Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 8.772/2/2011 Curtea constituită din: Preşedinte - Melania Stanciu Judecător - Mădălina Gabriela Rădulescu Grefier - Mihaela Lăcătuşu Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 29 septembrie 2011, prin Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2011, pronunţată de Completul arbitral de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în Dosarul de arbitraj nr. 2/2010, în contradictoriu cu intimaţii Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. (KISS FM), Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR), Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România (ANISP), Societatea Română de Televiziune (SRTV), Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. (PRIMA TV), S.C. PRO TV - S.A., S.C. Vodafone România - S.A., S.C. Orange România - S.A., Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, intervenienţii accesorii Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România ADPFR, Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi, Uniunea Naţională a Artiştilor din România - UNART. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 iunie 2013 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate părţilor să depună note scrise, a amânat pronunţarea la data de 18 iunie 2013, când, în aceeaşi componenţă, a dat următoarea decizie: CURTEA,deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 octombrie 2010 a fost respinsă cererea de renunţare la arbitraj formulată de organismele de gestiune colectivă UPFR şi CREDIDAM. Pentru a hotărî astfel, completul arbitral a reţinut caracterul special al Legii nr. 8/1996, împrejurarea că organismele de gestiune colectivă nu sunt titularele drepturilor patrimoniale de autor sau ale drepturilor conexe, că acestea au obligaţia, iar nu facultatea de a elabora metodologii pentru domeniile lor de activitate şi a le negocia cu utilizatorii. S-a mai reţinut că Legea nr. 8/1996 stabileşte la art. 131 procedura de negociere a metodologiei, precum şi faptul că, în cazul în care părţile nu convin asupra unei forme unice a metodologiei, procedura începută prin negociere nu se poate finaliza decât prin pronunţarea unei hotărâri arbitrale care să cuprindă forma finală a acesteia. De asemenea, completul arbitral a reţinut că dispoziţiile art. 130 şi 131 din Legea nr. 8/1996 sunt dispoziţii imperative, de ordine publică, care aduc o limitare legală a principiului disponibilităţii, în sensul că organismele de gestiune colectivă nu pot renunţa la cererea de arbitraj. A mai reţinut completul arbitral că, având în vedere obiectul de activitate al organismelor de gestiune colectivă prevăzut de art. 124 din Legea nr. 8/1996 şi principiul specializării capacităţii de folosinţă a persoanei juridice consacrat de art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, cererea de renunţare la arbitraj nu serveşte obiectului de activitate al organismelor de gestiune colectivă. Prin Hotărârea arbitrală din 2 august 2011 a fost respinsă cererea UPFR în sensul limitării aplicabilităţii metodologiei convenite de părţi cu privire la streamingul on demand şi a fost stabilită următoarea metodologie privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile: "CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - (1) Comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile se poate face după obţinerea licenţelor prevăzute la art. 130 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Licenţele se acordă de către organismele de gestiune colectivă (OGC) desemnate de ORDA în baza art. 123^1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR. Art. 2. - (1) Licenţele acordate de organismele de gestiune colectivă în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale prezentei metodologii conferă persoanelor autorizate dreptul neexclusiv de comunicare publică prin intermediul serviciilor online sau mobile a fonogramelor de comerţ. (2) Prin comunicare publică, în sensul prezentei metodologii, se înţelege efectuarea oricăreia dintre următoarele operaţiuni: a) comunicarea către public a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile, rară posibilitatea de descărcare, efectuată cu titlu gratuit (fără a genera venituri pentru utilizator); b) comunicarea către public a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile, rară posibilitatea de descărcare, efectuată cu titlu oneros (cu generarea de venituri pentru utilizator). (3) Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană fizică sau juridică ce comunică publicului fonograme de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile, fiind responsabilă de conţinutul paginii de internet. (4) Utilizator autorizat este acea persoană care a îndeplinit procedura prevăzută la art. 3 din prezenta metodologie. CAPITOLUL II Autorizare Art. 3 - (1) În vederea obţinerii licenţelor, solicitantul trebuie să ceară organismelor de gestiune colectivă eliberarea acestora cu cel puţin 10 zile înainte de efectuarea comunicării publice prin intermediul serviciilor online sau mobile a fonogramelor de comerţ. (2) Odată cu depunerea cererii de autorizare, solicitantul are obligaţia de a depune la organismele de gestiune colectivă următoarele documente, după caz: fotocopia actului de identitate sau fotocopia certificatului de înmatriculare şi/sau înregistrare fiscală, dovada rezervării domeniului internet, indicarea reţelei mobile utilizate pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ. Cererile de autorizare şi documentele prevăzute la precedentul alineat pot fi transmise în format pdf sau similar la adresele de e-mail autorizare@credidam.ro şi autorizare@upfr.ro (3) Organismele de gestiune colectivă vor pune la dispoziţie utilizatorilor, pe pagina proprie de internet ori la sediul lor, modelul cererii de autorizare, conform modelului din anexa 1 la prezenta metodologie. Art. 4. - (1) În termen de maximum 10 zile de la depunerea cererii de autorizare însoţite de toate documentele prevăzute la art. 3 alin. (2), organismul de gestiune colectivă este obligat să încheie cu solicitantul licenţa neexclusivă de utilizare prin intermediul serviciilor online sau mobile a fonogramelor de comerţ. Licenţa neexclusivă se poate încheia şi prin corespondenţă (email, fax, poştă). (2) Depăşirea termenului prevăzut la alin. (1) prezumă buna- credinţă şi calitatea de utilizator în sensul definiţiei date la art. 2 alin. (4) a oricărui solicitant care a respectat întocmai procedura de autorizare prevăzută la art. 3 alin. (1) şi (2) şi cu toate acestea nu a intrat în posesia licenţei neexclusive în formă scrisă, cu excepţia situaţiei când neîncheierea licenţei se datorează culpei exclusive a solicitantului. (3) Licenţele de utilizare prin intermediul serviciilor online sau mobile a fonogramelor de comerţ sunt limitate în timp conform prevederilor art. 4 alin. (5) din prezenta metodologie, se încheie în formă scrisă între organismele de gestiune colectivă şi solicitantul-utilizator şi îi conferă acestuia din urmă dreptul neexclusiv de comunicare publică prin intermediul serviciilor online sau mobile a fonogramelor de comerţ. (4) Modelul licenţei face parte integrantă din prezenta metodologie şi este prezentat în anexa 2 la aceasta. (5) Licenţa neexclusivă este netransmisibilă şi se acordă pentru o perioadă de 3 ani, iar la solicitarea expresă a utilizatorului, pentru o perioadă mai scurtă. (6) La expirarea duratei sau în cazul modificărilor incidente ale cadrului legislativ se reia procedura de autorizare reglementată prin metodologie şi normele legale în vigoare la acea dată. CAPITOLUL III Remuneraţii Art. 5. - (1) Pentru comunicarea publică prin intermediul serviciilor online sau mobile a fonogramelor de comerţ utilizatorii vor plăti fiecărui organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe menţionat la art. 1 alin. (2) din prezenta metodologie o remuneraţie stabilită după cum urmează: a) pentru comunicarea către public prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. a) a fonogramelor de comerţ aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de către public, fără a genera venituri pentru utilizator:
┌──────────────────────┬───────┬──────────────┬───────────────┬──────────────┐
│Nr. fonograme │ 1-20│ 21-200│ 201-1.000│ Peste 1.000│
├──────────────────────┼───────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤
│Remuneraţie lunară/OGC│ 5 lei│ 7 lei│ 10 lei│ 20 lei│
└──────────────────────┴───────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┘
A ● În situaţia utilizatorilor care oferă spre ascultare (streaming) peste 200 de opere muzicale, la fiecare tranşă de câte 300.000 de ascultări lunare se adaugă câte o remuneraţie echivalentă celei stabilite în tabelul de mai sus. ● Pentru utilizarea ca muzică de fundal a fonogramelor de comerţ se datorează o remuneraţie lunară în cuantum de 4 lei/OGC, indiferent de numărul de accesări ale paginii de internet sau de caracterul comercial ori necomercial al acesteia, cu condiţia ca într-o lună să nu fie folosite ca muzică de fundal un număr mai mare de 3 fonograme de comerţ, în caz contrar urmând să se plătească remuneraţiile din tabelul de mai sus. b) pentru comunicarea către public prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. b) a fonogramelor de comerţ aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de către public, cu generarea de venituri pentru utilizator:
┌──────────────────────┬────────────────┬─────────────────┬───────────┐
│Nr. de ascultări lunar│ │ │ │
├──────────────────────┼────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│< 300.000 │300.001-600.000 │600.001-1.000.000│< 1.000.001│
┌────────────────┼──────────────────────┼────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│Nr. de fonograme│ │ │ │ │
│utilizate lunar │ │ │ │ │
├────────────────┼──────────────────────┼────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│1-500 │50 lei/OGC │100 lei/OGC │150 lei/OGC │200 lei/OGC│
├────────────────┼──────────────────────┼────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│501-1.000 │75 lei/OGC │150 lei/OGC │225 lei/OGC │300 lei/OGC│
├────────────────┼──────────────────────┼────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│peste 1.000 │100 lei/OGC │200 lei/OGC │300 lei/OGC │400 lei/OGC│
