Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.997/1/2024
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Mariana │Înaltei Curţi de │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Marian Budă │al Secţiei a II-a │
│ │civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Curelea │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I│
│Cristescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Maricel │- judecător la Secţia I│
│Nechita │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a│
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a│
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana │- judecător la Secţia a│
│Surdu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia a│
│Mîneran │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător la Secţia │
│Daniel Oana │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Gheorghe │de contencios │
│Severin │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Bogdan Cristea│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia │
│Ghica-Velescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea dosarului nr. 1.997/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.157/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 25 iunie 2024, în Dosarul nr. 5.157/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind „prima de Crăciun pentru anul 2021, prevăzută de art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 204/2018, şi salariul de bază minim brut acordat cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun şi Paşte 2022-2023, prevăzut de art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 163/2022“. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 8. Din modul cum este formulată prin încheierea de sesizare chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, redată mai sus, rezultă că instanţa de trimitere solicită interpretarea unor clauze din contractele colective de muncă încheiate de părţi la nivelul anilor 2018 şi, respectiv 2022, nefiind invocată nicio dispoziţie legală. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării 9. Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 5.157/3/2024, reclamanţii, prin sindicat, au chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Televiziune, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: - obligarea pârâtei la plata către fiecare membru de sindicat a sumei de 750 lei, reprezentând primă de Crăciun pentru anul 2021, conform art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 204/2018, actualizată cu indicele preţului de consum şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii; – obligarea pârâtei la plata către fiecare membru de sindicat a câte unui salariu de bază minim brut la nivel de unitate, proporţional cu timpul efectiv lucrat, cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun şi de Paşte pentru perioada 2022-2023, conform art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 163/2022, actualizat cu indicele preţului de consum şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii. 10. S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 41/1994) salariile de bază şi celelalte drepturi de personal ale salariaţilor societăţii pârâte se negociază prin contractele colective de muncă. 11. S-a susţinut că acordarea acestor prime s-a stabilit prin clauzele negociate prin contractele colective de muncă înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 204/2018 şi nr. 163/2022 şi că neplata, argumentată, exclusiv, pe refuzul de acordare a vizei de control financiar preventiv delegat de către controlorul delegat din cadrul Ministerului Finanţelor, potrivit art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu este justificată. 12. Prin întâmpinare, societatea pârâtă a invocat, în principal, prescripţia dreptului material la acţiune privind plata primelor (cu excepţia primei de Crăciun 2023), susţinând că nu reprezintă drepturi care se includ în salariu [definit la art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii)], astfel că cererea trebuia formulată în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 20 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2014. 13. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, în considerarea faptului că este o instituţie publică, aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 569 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 15 martie 2019, şi sursele de finanţare a activităţilor desfăşurate sunt constituite şi din alocaţii de la bugetul de stat (art. 39 din Legea nr. 41/1994), astfel încât îi sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), prin care s-a instituit interdicţia acordării personalului de „premii“ în perioada 2019-2021, prelungită pentru anul 2022, prin art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), iar pentru anul 2023, prin art. III Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022). S-a susţinut că legislaţia muncii nu face distincţie între premii şi prime, iar atunci când foloseşte noţiunea de prime nu o defineşte, aşa că interdicţia prevăzută de actele normative menţionate operează şi în privinţa primelor în litigiu. 14. Netemeinicia cererii a fost justificată prin aceea că nu se poate reţine în sarcina sa vreo culpă, deoarece nu s-a opus pretenţiilor salariaţilor, ci „a adoptat toate deciziile prealabile şi necesare efectuării plăţii“ primei de Crăciun din anul 2021 şi a celei de Paşte din anul 2022, neplata fiind consecinţa refuzului acordării de viză de control financiar preventiv delegat de către controlorul delegat din cadrul Ministerului Finanţelor, argumentat prin faptul că plata de prime este interzisă potrivit prevederilor art. 1, art. 14 şi ale art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1) şi art. 26 alin. (4), (5), (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), ale art. 1 din Legea nr. 41/1994, art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. 5 lit. c), art. 51 alin. (1), art. 69 şi art. 72 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, deşi salarizarea personalului se realizează exclusiv potrivit contractului colectiv de muncă, iar nu potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. 