Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIA PLENULUI CURTII CONSTITUTIONALE Nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justitie al persoanelor in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 16 martie 1994
Curtea Constituţionalã a fost investitã prin sesizãri sau excepţii de neconstituţionalitate formulate, dupã caz, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) şi c) din Constituţie, sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii unor dispoziţii legale ce se pretindea ca limitau accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din legea fundamentalã.
Soluţiile Curţii diferã în funcţie de specificul fiecãrei cauze:
- prin Decizia nr. 34/1993 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993), constatindu-se ca excepţia prevãzutã de <>art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , referitoare la prevederile art. 3 din aceeaşi lege privind cererile cu privire la stabilirea şi scãderea impozitelor, a taxelor şi a amenzilor prevãzute de legile care prevãd impozite şi taxe, inlatura jurisdicţia instanţelor judecãtoreşti şi, deci, incalca accesul liber la justiţie, s-a decis ca ea este abrogatã potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi s-a consacrat astfel dreptul de recurs la Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie;
- prin Decizia nr. 35/1993 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a decis ca dispoziţiile <>art. 35 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor sînt neconstituţionale şi, în consecinta, abrogate, deoarece impiedica persoanele juridice de a exercita calea de atac impotriva proceselor-verbale de contravenţie la instanţele judecãtoreşti, incalcind astfel accesul liber la justiţie;
- prin Decizia nr. 41/1993 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a respins ca vadit nefondata o excepţie de neconstituţionalitate vizind <>art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , reţinîndu-se, între altele, ca dispoziţia atacatã prevede expres posibilitatea celui nemulţumit de hotãrîrea comisiei judeţene de a se adresa justiţiei (judecãtoriei), reprezentind o concretizare a principiului prevãzut de art. 21 din Constituţie;
- prin Decizia nr. 60/1993 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994) s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 64 alineatul final din Decretul nr. 360/1976 privind aprobarea Statutului disciplinar al personalului din unitãţile de transporturi şi s-a constatat ca este abrogat în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd ca impotriva hotãrîrii judecãtoriei partea interesatã sa poatã exercita toate cãile de atac prevãzute de lege. Pentru a se pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut ca dispoziţia legalã atacatã asigura salariaţilor care concura la siguranta circulaţiei numai un acces parţial la justiţie (plîngere la judecãtorie), în timp ce pentru ceilalţi salariaţi din transporturi nu exista o astfel de restrictie şi, deci, textul consacra o discriminare care contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În legatura cu aceasta ultima decizie, Curtea Suprema de Justiţie, cu adresa nr. 56 din 29 noiembrie 1993, a sesizat Curtea Constituţionalã, solicitind sa se examineze dacã nu este în contradictie cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 3/1992, prin care, în materia contenciosului electoral, se stabilise ca este constituţionalã dispoziţia cuprinsã în <>art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, care exclude, în aceasta materie, alte cai de atac în afarã recursului.
Ca atare, pentru a se inlatura orice posibilitate de interpretare echivoca a deciziilor Curţii Constituţionale în legatura cu liberul acces la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, inclusiv în ce priveşte accesul la folo- sirea cãilor de atac.
PLENUL CURŢII CONSTITUŢIONALE,
examinînd deciziile pronunţate, îndeosebi Decizia nr. 3/1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 15 iulie 1992, şi Decizia nr. 60/1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12/1994, precum şi sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, retine urmãtoarele:
Potrivit art. 21 din Constituţie: "Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept".
În interpretarea acestui principiu constituţional, Plenul Curţii Constituţionale este chemat pentru a decide:
1. dacã instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale constituie o încãlcare a liberului acces la justiţie sau poate avea ca efect limitarea acestui acces;
2. dacã liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situaţii deosebite, sau, dimpotriva, implica existenta numai a unei unice proceduri, indiferent de asemenea situaţii, inclusiv în ce priveşte exercitarea cãilor de atac;
3. în ce condiţii existenta unor particularitãţi procedurale, îndeosebi în ce priveşte exercitarea cãilor de atac, este conformã principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, prevãzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În legatura cu prima problema, referitoare la legitimitatea constituţionalã a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Plenul Curţii Constituţionale considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, sa asigure soluţionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecãtoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata. Astfel, procedura administrativ-jurisdicţionalã constituie o mãsura de protecţie care, deci, nu poate avea ca scop, în nici un mod, limitarea accesului la justiţie. Dar, în conformitate cu prevederile art. 125 din Constituţie, justiţia se înfãptuieşte de Curtea Suprema de Justiţie şi de celelalte instanţe judecãtoreşti prevãzute de lege. Asa fiind, existenta unor organe administrative de jurisdicţie nu poate sa ducã la înlãturarea intervenţiei instanţelor judecãtoreşti, în condiţiile stabilite de lege. Aceasta consecinta rezulta şi din exigenţele principiului separaţiei puterilor în stat care, în ce priveşte relaţia dintre administraţia publica şi autoritatea judecãtoreascã, exclude posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, sa se substituie autoritãţii judecãtoreşti. Ca urmare, hotãrîrea organului de jurisdicţie administrativã este supusã controlului judecãtoresc al instanţei de contencios administrativ sau al altei instanţe competente, potrivit legii, iar pãrţilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfintit de prevederile Constituţiei.
Liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfãptuieşte. De aceea, în legatura cu cea de-a doua problema, referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitatilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale pãrţilor cu principiul liberului acces la justiţie, Curtea Constituţionalã considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti. Este, de altfel, o soluţie care rezulta în mod categoric din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege" şi ale art. 128 în conformitate cu care "Impotriva hotãrîrilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Judecãtorul "spune dreptul" pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunind posibilitatea neingradita a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãreia nici o lege nu poate îngrãdi accesul la justiţie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
În legatura cu cea de-a treia problema, privind asigurarea egalitãţii cetãţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cãilor de atac, Curtea Constituţionalã considera ca în instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, prevãzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte cãile de atac, cît timp ele asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor. Principiul egalitãţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sînt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, în respectul principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice. În temeiul acestor considerente, prin Decizia nr. 60/1993 Curtea Constituţionalã a apreciat ca instituirea accesului parţial, doar la prima instanta, al salariaţilor din sectorul siguranţei circulaţiei este neconstitutionala, cît timp celorlalţi salariaţi din sectorul transporturi, în litigiile lor de munca, le este asigurat accesul la toate mijloacele procedurale prevãzute de lege. Aceasta nu înseamnã însã ca, în toate cauzele, accesul liber la justiţie presupune sa fie asigurat accesul la toate structurile judecãtoreşti - judecãtorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Suprema de Justiţie - şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, deoarece competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurind posibilitatea de a ajunge în fata instanţelor judecãtoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.
În acest context se poate observa clar de ce nu exista nici o contradictie între deciziile Curţii nr. 3/1992 şi nr. 60/1993. În prima decizie nici nu s-a discutat accesul la justiţie, deoarece în sesizare se susţine ca <>art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 , care prevede ca "Impotriva hotãrîrilor definitive, pronunţate de instanţele judecãtoreşti potrivit acestei legi, nu exista cale de atac", este contrarã dispoziţiilor art. 128 din Constituţie. În acest sens, se aprecia ca sintagma "în condiţiile legii" din art. 128 nu înseamnã o posibilitate de restringere a dreptului de a exercita cãile de atac, ci se referã la reglementarea condiţiilor procedurale de folosire a acestora. În motivarea deciziei - care a reţinut ca dispoziţia atacatã este constituţionalã - s-a arãtat ca atît în sistemul nostru procesual, cît şi în alte tari, legea poate exclude folosirea unor cai de atac, fie pentru a reduce cheltuielile ocazionate de proces datoritã modicitatii obiectului în litigiu, fie din motive de celeritate sau de protecţie a unor interese sociale, fie pentru ca natura cauzei impune o rezolvare prompta şi definitiva. Excluderea cãilor extraordinare de atac în materie electoralã a fost impusa de necesitatea asigurãrii operativitatii în rezolvarea tuturor problemelor legate de desfãşurarea alegerilor, precum şi de interesul stabilitatii rezultatelor acestora, deoarece aplicarea în aceasta materie a normelor de drept comun ar insemna, practic, sa se împiedice desfãşurarea alegerilor sau sa se punã sub semnul incertitudinii un timp îndelungat rezultatele alegerilor. Deci soluţia şi motivarea din aceasta decizie au în vedere exclusiv procedura electoralã, astfel încît nu pot fi în contradictie cu o soluţie din alt domeniu, în care problema invocatã a fost alta.
Avînd în vedere considerentele expuse,
vazind şi dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 125 şi 128 din Constituţie, precum şi prevederile art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale,
Plenul Curţii Constituţionale, cu voturile judecãtorilor Vasile Gionea, Viorel Mihai Ciobanu, Antonie Iorgovan, Ion Filipescu şi Florin Bucur Vasilescu,
DECIDE:
1. Instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrarã principiului prevãzut de art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, cît timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacatã în fata unei instanţe judecãtoreşti.
2. Accesul la structurile judecãtoreşti şi la mijloacele procedurale, inclusiv la cãile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenta şi procedura de judecata stabilite de lege.
3. Liberul acces la justiţie se realizeazã numai în respectul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, astfel încît orice excludere care ar avea semnificatia încãlcãrii egalitãţii de tratament juridic este neconstitutionala.
Pronunţatã de Plenul Curţii Constituţionale în ziua de 8 februarie 1994.
La dezbatere au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Ion Filipescu, Florin Bucur Vasilescu, judecãtori.
Decizia se comunica Curţii Supreme de Justiţie şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. dr. VASILE GIONEA
--------------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
