Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 93 din 25 noiembrie 2024 referitoare la încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 93 din 25 noiembrie 2024 referitoare la încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 48 din 20 ianuarie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.951/1/2024


┌────────────┬─────────────────────────┐
│            │- preşedintele Înaltei   │
│Corina-Alina│Curţi de Casaţie şi      │
│Corbu       │Justiţie -preşedintele   │
│            │completului              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Carmen Elena│- preşedintele Secţiei I │
│Popoiag     │civile                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele delegat al│
│            │Secţiei a II-a civile    │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Elena Diana │- preşedintele Secţiei de│
│Tămagă      │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Cristina    │- judecător la Secţia I  │
│Truţescu    │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Denisa Livia│- judecător la Secţia I  │
│Băldean     │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Diana Florea│- judecător la Secţia I  │
│Burgazli    │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Gheorghe    │- judecător la Secţia I  │
│Liviu Zidaru│civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mihaela     │- judecător la Secţia I  │
│Glodeanu    │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mirela      │- judecător la Secţia a  │
│Poliţeanu   │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ruxandra    │- judecător la Secţia a  │
│Monica Duţă │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Virginia    │- judecător la Secţia a  │
│Florentina  │II-a civilă              │
│Duminecă    │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ianina      │- judecător la Secţia a  │
│Blandiana   │II-a civilă              │
│Grădinaru   │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Marcela     │- judecător la Secţia a  │
│Marta Iacob │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Andreea     │- judecător la Secţia de │
│Marchidan   │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Daniel      │- judecător la Secţia de │
│Gheorghe    │contencios administrativ │
│Severin     │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│            │- judecător la Secţia de │
│Vasile Bîcu │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ramona Maria│- judecător la Secţia de │
│Gliga       │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│            │- judecător la Secţia de │
│Iulia Craiu │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
└────────────┴─────────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.951/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Argeş - Secţia I civilă în Dosarul nr. 198/216/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Tribunalul Argeş - Secţia civilă a dispus, prin încheierea din 26 februarie 2024, în Dosarul nr. 198/216/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    "1. Se poate aprecia că o entitate care nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat o hotărâre ce constituie titlu executoriu, hotărâre a cărei neexecutare generează declanşarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, dobândeşte calitatea de debitor în sensul acestor dispoziţii legale strict ca efect al formulării unei cereri de chemare în judecată având ca obiect obligarea la plata penalităţilor de întârziere?
2. Indiferent de soluţia adoptată de instanţa de fond, încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă îşi păstrează caracterul definitiv şi raportat la această entitate sau este supusă apelului?"

    II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    8. Codul de procedură civilă:
    "ART. 906
    (1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.
    (2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
    (3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.
    (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după
    trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.
    (5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
    (6) Încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie.
    (7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun."

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării
    9. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, la 28 ianuarie 2021, cu nr. 198/216/2021, reclamanţii-creditori au chemat în judecată pe pârâţii-debitori primarul municipiului Curtea de Argeş - preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş, Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş şi Comisia judeţeană de fond funciar Argeş, solicitând obligarea fiecăruia dintre debitori la plata unor penalităţi în sumă de câte 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea dispozitivului Deciziei civile nr. 160 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 634/216/2012*, prin care s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş la punerea în posesie a reclamanţilor pe suprafaţa de 3,774 ha, teren arabil.
    10. Debitoarea Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş a chemat în garanţie Agenţia Domeniilor Statului, arătând că aceasta este deţinătoarea terenului asupra căruia se solicită punerea în posesie.
    11. Prin Sentinţa civilă nr. 800 din 26 aprilie 2023, Judecătoria Curtea de Argeş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu debitorii primarul municipiului Curtea de Argeş - preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş, Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş şi Comisia judeţeană de fond funciar Argeş, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de debitoarea Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului, a obligat intervenienta chemată în garanţie Agenţia Domeniilor Statului la plata către reclamanţi a unei penalităţi în cuantum de 200 de lei pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre aceştia, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la executarea integrală a obligaţiei de a preda Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş terenul menţionat în dispozitivul Deciziei civile nr. 160 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Argeş. Totodată, a respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.
