Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată de Adrian-Mircea Druhală în Dosarul nr. 4.400/111/2017** al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 975/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Fondul de garantare a asiguraţilor, doamna Selena Nechita, consilier juridic cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că din partea Fondului de garantare a asiguraţilor a fost depus un punct de vedere prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul consilierului juridic prezent, care reiterează, pe scurt, cele prezentate în punctul de vedere depus la dosarul cauzei. Susţine astfel, pe de o parte, că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, întrucât nemulţumirea acestuia rezidă în existenţa unei proceduri prealabile pentru obţinerea despăgubirilor de la Fondul de garantare a asiguraţilor, iar prin criticile formulate acesta solicită, indirect, modificarea reglementării criticate, în sensul eliminării obligativităţii parcurgerii acestei proceduri prealabile. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.“ Pe de altă parte, pe fondul excepţiei, arată că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, Decizia nr. 741 din 22 noiembrie 2018, Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019 şi Decizia nr. 819 din 10 noiembrie 2020, prin care Curtea a statuat că parcurgerea procedurii administrative nu aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată pentru efectuarea controlului de legalitate. Învederează, de asemenea, că dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional. Or, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015 presupune învestirea Fondului de garantare a asiguraţilor cu soluţionarea unei cereri de plată, analiza acesteia şi emiterea unei decizii care, în situaţia în care petentul nu este mulţumit de modalitatea de soluţionare a cererii de plată, poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă competentă să soluţioneze acest tip de cauze, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiţie. Aşa fiind, prin prisma celor menţionate, consilierul juridic apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 6 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.400/111/2017**, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Adrian-Mircea Druhală cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de garantare a asiguraţilor. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine că art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 a fost interpretat în practica majoritară a instanţelor de judecată ca instituind o procedură obligatorie ce trebuie parcursă de orice persoană care doreşte repararea pagubelor suferite printr-un accident de circulaţie unde autoturismul condus de şoferul „vinovat“ avea o poliţă de asigurare la una dintre societăţile de asigurare aflate în insolvenţă, în speţă „Astra Asigurări“ şi „CarpaticaAsig“ - S.A. Susţine că în aproape toate cauzele cu acest obiect instanţele de judecată au admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată faţă de Fondul de garantare a asiguraţilor, concomitent dispunând suspendarea cererii formulate în contradictoriu cu societatea de asigurări aflată în insolvenţă. Practic, în toate aceste situaţii, persoana vătămată în urma unui accident de circulaţie, „asigurat“ la o societate în insolvenţă, nu poate să se adreseze unei instanţe de judecată care să stabilească dacă pretenţiile sale sunt întemeiate sau nu. Pe de altă parte, susţine că această persoană nu poate să se adreseze nici Fondului de garantare a asiguraţilor, deoarece este evident că această instituţie nu are atribuţia legală de a stabili vinovăţii şi, mai mult, de a cuantifica despăgubiri morale, aspecte care, evident, ţin de resortul unei instanţe de judecată. Învederează faptul că în dosarele penale în care victimele s-au constituit părţi civile, potrivit Deciziei nr. 26 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, latura civilă se soluţionează în contradictoriu cu societatea de asigurare aflată în insolvenţă, iar ulterior obţinerii deciziei penale, aceasta este depusă la Fondul de garantare a asiguraţilor, care plăteşte în baza hotărârii instanţei penale. 8. Autorul excepţiei apreciază că interpretarea dată art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 de către instanţele de judecată este contrară dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, care prevăd că „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite“, întrucât în practica cvasiunanimă instanţele admit excepţia inadmisibilităţii cererii faţă de Fondul de garantare a asiguraţilor, arătând că este obligatorie parcurgerea procedurii prevăzute de art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015. În aceeaşi logică, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, în interpretarea aproape unanimă dată de instanţe prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, o persoană care este victima unui accident rutier cauzat de un autovehicul asigurat la o societate în insolvenţă nu poate să se adreseze instanţei pentru recuperarea prejudiciului suferit. Aşa fiind, autorul excepţiei susţine că o persoană care este victima unui accident va rămâne finalmente nedespăgubită pentru că nu se poate judeca nici cu societatea de asigurare aflată în insolvenţă şi nici cu Fondul de garantare a asiguraţilor care, în viziunea aproape unanimă a instanţelor de judecată, nu are calitate procesuală în acest gen de litigii, fapt confirmat indirect prin Decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. 9. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi a reţinut că reglementarea criticată instituie doar o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări, prealabilă acţiunii în instanţă, ce trebuie urmată de creditorul de asigurări a priori formulării unei cereri de chemare în judecată. Totodată, referitor la constituţionalitatea unei astfel de proceduri prealabile, instanţa menţionează că prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, Curtea Constituţională a reţinut faptul că o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor sunt constituţionale. Arată astfel că normele supuse controlului de constituţionalitate, care instituie anumite reguli în cadrul procedurii speciale de redresare financiară a asigurătorilor, nu pun în discuţie îngrădirea dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru valorificarea drepturilor pretinse, dar şi a intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul litigiului, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil. Însă obţinerea drepturilor pretinse trebuie realizată în cadrul unui litigiu ce se desfăşoară după anumite reguli instituite de legiuitor. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În plus, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituţională a liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 560 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 628 din 18 august 2015). De altfel, prin Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 330 din 8 mai 2017, Curtea a statuat că art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie doar o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări. 12. Avocatul Poporului apreciază, totodată, că în susţinerea neconstituţionalităţii normelor legal criticate sunt relevate, mai degrabă, aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a normelor criticate raportate la o eventuală situaţie de fapt. Or, modul de interpretare şi aplicare a unui act normativ asupra proceselor aflate pe rol nu poate fi decât de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a legii, iar întro atare conjunctură, Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţei în interpretarea prevederilor legale incidente în cadrul unui proces, în condiţiile în care, în virtutea rolului ei activ, instanţa de judecată tocmai acest lucru trebuie să îl realizeze. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) şi (2) cuprinse în cap. III intitulat „Procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului“ din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, care au următorul cuprins normativ: - Art. 14: "(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/ despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate." 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4), care consacră accesul liber la justiţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, în acest sens fiind Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 8 mai 2017, Decizia nr. 741 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 14 martie 2019, precum şi Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2020, prin care s-a statuat în sensul conformităţii acestora cu Legea fundamentală. 18. Astfel, prin jurisprudenţa amintită, Curtea a arătat că prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraţilor, care are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. În esenţă, acest fond garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite în actul normativ. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului de garantare a asiguraţilor cu resursele financiare prevăzute de această lege. 19. Curtea a reţinut că Legea nr. 213/2015 cuprinde la cap. III procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, fiind stabilite etapele de desfăşurare a acestei proceduri şi condiţiile de efectuare a plăţilor. Astfel, acest fond asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de această lege. Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de garantare a asiguraţilor. În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, acest fond va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare. Fondul de garantare a asiguraţilor este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, în vederea încasării indemnizaţiilor/ despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului de garantare a asiguraţilor în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se întocmeşte lista creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile urmează să fie plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor. Lista se înaintează comisiei speciale, cu propunerea de aprobare la plată a creanţelor de asigurare solicitate. După aprobarea acestor liste de către comisia specială se efectuează plăţile indemnizaţiilor/despăgubirilor către creditorii de asigurări. În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia. 20. Curtea a reţinut, de asemenea, că art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie doar o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări. Dispoziţiile acestui act normativ dispun că obţinerea de despăgubiri din disponibilităţile Fondului nu se face prin acţiune în justiţie pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraţilor prin formularea unei cereri de plată, declanşând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziţie de Legea nr. 213/2015 şi prevăzută de art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, care stipulează că „Indemnizaţiile/Despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme“. Astfel, în urma analizării cererii de plată, Fondul de garantare a asiguraţilor va emite o decizie care, în situaţia în care petentul nu este mulţumit de modalitatea de soluţionare a cererii de plată (în sensul respingerii parţiale sau totale a cererii de plată), poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiţie. Curtea a subliniat că exercitarea dreptului de a formula o cerere adresată instanţei de judecată nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluţionării amiabile, cu celeritate, a pretenţiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanţelor de judecată. În acest sens este şi Legea nr. 213/2015, care stabileşte o procedură necontencioasă prealabilă acţiunii în instanţă, ce trebuie urmată de creditorul de asigurări a priori formulării unei cereri de chemare în judecată. 