Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Gocsman şi de Ioan Gocsman în Dosarul nr. 4.478/62/2018/a1 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.403D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, prin motivele de neconstituţionalitate formulate, autorii acesteia solicită completarea cazurilor de nulitate absolută. Pe fond, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine, în esenţă, că este atributul legiuitorului să selecteze dintre mai multe ipoteze, în care dispoziţiile de lege sunt încălcate, pe acelea care corespund unui interes social general, în vederea reglementării acestora drept cauze de nulitate absolută. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 31/CP din 25 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.478/62/2018/a1, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Elena Gocsman şi de Ioan Gocsman în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unei încheieri de cameră preliminară, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, prin care, în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a autorilor excepţiei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că imposibilitatea exercitării efective şi depline a dreptului la apărare trebuie să fie sancţionată întotdeauna cu nulitatea absolută, textul din Codul de procedură penală care prevede sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea dreptului la apărare numai atunci când asistenţa juridică este obligatorie fiind neconstituţional. Invocă, în acest sens, şi dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că legiuitorul are posibilitatea să reglementeze diferit regimul nulităţilor, în funcţie de gravitatea încălcării normelor procesual penale. Prin faptul că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu conţin şi un caz de nulitate absolută, constând în încălcarea dreptului la apărare şi în situaţiile în care asistenţa juridică nu este obligatorie, nu se aduce atingere textelor constituţionale indicate de contestatari. Art. 24 alin. (2) din Constituţie reglementează, cu titlu general, că părţile au acest drept, de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului penal, iar art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu este în contradicţie cu acest text constituţional, ci stabileşte că, în situaţia unei asistenţe juridice neobligatorii, anularea actului efectuat cu nesocotirea textului constituţional este subsumată unor condiţii (cele prevăzute de art. 282 din Codul de procedură penală). Apreciază că textul legal criticat dezvoltă principiul constituţional al dreptului la apărare şi reglementează modalitatea de sancţionare a nerespectării acestui drept. Există deci o sancţiune pentru nerespectarea dreptului la apărare, astfel că se asigură o efectivă exercitare a acestui drept constituţional prin asigurarea pârghiilor necesare sancţionării încălcării dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie. Apreciază, totodată, că nu sunt încălcate egalitatea în faţa legii şi principiul unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi, prevăzute de art. 124 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin reglementarea unui regim juridic distinct pentru încălcarea dreptului la apărare, în funcţie de obligativitatea asistenţei juridice. Această reglementare, cuprinsă în art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, se aplică în toate cauzele penale şi tuturor cetăţenilor României, fără nicio discriminare. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: […] f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.“ 11. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 24 alin. (2) potrivit cărora, în tot cursul procesului penal, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că situaţiile în care asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului este obligatorie sunt reglementate de dispoziţiile art. 90 din Codul de procedură penală, iar cele în care este obligatorie asistenţa juridică a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se regăsesc în art. 93 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 90 din Codul de procedură penală, reglementarea asistenţei juridice obligatorii este determinată de elemente particulare ale persoanei în cauză, cum ar fi minoritatea, lipsa capacităţii de exerciţiu, existenţa unei capacităţi de exerciţiu restrânse etc. [art. 90 lit. a) şi b), respectiv art. 93 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală]. Totodată, asistenţa juridică este obligatorie în cursul procedurii în camera preliminară şi în cursul judecăţii „în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani“ [art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală]. Aceste din urmă dispoziţii au fost modificate prin art. II pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, anterior asistenţa juridică fiind obligatorie, în acest caz, doar în cursul judecăţii. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestor obligaţii este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată atât în cadrul camerei preliminare, cât şi în cursul judecăţii, ca efect al publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 13 februarie 2019 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale. 13. În cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autorii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Astfel cum reiese din încheierea de sesizare, în motivarea contestaţiei formulate împotriva încheierii, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, prin care, în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, s-a făcut referire la două convocări ale acestora, pentru date la care apărătorul a fost în imposibilitatea de a se deplasa de la Bucureşti la Braşov, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov. S-a susţinut că, în virtutea colegialităţii, cererea de amânare, prin care s-a arătat imposibilitatea apărătorului de a se prezenta, trebuia să fie admisă, având în vedere şi dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora, în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că încălcarea dreptului la apărare trebuie să fie sancţionată întotdeauna cu nulitatea absolută, fiind neconstituţional textul criticat, care prevede sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea dreptului la apărare numai atunci când asistenţa juridică este obligatorie. 