    12. În considerentele acestei sentinţe, Judecătoria Curtea de Argeş a reţinut, în esenţă, că, în vederea executării Deciziei irevocabile nr. 160 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia civilă în Dosarul nr. 634/216/2012*, Comisia judeţeană de fond funciar Argeş a validat propunerea Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş referitoare la dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren de 0,32 ha.
    13. Totodată, Comisia judeţeană de fond funciar Argeş a trimis către Agenţia Domeniilor Statului o adresă prin care i-a comunicat hotărârea de validare, menţionând că această adresă serveşte „pentru luare la cunoştinţă şi conformare“.
    14. În continuare, până în prezent, Agenţia Domeniilor Statului nu a pus la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate Curtea de Argeş terenurile respective, demersurile reclamanţilor rămânând fără răspuns.
    15. Faţă de această situaţie de fapt, prima instanţă a constatat că, în lipsa demersurilor ce reprezentau obligaţia legală a Agenţiei Domeniilor Statului, dispoziţiile executorii cuprinse în hotărârea judecătorească nu s-au putut duce la îndeplinire, creându-se un blocaj instituţional, în dauna reclamantului şi cu încălcarea flagrantă a drepturilor conferite acestuia prin dispoziţiile art. 6 şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
    16. Potrivit art. 72 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în garanţie este cererea prin care: „Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.“
    17. În aceste condiţii, prima instanţă a observat că, deşi Agenţia Domeniilor Statului nu a fost obligată în mod direct prin decizia Tribunalului Argeş să efectueze anumite demersuri, de rolul activ al acestei instituţii atârnă posibilitatea concretă de a se îndeplini obligaţiile impuse comisiilor de fond funciar. Dat fiind că a împiedicat fără temei legal îndeplinirea acestor obligaţii, instanţa a reţinut că, în cazul în care debitoarele ar fi căzut în pretenţii, ar fi fost îndreptăţite să solicite despăgubiri de la Agenţia Domeniilor Statului, reprezentând echivalentul penalităţilor la care ar fi fost obligate.
    18. Astfel, este în interesul unei bune administrări a justiţiei şi în conformitate cu scopul instituţiei cererii de chemare în garanţie ca persoana în culpă să fie stabilită în cadrul unui demers judiciar unic.
    19. Instanţa învestită cu prezenta cerere de chemare în judecată are a verifica şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 906 din Codul de procedură civilă, respectiv dacă executarea silită pornită în baza titlului executoriu a rămas fără eficienţă, din culpa autorităţilor. Conform principiilor expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privitor la art. 6 din Convenţie, nicio hotărâre definitivă, executorie, nu poate rămâne fără finalitate într-un stat de drept. Totodată, instanţa nu se poate substitui autorităţilor administrative ce au sarcina aplicării legilor fondului funciar şi administrării domeniului public şi privat al statului.
    20. Astfel, comisiile de fond funciar şi Agenţia Domeniilor Statului sunt unicele în măsură să decidă dacă procesul de reconstituire este posibil în modalitatea reconstituirii în natură sau prin despăgubiri.
    21. Până la acest moment însă, Agenţia Domeniilor Statului nu a luat nicio poziţie oficială, rămânând în pasivitate cu privire la demersurile reclamanţilor, ignorând adresele autorităţilor cu atribuţii de fond funciar, dispoziţiile legale, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive, fără a propune persoanelor îndreptăţite sau care deţin titluri executorii o soluţie de rezolvare a blocajului juridic şi administrativ.
    22. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel chemata în garanţie Agenţia Domeniilor Statului, prin care a arătat că nu poate fi obligată la plata de penalităţi de 200 lei pe zi de întârziere, întrucât nu este debitoarea reclamanţilor, condiţie imperativă prevăzută de art. 906 din Codul de procedură civilă.