└────────────────┴──────────────────────┴────────────────┴─────────────────┴───────────┘
Art. 6. - (1) Plata remuneraţiilor se efectuează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care sunt datorate, în contul fiecăruia dintre organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe menţionat la art. 1 alin. (2) din prezenta metodologie. (2) În caz de întârziere la plata remuneraţiilor, utilizatorii datorează penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere. Art. 7. - Remuneraţiile stabilite prin prezenta metodologie pot fi modificate anual, în conformitate cu dispoziţiile art. 131^4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. CAPITOLUL IV Furnizarea informaţiilor Art. 8. - Utilizatorii fonogramelor de comerţ sunt obligaţi ca, până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, să comunice fiecărui organism de gestiune colectivă un raport cuprinzând: a) numărul total al fonogramelor de comerţ postate pe site sau comunicate public prin servicii de telefonie mobilă într-o lună calendaristică, titlul, interpretul şi numărul de ascultări/fonogramă, precum şi tipul de utilizare; b) numărul total de comunicări publice (ascultări)/lună. CAPITOLUL V Dispoziţii finale Art. 9. - Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 131^2 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 11 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." Pentru a hotărî astfel, completul arbitral a reţinut că la data de 29 septembrie 2008, prin Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 181, a fost constituită comisia de negociere a Metodologiei privind remuneraţia echitabilă datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi a producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora prin intermediul internetului sau a altor reţele de comunicaţii de date. Negocierile au avut loc la următoarele date: 14 octombrie 2008, 23 octombrie 2008, 30 octombrie 2008, 5 noiembrie 2008, 17 noiembrie 2008, ocazii cu care au fost încheiate procese-verbale. Întrucât părţile nu au fost în măsură să ajungă la un acord cu privire la forma finală a metodologiei, la data de 6 martie 2009 s-a constituit completul de arbitraj în temeiul art. 131^1 alin. 4 al Legii nr. 8/1996. După suspendările succesive arătate mai sus, completul arbitral a luat act de împrejurarea că între părţi s-a semnat la data de 14 februarie 2011 un proces-verbal/protocol prin care acestea au convenit asupra formei finale a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile. Singura chestiune cu privire la care UPFR a învestit completul arbitral să se pronunţe a rămas dacă streamingul on demand este sau nu acoperit de metodologia convenită de părţi. Completul reţine că streamingul on demand nu reprezintă prin el însuşi şi în mod distinct o modalitate de valorificare a drepturilor patrimoniale, fiind o aplicaţie tehnică a serviciilor streaming. Acesta reprezintă transmiterea datelor sub formă de flux, respectiv abilitatea unei aplicaţii de a reda date media într-un mod continuu, în timp ce aceste fluxuri sunt transmise clientului/utilizatorului printr-o reţea de date. Completul arbitral constată că părţile, prin art. 2 lit. a), b) şi prin art. 5 alin. (1) lit. a) din metodologia convenită, au prevăzut modalitatea de comunicare publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor on-line sau mobile, precum şi remuneraţia datorată de utilizatori pentru această comunicare publică (expres denumită de părţi streaming). În aceste condiţii completul reţine că metodologia convenită de părţi şi care formează obiectul procesului-verbal/protocolului din 14 februarie 2011 se aplică şi streamingului on demand, ca varietate/aplicaţie tehnică a noţiunii de streaming, reglementată de părţi ca modalitate de comunicare publică. Completul apreciază că atât timp cât streamingul ca noţiune a fost recunoscut de părţi în cuprinsul metodologiei ca fiind o modalitate a comunicării publice supusă regimului de gestiune colectivă a drepturilor nu există niciun temei ca o varietate/aplicaţie a acestei noţiuni, respectiv streamingul on demand să aibă un regim juridic diferit. Drept pentru care va respinge solicitarea UPFR în sensul limitării aplicabilităţii metodologiei convenite de părţi cu privire la streamingul on demand. Completul constată că în privinţa streamingului on demand ca modalitate de comunicare publică sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 8/1996 în sensul că se consideră "publică orice comunicare a unei opere prin mijloace cu fir sau fără fir, realizate prin punerea la dispoziţia publicului inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual." Împotriva acestei hotărâri Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a declarat apel. Prin cererea de apel s-a solicitat: I. desfiinţarea Încheierii din data de 22 octombrie 2010, prin care completul arbitral a respins ca neîntemeiată cererea de renunţare la arbitraj formulată de UPFR şi, în consecinţă, desfiinţarea Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011 pronunţată ulterior; II. în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii arbitrale apelate, prin stabilirea limitelor Metodologiei privind remuneraţiile cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile, în sensul excluderii din obiectul metodologiei a dreptului de a autoriza sau interzice punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor prin servicii online interactive, acesta fiind un drept care, prin esenţă, se gestionează individual de titulari. În motivarea apelului s-au arătat următoarele: I. Încheierea pronunţată de completul arbitral la data de 22 octombrie 2010 este nelegală, fiind încălcate dispoziţii legale imperative privitoare la citarea părţilor (art. 85, art. 89, art. 107 din Codul de procedură civilă), principiile contradictorialităţii, oralităţii şi disponibilităţii procesului civil (art. 127, art. 145-147, art. 246 coroborat cu art. 109 şi art. 112 din Codul de procedură civilă), precum şi dreptul la apărare şi la un proces echitabil (art. 21 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului). 1. Prin Încheierea din data de 22 octombrie 2010, completul arbitral s-a pronunţat asupra cererii de renunţare la judecată formulată de UPFR şi CREDIDAM, depusă prin Secretariatul Corpului de arbitri la data de 20 octombrie 2010, fără citarea părţilor şi evident fără a pune în discuţia acestora cererea în cauză. În acest sens, indicăm faptul că, ulterior repunerii pe rol a cauzei după suspendarea acesteia ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 131^2 alin. (3)-(9) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, părţile au fost citate pentru un prim termen, la data de 18 octombrie 2010, când completul arbitral a amânat cauza motivând că nu este legal constituit. Ulterior, la data de 20 octombrie 2010, UPFR şi CREDIDAM au depus la dosarul de arbitraj, prin Secretariatul Corpului de arbitri, o cerere de renunţare la judecată, potrivit art. 246 din Codul de procedură civilă, solicitând completului arbitral să constate renunţarea la judecată, prin încheiere dată fără drept de apel. Fără a cita părţile şi fără a pune în discuţia acestora cererea de renunţare la judecata formulată de UPFR şi CREDIDAM, completul arbitral a deliberat şi s-a pronunţat la data de 22 octombrie 2010 în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii anterior menţionate. 2. Prin Încheierea din data de 22 octombrie 2010, completul arbitral a încălcat principiul disponibilităţii în procesul civil, aşa cum acesta este consfinţit implicit prin art. 246 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părţile pot renunţa la judecată oricând, solicitând instanţei să constate aceasta prin încheiere dată fără drept de apel. Aşadar, instanţa de judecată, în speţă completul de arbitraj, nu are competenţa de a aprecia asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii de renunţare la judecată formulată de reclamant, ci aceasta trebuie doar să ia act de voinţa părţii, exprimată în limitele şi condiţiile stabilite de lege. Potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, reclamantul are dreptul de a renunţa oricând la judecată, potrivit dispoziţiilor art. 246 din Codul de procedură civilă, fără ca exercitarea acestui drept să poată fi cenzurată de instanţa de judecată, sub aspectul oportunităţii sau temeiniciei cererii de renunţare. În speţă, completul arbitral a apreciat în mod greşit asupra cererii de renunţare la judecată formulată de UPFR şi CREDIDAM, reţinând că "dispoziţiile art. 130 şi art. 131 din Legea nr. 8/1996 sunt dispoziţii imperative, de ordine publică, care aduc o limitare legală a principiului disponibilităţii, în sensul că organismele de gestiune colectivă nu pot renunţa la arbitraj." Potrivit Legii nr. 8/1996, modificată şi completată, procedura de arbitraj pentru stabilirea unei forme unice a metodologiei poate fi iniţiată de către părţile aflate în negociere, printr-o solicitare adresată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor care asigură secretariatul procedurii de arbitraj reglementate de art. 131^2. Conform dispoziţiilor art. 131^2 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situaţii: b) cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);". În ceea ce priveşte dispoziţiile imperative invocate de completul arbitral în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de renunţare la judecată formulată de apelanta UPFR, indicăm faptul că acestea nu constituie excepţii de la principiul disponibilităţii. Interpretarea dispoziţiilor legale anterior amintite este vădit eronată, iar înţelesul acestora a fost extins în mod nepermis, încălcând principiul potrivit căruia excepţiile sunt de strictă interpretare. În speţă, art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, stabileşte în sarcina organismelor de gestiune colectivă obligaţia de a elabora "metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi", iar, pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, legiuitorul reglementează o sancţiune specifică constând în retragerea temporară a avizului de funcţionare a organismului de gestiune colectivă. Sancţiunea este aplicată organismului