzare, remuneraţia se calculeazã sub forma unui procent din totalitatea cheltuielilor efectuate de cãtre utilizator pentru aceastã activitate. 4. Procentul aplicabil bazei de calcul se determinã potrivit ponderii utilizãrii operelor muzicale şi va fi de 9% în cazul utilizãrii operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. În cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai micã, procentul de 9% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizãrii operelor muzicale ca duratã din totalul timpului de emisie al utilizatorului, dupã formula: x = 9y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, x=9y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, stabilitã procentual. 5. Remuneraţia se plãteşte pânã la data de 25 a primei luni urmãtoare trimestrului pentru care este datoratã, datã la care se va transmite şi baza de calcul al sumelor virate. 6. Utilizatorii vor transmite organismului de gestiune colectivã, pânã la data prevãzutã la pct. 5, un raport cuprinzând, pentru fiecare post de televiziune, lista operelor muzicale utilizate zilnic, inclusiv operele muzicale utilizate în spoturile publicitare, cu menţionarea: denumirii fiecãrei opere muzicale utilizate, autorului acesteia (compozitor, textier, aranjor), orei, datei, duratei şi numãrului de difuzãri zilnice ale fiecãrei opere muzicale. Raportul va fi transmis în format scris şi electronic şi va fi însoţit de o adresã de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnãtura acestuia şi ştampila utilizatorului. Informaţiile cuprinse în raportul astfel comunicat vor constitui baza de repartizare cãtre titularii de drepturi de autor de opere muzicale a remuneraţiilor încasate de organismul de gestiune colectivã. 7. La solicitarea scrisã a organismului de gestiune colectivã, transmisã cu cel puţin 15 zile înainte, şi ulterior datei virãrii remuneraţiei prevãzute la pct. 4, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestuia copii certificate pe propria rãspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cãrora se determinã baza de calcul. Gradul sau tipul de utilizare a operelor muzicale de cãtre posturile de televiziune va putea fi determinat de organismul de gestiune colectivã, direct sau prin comandarea de monitorizãri ale activitãţii de radiodifuzare a utilizatorilor. 8. Pentru întârzieri la plata remuneraţiilor, utilizatorii datoreazã dobânda legalã de la data scadenţei. 9. Prezenta metodologie se aplicã tuturor utilizatorilor şi intrã în vigoare începând cu data publicãrii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pentru a pronunţa aceastã hotãrâre completul de arbitri a reţinut, în esenţã, urmãtoarele: 1. Excepţia inadmisibilitãţii formulãrii de cãtre UCMR-ADA a unei propuneri de metodologie în timpul arbitrajului este nefondatã pentru urmãtoarele argumente: În conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, obiectul arbitrajului îl reprezintã stabilirea formei finale a metodologiilor, ceea ce se poate realiza numai dacã pãrţile au posibilitatea de a-şi prezenta pretenţiile, cererile, propunerile şi apãrãrile referitoare la forma finalã a metodologiei. Singurul caz de decãdere din dreptul de a pune probe şi de a pune concluzii este cel indicat de <>art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare (neplata în termen a onorariului). A admite cã procedura negocierii reprezintã o fazã de judecatã în care pãrţile trebuie sã îşi formuleze pretenţiile, sub sancţiunea decãderii, înseamnã a admite cã arbitrajul este o cale de atac la faza negocierii, ceea ce nu a fost stabilit de legiuitor. Obiectul litigiului dedus arbitrajului este indicat prin cererea de iniţiere a arbitrajului, formulatã de oricare dintre pãrţi, ca urmare a eşuãrii negocierilor, arbitrii fiind obligaţi de lege sã stabileascã metodologia. Învestirea arbitrajului s-a fãcut tocmai în acest scop, principiul disponibilitãţii nefiind aplicabil sub acest aspect, în caz contrar arbitrajul fiind afectat în esenţa sa ori lipsit de obiect. Dispoziţiile <>art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 329/2006 , ca text tranzitoriu, acordã pãrţilor opţiunea de a iniţia procedura arbitrajului dupã publicarea legii, iar nu obligativitatea, fapt pentru care UCMR-ADA nu avea obligaţia legalã nici sã iniţieze procedura arbitrajului şi nici sã elaboreze altã metodologie în condiţiile în care la momentul publicãrii acestei legi exista o metodologie stabilitã prin Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, valabilã pentru 3 ani. 2. Privitor la metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, completul de arbitri a reţinut urmãtoarele: Se constatã cã, faţã de metodologia stabilitã prin Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, ARCA solicitã modificãri privind: - baza de calcul, care s-ar constitui din veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul muzical protejat, din care se scad: TVA, taxa pentru publicitatea la bãuturi alcoolice, contribuţia la fondul cinematografic naţional şi orice alte taxe cãtre bugetul de stat şi local; pentru societãţile publice de televiziune se scad şi alocaţiile bugetare; - procentul aplicabil bazei de calcul, care ar trebui sã fie de 1,2%, corespunzãtor unei ponderi de 100% a utilizãrii repertoriului de opere muzicale gestionat colectiv, cu reducerea procentului proporţional pentru ponderi de utilizare inferioare. SRTV solicitã, în faza arbitrajului, menţinerea procentului de 2% din baza de calcul constituitã din acele venituri (taxa pentru serviciul public de televiziune şi/sau publicitate) obţinute din activitatea de radiodifuzare care corespunde proporţiei utilizãrii repertoriului, iar, ca variantã alternativã, baza de calcul sã fie determinatã prin stabilirea valorii forfetare în venituri a unei ore (minut) de emisie a operei muzicale protejate, sub forma raportului dintre veniturile obţinute din radiodifuzare şi timpul total de ore de emisie. UCMR-ADA indicã în propunerea sa de metodologie urmãtoarele modificãri: - baza de calcul sã fie formatã din toate veniturile ce provin din activitatea de televiziune, cum ar fi: abonamente, publicitate, anunţuri şi informaţii, barter, sponsorizãri, subvenţii, numere suprataxabile, concursuri şi jocuri, închirieri spaţiu emisie, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare, venituri din asocieri etc.; de asemenea, trebuie luate în considerare veniturile societãţilor terţe, în special ale societãţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, dacã sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare; - procentul aplicabil trebuie apreciat diferenţiat, în funcţie de tipul de televiziune şi de pondere, între 2% şi 10%, iar dacã remuneraţia trimestrialã este mai micã de 3.000 lei, se va acorda o remuneraţie trimestrialã forfetarã de 3.000 lei, suma reactualizatã potrivit indicelui de inflaţie. Ulterior, prin concluziile în faţa completului de arbitri, UCMR-ADA a arãtat cã este mulţumitã de Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005. Analizând întregul material probator, completul de arbitri reţine urmãtoarele: Drepturile cuvenite autorilor pentru operele muzicale radiodifuzate, gestionate colectiv prin UCMR-ADA, constituie drepturi legal recunoscute şi remunerabile, în mãsura folosirii. Utilizatorii recunosc dreptul la remunerarea autorilor, însã propun un cuantum mai redus faţã de cel stabilit prin Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, motivat de împrejurarea cã ar fi survenit schimbãri în concepţia legiuitorului român, potrivit <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 329/2006 , fiind stabilitã o altã modalitate de calcul, limitatã la volumul radiodifuzãrii operelor muzicale. De asemenea, sunt redate informaţiile din studii la nivel european privitor la remunerarea autorilor de opere muzicale radiodifuzate care ar fi în conformitate cu aceastã solicitare. Negocierea metodologiei la mai puţin de 3 ani de la Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005 este justificatã faţã de modificarea dispoziţiilor legale în materie prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 329/2006 . Conform art. 131^1 alin. (2) în noua redactare, "Organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publicã, ţinând cont de practica europeanã privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivã. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului gestionat colectiv în aceastã activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare". Acest text eliminã procentele între 1% şi 10% stabilite în vechea redactare şi introduce criteriul raportãrii la practica europeanã în materia negocierilor, iar dacã se aplicã remuneraţii procentuale, stabilirea se face diferenţiat, proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului utilizat colectiv în activitatea de radiodifuzare. Completul de arbitri apreciazã cã faţã de modificarea legii este posibilã negocierea metodologiei, sens în care se impune a se stabili baza de calcul şi apoi remuneraţia cuvenitã pentru radiodifuzarea operelor muzicale. a) Potrivit art. 131^1 alin. (2) din lege, baza de calcul o constituie veniturile din activitatea de radiodifuzare. Rezultã cã se au în vedere veniturile din întreaga activitate de radiodifuzare şi nu poate fi admisã o fragmentare a bazei, în condiţiile în care legiuitorul nu a reglementat o asemenea ipotezã. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare, indiferent dacã este vorba de abonamente, sponsorizãri, alocaţii, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc., ori din venituri provenite din asocieri sau alte activitãţi corelate cu cea de radiodifuzare, fãrã a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege. În acest sens este şi definiţia venitului, datã de Eurostat în publicaţia AUVIS, citatã în raportul Ministerului Culturii din Danemarca: "Venitul total (câştigul operaţional) din toate serviciile prestate de cãtre transmiţãtorul radio/TV. Câştigul operaţional poate sã includã încasãri din taxele de licenţã radio/TV, subvenţii publice, publicitate radio/TV, sponsorizãri, teleshopping, abonamente, încasãri din exploatarea propriilor programe radio/TV sau alte venituri, cum ar fi venituri din cedãri de drepturi, brevete, mãrci înregistrare şi valori similare etc." Cât priveşte veniturile unor terţi, îndeosebi ale societãţilor de producţie şi achiziţie de publicitate încasate în legãturã cu activitatea de radiodifuzare, acestea vor putea fi luate în considerare numai dacã se va constata cã existã un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv, constatate amiabil sau pe cale judiciarã. Chiar şi în studiul menţionat (pct. 2.3. "Informaţii specifice pe ţãri") se reţine cã în majoritatea ţãrilor existã o practicã obişnuitã a companiilor administrative de a trece o parte din taxele colectate cãtre alte companii care apoi fac plata propriu-zisã cãtre licenţiatori. Totuşi, completul de arbitri prezumã existenţa unor relaţii juridice întemeiate pe bunã-credinţã şi, pe cale de consecinţã, nu se pot include în baza de calcul stabilitã prin metodologie asemenea venituri. Acest aspect fiind o situaţie de fapt, organismul de gestiune colectivã are cãile legale de urmat pentru a ataca eventualele convenţii inechitabile. b) Remuneraţia cuvenitã pentru radiodifuzarea operelor muzicale trebuie sã se facã avându-se în vedere dispoziţiile art. 43 şi 71, precum şi noile criterii stabilite de legiuitorul român în <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare: practica europeanã în materia negocierilor, iar dacã se aplicã remuneraţii procentuale, stabilirea se face diferenţiat, proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului utilizat colectiv în activitatea de radiodifuzare. Din studiul elaborat de Ministerul Culturii din Danemarca, referitor la practica negocierilor privind radiodifuzarea operelor muzicale, studiu efectuat în 18 state din aria comunitarã, se constatã cã stabilirea remuneraţiei s-a realizat pe baza unor criterii diferenţiate. Mai întâi s-a avut în vedere natura comercialã sau necomercialã a difuzorului, dupã care s-au luat în calcul elemente privind numãrul de posturi, gradul de adresabilitate, audienţa, segmentele de populaţie beneficiare, numãrul de ore de emisie şi altele, însã din toate aceste date şi criterii, neuniforme temporal şi teritorial, cu grad de certitudine diferenţiat, autorii studiului eschivându-se sã formuleze o concluzie, cu motivarea cã o astfel de analizã nu a fãcut parte din sarcina lor (pct. 3.3 "Compararea datelor"). Tot din practica europeanã fac parte şi deciziile pronunţate de Curtea Europeanã de Justiţie, aşa cum au fost prezentate de pãrţi, sens în care completul de arbitri le va avea în vedere la pronunţarea hotãrârii. Completul de arbitri constatã cã nu existã pentru România un studiu asemãnãtor şi nici date selectate pe criterii, care sã permitã o analizã comparatã cu practica europeanã. Totuşi, vor fi luate în considerare datele statistice din ţãrile aflate într-o situaţie asemãnãtoare României. Pentru cel de-al doilea criteriu stabilit prin lege - de calculare a remuneraţiei procentuale, diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului gestionat colectiv în activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale, în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare - completul de arbitri va proceda la stabilirea remuneraţiei în funcţie de volumul efectiv de folosire a operelor muzicale, criteriu echitabil atât pentru autori, cât şi pentru utilizatori. În acest sens este corect a se stabili procentual remuneraţia pentru folosirea operelor muzicale, legea nepermiţând o combinare cu criteriul forfetar. Pentru a determina remuneraţia procentualã, completul de arbitri va avea în vedere manifestãrile de voinţã ale pãrţilor implicate, care, în baza principiului disponibilitãţii, au stabilit limitele arbitrajului; remuneraţia nu va fi mai micã decât au oferit utilizatorii şi nici mai mare decât a solicitat organismul de gestiune colectivã. Totodatã, trebuie sã se ţinã seama cã prin hotãrârea arbitralã anterioarã s-a prevãzut un procent de 2% din veniturile obţinute din activitatea de radiodifuzare, volumul radiodifuzãrii operelor muzicale fiind de circa 15%, aspect necontestat de pãrţi. ARCA a propus un procent de 1,2% pentru situaţia folosirii operelor de 100%, cu diminuarea procentului în funcţie de ponderea folosirii, în timp ce UCMR-ADA a propus un procent de 13,33% redus direct proporţional cu ponderea utilizãrii. Prin hotãrârea arbitralã anterioarã, dacã ponderea ar fi fost de 100%, procentul rezultat ar fi de 13,33%. Completul de arbitri apreciazã ca fiind echitabil un procent de 9% pentru folosirea de 100%, cu ponderea corespunzãtoare pentru o folosinţã diminuatã, dupã formula urmãtoare: x = 9y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, stabilitã tot procentual. Spre exemplu, dacã un utilizator radiodifuzeazã opere muzicale timp de 50% din întregul program de radiodifuzare, calculul se face în modul urmãtor: x = 9 înmulţit cu 50 împãrţit la 100 este egal cu 450 împãrţit la 100 este egal cu 4,5. În acest exemplu, utilizatorul va datora organismului de gestiune colectivã 4,5% din baza de calcul, determinatã potrivit lit. a) de mai sus. Împotriva acestei hotãrâri au declarat apel: Societatea Românã de Televiziune (citatã în continuare SRTV), S.C. Pro TV - S.A., S.C. TV Antena 1 - S.A., Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale (citatã în continuare ARCA), S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. (fostã S.C. Amerom Television - S.R.L.) şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (citatã în continuare UCMR-ADA ). I. În motivarea apelului sãu reclamanta SRTV a expus, în esenţã, urmãtoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotãrârii arbitrale: 1. Pct. 1 din metodologie a fost dat fãrã stabilirea precisã a domeniului de aplicare a metodologiei. Astfel, metodologia trebuia sã fie aplicabilã numai acelor opere muzicale aparţinând titularilor care au ales sã le valorifice prin gestiunea colectivã şi pentru care aceştia nu primesc remuneraţia direct de la organismul de televiziune (producãtor sau utilizator). Aceastã concluzie se deduce din mai multe articole cuprinse în <>Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi din Directiva 93/83/CEE, aplicabilã direct şi cu prioritate faţã de legea românã. a) Astfel, <>art. 123 din Legea nr. 8/1996 stabileşte principiul în materie în sensul cã titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivã. b) <>Art. 71 din Legea nr. 8/1996 prevede cã autorii primesc remuneraţiile cuvenite, fie prin intermediul producãtorului, fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectivã a drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii. În cazul apelantei SRTV cu atât mai mult se impune aplicarea acestui text în condiţiile în care aceastã instituţie are de multe ori şi poziţia de producãtor al emisiunilor şi nu numai de utilizator. c) Dreptul de opţiune al titularului autor, în sensul de a-şi exercita şi individual drepturile patrimoniale de autor, rezultând din utilizarea operei sale muzicale aduse anterior la cunoştinţa publicã, este consacrat expres şi de art. 3 din Directiva 93/83/CEE şi care se aplicã prioritar şi direct faţã de legea naţionalã. 2. Pct. 3 din metodologie a inclus în baza de calcul a remuneraţiei venituri care nu se încadreazã în noţiunea stabilitã de <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv venituri din radiodifuzare. În acest sens, apelanta a arãtat cã în mod greşit au fost incluse în baza de calcul şi alocaţiile bugetare ale SRTV, acestea, potrivit art. 41 alin. (1) din legea de organizare şi funcţionare a SRTV, nefiind realizate din radiodifuzare şi nici mãcar nu sunt alocate pentru activitatea de radiodifuzare. 3. Procentul aplicabil bazei de calcul şi care reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, stabilit la pct. 4 din metodologie, este unul mult prea mare şi nejustificat, în raport cu practica europeanã în materie, criteriu legal de stabilire a acestui procent prevãzut la <>art. 131^1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În acest sens apelanta a arãtat cã a depus la dosar la dispoziţia completului de arbitri un studiu privind situaţia statisticã a drepturilor de autor privind difuzarea de muzicã în 13 ţãri din Europa, elaborat de Ministerul Danez al Culturii, material ce nu a fost luat în considerare în mod efectiv de completul de arbitri. Din acest studiu rezultã cã procentele aplicabile în celelalte ţãri sunt mult mai mici decât cele stabilite de completul de arbitri. De asemenea, procentul stabilit de arbitri este de 4,5 ori mai mare decât procentul în vigoare pânã în prezent. De regulã, procentul a fost stabilit într-un cuantum mai mic în cazul televiziunilor decât în cazul societãţilor de radiodifuziune, în prezent pentru aceasta din urmã procentul fiind de 4%. Procentul stabilit de completul de arbitri nu are caracter echitabil şi este în contradicţie cu jurisprudenţa europeanã. 4. La ultimul termen de judecatã, apelanta SRTV a mai formulat un motiv de apel, invocând nulitatea hotãrârii arbitrale, deoarece a fost pronunţatã cu încãlcarea <>art. 131^3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţie imperativã şi de ordine publicã ce interzice adoptarea unei noi metodologii anterior trecerii unui termen de 3 ani de la publicarea metodologiei anterioare. 5. De asemenea, prin cererea de apel, SRTV a solicitat şi obligarea intimatei UCMR-ADA sã restituie eventualele sume plãtite nedatorat, cu titlu de remuneraţie, în baza hotãrârii anulate, sub forma compensãrii cu sumele datorate în viitor. 6. Totodatã, s-a solicitat suspendarea executãrii hotãrârii arbitrale anulate. II. În motivarea apelului lor comun, apelantele S.C. Pro TV - S.A., S.C. TV Antena 1 - S.A., ARCA şi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. au expus, în esenţã, urmãtoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotãrârii arbitrale: 1. În mod greşit completul de arbitri a soluţionat excepţia de inadmisibilitate a cererii de arbitraj formulate de UCMR-ADA dupã învestirea instanţei arbitrale. Completul a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legii reţinând cã UCMR-ADA nu ar fi avut obligaţia de a elabora metodologie la momentul negocierilor şi cã arbitrii ar elabora metodologia. 