Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Ion, de Lucreţia Alexandra Ion, de Valentin Ion, de Mariana Ciucă şi de Alexandru Victor Ion în Dosarul nr. 2.637/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.613D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, întrucât acestea sunt aplicabile doar în cauzele penale în care, anterior dispunerii soluţiei de clasare, a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 703 din 28 octombrie 2021. Totodată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât motivele de neconstituţionalitate formulate de autori relevă o greşită lecturare a textului de lege criticat, având ca rezultat formularea concluziei că acesta nu permite examenul de legalitate al actelor de urmărire penală şi admiterea plângerii formulate pentru acest motiv. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 199 din 15 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.637/1/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioana Ion, de Lucreţia Alexandra Ion, de Valentin Ion, de Mariana Ciucă şi de Alexandru Victor Ion într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei ordonanţe de clasare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, soluţia de clasare nu poate fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară decât în ceea ce priveşte temeinicia acesteia, legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale putând fi supusă controlului judecătoresc prin formularea de cereri şi ridicarea de excepţii exclusiv în situaţia în care în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Susţin că, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, posibilitatea excluderii probelor nelegal administrate şi, după caz, a sancţionării potrivit art. 280-282 din acelaşi cod a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii este recunoscută judecătorului de cameră preliminară numai în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Susţin, de asemenea, că această diferenţiere între cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi cele în care nu a fost dispusă o astfel de măsură, sub aspectul posibilităţii verificării de către judecătorul de cameră preliminară a legalităţii efectuării urmăririi penale ori a administrării probelor, este artificială şi încalcă principiile constituţionale menţionate. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală este reprodus astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, acest articol având legătură cu competenţa judecătorului de cameră preliminară de a verifica, din oficiu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, întrucât, în ipoteza dispunerii unei soluţii de începere a judecăţii [soluţie prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală], această evaluare nu mai poate fi realizată în procedura de cameră preliminară reglementată de dispoziţiile art. 342-346 din Codul de procedură penală. Reţine că, atunci când în cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, urmărirea penală fiind efectuată in rem, chiar şi în ipoteza admiterii plângerii formulate de petent, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune începerea judecăţii, ci poate trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi pentru a completa urmărirea penală. Aşadar, prin reglementarea prevăzută de art. 341 alin. (2) teza a doua şi art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut o etapă în care poate fi verificată legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală pentru situaţiile în care instanţa de judecată este sesizată cu judecarea cauzei ca urmare a admiterii unei plângeri împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, după punerea în mişcare a acţiunii penale. Invocă, totodată, jurisprudenţa instanţei de control constituţional în materie, respectiv deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 442 din 21 iunie 2016. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: "(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. […](7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: […] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: […]“" 11. Autorii excepţiei susţin că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării plângerii formulate împotriva unei ordonanţe de clasare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, într-o cauză în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Având în vedere contextul procesual în care excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată şi motivele invocate, Curtea constată că în speţă nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate expres consacrate de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv lipsa legăturii texului de lege criticat cu soluţionarea cauzei. 13. Astfel, interpretând dispoziţiile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a statuat în mod constant că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015; Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). Legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). 14. Faţă de aceste considerente, rezultă că eventualele critici referitoare la o interpretare într-un sens neconstituţional a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza a doua şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt susceptibile de analiză pe fond numai în cauze în care acestea sunt aplicabile/aplicate de către instanţă, aşadar acolo unde în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Câtă vreme în cauză nu subzistă o astfel de ipoteză, dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza a doua şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală nu au legătură cu cauza în care a fost ridicată şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992. 15. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, prin deciziile nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017, nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, şi nr. 119 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 11 mai 2021, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. 16. Prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, mai sus menţionată, paragrafele 24-28, Curtea a reţinut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/ netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 17. De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24, petentul şi intimaţii beneficiind de garanţiile realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispoziţiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 18. Cât priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reţinut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În acelaşi sens este şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, precitată. 19. Referitor la aceeaşi soluţie legislativă care nu permite judecătorului de cameră preliminară să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi să excludă probele nelegal administrate sau să sancţioneze actele de urmărire penală conform art. 280-282 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, prin Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, precitată, paragrafele 29-32, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, aşa cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună, motivat, fie trimiterea cauzei procurorului pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori a schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie care va fi soluţionată, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, Curtea a reţinut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţiona potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 20. Mai mult, în paragraful 17 al Deciziei nr. 119 din 2 martie 2021, Curtea a reţinut că verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi posibilitatea excluderii probelor nelegal administrate ori, după caz, sancţionarea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, potrivit art. 280-282, în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sunt justificate şi de posibilitatea pe care o are judecătorul de cameră preliminară de a dispune una dintre soluţiile reglementate la lit. b)-d) ale pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, respectiv admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei, motivat, la procuror pentru a completa urmărirea penală [lit. b)], admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi dispunerea începerii judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [lit. c)], respectiv admiterea plângerii şi schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [lit. d)]. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza a doua şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Ion, de Lucreţia Alexandra Ion, de Valentin Ion, de Mariana Ciucă şi de Alexandru Victor Ion în Dosarul nr. 2.637/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