    23. Astfel, a susţinut că o cerere de chemare în garanţie este inadmisibilă în procedura prevăzută de art. 906 din Codul de procedură civilă, întrucât debitorul este identificat cu autoritate de lucru judecat prin titlul executoriu, astfel că răspunderea acestuia nu poate fi transferată pe seama unui terţ, printr-o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 72 din Codul de procedură civilă, întrucât obligaţia de a face are caracter intuitu personae.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    24. Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând că litigiul în legătură cu care se formulează sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Tribunalului Argeş, are ca obiect aplicarea penalităţilor de întârziere, iar hotărârea ce se va pronunţa este definitivă.
    25. Totodată, a constatat că soluţionarea pe fond a apelului depinde de interpretarea ce se va da dispoziţiilor legale supuse analizei.
    26. Instanţa de sesizare a mai arătat că problemele de drept ce se cer a fi lămurite prezintă caracter de noutate, în condiţiile în care instanţele nu au dat încă o interpretare şi aplicare dispoziţiilor legale în discuţie la nivel jurisprudenţial.
    27. De asemenea, din verificările efectuate s-au reţinut lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept, precum şi faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    28. Intimaţii-debitori au arătat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    29. Intimaţii-creditori au considerat că nu se impune sesizarea instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, apreciind că încheierea pronunţată de instanţa de fond la data de 26 aprilie 2023 nu poate fi atacată cu apel, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul neprevăzând o asemenea cale de atac.
    30. În acest sens au invocat şi dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, îndreptată prin încheierea din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 25 octombrie 2018, şi prin Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020.
    31. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.
    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    32. Instanţa de trimitere a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care este obligat debitorul să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, este definitivă.
    33. De asemenea, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
    34. Analizând cele două texte de lege, instanţa de sesizare a observat că destinatarul este persoana care a dobândit calitatea de debitor în temeiul unui titlu executoriu.
    35. În cauza de faţă, deşi apelanta nu a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească la executarea obligaţiilor invocate de intimaţii-creditori, prin hotărârea apelată a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere până la executarea integrală a obligaţiei de a preda terenurile menţionate în dispozitivul Deciziei nr. 160 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Argeş - Secţia civilă Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş, decizie ce nu îi este opozabilă.
    36. Astfel, instanţa de fond, prin Sentinţa civilă nr. 800 din 26 aprilie 2023 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în ceea ce priveşte obligarea debitorilor primarul municipiului Curtea de Argeş - preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş, Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş şi Comisia judeţeană de fond funciar Argeş, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de debitoarea Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului, a obligat intervenienta chemată în garanţie Agenţia Domeniilor Statului la plata către reclamanţi a unei penalităţi în cuantum de 200 de lei pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre aceştia, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la executarea integrală a obligaţiei de a preda Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş terenul menţionat în dispozitivul Deciziei civile nr. 160 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Argeş.
    37. În aceste condiţii se impune a se stabili dacă încheierea prevăzută de art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă (sentinţă, în cauză) îşi păstrează caracterul definitiv şi în situaţia în care instanţa de fond a obligat la plata penalităţilor o persoană în patrimoniul căreia nu s-au stabilit obligaţii printr-o hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu.
    38. Totodată, se impune a se stabili dacă, deşi subiectul de drept obligat la plata penalităţilor de întârziere nu avea calitatea de debitor anterior pronunţării încheierii, dobândeşte această calitate în temeiul încheierii şi, prin urmare, nu are deschisă calea apelului.
    39. De asemenea, se impune a se stabili dacă subiectul de drept ce nu are calitatea de debitor în temeiul unui titlu executoriu are deschisă calea contestaţiei la executare prevăzute de art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care aceste dispoziţii reglementează doar posibilitatea înlăturării ori reducerii penalităţii pentru situaţiile expres reglementate, respectiv în condiţiile în care debitorul a executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau a dovedit existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
    40. Este evident că subiectului de drept aflat în situaţia anterior expusă trebuie să i se recunoască dreptul de a solicita unei instanţe de control analizarea legalităţii şi a temeiniciei hotărârii instanţei de fond, astfel încât accesul efectiv la o instanţă garantat de art. 6 din Convenţie să nu îi fie îngrădit.