2. Pct. 4 din metodologie a fost stabilit în mod nelegal şi netemeinic, procentul fixat ca remuneraţie fiind unul bazat pe argumente eronate şi disproporţionat faţã de procentele aplicate în alte ţãri. Astfel, completul de arbitri a stabilit procentul plecând de la raţionamentul existent în metodologia anterioarã, numai cã în acea metodologie procentul a fost stabilit pornindu-se de la ideea unei utilizãri a operelor muzicale în medie de 15% în cadrul programelor de televiziune. Or, noua formã a legii impune stabilirea unui procent diferenţiat în funcţie de ponderea utilizãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator şi, prin urmare, argumentele ce au stat la baza anterioarei metodologii nu mai au fundament juridic şi nu pot constitui punct de plecare pentru noua metodologie. De asemenea, procentul a fost stabilit fãrã a se avea în vedere practica europeanã în materie, astfel cum prevede <>Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Deşi în hotãrârea arbitralã se face afirmaţia cã procentul a fost stabilit şi în considerarea practicii europene în materie, totuşi, în fapt, acest lucru nu s-a întâmplat deoarece din probele administrate în faţa tribunalului arbitral a rezultat cã procentele în materie aplicate în alte ţãri europene sunt mult mai mici decât cele stabilite de completul de arbitri. Totodatã, apelantele au invocat lipsa de proporţionalitate între cotele procentuale stabilite pentru televiziuni şi cotele procentuale stabilite pentru utilizarea operelor muzicale de cãtre organismele de radiodifuziune, arãtând cã atât în ţãrile europene, cât şi pânã în prezent în România cotele procentuale cu titlu de remuneraţie pentru utilizarea operelor muzicale de cãtre televiziuni au fost mai mici decât cotele procentuale stabilite pentru utilizarea operelor muzicale de cãtre organismele de radio. S-a mai susţinut cã hotãrârea contravine jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie care a stabilit în Cauza Lucazeau vs SACEM cã este disproporţionatã obligaţia impusã de SACEM unei discoteci de a plãti 8,25% din venituri pentru drepturile de autor de muzicã. În acelaşi sens s-a mai arãtat cã hotãrârea nu este echitabilã pentru utilizatori, producând consecinţe economice negative prin obligarea de a plãti sume enorme, de 4,5 ori mai mari decât în prezent, titularilor drepturilor asupra operelor muzicale. Totodatã, s-a solicitat suspendarea executãrii hotãrârii arbitrale anulate. III. În motivarea apelului sãu UCMR-ADA a expus, în esenţã, urmãtoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotãrârii arbitrale: 1. Hotãrârea trebuie completatã cu pct. 3^1, cu urmãtorul conţinut: "Sunt în aceeaşi mãsurã considerate venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societãţilor terţe, în special ale societãţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în mãsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzãtor spotului/spoturilor publicitare radiodifuzate". În justificarea acestui punct de vedere apelanta UCMR-ADA a arãtat cã în considerentele deciziei completul de arbitri a reţinut cã, de principiu şi în anumite condiţii, astfel de venituri ar trebui avute în vedere la stabilirea bazei de calcul, însã în dispozitivul hotãrârii nu a indicat astfel de venituri mãcar şi pentru cazurile arãtate în considerente - când existã un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv. Completul a arãtat cã se prezumã existenţa relaţiilor comerciale bazate pe bunãcredinţã şi nu a inclus aceste venituri în baza de calcul, însã arbitrii au omis faptul cã metodologia este cea care reglementeazã şi defineşte cadrul general privind utilizarea operelor muzicale şi remuneraţiile cuvenite autorilor. În lipsa unei clauze care sã stabileascã condiţiile în care s-ar putea avea în vedere la stabilirea bazei de calcul şi aceste venituri, acestea nu ar putea fi nicicând incluse, chiar dacã s-ar constata lipsa bunei-credinţe a pãrţilor. De altfel, o prevedere similarã se regãseşte şi în metodologia din Elveţia. A mai arãtat apelanta cã o astfel de prevedere nu se întemeiazã în mod necesar numai pe buna sau reaua-credinţã a utilizatorilor ori pe existenţa unor înţelegeri frauduloase pentru eludarea sau diminuarea drepturilor de autor. Astfel, existã televiziuni (de exemplu, HBO, MINIMAX) care încaseazã toate veniturile prin intermediul unor societãţi/persoane juridice române, special şi legal constituite în acest scop. În astfel de situaţii nu este vorba despre rea-credinţã, ci de raţiuni de fiscalitate ori de eficienţã economicã în încasarea veniturilor din activitatea de radiodifuzare. Totodatã, apelanta a arãtat cã o clauzã similarã a mai existat şi într-o metodologie anterioarã în România, respectiv în metodologia stabilitã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 769/1999 . 2. Hotãrârea trebuie completatã cu un pct. 4^1, cu urmãtorul conţinut: "în cazul în care, prin aplicarea procentului potrivit pct. 4 asupra bazei de calcul a utilizatorului, remuneraţia trimestrialã este mai micã de 3.000 RON, utilizatorul datoreazã o remuneraţie minimã de 3.000/trimestru, care va fi actualizatã anual potrivit indicelui preţurilor de consum." În justificarea acestui punct de vedere, apelanta a arãtat cã stabilirea unei remuneraţii forfetare minime este absolut legalã şi necesarã, pentru ca, în anumite cazuri, drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale sã nu cadã în derizoriu şi pentru ca cheltuielile de autorizare, colectare şi repartizare a remuneraţiilor sã nu depãşeascã practic cuantumul sumelor plãtite de utilizator. Stabilirea unei sume fixe minime este în acord şi cu practica europeanã în materie. 3. Hotãrârea trebuie completatã cu un pct. 4^2 , cu urmãtorul conţinut: "Remuneraţiilor prevãzute de prezenta metodologie li se adaugã şi cota de TVA". În justificarea acestei solicitãri apelanta a arãtat cã din luna februarie 2007 a devenit plãtitoare de TVA, astfel încât are obligaţia de a vira la bugetul de stat şi TVA-ul aferent remuneraţiilor datorate de utilizatori. 4. Punctul 6 din metodologie trebuie sã fie modificat în sensul de a se stabili obligaţia utilizatorilor de a transmite lunar cãtre organismul de gestiune colectivã rapoarte privind opere muzicale utilizate, respectiv pânã la data de 20 a fiecãrei luni pentru luna precedentã, iar nu trimestrial, astfel cum au stabilit arbitrii. Apelanta a arãtat cã raportarea trimestrialã a utilizãrii operelor muzicale face imposibilã prelucrarea informaţiilor astfel primite şi repartizarea în timp util cãtre titularii drepturilor de autor a remuneraţiilor ce li se cuvin. De asemenea, efortul uman depus în cazul unei raportãri trimestriale este unul deosebit pentru angajaţii UCMR-ADA, care vor trebui sã prelucreze într-un timp scurt un volum foarte mare de informaţii. 5. Hotãrârea trebuie completatã cu un pct. 6^1, cu urmãtorul conţinut: "utilizatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia organismului de gestiune colectivã a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 5 zile de la solicitarea acestuia, înregistrãrile emisiunilor radio difuzate în ultimele 30 de zile anterioare datei primirii solicitãrii." În justificarea acestui punct de vedere apelanta a arãtat cã aceastã clauzã trebuie inclusã pentru a-i da posibilitatea sã verifice prin sondaj veridicitatea raportãrilor efectuate de utilizatori, organismele de televiziune având obligaţia legalã de a pãstra înregistrãrile programelor timp de 30 de zile. UCMR-ADA a formulat întâmpinare la apelurile declarate de celelalte pãrţi, rãspunzând fiecãrei critici esenţiale expuse de acestea. Cererile de apel au fost depuse de cãtre pãrţi atât la ORDA, cât şi direct la instanţã. În acest sens s-au format dosarele cu nr. 3.768/2/2007, 3.784/2/2007 şi 3.731/2/2007. La termenele de judecatã din 22 iunie 2007 şi 14 septembrie 2007 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 3.784/2/2007 şi 3.768/2/2007 la Dosarul nr. 3.731/2/2007, pentru considerentele expuse în încheierile de şedinţã pronunţate la termenele respective. La termenul din 10 iulie 2007 Curtea a respins ca nefondatã cererea de neexecutare a hotãrârii arbitrale pentru considerentele expuse în încheierea pronunţatã la acel termen. În dovedirea apelului pãrţile au administrat proba cu înscrisuri. Analizând apelurile de faţã prin prisma motivelor formulate, a apãrãrilor expuse şi a probelor administrate, Curtea reţine urmãtoarele: I. În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta SRTV Curtea reţine cã aceastã apelantã a formulat mai multe critici referitoare la metodologia stabilitã de completul de arbitri, una dintre acestea, respectiv cea care priveşte pct. 4 din metodologie, fiind identicã cu una dintre criticile formulate de apelantele S.C. Pro Tv - S.A., S.C. TV Antena 1 - S.A., ARCA şi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. Având în vedere aceastã situaţie Curtea va analiza unitar aceastã criticã identicã formulatã de aceste apelante, dupã ce vor fi analizate celelalte critici diferite. 1. În ceea ce priveşte critica SRTV privind pct. 1 din metodologie, Curtea reţine urmãtoarele: Pct. 1 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de arbitri, are urmãtorul conţinut: "1. Utilizarea prin radiodifuzare, în orice formã şi procedeu, de cãtre organismele de televiziune a operelor muzicale aduse anterior la cunoştinţa publicã şi aflate în termenul legal de protecţie se poate face numai în baza unei autorizaţii, sub formã de licenţã neexclusivã, eliberatã de organismul de gestiune colectivã desemnat de ORDA în acest domeniu, pentru repertoriul stabilit potrivit legii." Apelanta susţine cã arbitri au extins nejustificat domeniul de aplicare a metodologiei. În opinia apelantei metodologia trebuia sã fie aplicabilã numai acelor opere muzicale aparţinând titularilor care au ales sã le valorifice prin gestiunea colectivã şi pentru care aceştia nu primesc remuneraţia direct de la organismul de televiziune (producãtori sau utilizatori). Curtea considerã nefondatã aceastã criticã. Astfel, obiectul arbitrajului l-a constituit stabilirea metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune. Potrivit <>art. 123^1 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996 : "Art. 123^1. - (1) Gestiunea colectivã este obligatorie pentru exercitarea urmãtoarelor drepturi: .......................................................................... d) dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale; (2) Pentru categoriile de drepturi prevãzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivã îi reprezintã şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat." Aşadar, legea prevede în mod expres şi lipsit de orice echivoc faptul cã în ceea ce priveşte dreptul la radiodifuzare a operelor muzicale este obligatorie gestiunea colectivã, iar organismele de gestiune colectivã îi reprezintã şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat. Este nefondat argumentul apelantei în sensul necesitãţii aplicabilitãţii <>art. 123 din Legea nr. 8/1996 , care stabileşte principiul în materie, în sensul cã titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivã. Acest text de lege are caracter de principiu în materia exercitãrii drepturilor de autor, iar art. 123^1 lit. d) stabileşte o excepţie de la acest principiu. Nu poate fi considerat relevant nici argumentul de interpretare bazat pe <>art. 71 din Legea nr. 8/1996 . Astfel, acest articol este încadrat în textul legii la cap. 8 "Operele cinematografice şi alte opere audiovizuale" şi se referã la opera audiovizualã, iar nu la opera muzicalã. În ceea ce priveşte argumentul în sensul cã ar trebui aplicate cu prioritate dispoziţiile art. 3 din Directiva 93/83/CEE, Curtea reţine, de asemenea, cã este nefondat, Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 referindu-se la armonizarea anumitor dispoziţii referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzãrii de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu, iar nu la dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune. Pentru aceste considerente, Curtea reţine caracterul nefondat al criticii SRTV cu privire la pct. 1 din metodologie. 