15. La termenul de judecată din 25 iunie 2024, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile „prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, privind prima de Crăciun pentru anul 2021, prevăzută de art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 204/2018, şi salariul de bază minim brut acordat cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun şi Paşte 2022-2023, prevăzut de art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 163/2022“. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 16. Completul de judecată al instanţei de sesizare, apreciind asupra existenţei unei norme speciale, derogatorii, cuprinsă în art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a statuat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii ce face obiectul cauzei deduse judecăţii, anume: - obiectul cererii de chemare în judecată vizează stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/ recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1); – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; – chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 17. S-a arătat şi că reclamanţii sunt angajaţi ai societăţii pârâte, care a susţinut că nu a plătit primele ce fac obiectul cererii deduse judecăţii deoarece este o instituţie publică finanţată şi de la bugetul de stat, astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, potrivit cărora: „În perioada 2019-2021, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii“, această interdicţie de acordare a premiilor fiind prelungită şi pentru anul 2022, după cum reiese din art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, precum şi pentru anul 2023 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, neexistând nicio distincţie de finalitate între prime şi premii. 18. S-a invocat că, „asupra acestei chestiuni de drept şi de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, respectiv acordarea primelor angajaţilor Societăţii Române de Televiziune solicitate în baza contractelor colective de muncă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare“. 19. S-a concluzionat că sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 20. La termenul de judecată când s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie părţile au lipsit, iar încheierea de sesizare nu cuprinde punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. 21. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 22. Completul de judecată al instanţei de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie 23. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat următoarele aspecte: 24. Hotărâri judecătoreşti au fost identificate numai la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (8 hotărâri), prin care acţiunile au fost admise, motivat de faptul că primele de Crăciun şi de Paşte prevăzute în contractul colectiv de muncă au natură juridică diferită de premiile care cad în sfera interdicţiei de acordare prevăzute de art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, cele două categorii de venituri fiind reglementate distinct prin art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, în privinţa căruia operează interdicţia prevăzută de norma menţionată, ce trebuie interpretată restrictiv. 25. Aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti, prin punctul de vedere teoretic formulat în urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a comunicat că, indiferent dacă în contractele colective de muncă s-a prevăzut posibilitatea angajatorului de a acorda prime, se apreciază că stabilirea drepturilor şi obligaţiilor prin contractul colectiv de muncă se poate realiza numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. 26. Cât priveşte distincţia între „premii“ şi „prime“, s-a susţinut că menţiunea referitoare la premii din alin. (2) al art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 este suficient de acoperitoare şi pentru calificarea primelor ca făcând parte din aceeaşi categorie de drepturi salariale pentru care legiuitorul a prevăzut interdicţia acordării în anul 2022, cât şi pentru anul 2023 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, pentru că scopul neacordării premiilor a fost economisirea fondurilor din bugetele publice din care se plăteau drepturi de natură salarială angajaţilor din sectorul public, iar acest scop de economisire este aplicabil atât premiilor, cât şi primelor. Prin urmare, chiar dacă aceste drepturi, premiile, respectiv primele, pot fi privite ca fiind drepturi băneşti acordate cu scop diferit (prima recompensând salariaţii fără vreun motiv legat de activitatea profesională, iar premiul recompensând excelenţa în activitatea profesională) în raport cu scopul urmărit de legiuitor la momentul edictării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, finalitatea lor diferită nu prezintă nicio relevanţă referitor la aplicabilitatea interdicţiei plăţii acestora. 27. Judecătorii din cadrul Tribunalului Alba au exprimat un punct de vedere teoretic în sensul că se impune acordarea celui de-al 13-lea salariu şi al 14-lea salariu, la care se adaugă prima de 750 lei, în condiţiile în care acestea au fost asumate prin contractul colectiv de muncă. 28. În urma consultării judecătorilor Secţiei conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Teleorman, punctul de vedere teoretic exprimat a fost în sensul că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 fac referire atât la premii, cât şi la prime, iar interdicţia de acordare reglementată de art. 36 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, respectiv art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 vizează exclusiv premiile, nicidecum şi primele, extinderea acestei interdicţii limitative şi către alte categorii de drepturi neputând fi acceptată. 29. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 30. Prin Decizia nr. 20 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2014, a fost respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi în legătură cu problema de drept vizând natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (tichete de masă, tichete cadou, prima de Paşti, prima de Crăciun, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii etc.) şi termenul de prescripţie aplicabil cererilor având un asemenea obiect. 