14. Raportat la susţinerile autorilor, Curtea reaminteşte că asistenţa juridică obligatorie este o opţiune legislativă. Instanţa de control constituţional a statuat, în jurisprudenţa sa, că, prin reglementarea unui caz în care asistenţa juridică este obligatorie, legiuitorul a prezumat că dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezenţa apărătorului (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 36). Totodată, Curtea a reţinut că, din dispoziţiile art. 90 din Codul de procedură penală, rezultă că legiuitorul a reglementat obligativitatea asistenţei juridice, iar nu a reprezentării. Astfel, nulitatea intervine numai pentru situaţiile în care părţile sunt prezente, dar neasistate. Astfel, lipsa apărătorului nu este caz de nulitate absolută când şi partea lipseşte fără a avea un reprezentant (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 24). Reglementarea asistenţei juridice obligatorii, în cazurile prevăzute de lege, se circumscrie într-un drept al suspectului, al inculpatului, al persoanei vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente. O atare reglementare dă naştere unei obligaţii în sarcina organului judiciar de a analiza dacă elementele cauzei determină aplicarea dispoziţiilor legislative relative la asistenţa juridică obligatorie, indiferent dacă persoana în cauză a solicitat sau nu a solicitat acest lucru. Reglementarea menţionată impune organului judiciar obligaţia de a nu rămâne în pasivitate, ci, prin depunerea diligenţelor necesare, să asigure respectarea concretă şi efectivă a dreptului la apărare al persoanei în cauză (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 39). În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a prezumat că este în interesul justiţiei reglementarea obligatorie a asistenţei juridice în cazurile expres prevăzute de lege, încălcarea dispoziţiilor relative la asistenţa juridică obligatorie determinând încălcarea dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 40). 15. Curtea reţine că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. Curtea constată că dreptul la o apărare efectivă ocupă un loc central în derularea procesului penal, importanţa lui constând în faptul că toate celelalte drepturi ar fi iluzorii, fără garanţii procedurale, autorităţile judiciare având obligaţia de a asigura acest drept. Asigurarea efectivă a apărării este o garanţie, o premisă sigură a cercetării obiective şi complete a probelor, o condiţie sine qua non a aflării adevărului, a apărării drepturilor şi intereselor legale ale suspectului, inculpatului şi ale celorlalte părţi, creând condiţii necesare emiterii unei sentinţe legale şi temeinice. Curtea reţine însă că, în ipoteza din prezenta cauză, a respingerii cererilor de amânare prin care s-a arătat imposibilitatea apărătorului de a se prezenta la convocarea procurorului, părţile pot formula plângere, potrivit art. 336 şi 339 din Codul de procedură penală, ce va fi soluţionată de procurorul ierarhic superior. Soluţionarea nefavorabilă a unor astfel de cereri însă nu se poate converti într-un caz de nulitate absolută în care producerea vătămării se află sub puterea unei prezumţii legale juris et de jure. Totodată, Curtea reţine că nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă. Autorii excepţiei solicită ca sancţiunea nulităţii absolute să intervină cu privire la orice incident referitor la asistarea de către apărător a suspectului sau a inculpatului, care relevă sau nu o încălcare a vreunei norme de procedură penală, fără nicio distincţie, ceea ce ar echivala cu reglementarea unei prezumţii absolute că încălcarea oricărei norme procedurale generează o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, nu şi prin aplicarea altor remedii procesuale. Or, o asemenea reglementare ar presupune că invocarea încălcării oricărei dispoziţii legale ar atrage, per se, sancţiunea cea mai gravă - nulitatea absolută - consecinţa într-un asemenea caz fiind îngreunarea desfăşurării procedurilor penale. 16. De asemenea, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Sub aspectul asigurării egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că principiul consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, şi Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 23, şi Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28). Or, cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului se deosebesc esenţial de asistenţa juridică facultativă, consacrată de art. 24 din Constituţie. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege (Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018). 17. Totodată, Curtea observă că noul Cod de procedură penală, prin dispoziţiile art. 280-282, a reformat materia nulităţilor, reducând numărul cazurilor de nulitate absolută şi suplimentând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea invoca nulităţile relative. De altfel, Curtea a statuat, în mod constant, că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, ci aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal (Decizia nr. 247 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2020, paragraful 28, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 57). Cu alte cuvinte, atunci când normele de procedură reglementează elemente esenţiale, cu implicaţii fundamentale asupra procesului penal, legiuitorul trebuie să reglementeze sancţiuni adecvate aplicabile în cazul încălcării acestora. Nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor (deciziile nr. 133 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 aprilie 2004, nr. 868 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, şi nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010). 18. În aceste condiţii, având în vedere şi jurisprudenţa constantă a instanţei de control constituţional, potrivit căreia regimul juridic al nulităţilor, sub aspectul cazurilor în care pot fi invocate şi al momentului până la care pot fi invocate, reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Gocsman şi de Ioan Gocsman în Dosarul nr. 4.478/62/2018/a1 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