2. În ceea ce priveşte critica SRTV privind pct. 3 din metodologie, Curtea reţine urmãtoarele: Pct. 3 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de arbitri, are urmãtorul conţinut: "3. Baza de calcul se constituie din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare (abonamente, sponsorizãri, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc. ori venituri provenite din asocieri sau alte activitãţi corelate cu cea de radiodifuzare), fãrã a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege. Dacã utilizatorul nu obţine venituri din activitatea de radiodifuzare, remuneraţia se calculeazã sub forma unui procent din totalitatea cheltuielilor efectuate de cãtre utilizator pentru aceastã activitate." Apelanta susţine cã arbitrii au inclus în mod nejustificat în baza de calcul a remuneraţiei venituri care nu se încadreazã în noţiunea stabilitã de <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv venituri din radiodifuzare. În acest sens, apelanta a arãtat cã în mod greşit au fost incluse în baza de calcul şi alocaţiile bugetare ale SRTV, acestea, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea de organizare şi funcţionare a Societãţii Române de Televiziune, nefiind realizate din radiodifuzare şi nici mãcar nu sunt alocate pentru activitatea de radiodifuzare. Curtea considerã nefondatã aceastã criticã. Astfel, potrivit <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 : "(2) Organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publicã, ţinând cont de practica europeanã privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivã. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului gestionat colectiv în aceastã activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare." Prin <>Legea nr. 41/1994 s-au reglementat organizarea şi funcţionarea Societãţii Române de Radiodifuziune şi Societãţii Române de Televiziune. Curtea reţine dispoziţiile art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 41 din aceastã lege, texte legale ce au urmãtorul conţinut: "Art. 39. - (1) Sursele financiare a celor douã societãţi se constituie din alocaţii de la bugetul de stat, din venituri proprii şi din alte surse. Art. 40. - (1) Veniturile proprii ale societãţilor provin din taxe de abonamente radio şi de televizor, din surse realizate potrivit obiectului de activitate, precum şi din donaţii sau sponsorizãri. Art. 41. - (1) Prin legea bugetarã anualã se aprobã fondurile de la bugetul de stat, alocate SRTV pentru acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare, pentru achiziţionarea de echipamente şi piese de schimb radio şi televiziune, materiale consumabile necesare desfãşurãrii activitãţii specifice, precum şi, integral, fondurile necesare pentru utilizarea staţiilor de emise, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice, datorate agenţilor economici din sistemul comunicaţiilor; pentru asigurarea pazei, ca obiectiv de interes naţional; pentru achitarea cotizaţiilor cuvenite organizaţiilor guvernamentale internaţionale. (2) Celelalte cheltuieli se acoperã din veniturile proprii." Pentru a stabili dacã sumele alocate de la bugetul de stat SRTV pot fi luate în considerare la stabilirea bazei de calcul pentru plata remuneraţiilor, Curtea urmeazã sã determine care a fost scopul avut în vedere de legiuitor atunci când a stabilit cã remuneraţiile titularilor de drepturi trebuie raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã repertoriul. Pentru o interpretare corectã a normei legale respective, Curtea considerã cã trebuie sã aibã în vedere realitãţile de fapt şi juridice referitoare la resursele financiare ale oricãrui utilizator relevant, în speţã, organismele de televiziune. În acest sens, este necontestat cã orice organism de televiziune în baza propriei politici manageriale poate obţine surse financiare din taxe de licenţã, publicitate, sponsorizãri, abonamente, teleshoping, exploatarea propriilor programe etc. Astfel de sume sunt folosite de cãtre aceşti utilizatori pentru acoperirea oricãrei cheltuieli specifice de televiziune (dezvoltare, echipamente, consumabile, întreţinere, salarii etc.). Interpretând strict literal dispoziţiile <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea reţine cã nu existã niciun impediment în a încadra astfel de surse financiare în categoria veniturilor "obţinute din activitatea de televiziune". De asemenea, Curtea reţine cã pentru desfãşurarea activitãţii de televiziune, organismele pot atrage şi altfel de surse financiare, ca de exemplu: împrumuturi sau sume ce reprezintã vãrsãminte ale asociaţiilor pentru majorarea capitalului social. Astfel de sume nu fac parte din categoria vizatã de textul de lege, în mod evident ele fiind obţinute "din activitatea de televiziune". Spre deosebire de toate celelalte organisme de televiziune, Curtea constatã cã SRTV beneficiazã, în temeiul <>art. 39 şi 41 din Legea nr. 41/1994 , şi de alocaţii de la bugetul de stat, sume cu o destinaţie specialã pentru acoperirea unor anumite cheltuieli ale societãţii - cheltuieli de dezvoltare, achiziţionare de echipamente şi piese de schimb, materiale consumabile, pazã, fondurile necesare pentru utilizarea staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice. Aşadar, spre deosebire de celelalte organisme de televiziune, care trebuie sã îşi acopere toate cheltuielile din venituri proprii, Societatea Românã de Televiziune beneficiazã, prin efectul legii, de o sursã financiarã suplimentarã, respectiv o sumã nerambursabilã alocatã de la bugetul de stat pentru acoperirea unor anumite cheltuieli. Interpretând literal şi gramatical dispoziţiile <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea reţine cã este destul de dificil a considera cã aceste alocaţii bugetare ar face parte din categoria veniturilor "obţinute din activitatea de televiziune". Aceasta, deoarece astfel de alocaţii au o destinaţie precisã, existenţa lor fiind una certã şi prealabilã desfãşurãrii activitãţii. În acelaşi timp, Curtea constatã cã astfel de alocaţii nu sunt rambursabile, însã sunt obţinute în temeiul legii, ca urmare a activitãţii de radiodifuzare prestate de SRTV. Curtea reţine cã principiul de bazã ce trebuie sã prevaleze în materia dreptului de autor este acela în sensul cã titularii drepturilor de autor trebuie sã beneficieze de remuneraţie stabilitã dupã criterii unitare şi egale, indiferent de utilizatorul operelor. În acelaşi timp, trebuie sã existe un tratament juridic unitar aplicabil utilizatorilor pentru a nu se crea o discriminare între aceştia. Aceste principii trebuie sã îşi gãseascã aplicarea în orice situaţie de fapt referitoare la utilizarea operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune. Cu alte cuvinte, Curtea reţine cã, în cazul utilizãrii identice a operelor sale de cãtre utilizatori care obţin surse financiare în cuantum egal, autorii operelor trebuie sã primeascã remuneraţii egale. O interpretare contrarã ar conduce la situaţii inegale atât între autori, cât şi între utilizatori. În acest sens, Curtea reţine cã excluderea din baza de calcul pentru stabilirea remuneraţiilor a sumelor de bani primite cu titlu de alocaţii bugetare de cãtre Societatea Românã de Televiziune ar plasa acest organism pe o poziţie privilegiatã faţã de celelalte organisme private şi, în acelaşi timp, s-ar afecta drepturile cuvenite titularilor de opere muzicale. Astfel, în ipoteza în care un organism de televiziune privatã ar utiliza în proporţie de 25% operele muzicale ale unui grup de autori, în condiţiile unor venituri lunare de 100.000 lei şi aplicând un procent ipotetic de 4% cu titlu de remuneraţie, grupul autorilor ar trebui sã primeascã o sumã de 1.000 lei. În schimb, în cazul în care aceleaşi opere muzicale ar fi utilizate tot un timp de 25% de cãtre SRTV, în condiţiile în care veniturile acesteia ar fi tot de 100.000 lei, dar 50.000 din alocaţii bugetare, iar restul din venituri proprii, aplicând acelaşi procent de 4% doar la veniturile proprii, drepturile autorilor ar fi în sumã de 500 lei. Or, se observã în aceastã situaţie ipoteticã poziţia privilegiatã a SRTV în raport cu celelalte organisme de televiziune private, poziţie care nu se bazeazã pe niciun argument rezonabil într-o economie de piaţã în care trebuie sã funcţioneze principiul liberei concurenţe. Indiferent de faptul cã televiziunea publicã trebuie sã urmãreascã o anumitã direcţie editorialã a programelor, nu se poate admite ca aceasta sã beneficieze de reducerea unor cheltuieli pe care orice alt concurent trebuie sã le suporte. În acelaşi timp ar fi afectate în mod esenţial drepturile autorilor care ar beneficia de o remuneraţie mai micã în raport cu alte televiziuni, pentru motivul cã SRTV beneficiazã de o alocaţie bugetarã pentru acoperirea unor cheltuieli de funcţionare. Având în vedere aceste considerente, Curtea considerã cã sintagma "venituri obţinute ... din activitatea .... " folositã de legiuitor la <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, trebuie interpretatã extensiv, în sensul cã se referã la orice venit obţinut de utilizatori, în temeiul legii sau în baza unor contracte, ca urmare a activitãţii de radiodifuzare. Cu alte cuvinte, plecând de la situaţia premisã a existenţei unui utilizator care desfãşoarã o activitate de radiodifuzare, orice sursã financiarã obţinutã ca urmare a realizãrii acestei activitãţi va face parte din categoria veniturilor avute în vedere de legiuitor. O astfel de interpretare extensivã este necesarã pentru a se evita orice discriminare între organismele de televiziune care obţin alocaţii bugetare, în raport cu acele organisme care nu ar obţine astfel de alocaţii, pentru acoperirea anumitor cheltuieli. În acelaşi timp interpretarea se impune pentru a nu fi afectat dreptul titularilor de opere. Nu intrã însã în categoria unor astfel de venituri împrumuturile pe care utilizatorul le-ar contracta pentru desfãşurarea activitãţii de radiodifuzare ori sumele aduse de asociaţi în societate pentru majorarea capitalului social. Susţinerea apelantei SRTV, în sensul cã dacã s-ar introduce în baza de calcul alocaţia bugetarã s-ar deturna destinaţia acestor resurse financiare, nu este întemeiatã deoarece alocaţia este introdusã în baza de calcul doar pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei, iar nu şi pentru plata acesteia. În fapt, alocaţia bugetarã va fi utilizatã potrivit destinaţiei prevãzute de lege, remuneraţia urmând a fi plãtitã din celelalte venituri obţinute de SRTV. Astfel, plecându-se de la exemplul expus mai sus, suma de 1.000 lei pe care ar trebui sã o plãteascã SRTV autorilor nu va fi plãtitã din suma alocatã de la bugetul de stat (nici total, nici parţial), ci din celelalte venituri obţinute de aceastã societate. Având în vedere considerentele expuse, Curtea constatã caracterul nefondat al criticii SRTV cu privire la pct. 3 din metodologie. 