    41. Instanţa de trimitere a subliniat că dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă au format obiectul analizei Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, iar, în urma hotărârilor pronunţate, au fost modificate, astfel încât încheierea pronunţată să poată forma obiectul analizei unei instanţe de control judiciar.
    42. S-a menţionat că nu se supune analizei chestiunea dezlegată prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    43. Ceea ce interesează în prezenta cauză este, de fapt, aplicabilitatea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 906 din Codul de procedură civilă raportat la un subiect de drept ce nu are calitatea cerută de dispoziţiile legale menţionate, iar nu caracterul hotărârii pronunţate în situaţia admiterii sau respingerii cererii creditorului.
    44. Este evident că, în condiţiile în care penalitatea s-a aplicat subiectului de drept ce are calitatea de debitor, acest subiect poate uza de calea contestaţiei la executare reglementată de dispoziţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

    VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie
    45. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost formulate puncte de vedere argumentate şi au fost transmise hotărâri judecătoreşti cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de faţă, au rezultat următoarele aspecte:
    46. Asupra primei întrebări, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că o entitate care nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat o hotărâre ce constituie titlu executoriu şi a cărei neexecutare generează declanşarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă nu dobândeşte calitatea de debitor în sensul acestor dispoziţii legale, ca efect al formulării unei cereri de chemare în judecată având ca obiect obligarea la plata penalităţilor de întârziere.
    47. În susţinerea acestei opinii s-a invocat distincţia dintre opozabilitatea şi obligativitatea hotărârii judecătoreşti, reţinerea obligativităţii acesteia pentru o persoană necesitând ca persoana respectivă să fi fost parte litigantă sau succesor al unei astfel de părţi, terţa persoană neputând fi obligată să execute dispoziţiile hotărârii.
    48. Scopul prevederilor art. 906 din Codul de procedură civilă este acela de a-l constrânge pe debitorul din titlu executoriu, care, nici după comunicarea încheierii de încuviinţare a executării silite, nu înţelege să se conformeze dispoziţiilor din titlul executoriu, să îşi îndeplinească obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească şi care nu poate fi îndeplinită de altă persoană, prin aplicarea unor penalităţi de întârziere. Totodată, textul prevede că debitorul va fi obligat la plata unor penalităţi până la executarea silită a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, motiv pentru care doar debitorul din titlul executoriu ar putea fi obligat la plata acestor penalităţi [cu excepţia cazului în care a avut loc o transmitere a calităţii procesuale conform art. 645 alin. (2) din Codul de procedură civilă].
    49. Cu titlu de practică judiciară au fost identificate şi transmise 3 sentinţe definitive, precum şi puncte de vedere teoretice exprimate de judecători.
    50. A fost exprimată şi o opinie minoritară, în sensul că o entitate care nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat o hotărâre ce constituie titlu executoriu, hotărâre a cărei neexecutare generează declanşarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, dobândeşte calitatea de debitor în sensul acestor prevederi legale, strict ca efect al formulării unei cereri de chemare în judecată având ca obiect obligarea la plata penalităţilor de întârziere (regăsită doar în punctele de vedere exprimate la nivel teoretic de judecători, nefiind identificată practică judiciară în acest sens).
    51. S-a motivat că, în anumite domenii strict reglementate, executarea obligaţiei poate depinde şi de concursul unui terţ, astfel că, deşi debitorul primordial face demersuri pentru a-şi executa obligaţiile, el poate fi împiedicat voit sau nu de un terţ.
    52. Asupra celei de a doua întrebări, într-o opinie majoritară, s-a considerat că, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de fond, de admitere sau de respingere a cererii creditorului, încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă îşi păstrează caracterul definitiv, inclusiv prin raportare la entitatea la care se face referire.
    53. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă stabilesc în mod clar caracterul definitiv al încheierii de aplicare a penalităţilor, nefiind permisă exercitarea unei căi ordinare, devolutive de atac, textul fiind de strictă interpretare şi aplicare, fără distincţii în funcţie de partea care ar avea interes să exercite calea de atac.