31. În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele: "Întrucât părţile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca la încheierea convenţiilor individuale sau colective de muncă să respecte dispoziţiile legale, nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial. În aceste condiţii, ceea ce analizează instanţele în conflictele de muncă declanşate de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective (în majoritatea cauzelor) ori individuale de muncă nu este natura juridică a dreptului, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că verifică îndeplinirea condiţiilor prestabilite de acordare, salariaţii care beneficiază de drept, eventuale cazuri de neexecutare justificată din diverse motive, cuantumul etc. În situaţia în care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile în justiţie pot fi formulate în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci când drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridică a unor măsuri de protecţie socială, facilităţi acordate de angajator şi convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiţie pot fi formulate în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii." IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 32. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 569 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 15 martie 2019, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că „dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma «servicii publice autonome de interes naţional», precum şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate“. 33. În motivarea acestei decizii s-au reţinut următoarele: „16. Societatea Română de Televiziune este o instituţie publică, fiind definită în art. 31 alin. (5) din Constituţie ca serviciu public autonom, sub control parlamentar, a cărei organizare este reglementată prin lege organică, fiind evident că este o entitate de drept public, astfel cum reiese din întreg conţinutul Legii nr. 41/1994.(...)“. 34. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 572 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 martie 2019, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constat că „dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune sunt constituţionale în raport cu criticile formulate“. 35. La paragrafele 16-18 din această decizie s-au reţinut următoarele: "16 Având în vedere statutul juridic al Societăţii Române de Radiodifuziune şi al Societăţii Române de Televiziune, acestea fiind servicii publice autonome de interes naţional, Curtea constată că este firesc ca drepturile de natură salarială ale salariaţilor să fie stabilite prin lege, mai ales că sursa de finanţare a acestor venituri este bugetul de stat.17. În ceea ce priveşte posibilitatea negocierii unor clauze, în situaţia unor contracte colective de muncă încheiate în unităţi bugetare, prin Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, Decizia nr. 768 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a arătat că aceste contracte colective de muncă încheiate pentru salariaţii instituţiilor publice au un regim juridic special, determinat de situaţia deosebită a părţilor acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcţionarea instituţiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaţilor, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor, iar prevederile potrivit cărora contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, dar prin care nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale sunt în acord cu prevederile constituţionale.18. Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, prevede că prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură, altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal. Prin excepţie de la prevederile art. 129 alin. (3), contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea. Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale [art. 138]." X. Raportul asupra chestiunii de drept 36. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 37. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, procese care sunt indicate la art. 1 din actul normativ. 38. În aceste procese, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materia sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza principiului specialia generalibus derogant. 39. Prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 statuează următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 40. Rezultă că sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în temeiul normei de drept speciale menţionate impune îndeplinirea cumulativă a unei cerinţe speciale (i) – sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces din cele enumerate, limitativ, la art. 1 din ordonanţa de urgenţă, aflat în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac, nu doar în ultimă instanţă, cum prevede norma de drept comun, art. 519 din Codul de procedură civilă, şi a două cerinţe similare cu cele prevăzute de această din urmă normă de drept, anume: (ii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi (iii) constatarea că asupra chestiunii de drept respective Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 41. Întrucât dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu prevederile de drept comun prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă, de asemenea, motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. 42. Evaluând elementele sesizării pendinte, se constată îndeplinită cerinţa prevăzută de norma specială, tribunalul fiind învestit, conform legii, cu judecata în primă instanţă a unui proces având ca obiect un conflict de muncă ivit în legătură cu neîndeplinirea de către partea pârâtă (serviciu public autonom de interes naţional, finanţat şi din alocaţii de la bugetul de stat) a obligaţiilor asumate prin contracte colective de muncă privind plata primelor de Paşte şi de Crăciun, prime pe care partea reclamantă (organizaţie sindicală, în numele salariaţilor) le circumscrie sferei drepturilor salariale. 