3. În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la nulitatea hotãrârii arbitrale, deoarece a fost pronunţatã cu încãlcarea <>art. 131^3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea reţine cã este nefondatã. Astfel, textul <>art. 131^3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 are urmãtorul conţinut: "Art. 131^3. - (1) Organismele de gestiune colectivã sau, dupã caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori, societãţile publice de radiodifuziune sau de televiziune pot formula o nouã cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor numai dupã 3 ani de la data publicãrii lor în forma definitivã în Monitorul Oficial al României, Partea I." Apelanta considerã cã aceastã dispoziţie este imperativã şi de ordine publicã, astfel încât nu se poate adopta o nouã metodologie decât dupã trecerea unui termen de 3 ani de la publicarea metodologiei anterioare, respectiv de la data de 25 iulie 2005, când s-a publicat anterioara metodologie adoptatã prin <>Decizia nr. 133/2005 . Critica este nefondatã. Într-adevãr, pânã la data adoptãrii actualei metodologii, ce este supusã controlului jurisdicţional al Curţii în acest dosar, era în vigoare metodologia publicatã la data de 25 iulie 2005. Aceastã metodologie a fost adoptatã în baza procedurii şi dispoziţiilor legale introduse prin <>Legea nr. 285/2004 , prin care s-au modificat dispoziţiile legale relevante din <>Legea nr. 8/1996 . La data adoptãrii metodologiei publicate în 2005 erau în vigoare dispoziţiile <>art. 131^3 din Legea nr. 8/1996 , introduse prin <>Legea nr. 285/2004 , care prevedeau urmãtoarele: "Organismele de gestiune colectivã sau, dupã caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori ori societãţile publice de radiodifuziune sau de televiziune pot formula o nouã cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor numai dupã trei ani de la data publicãrii lor în formã definitivã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pânã la publicarea noilor metodologii, rãmân valabile vechile metodologii." Dupã data adoptãrii metodologiei negociate în anul 2005, <>Legea nr. 8/1996 a fost modificatã şi completatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , aducându-se o serie de modificãri procedurii de negociere a remuneraţiilor. Art. III al acestui act normativ prevedea urmãtoarele: "Art. III. - În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, pãrţile implicate în negocieri pot iniţia procedurile pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi şi au obligaţia sã trimitã câte 3 nominalizãri pentru constituirea corpului de arbitri prevãzut la <>art. 138^4 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Pânã la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã se aplicã metodologiile în vigoare." Dupã cum rezultã din actele dosarului, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , pãrţile interesate nu au înţeles sã iniţieze proceduri pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi, urmând a se aplica în continuare metodologia din 2005. Ulterior însã <>Legea nr. 8/1996 a fost din nou modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 329/2006 , aducându-se o serie de modificãri procedurii de negociere a remuneraţilor. Potrivit articolului unic pct. 63 din aceastã lege: "În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţã, entitãţile care au fost implicate în negocieri pot iniţia procedurile pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi şi au obligaţia sã trimitã câte 3 nominalizãri pentru constituirea corpului de arbitri prevãzut la art. 138^4. Pânã la aprobarea metodologiilor negociate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã se aplicã metodologiile în vigoare." Aşadar, prin aceastã lege s-a derogat de la <>art. 131^3 din Legea nr. 8/1996 , astfel cum era în vigoare la data adoptãrii metodologiei din 2005, prevãzându-se dreptul persoanelor interesate de a iniţia o nouã procedurã pentru stabilirea unor noi metodologii privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi. <>Legea nr. 329/2006 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 31 iulie 2006 şi a intrat în vigoare la data de 3 august 2006, potrivit art. 78 din Constituţia României. Verificând conţinutul <>Deciziei nr. 299/2006 emise de ORDA, Curtea constatã cã în cuprinsul acesteia se menţioneazã faptul cã cererea de iniţiere a procedurii de negociere a remuneraţiilor a fost depusã de ARCA la data de 30 august 2006, fiind înregistratã la ORDA sub nr. 7.809/2006. Având în vedere cã cererea a fost depusã în cadrul termenului de 30 de zile de la intrarea în vigoare a <>Legii nr. 356/2006 , Curtea constatã nefondat motivul de apel formulat de SRTV. 4. În ceea ce priveşte solicitarea apelantei SRTV şi a intimatei UCMR-ADA sã restituie eventualele sume plãtite nedatorat, cu titlu de remuneraţie, în baza hotãrârii anulate, sub forma compensãrii cu sumele datorate în viitor, Curtea reţine cã o astfel de pretenţie este inadmisibilã din perspectiva art. 294 din Codul de procedurã civilã. Potrivit acestui text legal: "În apel nu se poate schimba calitatea pãrţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecatã şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedurã şi alte asemenea mijloace de apãrare nu sunt considerate cereri noi. Se vor putea cere însã dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despãgubiri ivite dupã darea hotãrârii primei instanţe. De asemenea, se va putea solicita compensaţia legalã." În condiţiile în care obiectul arbitrajului l-a constitut negocierea metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, iar nu pretenţiile concrete între pãrţi, Curtea reţine cã din perspectiva textului legal reţinut mai sus nu poate soluţiona solicitarea apelantei SRTV. În mod cu totul evident, în cazul în care pãrţile nu se înţeleg pe cale amiabilã, o astfel de pretenţie poate fi dedusã instanţei pe calea unei acţiuni separate. II. În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantele S.C. Pro TV - S.A., S.C. TV Antena - 1 S.A., ARCA şi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. 1. Aşa cum s-a reţinut mai sus, apelantele au formulat douã critici esenţiale cu privire la hotãrârea arbitralã, respectiv o criticã prin care s-a invocat nelegala soluţionare a excepţiei inadmisibilitãţii şi o criticã referitoare la nelegalitatea pct. 4 din metodologie. Reţinând mai sus faptul cã motivul de apel referitor la pct. 4 din metodologie va fi analizat unitar cu acelaşi motiv invocat şi de apelanta SRTV, Curtea va cerceta în continuare critica referitoare la nelegala soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate. Curtea constatã cã opinia apelantelor este în sensul cã în mod greşit completul de arbitri a soluţionat excepţia de admisibilitate a cererii de arbitraj formulate de UCMR-ADA dupã învestirea instanţei arbitrale. Astfel, completul ar fi interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legii, reţinând cã UCMR-ADA nu ar fi avut obligaţia de a elabora metodologie la momentul negocierilor şi cã arbitrii ar elabora metodologia. Curtea reţine caracterul nefondat al criticii. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, obiectul arbitrajului îl reprezintã stabilirea formei finale a metodologiilor, ceea ce se poate realiza numai dacã pãrţile au posibilitatea de a-şi prezenta pretenţiile, cererile, propunerile şi apãrãrile referitoare la forma finalã a metodologiei. Singurul caz de decãdere din dreptul de a propune probe şi de a pune concluzii este cel indicat de <>art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare (neplata în termen a onorariului). A admite cã procedura negocierii reprezintã o fazã de judecatã în care pãrţile trebuie sã îşi formuleze pretenţiile, sub sancţiunea decãderii, înseamnã a admite cã arbitrajul este o cale de atac la faza negocierii, ceea ce nu a fost stabilit de legiuitor. De asemenea, Curtea reţine cã nicio dispoziţie legalã nu interzice organismului de gestiune colectivã dreptul de a formula concluzii ori de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la clauzele metodologiei, direct în faţa completului de arbitri, în situaţia în care în procedura negocierii nu ar fi propus o formã a metodologiei. În acest sens, Curtea reţine cã, potrivit <>art. 131^2 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, procedura de arbitraj poate fi declanşatã în situaţia în care cele douã pãrţi aflate în negociere nu au putut conveni o formã unicã a metodologiei în termenul prevãzut la alin. (1), nedistingându-se în privinţa motivelor ce au condus la o astfel de stare de fapt. Chiar dacã, în exercitarea cu diligenţã şi bunã-credinţã a dreptuilor conferite de lege, organismul de gestiune colectivã trebuie sã aibã un rol activ şi cooperant în procedura negocierii directe a remuneraţiilor, adoptarea unei eventuale atitudini pasive nu poate fi sancţionatã cu decãderea din dreptul de a-şi exprima poziţia în faţa completului de arbitri. O interpretare în sensul negãrii unui astfel de drept ar conduce la încãlcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul negãrii dreptului unei persoane de a-şi formula toate apãrãrile pe care le considerã necesare pentru apãrarea sau realizarea drepturilor sale. De asemenea, Curtea reţine cã arbitrii