    54. De asemenea, în susţinerea acestei opinii s-a arătat că nu se justifică recunoaşterea dreptului de a exercita calea de atac a apelului, întrucât există remedii ce pot fi utilizate de terţul interesat, cât timp hotărârea pronunţată în temeiul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă este definitivă, deci nesupusă apelului/recursului, fiind însă deschise, în continuare, căile extraordinare de atac.
    55. Nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în sensul acestei opinii, ci au fost exprimate doar puncte de vedere teoretice ale judecătorilor.
    56. Opinia minoritară exprimată, de asemenea, doar la nivel teoretic, fără a fi identificată practică judiciară, a fost în sensul că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă va putea fi atacată cu apel.
    57. În susţinerea acestei ipoteze s-a argumentat că regula în dreptul procesual civil este existenţa căii de atac, ceea ce presupune că excepţiile vor fi de strictă interpretare şi aplicare. Prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, au fost interpretate prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă în sensul suprimării căii de atac doar în cazul cererii formulate de creditor prin care solicită obligarea debitorului obligaţiei de a face sau de a nu face, evaluabilă sau neevaluabilă în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, la plata de penalităţi pe zi de întârziere.
    58. Or, câtă vreme se admite că entitatea care nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat o hotărâre ce constituie titlu executoriu nu dobândeşte calitatea de debitor ca efect al formulării unei cereri de chemare în judecată având ca obiect obligarea la plata penalităţilor de întârziere, s-a apreciat că această situaţie nu se mai identifică cu ipoteza premisă, astfel cum a fost dezlegată de instanţa supremă.
    59. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    60. Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante ce au vizat interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă în legătură cu chestiunea de drept sesizată.
    61. Prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, îndreptată prin Încheierea din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 25 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile sau neevaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“.
    62. Astfel, prin Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: „În situaţia în care prima instanţă a respins cererea de fixare a sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalităţi, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanţe este susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac, respectiv apel?“.

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    63. Prin Decizia nr. 378 din 29 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 22 septembrie 2023, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    64. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: „16. Prin Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019, Curtea a constatat că cererea de aplicare de penalităţi reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalităţi nu poate fi soluţionată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluţionarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfăşurarea căruia legiuitorul să instituie garanţiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenţei unor căi de atac. De aceea, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de aplicare de penalităţi nu contravine art. 21 din Constituţie, care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională statuând în mod constant că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, prin urmare, la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita un atare acces, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării.“
    65. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 18 septembrie 2024, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură civilă.
    66. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut că: „26. (...) referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanţa de executare a constrâns debitorul la executarea obligaţiei prin aplicarea de penalităţi pentru neexecutarea acesteia, a subliniat în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 378 din 29 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 22 septembrie 2023, paragraful 15, sau Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, paragraful 14) că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic să execute obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanţă cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, deci, la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. Având în vedere acestea, nici pretinsa încălcare de către prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie nu poate fi constatată.“

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    67. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    68. Temeiul sesizării îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, care prevăd: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    69. Din cuprinsul normei enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, fiind identificate după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    70. Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite.
    71. Astfel, Tribunalul Argeş - Secţia civilă este învestit cu soluţionarea unei cereri de apel, în cadrul unui litigiu întemeiat pe prevederile art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, vizând cererea creditorului de obligare a debitorilor primarul municipiului Curtea de Argeş - preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş, Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş şi Comisia judeţeană de fond funciar Argeş la plata, fiecare, a unor penalităţi în sumă de câte 1.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, până la data îndeplinirii obligaţiei stabilite în titlul executoriu.
    72. Cererea a fost soluţionată de instanţa de executare, respectiv Judecătoria Curtea de Argeş, prin Sentinţa civilă nr. 800, pronunţată la data de 26 aprilie 2023, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a debitorilor la plata penalităţilor de întârziere, dar şi a admiterii cererii de chemare în garanţie formulate de debitoarea Comisia locală de fond funciar Curtea de Argeş în contradictoriu cu terţul Agenţia Domeniilor Statului şi de obligare a intervenientei chemate în garanţie la plata unei penalităţi în cuantum de 200 de lei pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la executarea integrală a obligaţiei de a preda Comisiei locale de fond funciar Curtea de Argeş terenurile menţionate în dispozitivul Deciziei civile nr. 160 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Argeş. Totodată au fost respinse restul pretenţiilor.
