Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra │- │
│Buterez-Făşie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Liber Independent din Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti, în numele membrilor săi Şerban Cătuşanu, Cristian Diaconu, Camelia Georgeta Grecu, Florin Alexandru Măniţă, Sorin Mihai, Constantin Valeriu Niţescu, în Dosarul nr. 23.951/3/2020 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.543D/2022. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la aşa-zisa nerespectare a principiului egalităţii în drepturi, procurorul arată că legea nu a avut în vedere o acordare a sporului pentru condiţii vătămătoare/periculoase de muncă pe criteriul temporal, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci este vorba de o aplicare etapizată a legii. Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a consfinţit faptul că aceste sporuri, dacă sunt acordate în baza acestei legi, vor fi plătite de la momentul la care salariul va fi egal sau mai mare decât cel de la nivelul anului 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 23.951/3/2020, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber Independent din Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti, în numele membrilor săi Şerban Cătuşanu, Cristian Diaconu, Camelia Georgeta Grecu, Florin Alexandru Măniţă, Sorin Mihai şi Constantin Valeriu Niţescu, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, în contextul pronunţării Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevederile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 generează efecte discriminatorii, condiţionând recunoaşterea şi plata sporurilor pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase către angajaţii din acelaşi sistem ocupaţional, supuşi unor riscuri profesionale identice, de atingerea unui prag valoric minim al salariului de bază. Se arată că, în materia drepturilor salariale, atunci când doi sau mai mulţi angajaţi se află într-o situaţie identică, salariile lor nu pot fi diferite, în caz contrar fiind încălcat principiul egalităţii în faţa legii, care impune un tratament egal pentru persoanele care se află în situaţii comparabile. Acordarea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase doar pentru personalul al cărui salariu, începând cu data de 1 ianuarie 2018, este mai mare decât cel prevăzut pentru anul 2022 sau devine ulterior mai mare ca urmare a majorărilor conduce la o recunoaştere formală, pur iluzorie a dreptului, provocând în mod artificial diferenţe bazate pe criterii discriminatorii, precum cel al mărimii salariului de bază. Practic, dreptul nu mai este acordat prin raportare la criteriile obiective instituite de legiuitor, ci prin raportare la criterii ce nu au nicio legătură cu riscurile profesionale. 6. De asemenea, autorul excepţiei consideră că prevederile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu satisfac nici cerinţele de restrângere a drepturilor şi a libertăţilor constituţionale reglementate prin art. 53 din Constituţia României, întrucât regimul discriminatoriu creat în materia aplicării sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare/ periculoase nu se justifică printr-un scop legitim din cele consacrate constituţional. În egală măsură, tratamentul diferit şi inegal al salariaţilor rezultat din interpretarea art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu constituie o măsură necesară în societatea democratică, proporţională cu scopul urmărit în aplicarea limitării, având în vedere inechitatea creată în materia sporului pentru condiţii vătămătoare/periculoase, cu consecinţa producerii unei discriminări directe între salariaţii aflaţi în situaţii comparabile şi a afectării dreptului la obţinerea acestei componente remuneratorii, în însăşi substanţa sa. 7. Nu în ultimul rând, se susţine că textele criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, vin în contradicţie cu prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la convenţie, cu dispoziţiile Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi ale Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, întrucât, deşi toţi salariaţii de la nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) sau de la nivelul structurilor subordonate ANSVSA îşi desfăşoară activitatea în condiţii identice de muncă, supuse aceloraşi riscuri profesionale, doar unii dintre salariaţi beneficiază de sporul pentru condiţii vătămătoare/periculoase. Excluderea celorlalţi salariaţi din cadrul ANSVSA de la plata sporului, deşi se află în situaţii comparabile cu cei care primesc acest spor, nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. 8. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. 13. Referitor la stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudenţa sa, în sensul că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, precitată). 14. Prin urmare, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi considerentele încheierii de sesizare, Curtea observă că, în fapt, autorul critică dispoziţiile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, urmând să reţină ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii. Textele criticate au următorul conţinut: - Art. 38 alin. (3): "Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. 