43. Rezultă, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, că salariile de bază şi celelalte drepturi de personal pentru salariaţii societăţii pârâte „se negociază prin contracte colective şi individuale de muncă, încheiate în condiţiile legii“ şi că, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege, „Sursele financiare ale celor două societăţi se constituie din alocaţii de la bugetul de stat, din venituri proprii şi din alte surse“. 44. Cât priveşte a doua condiţie, se constată că nu este îndeplinită, deoarece sesizarea nu subsumează noţiunii „chestiune de drept“ o problemă juridică de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, ci chiar pretenţiile deduse în concret judecăţii de către partea reclamantă (obiectul cererii de chemare în judecată), întemeiate pe prevederile art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti cu nr. 204/2018 şi ale art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 163/2022 şi pe una dintre apărările formulate de societatea pârâtă, potrivit căreia acordarea de premii salariaţilor, concept căruia susţine că se subsumează şi primele în litigiu, a fost interzisă instituţiilor publice prin dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, fără a se releva vreo dificultate în interpretarea şi identificarea sferei de aplicare a acestor norme de drept. 45. Observarea menţiunilor încheierii de sesizare din data de 25 iunie 2024 evidenţiază faptul că îndeplinirea cerinţelor privind admisibilitatea şi necesitatea formulării sesizării s-au statuat de către instanţa de trimitere pe temeiul normei speciale prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, care vizează stabilirea şi/sau plata unor drepturi salariale sau de natură salarială - acordarea primelor angajaţilor Societăţii Române de Televiziune solicitate în baza contractelor colective de muncă -, respectiv a faptului că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii care formează obiectul judecăţii şi că un recurs în interesul legii având acest obiect nu este în curs de soluţionare. 46. Astfel argumentată, sesizarea pendinte este vădit inadmisibilă, fiind dispusă cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în considerarea celor ce succedă. 47. Instituţia dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept, indiferent de sediul reglementării, Codul de procedură civilă ori Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, constituie un instrument procedural prin intermediul căruia instanţa supremă este sesizată pentru a-şi îndeplini rolul de a asigura „interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale“, astfel cum prevede art. 126 alin. (3) din Constituţia României. 48. Această funcţiune nu se confundă, ci este distinctă de funcţiunea jurisdicţională, de înfăptuire a justiţiei în cauzele deduse în concret judecăţii, prevăzută de art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, recunoscută tuturor instanţelor judecătoreşti, inclusiv instanţei supreme în anumite materii de drept, care se exercită potrivit competenţelor şi în cadrul procedurilor „anume stabilite prin lege“, funcţiune în exerciţiul căreia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, aşa cum statuează art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală. 49. Premisa necesar a fi îndeplinită pentru formularea unei sesizări în vederea dezlegării/pronunţării de către instanţa supremă a unei hotărâri prealabile o constituie identificarea de către judecătorii cauzei a existenţei unei chestiuni de drept, noţiune autonomă care şi-a clarificat înţelesul în jurisprudenţa constituită în aplicarea normei generale, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi care, reluată fiind şi redată identic în cuprinsul normei speciale, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, urmează să primească acelaşi înţeles, tipul proceselor în care se formulează sesizarea nefiind de natură să impună altă concluzie sub acest aspect. 50. În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că, potrivit criteriilor stabilite în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noţiunea „chestiune de drept“ semnifică o problemă juridică reală şi esenţială, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei de către instanţa de trimitere, identificată de aceasta ca fiind dificil a fi rezolvată în considerarea fie a conţinutului neclar ori incomplet al normelor de drept apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii, fie a caracterului complex al acestora, fie a înţelesului diferit ce poate fi primit ca urmare a multiplelor modificări care le-au fost aduse de către legiuitor, problemă ce reclamă, dat fiind riscul de a se genera practică judiciară neunitară, intervenţia instanţei supreme în scopul înlăturării incertitudinii care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice de natura celui dedus judecăţii. 51. Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021). 52. Tot cu valoare de principiu s-a stabilit că instanţa supremă poate fi chemată să răspundă în cadrul procedurii unei/unor întrebări punctuale, calificate, şi s-a evidenţiat necesitatea ca dificultatea întâmpinată de instanţa de trimitere în a-şi asuma o anumită interpretare a normelor de drept pe care le apreciază susceptibile a primi interpretări diferite să se reflecte în încheierea de sesizare pentru a se putea decela impedimentele întâmpinate în cadrul operaţiunii obişnuite de aplicare a legii la situaţia de speţă, care îi incumbă judecătorului cauzei, potrivit legii (a se vedea Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021; Decizia nr. 34 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 7 august 2024). 53. S-a subliniat că, spre deosebire de recursul în interesul legii care vizează, de regulă, interpretarea generică de ansamblu a unui text legal, procedura hotărârii prealabile vizează o interpretare punctuală a unei norme ori reguli de drept, fără ai epuiza înţelesurile sau aplicaţiile, fiind posibil ca acestea să poată face, succesiv, obiectul mai multor întrebări prealabile în funcţie de circumstanţele concrete ale procesului în care se formulează sesizarea (a se vedea Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021). 54. În sensul celor arătate în paragraful precedent s-a pronunţat, recent, şi Curtea Constituţională, prin considerentele Deciziei nr. 227 din 23 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 27 septembrie 2024, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, criticate că ar contraveni prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) privind principiul statului de drept şi principiul legalităţii, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (1) şi (3) privind instanţele judecătoreşti din Constituţia României. 55. În considerentele deciziei sus-menţionate, instanţa de contencios constituţional a reţinut, explicit, următoarele: „(...) Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii şi riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanţe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanţei supreme să statueze într-o manieră care să clarifice şi să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanţelor din ţară. Funcţia preventivă şi unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiţie, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigenţă a statului de drept izvorâtă din prevederile art. 21 din Legea fundamentală, dar şi din celeale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanţe le-ar putea da aceleiaşi problematici, iar părţile din proces beneficiază de certitudinea previzibilităţii dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură şi respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, procesele urmând să fie soluţionate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanţe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal.“ (paragraful 20). 56. Observarea principiilor dezvoltate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a instanţei de contencios constituţional impune concluzia potrivit căreia dezlegarea raportului juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, prin aplicarea legii la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind atribuţii înglobate funcţiei jurisdicţionale pe care acesta are a o îndeplini independent, şi la care, indiferente fiind argumentele, nu îi este permis să renunţe sau să o delege. 57. Prin urmare, noţiunii „chestiune de drept“ nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate cere instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea“ ar semnifica „soluţionarea fondului“, ceea ce legea nu permite pentru că, astfel, s-ar aduce o atingere gravă independenţei judecătorului cauzei. 58. În aplicarea principiilor arătate rezultă că rezolvarea problemei privind îndreptăţirea părţii reclamante din Dosarul nr. 5.157/3/2024 la acordarea primelor de Paşte şi de Crăciun aferente anilor 2021-2023 pretins stabilite prin clauzele contractelor colective de muncă în raport cu apărările formulate de societatea pârâtă, adică soluţionarea pe fond a procesului, este şi rămâne în competenţa Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii. 59. Menţiunile încheierii de sesizare pronunţate la data de 25 iunie 2024 relevă, aşa cum s-a arătat anterior, faptul că judecătorul cauzei a dispus suspendarea judecăţii pentru a solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile, apreciind asupra instituirii unor condiţii de admisibilitate mai accesibile, comparativ cu cele din dreptul comun, prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi a reglementării unei îndatoriri în sensul obligativităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 60. Adoptarea actului normativ menţionat nu a urmărit, însă, ca instanţa supremă să se pronunţe în cadrul mecanismului de unificare asupra oricărei chestiuni de drept ivite în procesele ce cad în sfera sa de aplicare, cu atât mai puţin ca instanţa supremă să dezlege pretenţiile concrete deduse judecăţii în astfel de procese, prin lipsirea judecătorului cauzei de unul dintre atributele inerente funcţiei jurisdicţionale, acela de interpretare a legii. 61. Examinarea preambulului şi a conţinutului normativ relevă faptul că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a urmărit asigurarea, de urgenţă, a unei practici judiciare uniforme şi unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice şi drepturilor la pensie, caracterizată printr-un acut fenomen de inflaţie legislativă, respectiv că s-a urmărit clarificarea, încă dintr-o etapă incipientă, în procesele prevăzute la art. 1 din ordonanţa de urgenţă a chestiunilor de drept dificile, permiţând formularea de sesizări prealabile şi la judecata în primă instanţă. 62. În preambulul actului normativ s-a subliniat că măsurile legislative adoptate, pe de o parte, ţin cont de configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi, pe de altă parte, că ele se dispun în considerarea rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţia României, de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti. 63. Date fiind coordonatele expuse de către legiuitorul delegat, care configurează limitele în care se declanşează procedura pentru dezlegarea unei chestiuni prealabile în temeiul normei speciale prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se vădeşte a fi lipsită de fundament juridic aprecierea potrivit căreia în temeiul acestei norme de drept sesizarea prealabilă s-ar impune în privinţa oricărei chestiuni litigioase care ar presupune o operaţiune de interpretare a legii, de către judecătorul cauzei, atât timp cât o astfel de interpretare nu s-ar fi realizat de către instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare prevăzute de lege. 64. În consecinţă, constatând că sesizarea pendinte nu îndeplineşte cerinţa de a supune dezlegării o chestiune de drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.157/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind „prima de Crăciun pentru anul 2021, prevăzută de art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 204/2018, şi salariul de bază minim brut acordat cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun şi Paşte 2022-2023, prevăzut de art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 163/2022“. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2024. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE MARIANA CONSTANTINESCU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Repana -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