    73. Împotriva acestei sentinţe chemata în garanţie a promovat apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş - Secţia civilă, cea din urmă instanţă fiind titulara sesizării de faţă.
    74. Cea de a patra condiţie de admisibilitate - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată - este îndeplinită în cazul sesizării de faţă, ca urmare a faptului că se solicită lămurirea unei probleme vizând posibilitatea constrângerii indirecte a unui terţ debitor la plata de penalităţi de întârziere.
    75. Cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept ce reprezintă obiectul sesizării face ca procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată prin dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, să fie circumscrisă, în principal, chestiunilor de drept material, iar celor de procedură doar în măsura în care soluţia adoptată ori prefigurat a fi adoptată în cauza ce a generat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi determinată în mod direct şi necesar de aplicarea unor norme şi instituţii de drept procesual.
    76. Deşi problema supusă analizei instanţei supreme în cadrul prezentei proceduri este exclusiv una de drept procesual civil, iar nu de drept material, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul competenţei sale de soluţionare a sesizărilor în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile este deja consacrată în sensul menţionat, urmând a se considera că de lămurirea chestiunii admisibilităţii apelului depinde soluţionarea pe fond a cauzei (a se vedea în acest sens: Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016; Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 2 martie 2017, etc.).
    77. În cauză, sesizarea pune în discuţie interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului împotriva unei hotărâri de soluţionare a cererii de acordare a penalităţilor de întârziere, dispusă faţă de chemata în garanţie (terţ faţă de titlul executoriu), în derularea procedurii executării silite, în condiţiile în care dispoziţiile art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă stabilesc că încheierea pronunţată de instanţa de executare în această procedură care priveşte, exclusiv, creditorul şi debitorul din titlul executoriu este definitivă.
    78. Prin urmare, de lămurirea chestiunii de drept vizând admisibilitatea căii de atac a apelului în cazul acţiunilor întemeiate pe prevederile art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, sesizarea fiind admisibilă sub acest aspect, deoarece, în funcţie de modalitatea de rezolvare, se poate da o dezlegare fondului raporturilor juridice sau, dimpotrivă, judecăţii de fond i se poate opune excepţia inadmisibilităţii.
    79. În corelaţie cu această condiţie de admisibilitate, deşi art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“, în doctrină s-a arătat că declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei probleme de drept reale, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege îndoielnic, imperfect (lacunar) sau neclar, fiind susceptibilă, în aceste condiţii, să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare.
    80. În jurisprudenţa dezvoltată la nivelul instanţei supreme în legătură cu pronunţarea unei hotărâri prealabile s-a statuat că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii şi în măsură să atingă scopul prevenirii practicii neunitare (a se vedea Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, etc.).
    81. Numai într-un atare context legal poate fi învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării hotărârii prealabile, în condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială, reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în acest sens fiind Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42).
    82. În consecinţă, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.
    83. Astfel, cu referire la a doua întrebare din sesizare, care ridică o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prealabilă modalităţii de stabilire a cadrului procesual şi de rezolvare a raportului juridic litigios, aspecte incluse în prima întrebare, prin încheierea de sesizare nu se motivează în ce constă dificultatea de interpretare a normelor legale enunţate, care ar justifica necesitatea dezlegării de principiu în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.
    84. Textul de lege a cărui interpretare şi aplicare se solicită menţionează următoarele:
    "ART. 906
    (1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.
    (2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu."

    85. Instanţa de trimitere nu întâmpină nicio dificultate în a reţine, în tipologia acţiunilor de constrângere indirectă a debitorului la executarea în natură a obligaţiei de a face intuitu personae, prin obligarea acestuia la plata unor penalităţi pe zi de întârziere până la îndeplinirea dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu, caracterul definitiv al încheierii, conferit, în mod expres, de textul de lege.