1 se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022; c) prin excepţie de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25; d) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6); d^1) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 aprilie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I lit. b) se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de prezenta lege pentru anul 2022; d^2) de prevederile lit. d) beneficiază începând cu luna mai 2018 şi personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar; e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; f) indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; g) pentru personalul încadrat în unităţi sanitare publice aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de creşterile salariale prevăzute la lit. a)-c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (6^1), precum şi sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziţie distinctă; h) începând cu luna martie 2018 până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activităţii prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopţii vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018; i) prin excepţie de la lit. a), pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017, potrivit prevederilor art. 60, pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 28,5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; j) prin excepţie de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăşi limita prevăzută la art. 25;" – Art. 38 alin. (4): „În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).“; – Art. 38 alin. (6): „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ 15. Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a fost admis recursul formulat de Avocatul Poporului, iar Înalta Curte a stabilit că: „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.“ 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la convenţie privind interzicerea discriminării, principiile recunoscute de art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale, dispoziţiile Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 180 din 19 iulie 2000, şi ale Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulţumit de modalitatea în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat dispoziţiile criticate în ceea ce priveşte acordarea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase personalului din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru angajaţii care nu au atins nivelul salarial prevăzut pentru anul 2022. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă doar personalului care beneficiază de un salariu calculat potrivit dispoziţiilor acestei legi, neavând o autonomie care să îi permită o aplicare directă şi nemijlocită în baza art. 23 din aceeaşi lege, fără o coroborare a acestui text de lege cu cel al art. 38. Deşi prin natura sa sporul pentru condiţii vătămătoare este un tip de spor ce nu are nicio legătură cu nivelul salariului, ci cu condiţiile efective de muncă şi numărul factorilor de risc reţinuţi în mod concret în buletinul de expertizare, nu pot fi valorizate considerentele titularului sesizării referitoare la încălcarea principiului egalităţii de tratament juridic şi nu se poate trece peste dispoziţia concretă a legii pentru a da eficienţă unui principiu juridic, având în vedere că aceasta este o problemă de legiferare, şi nu de interpretare a legii (paragrafele 81 şi 82 din Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020). 18. În acest context juridic, instanţa constituţională va verifica respectarea principiului egalităţii în drepturi, principiului general al nediscriminării, precum şi existenţa unor eventuale restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale. 19. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, ale art. 20 alin. (2) din Constituţie raportat la prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la prevederile art. 1 din Protocolul adiţional 12 la convenţie, Curtea observă că autorul excepţiei apreciază că textele criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, generează o discriminare între persoanele angajate în acelaşi sistem ocupaţional care, deşi au atribuţii comparabile şi îşi desfăşoară activitatea în acelaşi condiţii de muncă, nu beneficiază toate de sporul pentru condiţii de muncă periculoase/vătămătoare, întrucât o parte din acestea nu au atins un anumit prag valoric al salariului. 20. În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011). Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002, Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001). 21. Pornind de la aceste considerente de principiu dezvoltate de Curte şi analizând dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, instanţa de contencios constituţional constată că, pentru a beneficia de sporul pentru condiţii periculoase/vătămătoare, este necesar ca salariaţii să îndeplinească două condiţii, respectiv: să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de muncă deosebit de periculoase, confirmate prin buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens, şi să fie salarizaţi la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022. 