de gestiune colectivă de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), după acordarea unui termen de intrare în legalitate, în cadrul căruia organismul de gestiune este somat să îşi îndeplinească obligaţiile legale. Apelanta invocă dispoziţiile art. 128^3 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Pe de altă parte, art. 131^2 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, consacră principiul disponibilităţii privind procedura arbitrală, astfel încât, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 246 din Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie. Dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea guvernează procedura de negociere care nu poate fi declanşată decât prin înaintarea către ORDA a unei cereri de iniţiere a negocierilor. Astfel, obligaţia de a depune la ORDA o cerere de iniţiere a procedurilor de negociere, împreună cu metodologiile propuse a fi negociate, este circumstanţiată procedurii de negociere, prealabilă arbitrajului ce poate fi iniţiat de ambele părţi din negocieri. Dispoziţiile art. 131 nu constituie excepţie de la principiul disponibilităţii procesului civil, potrivit căruia părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare (în speţă, a procedurii arbitrale) şi conţinutul acestuia prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge, ci şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii. În speţă, disponibilitatea procesuală nu este cenzurată de dispoziţiile legii speciale, astfel că cererea de renunţare la judecată formulată de UPFR trebuia examinată în condiţiile art. 246 din Codul de procedură civilă, aceasta având natura juridica a unui act de dispoziţie aflat la îndemâna reclamantului. Faţă de acestea, solicităm Onoratei Curţi de Apel să desfiinţeze încheierea din data de 22 octombrie 2010, prin care completul arbitral a respins ca neîntemeiată cererea de renunţare la judecată formulată de UPFR şi CREDIDAM, precum şi hotărârea arbitrală pronunţată ulterior. II.1. Hotărârea arbitrală este nelegală întrucât completul arbitral a deturnat voinţa producătorilor de fonograme-titulari de drepturi, apreciind că părţile au convenit asupra modalităţii de comunicare publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile astfel încât metodologia convenită de părţi se aplică şi utilizării pe internet ce permite accesarea preferenţială a fonogramelor (streamingului on demand). În speţă, UPFR, în calitate de reprezentant al producătorilor de fonograme, a precizat în mod expres, în partea finală a metodologiei convenite, faptul că nu consideră că streamingul on demand (serviciile online interactive, la cerere) face obiectul acesteia, UPFR nefiind mandat să gestioneze colectiv dreptul patrimonial exclusiv generat de această utilizare, astfel încât cuantumul remuneraţiilor convenite nu include şi utilizarea pe internet a fonogramelor prin servicii interactive, la cerere ("on demand"). În fapt, apelanta UPFR a formulat, la data de 22 septembrie 2008, o cerere de iniţiere a procedurii de negociere a metodologiei şi tarifelor pentru utilizarea fonogramelor pe internet prin servicii noninteractive, în baza mandatelor acordate de producătorii de fonograme-membri UPFR, conform art. 123^3 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Astfel, prin metodologia propusă atât iniţial în negocieri, cât şi ulterior în arbitraj, apelantele UPFR şi CREDIDAM au supus negocierii tarifele şi condiţiile de autorizare a utilizării fonogramelor pe internet prin servicii online noninteractive (precum transmiterea pe internet, simultan cu radiodifuzarea, a fonogramelor cuprinse în programele de radio şi de televiziune - denumită "simulcasting" în limbajul de specialitate; transmiterea exclusiv pe internet a fonogramelor, în cadrul programelor de radio şi televiziune sau similare acestora - utilizări cunoscute drept webcasting - şi utilizarea complementară a fonogramelor ca muzică de fundal pentru crearea ambianţei pe un website), cu excluderea expresă a utilizărilor ce permit publicului să intervină în conţinutul programelor radio sau TV transmise, prin accesarea preferenţială a anumitor fonograme sau prin reproducerea acestora (indicăm definiţiile noţiunilor, potrivit art. 2 din metodologie). De asemenea, pentru a se evita orice confuzie, precum şi pentru a stabili în mod strict limitele negocierii şi ale arbitrajului, atât UPFR, cât şi CREDIDAM au exclus din metodologia propusă orice utilizare pe internet a înregistrărilor sonore prin servicii interactive la cerere, arătând că autorizarea unor asemenea utilizări se face în mod individual de către titularii de drepturi - producători de fonograme. Astfel, potrivit art. 4 din metodologia propusă în negociere şi în arbitraj de UPFR şi CREDIDAM: "Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor reţele de comunicaţii de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual. Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistulul difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii online interactive la cerere («on demand») a înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), gratuită sau contra cost, şi pentru orice alte modalităţi de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. Nu fac obiectul prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte reţele de comunicaţii de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. În cazul punerii la dispoziţia publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligaţia de a obţine acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare." La dosarul de arbitraj, UPFR a depus atât mandatele speciale primite de la membri, prin care aceasta este împuternicită să autorizeze numai cele 3 tipuri de utilizare anterior menţionate, cât şi declaraţiile membrilor privind limitele mandatelor speciale acordate UPFR. De asemenea, în mod expres, prin aceste declaraţii, producătorii de fonograme - membri UPFR - au arătat faptul că înţeleg să îşi gestioneze în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice utilizarea pe internet a fonogramelor, prin servicii online interactive, la cerere. Aşadar, potrivit voinţei exprese a titularilor de drepturi - producători de fonograme, UPFR nu este împuternicită să gestioneze în mod colectiv drepturile patrimoniale exclusive de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziţia publicului pe internet a fonogramelor prin servicii interactive la cerere, ce permit oricărei persoane să acceseze în mod preferenţial fonogramele, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual (respectiv, cum, când şi ce anume este ascultat prin intermediul serviciilor online, folosind spre exemplu facilităţi de selectare din lista de fonograme, precum şi orice alte facilităţi personalizate). Faţă de acestea, la data de 14 februarie 2011, UPFR a încheiat cu părţile CREDIDAM, ANISP, ARCA, SRR şi SRTV un protocol prin care a convenit asupra formei finale a metodologiei, precizând în mod expres că streamingul on demand [definit prin art. 4 alin. (1) din metodologia supusă arbitrajului ca fiind serviciile online interactive la cerere a înregistrărilor sonore] nu face obiectul metodologiei convenite, iar, întrucât celelalte părţi au o opinie contrară, UPFR consideră că este de competenţa completului arbitral să se pronunţe pe acest aspect rămas în divergenţă [art. 9 alin. (2) din metodologia convenită la data de 14 februarie 2011]. Astfel, faţă de actele depuse la dosar, UPFR a învederat completului arbitral faptul că nu este împuternicit să gestioneze colectiv dreptul de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor prin servicii online interactive la cerere, astfel că metodologia stabilită nu poate fi extinsă şi în privinţa acestui drept patrimonial exclusiv, care este gestionat în mod individual de titularii de drepturi şi prevăzut ca drept distinct de Legea nr. 8/1996, modificată şi completată [art. 105 alin. (1) lit. g)]. II.2. Prin hotărârea arbitrală apelată, completul arbitral a încălcat dispoziţiile art. 123 alin. (1) coroborat cu art. 105 alin. (1) lit. g) şi art. 123^3 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, împiedicând titularii să îşi exercite în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului, potrivit voinţei clar exprimate prin mandatele speciale acordate UPFR şi prin declaraţiile acestora privind limitele mandatelor de gestiune. Considerăm că soluţia de respingere a cererii UPFR de stabilire a limitelor metodologiei este neîntemeiată şi inoportună, având în vedere că este imperios necesar să fie cunoscute limitele metodologiei, respectiv limitele autorizaţiei - licenţă neexclusivă eliberată în baza metodologiei şi limitele drepturilor plătite în baza acesteia. Apelanta UPFR solicită completarea metodologiei cu acest articol din raţiuni ce ţin de cunoaşterea întinderii metodologiei, propunând următoarea formulare, aşa cum aceasta a fost cuprinsă în art. 4 din metodologia propusă de UPFR şi CREDIDAM în negocieri şi arbitraj: "Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor reţele de comunicaţii de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual. Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistului difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii online interactive la cerere («on demand») a înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), gratuită sau contra cost, şi pentru orice alte modalităţi de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. Nu fac obiectul prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte reţele de comunicaţii de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. În cazul punerii la dispoziţia publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligaţia de a obţine acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare." Dispoziţiile art. 123 alin. (1) coroborat cu art. 123^3 şi art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, consacră dreptul titularilor de a-şi gestiona în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore. De asemenea, gestiunea colectivă a dreptului patrimonial de punere la dispoziţia publicului se exercită numai pe bază de mandat special acordat de titularul dreptului. De altfel, în domeniul drepturilor patrimoniale de autor şi conexe, gestiunea colectivă obligatorie reprezintă excepţia, reglementată în mod expres de lege, care intervine în situaţia în care modalităţile specifice de exploatare a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe fac imposibilă autorizarea individuală [art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată]. În speţă, producătorii de fonograme au ales să îşi gestioneze în mod individual dreptul de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziţie a fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere, aşa cum rezultă din mandatele acestora şi din declaraţiile privind limitele mandatelor speciale. Aşadar, exercitarea drepturilor patrimoniale recunoscute de lege trebuie să fie apanajul titularilor, iar administrarea acestora prin intermediul organismelor de gestiune colectivă să se facă în condiţiile legii (în cazurile enumerate de lege, în mod expres şi limitativ, pentru gestiunea colectivă obligatorie - art. 123^1), în condiţiile mandatului acordat de titularii drepturilor (în cazurile de gestiune colectivă facultativă - art. 123^2 sau în cazurile de gestiune colectivă pe bază de mandat special - art. 123^3). În speţă, calificarea oricăror utilizări a fonogramelor pe internet (fie interactive sau noninteractive) ca fiind "modalităţi ale comunicării publice supuse regimului de gestiune colectivă a drepturilor" (consideraţii hotărâre arbitrală apelată) reprezintă o atingere gravă adusă dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor pe internet, recunoscut producătorilor de fonograme, precum şi regimului de gestiune stabilit de legiuitor. a) Dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor este distinct faţă de dreptul la remuneraţia echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor, cel din urmă fiind un simplu drept la remuneraţie echitabilă ce nu permite titularilor să interzică utilizarea care generează remuneraţia (art. 112^1 coroborat cu art. 106 din Lege). Aceste drepturi sunt reglementate separat în legislaţia naţională, comunitară, precum şi în cea internaţională, având un regim juridic diferit şi implicit modalităţi diferite de exercitare sau de gestionare a acestora. Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, art. 3 alin. 2 lit. b) din Directiva 2001/29/CE şi art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, producătorii de fonograme au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc şi în orice moment. Dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului poate fi gestionat în mod individual de către titulari [art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată] sau, în mod colectiv, de către organismele de gestiune colectivă, pe bază de mandat special (art. 123^3 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată), în schimb dreptul la remuneraţia echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor este gestionat colectiv în mod obligatoriu. De asemenea, dreptul de a pune la dispoziţia publicului fonogramele este un drept patrimonial conex, distinct faţă de dreptul de comunicare publică aparţinând autorilor. Astfel, în cazul autorilor, comunicarea publică a operelor [art. 13 alin. (1) lit. f) din Lege] este un drept patrimonial exclusiv ce include, ca modalitate, şi comunicarea operelor, prin punerea acestora la dispoziţia publicului [art. 15 alin. (1) din Lege]. În cazul titularilor de drepturi conexe - în speţă producători de fonograme, exploatarea fonogramelor prin punerea acestora la dispoziţia publicului dă naştere unui drept patrimonial exclusiv distinct, separat de utilizarea fonogramelor prin comunicarea acestora către public, acesta din urmă generând un simplu drept la remuneraţie echitabilă (fără posibilitatea titularilor de a interzice comunicarea). În acest sens, reproducem dispoziţiile art. 3 din Directiva 2001/29/CE, care sunt transpuse în legislaţia naţională, potrivit art. 15^1 lit. f) coroborat cu art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată: "(1) Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziţia publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc şi în orice moment. (2) Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziţia publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc şi în orice moment: (a) pentru artiştii interpreţi sau executanţi, a fixărilor interpretărilor sau execuţiilor lor; (b) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor." Potrivit art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele: "Producătorii de fonograme beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziţie publicului prin mijloace cu fir sau fără fir a fonogramelor, în aşa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul şi la momentul pe care le alege în mod individual." Potrivit art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 "[...] se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc şi în orice moment ales în mod individual". Potrivit art. 105 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 8/1996, "[...] producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remuneraţie echitabilă; g) punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;". Aşadar, spre deosebire de autori, Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, recunoaşte producătorilor de fonograme, prin art. 105 alin. (1) lit. g), în mod distinct de dreptul de comunicare publică (prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. f), dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore. Aceeaşi este şi situaţia artiştilor interpreţi cărora la art. 98 alin. (1) lit. g) şi g1) li se recunoaşte dreptul la remuneraţie echitabilă pentru comunicarea publică a interpretărilor sau execuţiilor lor, iar la lit. h) a aceluiaşi articol li se recunoaşte dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului a propriilor interpretări sau execuţii. Faţă de aceste precizări privind reglementarea dreptului de a pune la dispoziţia publicului fonograme, ca drept patrimonial exclusiv de sine stătător, recunoscut titularilor de drepturi conexe, în speţă producătorilor de fonograme, constatarea completului arbitral, potrivit căreia "[...] în privinţa streamingului on demand ca modalitate de comunicare publică sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996", este profund eronată. Dispoziţiile art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, delimitează conţinutul dreptului patrimonial exclusiv de comunicare publică aparţinând autorilor. b) Dreptul patrimonial exclusiv de a interzice sau de a autoriza punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor presupune utilizarea fonogramelor pe internet prin servicii online interactive ce dau posibilitatea accesării preferenţiale a fonogramelor, în orice loc şi orice moment ales în mod individual de public. În acest sens, toate utilizările pe internet care permit utilizatorului final să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual (respectiv, cum, când şi ce anume este ascultat prin intermediul serviciilor online, folosind, spre exemplu, facilitaţi de selectare din lista de fonograme, precum şi orice alte facilităţi personalizate) generează dreptul patrimonial exclusiv al producătorului fonogramei de a autoriza sau a interzice utilizarea acesteia. Această modalitate de exploatare a fonogramelor permite titularului de drepturi - în speţă, producător de fonograme - de a controla utilizarea fonogramei, prin interzicerea sau autorizarea punerii acesteia la dispoziţia publicului care o poate accesa în mod individual, în scopul ascultării sale cu titlu gratuit sau contra cost. Interactivitatea serviciului online prin care utilizatorul pune la dispoziţia publicului fonograme, acordând posibilitatea publicului de a accesa în mod individual o anumită fonogramă, în funcţie de preferinţele acestuia, caracterizează dreptul patrimonial exclusiv de a pune la dispoziţia publicului fonograme. Aceasta reprezintă o nouă modalitate de exploatare a fonogramei, distinctă de comunicarea fonogramei către public, această din urmă utilizare neputând fi interzisă de titular, întrucât gestionarea individuală a acesteia este imposibilă. În acest sens, menţionăm ca utilizare liniară care nu permite accesarea preferenţială a fonogramelor, acestea curgând după un playlist prestabilit (ce nu poate fi modificat), şi care nu presupune alegerea unei piese muzicale de către consumatorul final generează dreptul la remuneraţie echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor (reglementat de art. 106^5 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată). Astfel, transmiterea fonogramei în mod complementar, pentru crearea ambianţei pe un website şi transmiterea sau retransmiterea exclusiv/inclusiv online a fonogramelor de către organismele de radio şi televiziune, fără posibilitatea publicului de a interveni în conţinutul acestora, prin accesarea anumitor fonograme sau prin reproducerea acestora, reprezintă utilizări care nu presupun interactivitate între consumatorul final şi utilizatorul fonogramei. Apreciind asupra lipsei de interactivitate, UPFR a convenit cu pârâţii ARCA, ANISP, SRR şi SRTV ca utilizarea online noninteractivă să fie circumscrisă dreptului la remuneraţie echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor, supusă gestiunii colective obligatorii. Însă transmiterea pe internet a fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere, care permit utilizatorului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual, nu face obiectul metodologiei supuse arbitrajului de UPFR şi CREDIDAM, aşa cum reiese chiar din art. 4 al metodologiei propuse în negocieri şi în arbitraj, întrucât aceasta reprezintă punere la dispoziţia publicului pentru care trebuie să se obţină acordul expres al producătorilor - titulari, în schimbul achitării unor remuneraţii. Introducerea acestor utilizări ce presupun accesarea preferenţială a fonogramelor, în noţiunea extinsă a comunicării publice, goleşte de conţinut dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau interzice punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor, nesocoteşte voinţa legiuitorului naţional, comunitar şi internaţional şi limitează în mod nejustificat drepturile titularilor privitoare la exploatarea propriilor