au obligaţia de a stabili forma finalã a metodologiei, însã aceasta nu poate fi stabilitã în funcţie de cererea uneia dintre pãrţi, ci în raport de dispoziţiile legale. Prin urmare, niciuna dintre propunerile formulate de pãrţi nu leagã arbitrii, aceştia având obligaţia de a stabili metodologia conform dispoziţiilor prevãzute de lege. III. În ceea ce priveşte motivul de apel comun formulat de cãtre apelanţii SRTV, S.C. Pro TV - S.A., S.C. TV Antena 1 - S.A., ARCA şi S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. referitor la nelegalitatea pct. 4 din metodologie, Curtea reţine urmãtoarele: Pct. 4 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de arbitri, are urmãtorul conţinut: "4. Procentul aplicabil bazei de calcul se determinã potrivit ponderii utilizãrii operelor muzicale şi va fi de 9% în cazul utilizãrii operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. În cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai micã, procentul de 9% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizãrii operelor muzicale ca duratã din totalul timpului de emisie al utilizatorului, dupã formula: x = 9y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, x = 9y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, stabilitã procentual." Pentru a decide în acest sens arbitrii au reţinut, în esenţã, faptul cã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 329/2006 , au fost modificate dispoziţiile <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , eliminându-se procentele între 1% şi 10% stabilite în vechea redactare. Prin noua reglementare s-a introdus criteriul raportãrii la practica europeanã în materia negocierilor, dispunându-se cã, în situaţia aplicãrii remuneraţiei procentuale, stabilirea sã se facã diferenţiat, proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului utilizat colectiv în activitatea de radiodifuzare. În aplicarea art. 43, 71 şi a <>art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, completul a apreciat cã stabilirea remuneraţiei trebuie sã se facã în funcţie de volumul efectiv de folosire a operelor muzicale, criteriu echitabil atât pentru autori, cât şi pentru utilizatori. Pentru a determina remuneraţia procentualã, completul de arbitri a reţinut manifestãrile de voinţã ale pãrţilor implicate, care, în baza principiului disponibilitãţii, au stabilit limitele arbitrajului. Astfel, completul a reţinut cã remuneraţia nu va fi mai micã decât au oferit utilizatorii şi nici mai mare decât a solicitat organismul de gestiune colectivã. Totodatã, s-a apreciat cã trebuie sã se ţinã seama cã prin hotãrârea arbitralã anterioarã s-a prevãzut un procent de 2% din veniturile obţinute din activitatea de radiodifuzare, volumul radiodifuzãrii operelor muzicale fiind de circa 15%, aspect necontestat de pãrţi. Completul a reţinut cã ARCA a propus un procent de 1,2% pentru situaţia folosirii operelor de 100%, cu diminuarea procentului în funcţie de ponderea folosirii, în timp ce UCMR-ADA a propus un procent de 13,33% redus direct proporţional cu ponderea utilizãrii. Totodatã, s-a reţinut cã prin hotãrârea arbitralã anterioarã, dacã ponderea ar fi fost de 100%, procentul rezultat ar fi de 13,33%. Completul de arbitri a apreciat astfel ca fiind echitabil un procent de 9% pentru folosirea de 100%, cu ponderea corespunzãtoare pentru o folosinţã diminuatã, dupã formula urmãtoare: x = 9y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, stabilitã tot procentual. Curtea reţine astfel din considerentele expuse de arbitri cã aceştia au avut ca punct de plecare în formarea raţionamentului dispoziţiile hotãrârii arbitrale anterioare, în vigoare pânã la data stabilirii actualei metodologii. Curtea constatã însã cã arbitrii au fãcut o judecatã superficialã a dispoziţiilor hotãrârii arbitrale anterioare, neluând în considerare dispoziţiile legale în vigoare la data stabilirii acesteia, precum şi modificãrile intervenite pânã în prezent. Pe baza acestei judecãţi sumare, arbitrii au concluzionat cã dacã în hotãrârea arbitralã anterioarã ponderea ar fi fost de 100%, procentul rezultat ar fi de 13,33%. Considerentele pentru care raţionamentul arbitrilor este eronat sunt urmãtoarele: Anterioara metodologie a fost adoptatã prin <>Decizia nr. 133/2005 , publicatã la data de 25 iulie 2005. Aceasta a fost stabilitã pe baza dispoziţiilor legale în vigoare la momentul adoptãrii, respectiv <>Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile aduse prin <>Legea nr. 285/2004 . Dispoziţiile legale relevante în ceea ce priveşte stabilirea remuneraţiei se regãseau la art. 131^1 alin. (2) şi (4), care aveau urmãtorul conţinut: "(2) Organismele de gestiune colectivã pot solicita, de la aceeaşi categorie de utilizatori, cu excepţia distribuitorilor prin cablu, tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10%, pentru drepturile de autor şi, respectiv, între 0,5% şi 3%, pentru drepturile conexe, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, iar, în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare. ..................................................................................... (4) Remuneraţiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), se calculeazã prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzãtoare ponderii utilizãrii repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor." Dupã cum se observã, în concepţia legiuitorului la acel moment, procentul pe care arbitrii îl puteau stabili trebuia sã se încadreze între 1% şi 10%, însã potrivit alin. (4) acest procent se aplica la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzãtoare ponderii utilizãrii repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor. Cu titlu de exemplu, dacã un utilizator utiliza repertoriul protejat într-o pondere ipoteticã de 10%, procentul stabilit de arbitri se aplica la o sumã ce reprezenta 10% din veniturile obţinute din activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale, iar nu la 100% din venituri. La data adoptãrii prezentei metodologii, dispoziţiile legale în materie s-au modificat substanţial în ceea ce priveşte modalitatea de calculare a remuneraţiei, atât în ceea ce priveşte procentul, cât şi în ceea ce priveşte baza de calcul. Astfel, potrivit dispoziţiilor relevante prevãzute la <>art. 131^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 8/1996 , astfel cum era în vigoare la data adoptãrii actualei metodologii: "(2) Organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publicã, ţinând cont de practica europeanã privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivã. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului gestionat colectiv în aceastã activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare. ................................................................................ (4) În cazul în care gestiunea colectivã este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociazã fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse." Dupã cum se observã, în concepţia legiuitorului la momentul stabilirii actualei metodologii, nu s-a mai limitat la procentul pe care arbitrii îl puteau stabili cu titlu de remuneraţie. De asemenea, în ceea ce priveşte baza de calcul cu privire la care se aplicã procentul, legiuitorul a stabilit cã aceasta este formatã din "veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã repertoriul". Aşadar, procentul se aplicã la totalitatea veniturilor obţinute din activitatea de radiodifuzare, iar nu cu privire la veniturile ponderate, astfel cum era reglementatã situaţia la momentul anterioarei metodologii. Reţinând, aşadar, o diferenţã substanţialã între cele douã reglementãri legale în privinţa veniturilor la care se aplicã procentul, arbitrii nu puteau sã-şi întemeieze logica şi argumentele privind actualul procent pornind de la raţionamentul juridic cuprins în anterioara metodologie. În acest sens, revenind la exemplul ipotetic citat anterior, în situaţia în care ponderea utilizãrii repertoriului ar fi de 10%, procentul de 2% stabilit în anterioara metodologie se aplica la 10% din veniturile utilizatorului obţinute din activitatea de radiodifuzare. Raportat însã la totalul veniturilor, înseamnã un procent de 0,2%. Dacã utilizatorul ar fi obţinut venituri totale de 100 milioane lei, procentul autorilor ar fi fost de 2% din 10 milioane lei, adicã 200.000 lei. Aceastã sumã de 200.000 lei reprezintã însã 0,2% din totalul de 100 milioane. Dacã ponderarea utilizãrii repertoriului ar fi fost de 100%, procentul de 2% stabilit în anterioara metodologie se aplica la 100% din veniturile utilizatorului obţinute din activitatea de radiodifuzare, adicã, în total, drepturile cuvenite autorilor ar fi fost de 2% din totalul veniturilor, iar nu de 13,33%, astfel cum în mod eronat au reţinut arbitrii în considerentele actualei metodologii. În consecinţã, Curtea constatã cã arbitrii au expus un raţionament greşit în ceea ce priveşte procentul ce s-ar fi cuvenit autorilor în reglementarea anterioarei metodologii, în cazul unei ponderi a utilizãrii de 100%. Pe baza considerentelor expuse anterior, Curtea reţine cã, în temeiul anterioarei metodologii, dacã un utilizator ar fi radiodifuzat repertoriul protejat 100% din timpul de emisie atunci el ar fi trebuit sã plãteascã o remuneraţie de 2% din totalitatea veniturilor obţinute din radiodifuzare. Reţinând cã în anterioara metodologie pentru o pondere a utilizãrii repertoriului de 100% utilizatorii erau obligaţi sã plãteascã o remuneraţie de 2% din totalitatea veniturilor obţinute din radiodifuzare, Curtea reţine cã procentul de 9% stabilit de arbitri în actuala metodologie este unul excesiv de mare şi inechitabil. Un astfel de procent depãşeşte cu mult procentele aplicate în alte ţãri europene, astfel cum rezultã din studiul privind situaţia statisticã a drepturilor de autor privind difuzarea de muzicã în 13 ţãri din Europa, elaborat la solicitarea oficialã a Ministerului Culturii din Danemarca. Din acest studiu rezultã cã existã diferenţe în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a remuneraţiilor cuvenite autorilor de muzicã, însã procentele minime conduc cãtre o medie de 2% din totalul veniturilor, pe când procentele maxime conduc la o medie apropiatã de 4% din totalitatea veniturilor. Curtea mai reţine cã în stabilirea procentului cuvenit titularilor operelor muzicale trebuie sã aibã în vedere şi faptul cã organismele de televiziune mai au obligaţia de a plãti remuneraţii şi altor categorii de titulari de drepturi de autor: autorii operelor