22. În ceea ce priveşte această ultimă condiţie, prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, Înalta Curte a reţinut că doar persoanele salarizate la nivelul prevăzut pentru anul 2022 pot avea calitatea de salariat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 şi doar acestora le pot fi aplicate în întregime dispoziţiile legii, inclusiv cele referitoare la sporuri. Or, în cauza dedusă controlului, cei reprezentaţi de autorul excepţiei nu îndeplinesc cea de-a doua condiţie prevăzută de legiuitor şi nu se află în aceeaşi situaţie juridică ca restul salariaţilor din domeniul sanitar-veterinar şi siguranţa alimentelor care au atins pragul de salarizare prevăzut pentru anul 2022. Prin urmare, Curtea reţine că salariaţii care încasează sporul pentru condiţii periculoase/vătămătoare şi ceilalţi salariaţi care nu beneficiază de acest spor nu se află în situaţii juridice identice sau comparabile, prima categorie îndeplinind ambele condiţii prevăzute de lege, în timp ce a doua categorie (din care fac parte şi salariaţii reprezentaţi de autorul excepţiei) îndeplineşte doar una dintre condiţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea acestui spor. 23. Referitor la critica autorului excepţiei privind caracterul nerezonabil al celei de-a doua condiţii privind salarizarea la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că opţiunea legiuitorului în domeniul salarial nu poate fi cenzurată de instanţa constituţională sub aspectul stabilirii unor reguli noi privind acordarea unor drepturi salariale suplimentare ce nu au relevanţă constituţională, deci care nu ţin indisolubil de dreptul la muncă sau la salariu. Acest lucru ar transforma Curtea Constituţională într-un legiuitor pozitiv, iar prin decizia sa ar completa sub aspectul titularilor şi al condiţiilor de acordare drepturile salariale deja existente, contrar dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 92 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, precum şi Decizia nr. 581 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 17 noiembrie 2021, paragraful 14). 24. De asemenea, Curtea reaminteşte că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, şi că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). De asemenea, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili conţinutul, condiţiile şi limitele acordării sporurilor, precum şi de a decide cu privire la acordarea acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, sau Decizia nr. 552 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2012). 25. Referitor la pretinsa încălcare a art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală raportat la prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu toate diferenţele de tratament constituie discriminare, ci numai cele care nu au „o justificare obiectivă şi rezonabilă“ (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 7 februarie 2013, pronunţată în Cauza Fabris împotriva Franţei, paragraful 56, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175). Curtea Europeană a mai reţinut că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59). 26. Or, aşa cum Curtea a reţinut anterior, salariaţii care beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase/vătămătoare şi ceilalţi salariaţi care nu beneficiază de acest spor nu se află în situaţii juridice identice sau comparabile, întrucât nu toţi îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea acestui spor. 27. Aşadar, având în vedere cele prezentate mai sus, Curtea reţine că textele criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală raportate la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau ale art. 1 din Protocolul adiţional 12 la convenţie. 28. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituţie raportate la art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale, precum şi la directivele 2000/43/CE şi 2000/78/CE privind interzicerea discriminării, Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, spre exemplu, Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunţată în cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-a statuat că, potrivit art. 52 alin. (3) din cartă, în măsura în care aceasta conţine drepturi ce corespund celor garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de această convenţie. Potrivit explicaţiei aferente acestei dispoziţii, înţelesul şi întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul convenţiei, ci şi, în special, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 38). Astfel, având în vedere că în speţa dedusă controlului nu s-a reţinut încălcarea vreunei dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, nu poate fi primită nici această critică. 29. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 30. Distinct de analiza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea arată că, în ceea ce priveşte drepturile salariale ce se cuvin personalului din structura Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, legiuitorul a intervenit şi a adoptat Legea nr. 229/2020 pentru completarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 4 noiembrie 2020. Aşadar, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020 (paragraful 85), această problemă de legiferare în materia drepturilor salariale cuvenite personalului sanitar-veterinar a fost remediată de legiuitor. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber Independent din Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti, în numele membrilor săi Şerban Cătuşanu, Cristian Diaconu, Camelia Georgeta Grecu, Florin Alexandru Măniţă, Sorin Mihai, Constantin Valeriu Niţescu, în Dosarul nr. 23.951/3/2020 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Pentru magistrat-asistent, Raluca-Alexandra Buterez-Făşie, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