21. Referitor la constituţionalitatea unei astfel de proceduri prealabile, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, spre exemplu, Curtea a reţinut faptul că „o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional“. Curtea a subliniat astfel că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti“. 22. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţată în Cauza Fischer împotriva Austriei, paragraful 28, a statuat că imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un „tribunal“ în sensul Convenţiei. Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Curtea observă că autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul în care unele instanţe de judecată aplică, în concret, prevederile legale criticate în cadrul litigiilor care au ca obiect „repararea pagubelor suferite printr-un accident de circulaţie unde autoturismul condus de şoferul «vinovat» avea o poliţă de asigurare la una dintre societăţile de asigurare aflate în insolvenţă“, aspect care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedează competenţei instanţei constituţionale. 25. În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a Deciziei nr. 26 din 20 noiembrie 2017 referitoare la examinarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 86 din Codul de procedură penală în vederea stabilirii calităţii procesuale a entităţii denumite Fondul de garantare a asiguraţilor în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment, precum şi limitele răspunderii în procesul penal, decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2018, Curtea Constituţională observă că prin această decizie instanţa supremă a reţinut faptul că, pornind de la definiţia conferită de art. 86 din Codul de procedură penală, partea responsabilă civilmente este acea persoană care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces şi este parte în procesul penal. Înalta Curte a subliniat faptul că „nici dispoziţiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi nici cele ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă nu prevăd calitatea de parte responsabilă civilmente a Fondului de garantare a asiguraţilor, neexistând, aşadar, nicio dispoziţie legală în baza căreia această calitate să îi fie atribuită Fondului de garantare a asiguraţilor sau, în egală măsură, atât societăţii de asigurare, cât şi Fondului de garantare. Or, în absenţa unei dispoziţii legale, în condiţiile în care societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente, iar deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia nu are ca efect încetarea calităţii de subiect de drept, nu există niciun temei legal în baza căruia calitatea de parte responsabilă civilmente a societăţii de asigurare să îi fie transferată Fondului de garantare a asiguraţilor sau în baza căruia Fondul de garantare a asiguraţilor să fie introdus în procesul penal, ca a doua parte responsabilă civilmente. Nici din punct de vedere convenţional Fondului de garantare a asiguraţilor nu-i revine vreo obligaţie decurgând din subrogarea în calitatea de asigurător, el fiind, aşa cum s-a arătat, doar un garant în ceea ce priveşte plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, în cadrul unei proceduri administrative strict reglementate, ce se constituie în singura modalitate de recuperare a creanţei de la această entitate juridică, în cazul falimentului unui asigurător. Aşadar, în cazul Fondului de garantare a asiguraţilor există o societate de asigurare care are calitatea de parte responsabilă civilmente şi calitatea de subiect de drept, împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, iar din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor se asigură efectuarea plăţii despăgubirilor către creditorii de asigurări în cadrul unei proceduri administrative. Raporturile dintre creditorii de asigurări şi Fondul de garantare a asiguraţilor se derulează în cadrul procedurii speciale reglementate în cap. III din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, iar nu în cadrul procesului penal“. 26. De asemenea, prin decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că în reglementarea procedurii prevăzute în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, care are drept scop protejarea creditorilor de asigurări, legiuitorul a pornit de la premisa că Fondul de garantare a asiguraţilor nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penal şi, neavând această calitate, este în drept să efectueze plăţi creditorilor de asigurări, părţi civile în procesul penal, anterior finalizării acestuia. Protecţia creditorilor de asigurări presupune un mecanism de plată imediată a despăgubirilor din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, în limita plafonului de garantare, necondiţionat de finalizarea procesului penal sau a procedurii falimentului şi independent de suspendarea de drept a acţiunilor judiciare prin efectul hotărârii de deschidere a acestuia. Celeritatea în plata despăgubirilor şi inexistenţa obligaţiei de a parcurge un proces judiciar constituie elementele centrale ale mecanismului de protecţie a creditorilor de asigurări instituit prin Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi prin constituirea Fondului de garantare a asiguraţilor. 27. Prin urmare, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, prin raportare la conţinutul normei legale ce defineşte noţiunea de parte responsabilă civilmente, reiese că protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător se realizează de către Fondul de garantare a asiguraţilor prin intermediul unei proceduri special reglementate legislativ, iar nu prin atragerea acestuia în procesul penal, ca parte responsabilă civilmente. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian-Mircea Druhală în Dosarul nr. 4.400/111/2017** al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