scrise, artiştii interpreţi sau executanţi, producãtorii de fonograme, videograme etc. Or, dacã totalitatea obligaţiilor de platã cãtre astfel de titulari de drepturi ar fi una considerabilã în raport cu totalul veniturilor organismelor de televiziune, atunci efectul direct ar consta în adoptarea unei politici de reducere a ponderii utilizãrii repertoriului, ceea ce ar afecta negativ atât dreptul autorilor, cât şi publicul consumator. De asemenea, Curtea mai reţine cã prin metodologia negociatã între organismele de radio şi UCMR-ADA s-a stabilit un procent de 4% cuvenit titularilor operelor muzicale pentru radiodifuzarea operelor lor de cãtre organismele de radio. Având în vedere toate aceste circumstanţe de fapt şi considerente, Curtea apreciazã cã un procent de 3% din totalitatea veniturilor obţinute din activitatea de radiodifuzare de cãtre organismele de televiziune, în cadrul unei ponderi a utilizãrii repertoriului de 100%, este un procent echitabil, ce îndeplineşte toate criteriile prevãzute la <>art. 131^1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai micã, procentul de 3% se va reduce direct proporţional cu ponderea utilizãrii operelor muzicale ca duratã din totalul timpului de emisie al utilizatorului. Având în vedere aceste considerente, Curtea constatã întemeiatã critica apelantelor cu privire la pct. 4 din metodologie şi, în consecinţã, acest punct va fi modificat şi va avea urmãtorul conţinut: "4. Procentul aplicabil bazei de calcul se determinã potrivit ponderii utilizãrii operelor muzicale şi va fi de 3% în cazul utilizãrii operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. În cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai micã, procentul de 3% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizãrii operelor muzicale ca duratã din totalul timpului de emisie al utilizatorului, dupã formula: x = 3y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, x = 3y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, stabilitã tot procentual." IV. În ceea ce priveşte apelul declarat de UCMR-ADA, Curtea reţine urmãtoarele: 1. O primã criticã a acestei apelante s-a referit la necesitatea completãrii metodologiei cu un pct. 3^1 , având urmãtorul conţinut: "Sunt în aceeaşi mãsurã considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societãţilor terţe, în special ale societãţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în mãsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzãtor spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate." De asemenea, apelanta a solicitat ca mãcar sã se adauge la aceastã clauzã urmãtoarele: "şi în mãsura în care existã un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv". Curtea considerã întemeiatã aceastã criticã. Astfel, principiul de bazã în materia difuzãrii operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune constã în aceea ca autorii sã primeascã o remuneraţie echitabilã pentru utilizarea operelor lor. Legiuitorul a prevãzut ca aceastã remuneraţie echitabilã sã fie sub forma unui procent din totalitatea veniturilor realizate din activitatea de radiodifuzare a utilizatorului respectiv. Metodologia de faţã nu reprezintã altceva decât contractulcadru (legea pãrţilor) dintre pãrţi, ce trebuie sã reglementeze de o manierã cât mai completã raporturile juridice nãscute ca urmare a utilizãrii operelor muzicale de cãtre organismele de radiodifuziune. Ca orice contract, metodologia poate sã conţinã clauze prin care sã se previnã eventuale conduite incorecte ale uneia dintre pãrţi, iar, în cazul în care totuşi astfel de conduite ar interveni, sã se stabileascã o formã de rãspundere. Din aceastã perspectivã, propunerea apelantei în vederea inserãrii unei clauze cu aceastã finalitate nu poate fi consideratã contrarã naturii juridice a metodologiei. Cercetând conţinutul clauzei propuse de apelantã, Curtea reţine cã, în esenţã, prin aceasta se urmãreşte a se descuraja eventualele conduite ale organismelor de televiziune prin care s-ar urmãri diminuarea anumitor venituri, în detrimentul autorilor. Nu este vorba despre o prezumţie de rea-credinţã a organismelor de televiziune, ci de o clauzã cu rol preventiv, care nu va avea efect decât în condiţiile unui eventual abuz. Dacã organismele de televiziune nu vor acţiona conform uzanţelor cinstite în relaţiile comerciale şi în scopul îndeplinirii cu corectitudine a obligaţiilor faţã de autori, atunci o astfel de clauzã nu va produce efecte şi, prin urmare, nu le va afecta în niciun fel. În ceea ce priveşte termenii acestei clauze, Curtea constatã cã, în principal, apelanta solicitã sã fie considerate venituri ce fac parte din baza de calcul şi acele venituri ale "societãţilor terţe, în special ale societãţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în mãsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzãtor spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate". În subsidiar, apelanta propune ca astfel de venituri sã fie incluse în baza de calcul "în mãsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzãtor spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în mãsura în care existã un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv". Curtea considerã cã a doua variantã propusã poate fi inclusã în metodologie pentru urmãtoarele considerente: Este un fapt cert cã, în general, orice organism de televiziune urmãreşte sã obţinã venituri cât mai multe, iar cele din difuzarea de publicitate ocupã un rol principal în politica de atragere a resurselor financiare. În ceea ce priveşte însã modalitãţile concrete în care organismele de televiziune aleg sã încheie contractele pentru difuzarea de publicitate, Curtea constatã cã nu poate reţine existenţa unei practici constante şi uzuale. Astfel, în funcţie de resursele şi politica managerialã specificã fiecãrui organism de televiziune, aceasta poate proceda la încheierea de contracte directe cu clienţii care doresc difuzarea unor spoturi publicitare pentru promovarea produselor sau serviciilor lor sau poate apela la societãţi care au ca obiect intermedierea încheierii unor astfel de contracte (societãţi de producţie sau/şi achiziţie de publicitate), în schimbul unui comision sau altor avantaje. În opinia Curţii, niciuna dintre cele douã variante nu poate fi consideratã ca fiind contrarã uzanţelor corecte în relaţiile comerciale. La o analizã superficialã s-ar pãrea cã, în prima variantã, veniturile organismului de televiziune ar fi mai mari (deoarece nu ar fi obligat sã plãteascã vreun comision intermediarilor), însã concluzia nu este ştiinţific corectã. Existã posibilitatea ca organismul de televiziune sã nu aibã resurse ori sã considere cã va cheltui mult mai mult în modalitatea cãutãrii directe a clienţilor, decât dacã ar apela la alte societãţi specializate în acest domeniu. În orice caz, este deplina libertate a comerciantului sã decidã care este modalitatea cea mai bunã pentru el pentru a-şi spori veniturile din difuzarea unor spoturi publicitare. Din aceste motive, Curtea considerã cã prima variantã de clauzã propusã de apelantã nu poate fi agreatã, cãci, în aceastã formã propusã de apelantã, ar trebui ca în baza de calcul a remuneraţiei sã intre şi comisionul societãţilor de producţie sau achiziţie de publicitate, venituri care, în mod evident, nu sunt obţinute de organismul de televiziune. Curtea apreciazã însã cã, atunci când prin contractele încheiate cu societãţile de producţie şi achiziţie de publicitate organismul de televiziune, din diverse motive, nu urmãreşte obţinerea unor venituri rezonabile pentru el, ci urmãreşte diminuarea veniturilor proprii în favoarea creşterii veniturilor cocontractantului, nu se mai poate vorbi despre o conduitã corectã a organismului de televiziune, cãci efectul unei astfel de manifestãri constã în diminuarea veniturilor proprii, inclusiv a veniturilor autorilor de muzicã, lucru neacceptabil în considerarea unei uzanţe cinstite a comerciantului. Curtea reţine cã prin inserarea unei astfel de clauze nu înseamnã cã societãţile terţe ar fi obligate sã plãteascã remuneraţie autorilor. Obligaţia de platã existã şi rãmâne în sarcina organismelor de televiziune, însã baza de calcul la care se aplicã procentul cuvenit autorilor va fi constituitã atât din totalitatea veniturilor sale, cât şi din acele venituri ale societãţilor terţe, în mãsura în care depãşesc limitele rezonabile în raporturile comerciale corecte, specifice domeniului respectiv. Având în vedere aceste considerente, Curtea considerã întemeiatã critica apelantei şi, prin urmare, metodologia se va completa cu un nou punct 3^1, cu urmãtorul conţinut: "3^1. Sunt în aceeaşi mãsurã considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societãţilor terţe, în special ale societãţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în mãsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzãtor spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în mãsura în care existã un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv." 2. O a doua criticã formulatã de apelanta UCMR-ADA s-a referit la necesitatea completãrii metodologiei cu un nou punct, punctul 4^1, având urmãtorul conţinut: "În cazul în care, prin aplicarea procentului potrivit pct. 4 asupra bazei de calcul a utilizatorului, remuneraţia trimestrialã este mai micã de 3.000 RON, utilizatorul datoreazã o remuneraţie minimã de 3.000 RON/trimestru, care va fi actualizatã anual potrivit indicelui preţurilor de consum." În justificarea acestui punct de vedere apelanta a arãtat cã stabilirea unei remuneraţii forfetare minime este absolut legalã şi necesarã pentru ca, în anumite cazuri, drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale sã nu cadã în derizoriu şi pentru ca cheltuielile de autorizare, colectare şi repartizare a remuneraţiilor sã nu depãşeascã practic cuantumul sumelor plãtite de utilizator. Stabilirea unei sume fixe minime este în acord şi cu practica europeanã în materie. Curtea considerã nefondatã critica. Astfel, dacã, de principiu, remuneraţia poate fi stabilitã atât procentual, cât şi forfetar (bineînţeles, pentru situaţii de fapt diferite), totuşi, în circumstanţele cauzei, nu se justificã stabilirea remuneraţiei şi forfetar pentru cazul în care, prin aplicarea procentului, suma ar fi mai micã de 3.000 lei. Dacã s-ar introduce o astfel de clauzã, atunci, teoretic, în situaţia unei televiziuni care nu ar utiliza opere muzicale din sfera de incidenţã a metodologiei, aceasta ar fi obligatã sã plãteascã o sumã de bani fãrã niciun temei legitim, cãci nu utilizeazã opere pentru care trebuie sã plãteascã remuneraţie. De asemenea, în cazul unei utilizãri minime a unei singure opere muzicale (de exemplu, 5 minute), autorul acestei opere ar fi îndreptãţit la o remuneraţie nejustificat de mare. Metodologia trebuie sã asigure respectarea echitabilã a drepturilor şi obligaţiilor pãrţilor în oricare dintre situaţiile de fapt posibile, iar într-o astfel de situaţie ipoteticã o astfel de clauzã ar fi absurdã, cãci ar conduce la stabilirea unei obligaţii de platã fãrã niciun temei legitim sau la plata unei remuneraţii nejustificat de mari. Din aceste considerente Curtea considerã cã stabilirea remuneraţiei forfetare doar prin raportare la criteriul redus al remuneraţiei cuvenite în urma aplicãrii procentului nu este corectã. În situaţia în care apelanta ar fi propus şi alte criterii, atunci situaţia ar fi fost cu totul alta, dar instanţa de apel nu poate din oficiu sã stabileascã ce conţinut ar fi trebuit sã aibã clauza. 