Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Societatea Lemarco - S.A. din Bucureşti, de Mircea Rădină şi de Neculai Martaş în Dosarul nr. 5.803/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.326D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dan Lupaşcu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, întrucât, în temeiul textului de lege criticat, a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia privind durata procesului penal formulată de autor. Susţine, totodată, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece limitarea posibilităţii de a formula contestaţia privind durata procesului penal doar în ceea ce priveşte cauzele începute anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil în componenta referitoare la termenul rezonabil al procedurilor penale. Invocă Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, potrivit căreia statele parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale au obligaţia de a pune la dispoziţia justiţiabililor o cale de atac în vederea valorificării plângerilor privind durata procedurii. Dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie, implică posibilitatea fiecărei părţi de a obţine soluţionarea cu celeritate a cauzei sale, iar cadrul normativ intern trebuie configurat în aşa fel încât să permită valorificarea dreptului, iar nu negarea dreptului, suprimarea remediului procedural corespunzător, în ipoteza tergiversării soluţionării cauzei. Observă că art. 13 din Convenţie consacră dreptul fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe naţionale în ipoteza încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar în aplicarea acestui articol, Curtea de la Strasbourg a statuat că, la nivel naţional, trebuie să existe un remediu eficient, efectiv, care să asigure aplicabilitatea garanţiilor convenţionale. Or, excluderea din categoria persoanelor care pot formula contestaţia privind durata procesului penal a acelora care sunt părţi în procesele penale începute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală are un vădit caracter discriminatoriu fără o justificare obiectivă. Susţine că situaţia în care se află aceste din urmă persoane este aceeaşi, fiind părţi ale unui proces penal aflat în derulare, în concret, în cauza penală în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate dosarul aflându-se în faza de urmărire penală. Observă că, deşi standardul constituţional şi convenţional instituie o protecţie efectivă în această materie, dispoziţiile criticate împiedică o categorie semnificativă de persoane să beneficieze de acest remediu. Reţine că norma criticată este o normă de procedură, cu privire la care se aplică principiul activităţii legii penale, însă acest aspect nu constituie un obstacol în a se constata neconstituţionalitatea acesteia. Subliniază că nu ne aflăm în prezenţa unei aplicări retroactive a normelor procesual penale criticate, întrucât autorii excepţiei nu au solicitat să se constate aplicarea pentru trecut a acestora, până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, ci pentru viitor. Reţine că legiuitorul are atribuţia constituţională de a reglementa competenţa, procedura de judecată, căile de atac, însă această atribuţie nu trebuie exercitată arbitrar, ci trebuie exercitată conform Legii fundamentale. Având în vedere toate cele menţionate anterior, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi reconsiderarea jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013 sunt contrare dispoziţiilor art. 16 şi 21 din Legea fundamentală, întrucât instituie un tratament juridic diferit pentru situaţii identice, respectiv nu permit accesul la verificarea duratei rezonabile a procesului penal unei categorii de persoane stabilite discriminatoriu, fără fundament constituţional. Reţine că textul criticat înlătură această din urmă categorie de persoane de la un remediu procesual, deşi aceasta se află într-o situaţie identică cu destinatarii normei. Apreciază că ipoteza - din care rezultă identitatea de situaţie - este aceea a persoanei faţă de care procesul penal a debutat de mai mult de un an, iar tratamentul discriminator îl constituie legea după care procesul penal a început de mai mult de un an. Subliniază că, în speţă, nu se pune problema retroactivităţii legii de procedură, întrucât ceea ce se cere a fi examinat este dacă, la momentul actual, persoanele pe care norma le exclude se află într-o situaţie dezavantajoasă din punctul de vedere al procedurilor, în condiţiile în care legea de procedură penală, spre deosebire de legea de procedură civilă, a fost de imediată aplicare. Reţine că raţiunea introducerii dispoziţiilor art. 105 în Legea nr. 255/2013 a fost aceea de a degreva instanţele de numărul mare de cauze având ca obiect contestaţia privind durata procesului penal. Arată că acest fapt a fost mascat prin realizarea unui paralelism cu legea de procedură civilă, deşi s-a omis faptul că noua lege de procedură penală a fost de imediată aplicare, inclusiv cu privire la procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Aşadar, spre deosebire de Codul de procedură civilă, care nu sa aplicat proceselor aflate pe rol, materie în care contestaţia privind durata procesului privea doar procesele pe care legea nouă le reglementa, noul Cod de procedură penală s-a aplicat şi proceselor aflate în derulare, aşa încât apreciază că era firesc ca şi în procesele începute sub legea veche să se aplice contestaţia privind durata procesului penal. Apreciază că legiuitorul ar fi putut reglementa ca perioada anterioară intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală să nu fie avută în vedere la calculul duratei nerezonabile a procesului penal, deşi apreciază că şi o astfel de prevedere ar fi fost susceptibilă a fi declarată neconstituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 27 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.803/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Societatea Lemarco - S.A. din Bucureşti, Mircea Rădină şi Neculai Martaş cu ocazia soluţionării contestaţiei privind durata procesului penal, formulată de aceştia într-o cauză penală începută înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, în mod contrar garanţiilor convenţionale şi interne invocate, opţiunea legiuitorului a fost să limiteze aplicabilitatea contestaţiei privind durata procesului penal doar la cauzele demarate sub imperiul noului Cod de procedură penală, fără a se observa că atât dispoziţiile Legii fundamentale, cât şi cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrau acest drept în mod nediscriminatoriu. Susţin că dreptul la soluţionarea cauzei întrun termen rezonabil cunoaşte o protecţie mult mai elaborată şi nediferenţiată prin normativul şi practica judiciară aferente Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât, în mod firesc, se vor aplica cu prioritate aceste instrumente de protecţie a drepturilor omului, şi nu o dispoziţie neconvenţională şi neconstituţională cuprinsă în Legea nr. 255/2013. Invocă, în acest sens, dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie. Arată că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil, acces care nu poate fi îngrădit prin invocarea pretextului potrivit căruia legea procesuală nouă nu prevede o cale de atac efectivă internă împotriva duratei excesive a procesului. Susţin că, prin norma criticată, legiuitorul naţional a nesocotit caracterul universal şi nediscriminatoriu al unui proces echitabil, în eficientizarea căruia trebuie recunoscut dreptul la o durată rezonabilă a procesului penal, garanţie consfinţită inclusiv prin art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 au mai fost supuse controlului de neconstituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, astfel încât invocă considerentele deciziilor nr. 589 din 21 octombrie 2014, nr. 154 din 17 martie 2015 şi nr. 423 din 9 iunie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu următorul conţinut: „Dispoziţiile art. 488^1-488^6 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010.“ 12. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013, criticate dintr-o perspectivă identică, prin deciziile nr. 295 din 6 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 16 august 2021, nr. 488 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 14 decembrie 2017, nr. 612 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1049 din 27 decembrie 2016, nr. 668 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, şi nr. 589 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 14. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că, fiind vorba de norme penale ce aparţin domeniului procedural, acestea sunt guvernate de principiul activităţii, ceea ce înseamnă că legea se aplică din momentul intrării în vigoare şi până la momentul ieşirii sale din vigoare. Astfel, la aplicarea legii procesual penale nu se ia în considerare data săvârşirii infracţiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă procesul a fost început anterior intrării în vigoare a legii. Totodată, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege“. 15. Curtea a reţinut, de asemenea, că, prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii diferite. Curtea a constatat, astfel, că textul de lege criticat nu stabileşte vreo distincţie sau discriminare, motiv pentru care nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. Câtă vreme procesul penal este guvernat de alte reguli procedurale pentru fiecare categorie în parte, este evident că, din această perspectivă, cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferenţiat este pe deplin justificat. Prin urmare, Curtea a constatat că, în cauză, nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Legea fundamentală. 16. Referitor la invocarea prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat că principiul accesului liber la justiţie are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social. Cu toate acestea, el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Este îndeobşte admis că procesul penal se desfăşoară sub autoritatea ordinii normative de drept care capătă caracter efectiv prin constrângere şi conformare, sens în care, dimpotrivă, tocmai în realizarea dreptului la un proces echitabil, situaţia nou-reglementată, dacă s-ar aplica retroactiv, adică proceselor începute sub imperiul legii vechi, ar duce la afectarea previzibilităţii legii ce guvernează procesul. Mai mult, Curtea a reţinut că împrejurarea că procesele începute sub imperiul legii vechi nu sunt susceptibile de cenzura ce poate fi exercitată pe calea contestaţiei privind durata rezonabilă a procesului nu echivalează cu afectarea principiului constituţional consacrat de art. 21, deoarece, în acord cu art. 8 referitor la caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal din Codul de procedură penală, „Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât (...) orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil“. Prin urmare, indiferent de regimul juridic sub autoritatea căruia au fost începute procesele, organele judiciare, în deplin acord cu principiul legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, sunt obligate să respecte un termen rezonabil de soluţionare a cauzelor. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Lemarco - S.A. din Bucureşti, de Mircea Rădină şi de Neculai Martaş în Dosarul nr. 5.803/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
