Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.982/1/2024
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Mariana │Înaltei Curţi de │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Marian Budă │al Secţiei a II-a │
│ │civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I│
│Cristescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Maricel │- judecător la Secţia I│
│Nechita │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Liviu Eugen │- judecător la Secţia I│
│Făget │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a│
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Maria │- judecător la Secţia a│
│Zarafiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gabriela Elena│- judecător la Secţia │
│Bogasiu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Gheorghe │de contencios │
│Severin │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Florea │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihnea Adrian │- judecător la Secţia │
│Tănase │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.982/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.164/118/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 14 august 2024, în Dosarul nr. 5.164/118/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: "Dacă indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă şi asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie, şi, în caz afirmativ, dacă această indemnizaţie se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2019." II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ART. 18 Indemnizaţia de hrană (forma iniţială de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017): "(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." Articolul 18 astfel cum a fost modificat prin pct. 5 al articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017): "(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." Articolul 18 astfel cum a fost modificat prin art. XXVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare: "(1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării 9. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă la data de 25 iulie 2023, cu nr. 5.164/118/2023, reclamantul, în numele şi pentru membrii de sindicat, a solicitat obligarea pârâtei comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Constanţa la plata contravalorii indemnizaţiei de hrană începând cu 1 ianuarie 2019 şi până la 1 octombrie 2023, în raport cu contractele individuale de muncă perfectate de membrii de sindicat cu pârâta, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală. 10. În motivarea cererii s-a arătat că membrii de sindicat reprezentaţi au calitatea de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav, în baza contractelor de muncă încheiate cu pârâta comuna Nicolae Bălcescu, care are calitatea de angajator. S-a indicat faptul că, potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 448/2006), pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are dreptul la salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. 11. Într-un asemenea context s-a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 12. Reclamanţii au menţionat că, deşi prin art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017), nu s-a acordat indemnizaţia de hrană de care ar fi trebuit să se beneficieze începând cu 1 decembrie 2018, însă prin art. 36 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) această indemnizaţie a intrat în plată începând cu anul 2019. În pofida faptului că în perioadele în care reclamanţii au desfăşurat raporturile de muncă în calitate de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap erau incidente dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi cele ale art. 36 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, fiind încetată perioada de suspendare instituită de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, în mod nejustificat pârâta a refuzat acordarea indemnizaţiei de hrană, proporţional cu timpul lucrat de către reclamanţi, în temeiul contractelor individuale de muncă. 13. În speţă, reclamanţii consideră că refuzul pârâtei de acordare a acestor drepturi este unul nejustificat, câtă vreme acestea sunt născute în favoarea reclamanţilor ope legis, reprezentând drepturi salariale acordate tuturor angajaţilor plătiţi din fonduri publice, astfel că acest refuz se impune a fi sancţionat prin admiterea prezentei cereri şi obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de hrană. 14. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 1.01.2019-30.06.2020 şi a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, fără a detalia poziţia procesuală. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 15. Instanţa de sesizare a apreciat că, deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 diferă condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept faţă de art. 519 din Codul de procedură civilă. 16. Astfel, instanţa de trimitere a apreciat că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 17. Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (...) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 18. Instanţa de sesizare a considerat că nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidenţă că ceea ce a intenţionat legiuitorul delegat a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse analizei în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul examinarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept. 19. Totodată, nu s-a identificat nicio hotărâre prealabilă sau decizie de recurs în interesul legii pronunţate de instanţa supremă privind exact chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 20. Reclamanţii au lăsat la aprecierea instanţei admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, iar pârâta nu a exprimat un punct de vedere. 21. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 22. Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege-cadru. 23. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 43 din Legea nr. 448/2006, indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) din aceeaşi lege este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, iar plata acestei indemnizaţii se asigură de primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav. 24. Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de sesizare a considerat că, sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017, de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din legea-cadru trebuie să beneficieze şi asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie 25. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat o opinie cvasiunanimă în sensul că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă şi asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar, începând cu data de 1 ianuarie 2019. 26. În sprijinul acestei opinii s-a arătat că plata indemnizaţiei de hrană prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost suspendată în anul 2018, conform art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017. 