3. O a treia criticã formulatã de apelanta UCMR-ADA s-a referit la necesitatea completãrii metodologiei cu un nou punct având urmãtorul conţinut: "Remuneraţiilor prevãzute de prezenta metodologie li se adaugã şi cota de TVA." În justificarea acestei solicitãri apelanta a arãtat cã din luna februarie 2007 a devenit plãtitoare de TVA, astfel încât are obligaţia de a vira la bugetul de stat şi TVA-ul aferent remuneraţiilor datorate de utilizatori. Curtea considerã neîntemeiatã aceastã criticã pentru urmãtoarele considerente: Prezenta metodologie stabileşte cadrul general şi condiţiile privind utilizarea operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, prin natura sa reglementând drepturi şi obligaţii de naturã civilã. Un argument în plus îl constituie faptul cã apelul împotriva hotãrârii arbitrale se judecã de un "complet civil", astfel cum prevede <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În aceste condiţii, includerea în metodologie a unor clauze cu privire la eventuale obligaţii fiscale pe care pãrţile le-ar avea faţã de diferite bugete nu este justificatã, eventualele divergenţe dintre pãrţi cu privire la obligaţii de acest gen putând şi trebuind a fi judecate de o instanţã de contencios administrativ. 4. O a patra criticã a apelantei UCMR-ADA s-a referit la necesitatea modificãrii pct. 6 din metodologie, în sensul de a se stabili obligaţia utilizatorilor de a transmite lunar cãtre organismul de gestiune colectivã rapoarte privind operele muzicale utilizate, respectiv pânã la data de 20 a fiecãrei luni pentru luna precedentã, iar nu trimestrial, astfel cum au stabilit arbitrii. În justificarea acestei critici apelanta a arãtat cã raportarea trimestrialã a utilizãrii operelor muzicale face imposibile prelucrarea informaţiilor astfel primite şi repartizarea în timp util cãtre titularii drepturilor de autor a remuneraţiilor ce li se cuvin. De asemenea, efortul uman depus în cazul unei raportãri trimestriale este unul deosebit pentru angajaţii UCMR-ADA care vor trebui sã prelucreze într-un timp scurt un volum foarte mare de informaţii. Curtea considerã întemeiatã aceastã criticã. Astfel, potrivit pct. 5 din metodologie, organismele de televiziune au obligaţia sã plãteascã remuneraţia pânã la data de 25 a primei luni urmãtoare trimestrului pentru care este datoratã, datã la care se va transmite şi baza de calcul a sumelor virate. Arbitrii au mai stabilit la pct. 6 din metodologie cã raportul privind lista operelor muzicale utilizate zilnic se va transmite organismului de gestiune colectivã tot pânã la data la care se plãteşte remuneraţia, adicã pânã la data de 25 a primei luni urmãtoare trimestrului pentru care este datoratã. Or, adoptând o astfel de soluţie, arbitrii au omis sã ia în considerare posibilitatea ca o parte sau toate organismele de televiziune sã trimitã raportul şi sã efectueze plata remuneraţiei în ultima zi sau ultimele zile a/ale scadenţei, situaţie în care este evident cã prelucrarea datelor pentru stabilirea şi virarea remuneraţiei cãtre fiecare autor îndreptãţit ar necesita o perioadã îndelungatã de timp, cu consecinţa întârzierii primirii drepturilor de cãtre aceştia. Apãrarea intimatelor în sensul cã stabilirea obligaţiei de transmitere lunarã a raportului ar fi excesivã nu este întemeiatã. Ori cã se transmite lunar sau trimestrial, volumul de muncã depus de organismul de televiziune este aproximativ identic, astfel încât nu se întrevede care ar fi justificarea rezonabilã pentru care nu ar putea transmite lunar acest raport. În plus, în raport cu gradul de dezvoltare a mijloacelor IT, monitorizarea internã a datelor ar putea fi efectuatã cu ajutorul unui program informatic fãrã un efort deosebit. Evident, în condiţiile unei imposibilitãţi obiective de transmitere a datelor, o astfel de circumstanţã poate fi invocatã de organismul de televiziune ca o scuzã legitimã pentru neîndeplinirea obligaţiei în termen. Nimic însã nu împiedicã pãrţile sã colaboreze şi sã gãseascã cele mai bune soluţii pentru a depãşi eventuale dificultãţi în aplicarea dispoziţiilor metodologiei. 5. Ultima criticã a apelantei UCMR-ADA s-a referit la necesitatea completãrii metodologiei cu 6^1 având urmãtorul conţinut: "Utilizatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia organismului de gestiune colectivã a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 5 zile de la solicitarea acestuia, înregistrãrile emisiunilor radiodifuzate în ultimele 30 de zile anterioare datei primirii solicitãrii." Curtea considerã neîntemeiatã aceastã criticã. Atât timp cât legea nu acordã un astfel de drept organismelor de gestiune colectivã, prin Metodologie nu se poate impune o astfel de obligaţie în sarcina organismelor de televiziune. Evident, organismele de televiziune pot rãspunde favorabil unor astfel de solicitãri, însã acest aspect ţine de viziunea fiecãrui organism în ceea ce priveşte relaţiile cu partenerii sãi. Gradul sau tipul de utilizare a operelor muzicale de cãtre posturile de televiziune va putea fi determinat de organismul de gestiune colectivã, direct sau prin comandarea de monitorizãri ale activitãţii acestora, în cazul în care nu are încredere în informaţiile transmise. V. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecatã, Curtea reţine cã UCMR-ADA a efectuat cheltuieli în cuantum de 5.950 lei, reprezentând onorariu de avocat. Având în vedere dubla calitate a acestei pãrţi şi limitele admiterii apelului sãu, Curtea apreciazã cã cheltuielile de judecatã ce pot fi considerate ca fiind în sarcina pãrţilor adverse sunt justificate în cuantum de 1.000 lei, sumã la care vor fi obligate celelalte pãrţi.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va admite apelurile formulate de toate pãrţile, urmând a dispune schimbarea în parte a hotãrârii arbitrale conform celor arãtate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
în numele legii
D E C I D E:
Admite apelurile formulate de Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), cu sediul în Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, bd. Iuliu Maniu nr. 1-3, sectorul 6 şi cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedurã în Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 43, sectorul 1 la S.C. Muşat & Asociaţii, S.C. TV Antena 1 - S.A., cu sediul în Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sectorul 1, S.C. Pro TV - S.A., cu sediul în Bucureşti, bd. Pache Protopopescu nr. 109, sectorul 2, Societatea Românã de Televiziune, cu sediul în Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 191, sectorul 1, şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, împotriva Hotãrârii arbitrale din 12 aprilie 2007, ce a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007, în baza <>Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al ORDA. Schimbã în parte Hotãrârea arbitralã din 12 aprilie 2007, ce a fost publicatã în Monitorul Oficial al României ca urmare a <>Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al ORDA, în sensul cã: Dupã pct. 3 din metodologie se va introduce punctul 3^1 având urmãtorul conţinut: "3^1. Sunt în aceeaşi mãsurã considerate ca venituri în sensul pct. 5 din prezenta metodologie veniturile societãţilor terţe, în special ale societãţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în mãsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzãtor spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în mãsura în care existã un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv." Pct. 4 din metodologie se va modifica şi va avea urmãtorul conţinut: "4. Procentul aplicabil bazei de calcul se determinã potrivit ponderii utilizãrii operelor muzicale şi va fi de 3% în cazul utilizãrii operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. În cazul în care utilizarea operelor muzicale se face într-o pondere mai micã, procentul de 3% se reduce direct proporţional cu ponderea utilizãrii operelor muzicale ca duratã din totalul timpului de emisie al utilizatorului, dupã formula: x = 3y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, x = 3y/100, unde x reprezintã remuneraţia cuvenitã autorilor, calculatã procentual, iar y este ponderea radiodifuzãrii operelor muzicale de cãtre fiecare utilizator, stabilitã tot procentual." Pct. 6 din metodologie se va modifica şi va avea urmãtorul conţinut: "6. Utilizatorii vor transmite organismului de gestiune colectivã, pânã la data de 20 a fiecãrei luni, pentru luna precedentã, un raport cuprinzând, pentru fiecare post de televiziune, lista operelor muzicale utilizate zilnic, inclusiv operele muzicale utilizate în spoturile publicitare, cu menţionarea: denumirii fiecãrei opere muzicale utilizate, autorului acesteia (compozitor, textier, aranjor), orei, datei, duratei şi numãrului de difuzãri zilnice ale fiecãrei opere muzicale. Raportul va fi transmis în format scris şi electronic şi va fi însoţit de o adresã de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnãtura acestuia şi ştampila utilizatorului. Informaţiile cuprinse în raportul astfel comunicat vor constitui baza de repartizare cãtre titularii de drepturi de autor de opere muzicale a remuneraţiilor încasate de organismul de gestiune colectivã." Obligã SRTV, ARCA, S.C. Pro TV - S.A., S.C. Antena 1 - S.A., S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecatã cãtre UCMR-ADA. Irevocabilã. Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 2 noiembrie 2007.
Preşedinte, Viorel Voineag
Judecãtor, Mihaela Ciocea
Grefier, Mihaela Lãcãtuşu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