    86. Regimul juridic al încheierii pronunţate în temeiul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, implicit şi al celor pronunţate în baza alin. (3) al aceluiaşi articol, a fost analizat şi prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că „încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile sau neevaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“.
    87. Prin această decizie, instanţa supremă a statuat că:
    "68. Dreptul comun în privinţa felului hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de executare, precum şi regimul juridic al acesteia din perspectiva posibilităţii de a se recurge la formularea căilor de atac sunt reprezentate de prevederile art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă (...).
69. Constatarea anterioară are ca efect, pe de o parte, faptul că regula pentru instanţa de executare o reprezintă pronunţarea unor încheieri executorii, susceptibile de apel, iar pe de altă parte, că această regulă se aplică ori de câte ori legiuitorul nu a stabilit reguli speciale, derogatorii de la acest regim juridic de drept comun pentru alte încheieri pronunţate de instanţa de executare în etapa executării silite (prevăzând, de exemplu, că instanţa de executare se pronunţă prin încheiere sau prin încheiere executorie).
70. Dacă în privinţa executării silite dreptul comun pentru felul hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de executare şi a termenului în care poate fi exercitată calea de atac prevăzută de lege decurge din art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dreptul comun general pentru căile de atac reglementate de Codul de procedură civilă pentru procesul civil este stabilit prin dispoziţiile art. 457-465 din Codul de procedură civilă, raportul juridic între normele de la art. 457-465 şi cea prevăzută de art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă fiind acela de la normă generală la normă specială.
71. Ca atare, ori de câte ori în cuprinsul cărţii a V-a din Codul de procedură civilă legiuitorul nu a prevăzut o regulă distinctă de procedură referitoare la căile de atac, acestea se completează cu cele generale, anterior identificate.
72. (...) această normă reprezintă o regulă derogatorie de la regimul juridic de drept comun în privinţa posibilităţii de atacare cu apel a acestora, textul prevăzând în mod expres că instanţa de executare pronunţă, cu citarea părţilor, o încheiere definitivă, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi atacată cu apel, date fiind dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
73. Întrucât art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie, din acest punct de vedere, o excepţie de la regula înscrisă în art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, rezultă că acest text este de strictă interpretare şi aplicare, potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis."

    88. Caracterul definitiv al hotărârii judecătoreşti în această etapă a executării silite a fost reţinut a fi conform cu Legea fundamentală, prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care a subliniat că „cererea de aplicare de penalităţi reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalităţi nu poate fi soluţionată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluţionarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfăşurarea căruia legiuitorul să instituie garanţiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenţei unor căi de atac“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 18 septembrie 2024, paragraful 27).
    89. Din expunerea astfel realizată rezultă cu evidenţă că, în contextul evaluării specifice procedurii întrebării prealabile, au fost deja avute în vedere aspectele referitoare la caracterul definitiv al încheierii prin care debitorul executat silit în baza unui titlu executoriu a fost obligat la plata penalităţilor pe fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei de a face intuitu personae.
    90. Astfel, s-a răspuns, în concret, întrebării care vizează caracterul admisibil al căii de atac a apelului, stabilindu-se că legiuitorul, în cadrul procedurii speciale menţionate, a instituit o normă specială, derogatorie de la regimul juridic comun al căii de atac, conferind caracter definitiv încheierii în raportul dintre creditor şi debitor.
    91. Ceea ce urmăreşte, în realitate, titularul sesizării este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă încheierea de obligare la plata penalităţilor pe fiecare zi de întârziere îşi păstrează caracterul definitiv şi în situaţia particulară în care partea obligată nu are calitatea de debitor în titlul executoriu, fiind atrasă în cadrul procedurii executării silite desfăşurate, exclusiv, între creditorul şi debitorul faţă de care a fost pronunţat titlul executoriu, prin aplicarea dispoziţiilor art. 72 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
    92. Faptul că de la un astfel de regim juridic s-ar putea deroga, în contextul în care instanţa de executare a încuviinţat în principiu o cerere de chemare în garanţie, specifică fazei judecăţii şi nu celei de executare silită, obligând instituţia chemată în garanţie la plata penalităţilor, fără ca aceasta să deţină calitatea de debitor în titlul executoriu, nu transformă chestiunea de drept în una veritabilă.