27. Potrivit art. 36 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, „În perioada 2019-2020, personalul din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, beneficiază de vouchere de vacanţă în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de indemnizaţia de hrană prevăzută la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare“. 28. Având în vedere că dispoziţiile legale menţionate nu exclud de la aplicarea acestora asistenţii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă, s-a apreciat că, începând cu 1 ianuarie 2019, aceştia beneficiază de indemnizaţia de hrană. 29. În sensul acestei opinii au fost identificate şi transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti, fiind formulate şi puncte de vedere teoretice de către judecători. 30. Cu titlu singular, a fost identificată o sentinţă definitivă, prin care a fost respinsă acţiunea ca nefondată, instanţa reţinând că pentru acordarea indemnizaţiei de hrană se impune prezenţa angajatului la locul de muncă şi nu se acordă în cazul muncii la domiciliu. 31. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 32. În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care să prezinte relevanţă în dezlegarea chestiunii de drept sesizate. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 33. Nu s-au identificat decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept 34. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 35. Potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (...) (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze“. 36. Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“, iar, potrivit art. 4, „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie“. 37. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 38. Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă. 39. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 40. În sesizările formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ în care s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. 41. Se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu cuprinde o derogare explicită de la condiţia dificultăţii; dimpotrivă, este utilizată aceeaşi sintagmă - „chestiune de drept“ - căreia nu i se poate da o altă definiţie decât cea conturată anterior în jurisprudenţa instanţei supreme, întrucât însăşi noţiunea de „chestiune“ implică ideea unei probleme care necesită a fi lămurită, ceea ce presupune un anumit grad de neclaritate sau dificultate - premisa dificultăţii chestiunii de clarificat fiind menţionată, aşa cum s-a arătat, în însuşi preambulul actului normativ; absenţa unui grad minimal de dificultate, lipsa completă a oricărei probleme de interpretare echivalează cu inexistenţa unei chestiuni de drept. 42. Instanţa de trimitere a dedus renunţarea implicită a legiuitorului la condiţia dificultăţii în cazul sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în privinţa chestiunilor de drept cuprinse în aria reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, din împrejurarea că sesizarea trebuie cu titlu imperativ dispusă de instanţa ce judecă procesul atunci când constată că de o astfel de chestiune de drept depinde soluţionarea cauzei, nefiind lăsată la latitudinea acestei instanţe evaluarea dificultăţii interpretării chestiunii de drept. 43. Cu alte cuvinte, în opinia instanţei de trimitere, natura obligatorie a sesizării instanţei supreme în cazul ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea litigiului implică fie faptul că legiuitorul prezumă în mod absolut caracterul veritabil al chestiunilor de drept din aria reglementată de actul normativ menţionat, fie faptul că legiuitorul a înţeles să elimine dificultatea chestiunii de drept dintre condiţiile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 44. Interpretarea dată de instanţa de trimitere textului ce reglementează condiţiile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul special al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi primită. 45. Este adevărat că art. 2 din ordonanţa de urgenţă obligă instanţa care judecă procesul să sesizeze instanţa supremă în vederea dezlegării chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, atunci când constată că asupra chestiunii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, în timp ce, în reglementarea de drept comun, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, completul de judecată nu este obligat la o atare sesizare, ci are doar posibilitatea de a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept, însă această diferenţă de regim juridic nu echivalează cu renunţarea la cerinţa caracterului real şi veritabil al chestiunii de drept. 46. Semnificaţia diferenţei de regim juridic dintre cele două proceduri de sesizare a instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - cea de drept comun, reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi cea specială, prevăzută de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 - este cu totul alta: în procedura de drept comun, completul de judecată din ultimă instanţă, atunci când constată existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, de care depinde soluţionarea pricinii, are posibilitatea de a sesiza instanţa supremă pentru o dezlegare de principiu - adică are un drept de opţiune, putând, însă, la fel de bine să aleagă să nu solicite o dezlegare de principiu prin mecanismul hotărârii prealabile, chiar dacă problema este una dificilă. Dimpotrivă, în procedura specială a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, atunci când instanţa de judecată constată existenţa unei chestiuni de drept - reale şi veritabile - de care depinde soluţionarea pricinii, este obligată să sesizeze instanţa supremă prin mecanismul hotărârii prealabile, fără a mai avea un drept de opţiune; însă condiţia existenţei unei chestiuni de drept - adică a unei chestiuni reale şi veritabile de drept, cu un anume grad de dificultate - de care să depindă soluţionarea pe fond a litigiului, rămâne în continuare aplicabilă. 47. Cu alte cuvinte, faptul că instanţa care judecă procesul nu mai are un drept de opţiune în a sesiza sau nu instanţa supremă prin mecanismul hotărârii prealabile nu înseamnă că nu ar mai fi îndreptăţită - şi, totodată, obligată - la examinarea caracterului veritabil al chestiunii de drept, cum a apreciat instanţa de trimitere, ci înseamnă doar că, atunci când constată în prealabil că respectiva chestiune de drept este una reală şi veritabilă, nu mai are la îndemână şi opţiunea de a nu solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o rezolvare de principiu a problemei, ci este obligată să o sesizeze. 48. Când, însă, chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate şi al cărei răspuns se impune cu evidenţă şi fără cel mai mic dubiu, mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanşat, pentru că nu există o reală chestiune de drept care să necesite a fi rezolvată de principiu; nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanţei supreme pe calea acestei proceduri. 49. Aşadar, concluzionând, natura imperativă a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin mecanismul prevăzut de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie înţeleasă ca obligând instanţa care judecă procesul să ceară instanţei supreme rezolvarea de principiu a chestiunii de drept ivite, atunci când verifică şi constată, în urma propriei analize, că aceasta este una reală şi veritabilă, fără posibilitatea de a opta pentru a nu formula o atare sesizare, dar totodată fără a obliga instanţa să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu întrebări care nu constituie reale chestiuni de drept. 50. Îndeplinirea condiţiilor de sesizare, inclusiv cerinţa unui anume grad de dificultate, este ceea ce face ca sesizarea să devină obligatorie conform art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar nu obligativitatea sesizării este cea aptă să facă nenecesară condiţia caracterului real şi veritabil al chestiunii de drept ridicate. 51. Pe de altă parte, însă, trebuie stabilit, tot de principiu, că analiza condiţiei dificultăţii trebuie adaptată specificului domeniului în care aceasta s-a ivit şi cu privire la care legiuitorul a apreciat că se impune o reglementare specială, materializată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei preambul indică acel context care a făcut-o necesară şi care trebuie luat în considerare cu prilejul evaluării chestiunilor de drept ridicate, pentru asigurarea atingerii scopului pentru care actul normativ a fost edictat. 52. În sensul celor de mai sus, un criteriu important de testare a dificultăţii chestiunii de drept este aptitudinea normei de analizat de a genera neclarităţi sau interpretări multiple, materializate prin practică judiciară neunitară la nivelul instanţelor sau opinii teoretice divergente, riscul şi impactul fiind mai mari în domeniul litigiilor cu potenţial repetitiv, privitoare la drepturi salariale aplicabile unor categorii largi de destinatari. 53. În lumina celor dezvoltate, examinând, în continuare, caracterul real şi veritabil al chestiunii de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită în sesizarea de faţă, se constată, aşa cum se va arăta mai jos, că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească „o chestiune de drept“ care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare. 54. Astfel, instanţa de trimitere întreabă dacă indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă şi asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie, şi, în caz afirmativ, dacă această indemnizaţie se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2019. 55. În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 448/2006, persoana adultă cu handicap grav, în baza evaluării sociopsihomedicale, precum şi copilul cu handicap grav au dreptul la un asistent personal, iar potrivit art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege, contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav; în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) din actul normativ menţionat, pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are dreptul la salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 - autorităţile administraţiei publice locale având, conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. 56. Prin urmare, asistenţilor personali ai persoanelor încadrate cu grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie, li se aplică prevederile Legii-cadru nr. 153/2017. 57. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017, în vigoare pe perioada de referinţă, „Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. 58. Indemnizaţia de hrană este unul dintre celelalte drepturi salariale, prevăzute în secţiunea a 2-a „Alte drepturi salariale“ a capitolului II referitor la salarizare din Legea-cadru nr. 153/2017, şi, potrivit textului de lege anterior menţionat, se acordă obligatoriu personalului plătit din fonduri publice, cu excepţiile acolo prevăzute, deci şi asistenţilor personali ai persoanelor încadrate cu grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie, care nu se numără între categoriile exceptate. 59. În ceea ce priveşte momentul de la care asistenţii personali sunt îndreptăţiţi la acordarea indemnizaţiei de hrană se observă că prin art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 s-a prevăzut că „În anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare (...) nu acordă personalului din cadrul acestora (...) indemnizaţia de hrană (...) prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017“. 60. Ulterior, prin art. 36 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, s-a prevăzut că „În perioada 2019-2020, personalul din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice (...) beneficiază (...) de indemnizaţia de hrană prevăzută la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.“ 61. În ceea ce priveşte anii următori, 2021-2023, art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022, art. I alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. I alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, au stabilit doar menţinerea cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul anului precedent. 62. Prin urmare, se constată că dispoziţiile legale incidente sunt limpezi şi univoce şi nu au aptitudinea de a genera vreo interpretare concurentă aceleia care se impune cu evidenţă şi care a fost exprimată atât de instanţa de trimitere prin încheierea de sesizare, cât şi de instanţele naţionale prin hotărârile judecătoreşti pronunţate ori prin opiniile teoretice transmise de acestea la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă şi asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, fiind datorată începând cu data de 1 ianuarie 2019, sub rezerva regulilor referitoare la prescripţia extinctivă. 63. Nefiind identificată o problemă de interpretare a normelor de drept, e suficientă aplicarea acestora în sensul clar şi evident al dispoziţiilor legale, care transpare din simpla lor edictare. 64. Apoi, unanimitatea opiniilor exprimate atât teoretic, cât şi în practica judiciară comunicată scoate în evidenţă nu doar claritatea legii şi lipsa oricărei dificultăţi de interpretare, ci şi împrejurarea că nu există niciun risc de jurisprudenţă neunitară în materie. 65. În consecinţă, constatând că sesizarea pendinte nu îndeplineşte cerinţa de a supune dezlegării o chestiune de drept reală şi veritabilă, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.164/118/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă şi asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav, angajaţi cu contract individual de muncă încheiat cu unităţile administrativ-teritoriale, prin primar/primărie, şi, în caz afirmativ, dacă această indemnizaţie se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2019." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2024. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE MARIANA CONSTANTINESCU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Repana -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