produse purtătoare de drepturi conexe. De asemenea, asimilarea acestor utilizări cu dreptul la remuneraţia echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor privează producătorii de fonograme de remuneraţiile corespunzătoare acestui tip de utilizare care generează un drept patrimonial exclusiv distinct care, în prezent, este gestionat în mod individual. c) Exploatarea fonogramelor pe internet, prin servicii online interactive, la cerere, care permit utilizatorului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual, este gestionată în mod individual de producătorii de fonograme reprezentaţi de UPFR. În acest sens, indicăm contractele pe care producătorii de fonograme - membri UPFR - le-au încheiat în mod direct cu utilizatorii fonogramelor prin servicii online interactive (contractele încheiate cu S.C. TRILULILU - S.A.), precum şi adresele înaintate de aceştia către onoratul complet arbitral, prin care se învederează faptul că producătorii înţeleg să îşi gestioneze în mod individual dreptul de punere la dispoziţia publicului. Cu privire la practica europeană în ceea ce priveşte regimul gestiunii dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului, indicăm şi adresa Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), potrivit căreia utilizarea fonogramelor prin servicii online ce permit accesul publicului în orice loc şi moment ales în mod individual (precum radio pe internet interactiv) necesită consimţământul prealabil al fiecărui titular de drepturi asupra fonogramelor utilizate. Astfel, în ţările europene şi în alte ţări precum Australia, Canada, Japonia şi Statele Unite ale Americii, dreptul exclusiv de punere la dispoziţia publicului este gestionat în mod individual de titularii de drepturi. Potrivit IFPI, în aceleaşi teritorii anterior menţionate, drepturile producătorilor generate de utilizarea online prin servicii noninteractive, precum simulcastingul şi webcastingul noninteractiv, sunt gestionate în mod colectiv prin intermediul organismelor din domeniu. Atât SRR, cât şi SRTV, părţi în cauză, au recunoscut, ulterior declanşării arbitrajului, faptul că utilizarea online a fonogramelor prin servicii interactive, la cerere, face obiectul dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului, drept care este gestionat în mod individual de producătorii de fonograme, potrivit art. 105 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. În acest sens, indicăm protocoalele încheiate de UPFR cu SRR (art. 11-12 din Protocolul nr. 8.487 din data de 27 iulie 2010) şi cu SRTV (art. 13-14 din Protocolul din data de 16 martie 2010), potrivit cărora părţile au înţeles că pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe recunoscut de lege. Alături de protocoalele încheiate cu SRR şi SRTV, UPFR a încheiat protocoale asemănătoare cu numeroşi alţi utilizatori, acordându-le licenţe neexclusive pentru utilizarea fonogramelor prin servicii online noninteractive (precum radio sau TV ce transmit fonograme prin servicii de simulcasting şi webcasting noninteractiv etc.). De asemenea, prin plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 181/2008 de constituire a comisiei de negociere a metodologiei şi, ulterior, chiar în cadrul negocierilor (vezi procesele-verbale din datele de 5 noiembrie 2009 şi 17 noiembrie 2008), SRTV afirmă faptul că, în privinţa utilizării fonogramelor pe internet, comunicarea publică se circumscrie exclusiv paragrafului al doilea al art. 15 alin. (1) din lege, referitor la utilizarea prin punere la dispoziţie, ori acest drept nu este gestionabil colectiv şi nu poate face obiectul unei metodologii de stabilire a remuneraţiei. Cităm din plângerea prealabilă a SRTV: "considerăm că definiţia comunicării publice, aşa cum ea este formulată la art. 15 (1), nu acoperă situaţia în care fonogramele de comerţ sunt utilizate pe internet [...] Astfel, în definiţia comunicării publice dată la art. 15 alin. (1) este aplicabil situaţiei utilizării prin internet a fonogramelor numai paragraful al doilea, referitor la utilizarea prin punere la dispoziţie.[...] Dreptul relativ la această utilizare prin punere la dispoziţie, definită în al doilea paragraf de la art. 15 alin. (1), este prevăzut pentru interpreţi la art. 98 (1) [...], pentru producătorii de fonograme la art. 105 (1)1... Ambele aceste drepturi sunt distincte de dreptul la comunicarea publică ale interpretării sau ale execuţiei, pentru interpreţi, sau de dreptul la comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, pentru producători, deoarece, la art. 98 şi 105, sunt prevăzute ca drepturi patrimoniale distincte." De altfel, punerea la dispoziţia publicului inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc şi în orice moment ales în mod individual constituie infracţiune, potrivit art. 139^8 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. În acest sens, UPFR a acţionat în instanţa civilă şi a formulat plângeri penale cu privire la utilizările neautorizate de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor fără consimţământul titularilor de drepturi reprezentaţi - producători de fonograme, obţinând despăgubiri materiale şi condamnarea făptuitorilor. Menţionăm faptul că atât organele de urmărire penală, cât şi instanţele civile şi penale au reţinut în mod constant faptul că utilizarea fonogramelor prin transmiterea acestora pe internet, fără consimţământul titularilor de drepturi, constituie fapta ilicită de încălcare a dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului, producătoare de prejudicii materiale. Indicăm în acest sens Sentinţa civilă nr. 197 din 13 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a 111-3 civilă, în Dosarul nr. 44.590/3/2008, potrivit căreia pârâtul, în calitate de furnizor de servicii de internet, prin intermediul unui server care susţine reţeaua proprie de internet, a pus la dispoziţia publicului produse purtătoare de drepturi conexe (prin intermediul hubului denumit "hub.nano-net.ro"), constând în fonograme aparţinând producătorilor, fără a avea acordul acestora şi fără a achita vreo remuneraţie pentru această utilizare; Sentinţa civilă nr. 1.232 din 21 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40.095/3/2009, precum şi ordonanţele de scoatere de sub urmărire penală prin care se reţine încălcarea dreptului de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor de către persoanele care, cu ajutorul programului DC++, au pus la dispoziţia utilizatorilor o anumită cantitate de informaţii, fără acordul titularilor de drepturi; Sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 30.660/3/2009, prin care s-a consfinţit tranzacţia părţilor potrivit căreia S.C. TRILULILU - S.A., deţinător al site-ului www.trilulilu.ro (site care permitea accesul publicului la produse purtătoare de drepturi conexe, precum fonograme şi videograme, în mod preferenţial, prin accesarea oricărei fonograme din listă, în orice moment şi din orice loc ales în mod individual, fără consimţământul titularilor de drepturi), a recunoscut încălcarea dreptului de punere la dispoziţia publicului aparţinând producătorilor de fonograme şi s-a obligat să încheie contracte în mod direct cu producătorii de fonograme şi să implementeze programe de prevenire a încălcării dreptului patrimonial exclusiv al producătorilor de fonograme (tehnologia de fingerprinting pe baza unei amprente digitale care blochează utilizarea neautorizată a fonogramelor pe internet). În acest sens, indicăm şi contractele de autorizare individuală, încheiate de acest utilizator de fonograme prin servicii online interactive, la cerere, cu producătorii fonogramelor utilizate de aceştia, în baza dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului (Contractul de licenţiere nr. 11 din 12 ianuarie 2010 încheiat cu S.C. Mediapro Music Entertainment, licenţa neexclusivă din data de 25 noiembrie 2008, încheiată cu S.C. CAT MUSIC - S.R.L.). Indicăm şi Sentinţa civilă nr. 11.412, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 33.829/3/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care instanţa a admis ordonanţa preşedinţială formulată de UPFR împotriva SRTV şi a interzis pârâtei orice act de utilizare prin intermediul internetului a înregistrărilor sonore aparţinând producătorilor de fonograme, reţinând încălcarea de către SRTV a dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului aparţinând producătorilor reprezentaţi de UPFR. Acţiunea pe fond ce a făcut obiectul Dosarului nr. 33.828/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a 111-a, prin care UPFR solicita despăgubiri pentru încălcarea dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului, a fost soluţionată în mod definitiv şi irevocabil prin pronunţarea unei hotărâri de expedient prin care SRTV recunoştea dreptul patrimonial exclusiv al producătorilor, potrivit protocolului încheiat între părţi la data de 26 martie 2010. Prin Sentinţa civilă nr. 1.231, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 33.825/3/2009, având ca obiect cererea formulată de UPFR împotriva SRR, pentru constatarea încălcării dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului şi pentru obligarea pârâtei la despăgubiri, prin care s-a luat act de tranzacţia părţilor, SRR a recunoscut că utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive (on demand) constituie punere la dispoziţia publicului pentru care este necesară autorizarea individuală a titularilor de drepturi. Faţă de cele anterior menţionate, solicită apelanta desfiinţarea Încheierii din data de 22 octombrie 2010, prin care completul arbitral a respins ca neîntemeiată cererea de renunţare la arbitraj formulată de UPFR şi, în consecinţă, desfiinţarea hotărârii arbitrale pronunţate ulterior. În subsidiar, solicită modificarea în parte a hotărârii arbitrale apelate şi, în consecinţă, să se stabilească faptul că aceasta nu are ca obiect utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive, constituind punere la dispoziţia publicului pentru care este necesar consimţământul individual al titularilor de drepturi. La 6 decembrie 2011 apelanta UPFR a depus la dosar completare la cererea de apel, prin care solicită probe încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi a oricăror probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri. De asemenea, a precizat temeiurile de drept ale cererii de apel ca fiind dispoziţiile art. 246, 85, 89, 107, 109 şi 112 din Codul de procedură civilă, precum şi pe dispoziţiile art. 282 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pe dispoziţiile art. 131^2 alin. (3), coroborat cu art. 105 alin. (1) lit. g), art. 98 alin. (i) lit. h), art. 123 alin. (1), art. 123^3 şi pe orice dispoziţii legale din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (2 ) lit. b) din Directiva 2001/29/CE, art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele şi la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. La 19 iunie 2012 Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România - A.D.P.F.R. a formulat cerere de intervenţie accesorie prin care solicită admiterea apelului formulat de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 691 din 29 septembrie 2011, prin Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2011. În motivarea cererii se arată că prin Hotărârea arbitrală din data de 2 august 2011 s-a încălcat dreptul patrimonial exclusiv al producătorilor de fonograme de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor, astfel încât "acestea să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public". Potrivit art. 105 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. 123 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, producătorul de fonograme are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice utilizarea fonogramelor prin punerea acestora la dispoziţia publicului astfel încât acestea să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public, drept pe care acesta îl exercită în mod individual sau îl încredinţează spre gestionare, prin mandat special, unui organism de gestiune colectivă. Punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor presupune utilizarea acestora pe internet, prin servicii la cerere (streaming on demand) care permit utilizatorului să aleagă ce fonograme să asculte (precum site-uri care pun la dispoziţia utilizatorului o listă de fonograme din care utilizatorul poate alege; de exemplu, www.triluliu.ro). Asemenea modalitate de utilizare a fonogramei presupune posibilitatea oricărui membru al publicului de a accesa un program anume creat pentru acesta, la cererea utilizatorului, respectiv accesarea unei fonograme/unei liste de fonograme alese de utilizator. Pentru utilizarea fonogramelor prin asemenea servicii interactive este necesară solicitarea consimţământului producătorului pentru propriile fonograme sau a organismului de gestiune colectivă pentru repertoriul care i-a fost încredinţat spre gestionare pe bază de mandat special (în măsura în care titularul a înţeles să opteze pentru gestiunea colectivă a acestui drept în baza art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare). O asemenea utilizare prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor reţele de comunicaţii de date, care permit publicului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual, presupune o remuneraţie distinctă de cea stabilită prin metodologia ce face obiectul prezentului dosar, remuneraţie care trebuie negociată direct cu titularul de drepturi sau cu mandatarul său. În susţinerea celor arătate în acest paragraf putem exemplifica comparaţia cu Radio KissFM care transmite în eter şi în playlistul căruia nu poate interveni ascultătorul în sensul alegerii unei fonograme pe care îşi doreşte să o asculte, o atare situaţie presupunând un alt gen de utilizare - de tip tonomat, spre exemplu, pentru care sunt prevăzute cu totul alte tarife - Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 192/2007. Dreptul supus negocierii şi ulterior arbitrajului de către părţile din prezentul dosar este un drept la remuneraţie echitabilă pentru utilizarea fonogramelor prin transmisii neinteractive, care nu permit utilizatorului final să aleagă/să influenţeze/să acceseze preferenţial fonograma pe care doreşte să o asculte. Această utilizare neinteractivă reprezintă o modalitate de comunicare către public a fonogramelor prin transmiterea online simultan cu radiodifuzarea a programelor de radio şi TV care cuprind fonograme (simulcasting neinteractiv), prin transmiterea exclusiv online a programelor de radio sau de televiziune care cuprind fonograme (webcasting neinteractiv) ori prin utilizarea fonogramelor în scop complementar, pentru crearea unei ambianţe plăcute pe un anume site. Acesta este reglementat separat de dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului, prin art. art. 15 din Tratatul OMPI şi prin art. 105 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 106^5 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Acest drept la remuneraţie echitabilă face obiectul gestiunii colective obligatorii, iar utilizarea neinteractivă ce dă naştere acestei remuneraţii nu poate fi interzisă de producătorii cărora le aparţin fonogramele (art. 112^1 din Legea nr. 8/1996). Numai această modalitate de utilizare a fonogramelor a fost supusă negocierii cu reprezentanţii utilizatorilor, fiind evident faptul că utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere (streaming on demand), nu face obiectul metodologiei propuse de ambele organisme de gestiune colectivă, UPFR şi CREDIDAM. Mai mult decât atât, metodologia propusă conţine limite foarte clare, prin care cele două organisme de gestiune colectivă au arătat că nu au mandat pentru negocierea remuneraţiilor aferente utilizării fonogramelor prin punerea acestora la dispoziţia publicului, prin servicii interactive. În lipsa unui asemenea mandat şi cu precizări suplimentare ale producătorilor de fonograme - respectiv aceştia pot să îşi exercite în mod individual dreptul de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor, este inadmisibilă stabilirea unor remuneraţii şi a condiţiilor de autorizare de către cele două organisme de gestiune colectivă, potrivit principiului de drept nemo dat quod non habet. Arată că susţine apelul promovat de UPFR şi învederează onoratei instanţe faptul că este nelegală hotărârea arbitrală prin care s-au nesocotit nu numai dispoziţiile legale, ci şi voinţa producătorilor de fonograme care s-au văzut lipsiţi de exerciţiul drepturilor lor de proprietate intelectuală, în mod nepermis. Nu numai că acestora li s-a luat atributul folosinţei dreptului de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor, dar aceştia au fost astfel lipsiţi şi de remuneraţia aferentă dreptului. Astfel, producătorii de fonograme care îşi gestionau în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor lor sunt acum în imposibilitatea exercitării acestuia. O asemenea nesocotire a legii este nepermisă şi nu poate primi sprijinul instanţelor de judecată care înţeleg că exercitarea drepturilor de proprietate intelectuală este, în primul rând, apanajul titularilor lor, iar cazurile de restrângere a exercitării acestora, prin instituirea gestiunii colective obligatorii, sunt numai cazuri de excepţie, reglementate în mod expres şi limitativ de lege. De altfel, nici UPFR în interesul căruia facem prezenta cerere de intervenţie accesorie nu a primit mandat special de la membrii săi pentru gestionarea colectivă a dreptului de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor ce le aparţin (în sensul stabilirii de metodologii, implicit remuneraţii); cu atât mai mult, UPFR nu a primit mandat special de la alţi producători de fonograme care nu îi sunt membri, precum membrii ADPFR. Astfel, utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere, care permit utilizatorului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual, face obiectul dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului care este, potrivit legii, gestionat în mod individual de titularii de drepturi. În cazul în care gestiunea colectivă a acestui drept se exercită pe bază de mandat special, în baza art. 123^3 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, remuneraţia se stabileşte de către fiecare organism de gestiune colectivă mandatat de producători cu utilizatorii, în funcţie de repertoriul fiecărui organism şi de veniturile generate de utilizarea repertoriului prin serviciile ordine interactive (streaming on demand). Faţă de cele anterior menţionate, solicită admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, admiterea apelului UPFR şi modificarea metodologiei stabilite prin Hotărârea arbitrală din 2 august 2011 în sensul excluderii din obiectul metodologiei a dreptului de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor prin servicii ordine interactive, acesta fiind un drept care, prin esenţă, se gestionează individual de titulari, după cum urmează: "Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor reţele de comunicaţii de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual. Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistului difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii de streaming interactiv la cerere («on demand») al înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare (download), gratuită sau contra cost, şi pentru orice alte modalităţi de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. Nu fac obiectul prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte reţele de comunicaţii de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. În cazul punerii la dispoziţia publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligaţia de a obţine acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare." Solicită administrarea probei cu înscrisuri şi orice alte probe ce rezultă din dezbateri. În drept, invocă dispoziţiile art. 17, 49-56 din Codul de procedură civilă şi dispoziţiile Legii nr. 8/1996, modificată şi completată. La aceeaşi dată, Asociaţia Română pentru Artişti/Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX) şi Uniunea Naţională a Artiştilor din România (UNART) formulează cerere de intervenţie accesorie în sprijinul apelantei Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR). În motivarea cererii se arată că Hotărârea arbitrală din data de 2 august 2011 prin care s-a stabilit metodologia privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile este nelegală întrucât încalcă dreptul patrimonial exclusiv al artiştilor interpreţi şi al producătorilor de fonograme de a pune la dispoziţia publicului fonograme, astfel încât acestea să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public. Drepturile patrimoniale exclusive ale artiştilor şi producătorilor de fonograme de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor este reglementat după cum urmează: Potrivit art. 10 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, ratificat de România prin Legea nr. 206/2000: "Artiştii interpreţi sau executanţi beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziţia publicului, prin mijloace cu fir sau fără fir, a interpretărilor sau execuţiilor lor fixate pe fonograme, în aşa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul şi la momentul pe care le alege în mod individual." Prin art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, ratificat de România prin Legea nr. 206/2000: "Producătorii de fonograme beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziţia publicului prin mijloace cu fir sau fără fir a fonogramelor, în aşa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul şi la momentul pe care le alege în mod individual. Potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din Directiva 2001/29/CE: "Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziţia publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc şi în orice moment: a) Pentru artiştii interpreţi sau executanţi, a fixărilor interpretărilor sau execuţiilor lor; b) Pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor." Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, reglementează în mod distinct dreptul de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor aparţinând artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, după cum urmează: Potrivit art. 98 alin. (1) lit. h); "Artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice următoarele: h) punerea la dispoziţia publicului a interpretării sau a execuţiei sale fixate, astfel încât să poată fi accesată, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;" Potrivit art. 105 alin. (1) lit. g): "Producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: g) punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public." Dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului aparţinând producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi sau executanţi este distinct de dreptul la remuneraţie echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor lor recunoscut acestora prin art. 15 din Tratatul OMPI şi prin art. 98 alin. (1) lit. g), art. 105 alin. (1) lit. f) şi art. 106^5 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Cele două drepturi reglementate distinct la nivel internaţional, comunitar şi naţional presupun utilizări diferite ale fonogramelor, precum şi un regim distinct de exercitare a acestora de către titulari. Astfel, utilizarea fonogramelor prin comunicarea publică a acestora prin intermediul serviciilor online sau mobile presupune transmiterea fonogramelor prin servicii online neinteractive care nu permit publicului să influenţeze conţinutul vizionat, în sensul alegerii unei fonograme dintr-o listă spre a fi ascultată sau în sensul accesării preferenţiale a unei fonograme. Asemenea utilizări prin servicii neinteractive presupun ascultarea fonogramelor care sunt utilizate pe un site în scop complementar, pentru crearea unei ambianţe plăcute (accesarea site-ului presupune derularea în mod automat a fonogramei/fonogramelor), transmiterea online simultan cu radiodifuzarea programelor de radio şi TV care cuprind fonograme (utilizatorului nu îi este permis să aleagă de pe site-ul accesat nici emisiunea şi nici fonograma pe care doreşte să o vizioneze/asculte) sau transmiterea exclusiv online a programelor de radio sau de televiziune care cuprind fonograme (cazul radiourilor/TV-urilor care transmit exclusiv online şi care nu mai sunt difuzate şi în eter) care nu permit utilizatorului final accesarea preferenţială a unei fonograme. Acest tip de utilizare neinteractivă reprezintă o modalitate de comunicare către public a fonogramelor care nu poate fi interzisă de artiştii ale căror interpretări sunt fixate pe fonogramele utilizate şi de către producătorii cărora le aparţin fonogramele, aceştia având doar dreptul la o remuneraţie echitabilă, aşa cum aceasta a fost stabilită prin Protocolul încheiat de părţi la data de 14 februarie 2011. Acest drept la remuneraţie echitabilă poate fi exercitat de artişti şi de producători numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă care colectează aceste remuneraţii pentru toţi artiştii interpreţi/producătorii de fonograme, indiferent dacă aceştia le-au acordat mandat, în baza art. 123^1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În schimb, dreptul de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor presupune utilizarea acestora prin intermediul unor servicii online interactive, la cerere (streaming on demand), care permit utilizatorilor accesarea preferenţială a fonogramelor pe care aceştia doresc să le asculte, în orice moment şi în orice loc ales de aceştia în mod individual. Această modalitate de utilizare a fonogramei trebuie să fie autorizată în prealabil de titularii dreptului de punere la dispoziţia publicului şi presupune o remuneraţie distinctă de remuneraţia echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor anterior menţionată. De asemenea, dreptul de punere la dispoziţia publicului care corespunde acestei modalităţi de utilizare online a fonogramelor este exercitat în mod individual de titularii de drepturi care pot acorda mandat de gestiune colectivă unuia dintre cele 3 organisme de gestiune colectivă a drepturilor conexe aparţinând artiştilor interpreţi care există în prezent în România, respectiv CREDIDAM, ARAIEX şi UNART, şi unuia dintre cele două organisme de gestiune colectivă a drepturilor conexe aparţinând producătorilor de fonograme, UPFR şi ADPFR. Astfel gestiunea colectivă a acestui drept se exercită pe bază de mandat special, în baza art. 123^3 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, iar remuneraţia se stabileşte de către fiecare organism de gestiune colectivă mandatat de artişti/producători cu utilizatorii (în măsura în care aceşti titulari au optat în baza art. 123 alin. (1) din aceeaşi lege, pentru gestionarea colectivă a acestui drept - de punere la dispoziţia publicului), în funcţie de repertoriul fiecărui organism şi de veniturile generate de utilizarea repertoriului prin serviciile online interactive (streaming on demand). Faţă de cele anterior învederate, menţionăm faptul că metodologia stabilită prin Hotărârea arbitrală din 2 august 2011 încalcă dreptul de punere la dispoziţia publicului aparţinând producătorilor de fonograme/artiştilor interpreţi care înţeleg să îşi gestioneze individual dreptul sau prin alte organisme de gestiune colectivă precum UNART şi ARAIEX (pentru artişti) şi ADPFR (pentru producători). De altfel, nici UPFR în interesul căruia facem prezenta cerere de intervenţie accesorie nu a primit mandat special de la membrii săi pentru gestionarea colectivă a dreptului de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor ce le aparţin (în sensul stabilirii de metodologii, implicit remuneraţii), cu atât mai mult, UPFR nu a primit mandat special de la alţi producători de fonograme care nu îi sunt membrii, precum membrii ADPFR, pentru gestionarea colectivă a acestui drept. Considerând că metodologia stabilită prin Hotărârea arbitrală din 2 august 2011 încalcă în mod nepermis drepturile producătorilor de fonograme şi ale artiştilor interpreţi deopotrivă, vă solicităm admiterea apelului UPFR şi, în consecinţă, modificarea metodologiei prin stabilirea limitelor acesteia, în sensul excluderii din obiectul metodologiei a dreptului de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor prin servicii online interactive, acesta fiind un drept care, prin esenţă, se gestionează individual de titulari. Astfel, sprijinim apelul UPFR în sensul completării metodologiei cu următoarele limite: "Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor reţele de comunicaţii de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influenţeze conţinutul acestora prin accesarea preferenţială a fonogramelor, în orice loc şi în orice moment ales în mod individual. Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistului difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii de streaming interactiv la cerere («on demand») al înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare (download), gratuită sau contra cost, şi pentru orice alte modalităţi de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. Nu fac obiect al prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte reţele de comunicaţii de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă şi separată, ce trebuie obţinută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege. În cazul punerii la dispoziţia publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligaţia de a obţine acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare." Solicită administrarea probei cu înscrisuri şi orice alte probe ce rezultă din dezbateri. În drept, invocă dispoziţiile art. 17, 49-56 din Codul de procedură civilă şi dispoziţiile Legii nr. 8/1996, modificată şi completată. Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) au formulat întâmpinări, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat. Prin Încheierea din 2.10.2012 au fost respinse excepţiile de inadmisibilitate ale cererilor de intervenţie şi au fost admise în principiu cererile de intervenţie formulate, pentru motivele reţinute în încheierea menţionată. În cauză au fost încuviinţate şi administrate probele au acte şi expertiză în specialitatea IT-tehnologie de streaming. Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea reţine următoarele: Apelul formulat împotriva Încheierii din 22 octombrie 2010 este nefondat. Astfel, la filele 221 şi 222 din volumul 2 al dosarului arbitral se află dovada de comunicare prin fax a convocării la şedinţa de arbitraj din 20 octombrie 2010, ora 16,00, la sediul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, comunicare realizată către ARCA, ARTV, SRR, CRDIDAM, UPFR şi ANISP. Prin urmare, este nefondată susţinerea apelantei în sensul că cererea de renunţare ar fi fost soluţionată de completul arbitral fără citarea părţilor. În mod corect completul arbitral a reţinut că renunţarea la judecată în prezenta cauză este exercitată peste limitele interne ale dreptului de dispoziţie, întrucât este neconformă scopului organismelor de gestiune colectivă şi obligaţiilor pe care acestea le au potrivit legii. Principiul disponibilităţii invocat de apelantă cunoaşte şi excepţii şi limitări. Astfel, exercitarea unui drept procesual, inclusiv a dreptului de a renunţa la arbitraj, trebuie făcută în limitele interne ale acestuia, depăşirea acestor limite caracterizând abuzul de drept procesual. Atât timp cât renunţarea la arbitraj nu era consecinţa ajungerii părţilor la o înţelegere cu privire la metodologia în cauză, această renunţare era exercitată în mod abuziv, astfel că în mod corect completul arbitral a respins cererea de a se lua act de această renunţare. Apelul împotriva Hotărârii arbitrale din 2 august 2011 este, de asemenea, nefondat. Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, "Utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: ... comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;". Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, "Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură, proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziţie publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual." Prin urmare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, punerea la dispoziţia publicului a unei opere este o modalitate de realizare a comunicării publice, iar nu un tip de utilizare de sine stătătoare. De altfel, din caracterizarea modului în care poate fi realizat accesul publicului, teza a II-a a art. 15 alin. (1) caracterizează chiar streaming-ul on demand. Potrivit art. 105 alin. (1) lit. f) şi g) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "(1) În condiţiile prevăzute la art. 92 alin. (1), producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remuneraţie echitabilă; g) punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public; (2) Definiţiile de la art. 14, 14^1, 14^2, 14^3, 14^4, art. 15 alin. (1), art. 15^1 şi 15^2 se aplică, prin analogie, şi drepturilor prevăzute la alin. (1)." Având în vedere că pentru definirea drepturilor prevăzute la lit. f) şi g) din alin. (1) al art. 105 în alin. (2) se face trimitere la art. 15 din Legea nr. 8/1996, rezultă că şi punerea la dispoziţia publicului a propriilor fonograme este o modalitate de comunicare publică a fonogramelor. Prin urmare, în conţinutul noţiunii de comunicare publică intră şi noţiunea de punere la dispoziţia publicului a unor fonograme de comerţ sau a unor fonograme publicate în scop comercial, prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual. Ca atare, nu poate fi primită susţinerea apelantei în sensul că punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor constituie un mod distinct de utilizare faţă de comunicare publică. Potrivit alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din art. 123^1 din Legea nr. 8/1996, "(1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora; ... (2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat." Potrivit alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din art. 123^2 din Legea nr. 8/1996, "f) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi: f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora. (2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1) organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat şi elaborează metodologii, în limita repertoriului gestionat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a), sau negociază direct cu utilizatorii contractele de licenţă. Organismele de gestiune colectivă vor permite, la cererea utilizatorilor, consultarea la sediul organismelor a repertoriului de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant, în forma prevăzută la art. 126 alin. (2), precum şi lista titularilor de drepturi de autor şi de drepturi conexe, români şi străini, pe care îi reprezintă. Această activitate de gestiune colectivă se află sub supravegherea şi controlul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în calitate de garant al aplicării legii." În raport cu dispoziţiile legale sus-citate, este nefondată şi susţinerea apelantei în sensul că nu ar avea mandat pentru administrarea dreptului de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor. Astfel, fiind o modalitate de comunicare publică, punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor dă naştere, pentru producătorii de fonograme şi artiştii interpreţi sau executanţi, la dreptul la remuneraţie echitabilă, drept ce este gestionat colectiv obligatoriu, în condiţiile art. 123^1 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996, sau care poate fi gestionat colectiv, în condiţiile art. 123^2 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în funcţie de categoria fonogramelor în cauză. Este irelevantă împrejurarea că UPFR şi CREDIDAM au înţeles să excludă din metodologia propusă orice utilizare pe internet a înregistrărilor sonore prin servicii interactive la cerere, întrucât acestea nu puteau negocia o metodologie pentru un anumit tip de utilizare - comunicarea publică - excluzând o modalitate a acestui tip de utilizare - punerea la dispoziţia publicului. De asemenea, pentru aceleaşi motive, este irelevantă împrejurarea că membrii UPFR nu ar fi mandatat UPFR să gestioneze în mod colectiv drepturile patrimoniale de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziţia publicului pe internet a fonogramelor prin servicii interactive la cerere, întrucât pentru fonogramele de comerţ sau reproducerile acestora acest drept de administrare rezultă din lege (art. 123^1), iar pentru fonogramele publicate în scop comercial dreptul poate fi gestionat colectiv sau nu în raport cu voinţa titularilor (art. 123^2). Din dispoziţiile art. 3 din Directiva 2001/29/CE şi art. 14 din Tratatul OMPI, invocate de apelantă, nu rezultă că punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor ar fi un tip de utilizare care să nu intre în conţinutul noţiunii de comunicare publică. Practica anterioară a UPFR nu poate fi reţinută ca argument, întrucât nu are temei în lege şi, pe de altă parte, este şi contradictorie, întrucât, pe de o parte, invocă împrejurarea că a acţionat în numele membrilor săi, introducând cereri de chemare în judecată şi plângeri penale, şi, pe de altă parte, susţine că dreptul de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor trebuie gestionat individual de către titulari. În consecinţă, faţă de cele reţinute mai sus, Curtea va respinge apelul formulat de apelanta UPFR împotriva Încheierii din 22 octombrie 2011 şi a Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 29.09.2011, prin Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2011, pronunţate de Completul arbitral de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în Dosarul de arbitraj nr. 2/2010. Pe cale de consecinţă, Curtea va respinge şi cererile de intervenţie în favoarea UPFR formulate de ADPFR, ARAIEX şi UNART. Totodată, constatând culpa procesuală a apelantei, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea o va obliga pe aceasta la plata sumei de 2.000 lei către ANISP şi a sumei de 1.860 lei către CREDIDAM, cu titlu de cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge apelul formulat de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, Bd. N. Titulescu nr. 88B, împotriva Încheierii din 22 octombrie 2011 şi a Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 29 septembrie 2011, prin Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2011, pronunţate de Completul arbitral de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în Dosarul de arbitraj nr. 2/2010, în contradictoriu cu intimaţii Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, str. General Berthelot nr. 60-64, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, ct. 9, ap. 58, S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. (KISS FM), cu sediul în sectorul 2, Bucureşti, bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, bl. 20, et. 8, Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR), cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, bd. Dacia nr. 29, et. 3, ap. 8, Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România (ANISP), cu sediul în sectorul 5, Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 1, bl. 108A, et. 1, Societatea Română de Televiziune (SRTV), cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 191, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. (PRIMA TV), cu sediul în sectorul 2, Bucureşti, bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, bl. 20, et. 8, S.C. PRO TV - S.A., cu sediul în sectorul 2, Bucureşti, bd. Pache Protopopescu nr. 109, S.C. Vodafone România - S.A., cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, piaţa Charles De Gaulle nr. 15, S.C. Orange România - S.A., cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, bd. Lascăr Catargiu nr. 51-53, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, ca nefondat. Respinge cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii accesorii Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România - ADPFR, cu sediul în sectorul 3, Bucureşti, str. Gheorghe Petraşcu nr. 10 şi cu sediul ales în sectorul 3, Bucureşti, str. Traian nr. 2, bl. FI, sc. 4. et. 5, ap. 15, Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi, cu sediul în sectorul 3, Bucureşti, şos. Dudeşti Pantelimon nr. 1-3, Uniunea Naţională a Artiştilor din România - UNART, cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, bd. Magheru nr. 43, sc. 1, et. 1, ap. 11. Obligă apelanta la plata către intimata ANISP a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată şi către intimata CREDIDAM a sumei de 1.860 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2013. PREŞEDINTE Melania Stanciu Judecător, Mădălina Gabriela Rădulescu Grefier, Mihaela Lăcătuşu --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