    93. În argumentarea acestui raţionament se reţine că textul de lege sub imperiul căruia a fost sesizată instanţa de executare în procedura executării silite a obligaţiei de a face intuitu personae şi sub imperiul căruia s-a desfăşurat judecata este redactat într-un mod clar, lipsit de echivoc, fără potenţial de a genera interpretări diferite care să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici judiciare neunitare.
    94. Atunci când întrebarea adresată instanţei supreme face referire la un text de lege sau la conţinutul unui act normativ în vigoare, chestiunea de drept, în contextul art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie să decurgă din posibilitatea de interpretare divergentă a unei anumite dispoziţii legale, determinat de caracterul ei deficitar, iar nu din aplicarea acesteia la circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.
    95. Instanţa de trimitere nu a argumentat dificultatea pe care ar fi întâmpinat-o în interpretarea normei considerate a fi aplicabilă, anume art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dificultate care să fi fost determinată de caracterul neclar ori lacunar al legii, respectiv de posibilitatea unor ulterioare interpretări diferite ale textelor de lege, ci şi-a exprimat dilema cu privire la posibilitatea chematei în garanţie - terţ faţă de titlul executoriu, de a contesta încheierea prin care a fost obligată la plata penalităţilor pe fiecare zi de întârziere, în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în faza executării silite, fie pe calea apelului (deşi textul de lege invocat conferă caracter definitiv încheierii), fie pe calea contestaţiei la executare (deşi întreaga configurare a procedurii implică debitorul şi faptul personal al acestuia).
    96. Însă, operaţiunea de aplicare a textului de lege la un raport juridic concret reprezintă unul dintre demersurile specifice activităţii instanţei de judecată care a fost sesizată cu soluţionarea unui litigiu concret, fiind atributul propriu al judecătorului cauzei, obligat la efectuarea raţionamentului judiciar care să îl conducă la aplicarea prin relaţionare a textului legal în care îşi află corespondent situaţia de fapt.
    97. Procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism de unificare a practicii judiciare care nu poate fi utilizat ca un instrument juridic prin care instanţele judecătoreşti pot alege să îşi delege către instanţa supremă obligaţia de a interpreta şi aplica legea în litigiile cu care au fost învestite. Simpla nesiguranţă a instanţei de trimitere cu privire la calea de atac pusă la îndemâna persoanei chemate în garanţie - terţ faţă de titlul executoriu, obligat la plata penalităţilor pe zi de întârziere în favoarea creditorului, în cadrul executării silite, nu este suficientă pentru a concluziona asupra existenţei unei reale probleme de drept, generată de neclaritatea sau insuficienţa reglementărilor legale, de natură a justifica declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.
    98. Cât priveşte prima întrebare care vizează cadrul procesual într-un litigiu de natura celui în discuţie, dar şi modalitatea de rezolvare a raportului juridic, se constată caracterul subsecvent faţă de chestiunea admisibilităţii căii de atac a apelului, în privinţa căreia au fost constatate ca nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate în cadrul mecanismului de unificare a jurisprudenţei.
    99. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Argeş - Secţia civilă în Dosarul nr. 198/216/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    "1. Se poate aprecia că o entitate care nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat o hotărâre ce constituie titlu executoriu, hotărâre a cărei neexecutare generează declanşarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, dobândeşte calitatea de debitor în sensul acestor dispoziţii legale strict ca efect al formulării unei cereri de chemare în judecată având ca obiect obligarea la plata penalităţilor de întârziere?
2. Indiferent de soluţia adoptată de instanţa de fond, încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă îşi păstrează caracterul definitiv şi raportat la această entitate sau este supusă apelului?"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Lorena Repana

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 93 din 25 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 93 din 25 noiembrie 2024 referitoare la încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 93 din 25 noiembrie 2024 referitoare la încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă