Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) şi ale art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgiliu Răducanu în Dosarul nr. 42.163/3/2016/a1* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 351D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât autorul solicită completarea soluţiei legislative fără a avea în vedere faptul că dispoziţiile privind publicitatea constituie o garanţie a procedurilor prin care se soluţionează fondul acuzaţiei, iar nu a procedurilor prealabile, astfel cum este camera preliminară. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, reţine că motivele formulate sunt pertinente, însă nu prin raportare la normele procesual penale menţionate, ci prin raportare la noţiunea de „militar“ folosită în normele care reglementează competenţa. Reţine că, în practică, a fost ridicată această problemă, respectiv dacă noţiunea de „militar“, care ar atrage competenţa instanţelor militare, îi priveşte doar pe militarii activi ori şi pe cei în retragere/în rezervă deopotrivă. Subliniază că, deşi este o apărare formulată în mod frecvent în cauzele penale, normele procesual penale sunt clare, în sensul că se referă doar la militarii activi, şi nu lasă loc vreunui dubiu, dispoziţiile care reglementează competenţa instanţelor militare fiind necesar a fi interpretate sistematic. Apreciază că doar militarii activi pot săvârşi infracţiuni în legătură cu calitatea lor de militari, orice altă interpretare ar conduce la concluzia că un militar în retragere ar beneficia de competenţa specială după calitatea persoanei. Subliniază că jurisprudenţa instanţelor de judecată este constantă în acest sens şi arată că argumentele menţionate anterior se regăsesc şi într-o hotărâre judecătorească recentă, pronunţată de instanţa supremă în recurs în casaţie. În concluzie, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 42.163/3/2016/a1*, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) şi ale art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Virgiliu Răducanu în procedura de cameră preliminară. Autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu sunt clare şi previzibile în raport cu dispoziţiile art. 4 şi 6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Se susţine, astfel, că, în cauză, competenţa de soluţionare a camerei preliminare revine Curţii Militare de Apel. Face referire la dispoziţiile art. 13 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 4 alin. (2) lit. d) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, având în vedere calitatea de generali a unor inculpaţi din cauză, care, în opinia sa, era clară în momentul când s-a efectuat urmărirea penală, fără să fie lămurite împrejurări esenţiale legate de această calitate. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „în cameră de consiliu“, aceasta a fost invocată în raport cu măsura dispusă de judecătorul de cameră preliminară de a nu i se comunica autorului excepţiei înregistrarea şedinţei de judecată. În susţinerea acestei excepţii de neconstituţionalitate, autorul a învederat faptul că procedura de cameră preliminară, fiind o fază premergătoare fazei de judecată, trebuie să fie înţeleasă din perspectiva exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din perspectiva exigenţelor de imparţialitate a instanţei de judecată. Susţine că, prin caracterul nepublic al acestei proceduri, se încalcă prevederile art. 21 din Constituţie şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) şi ale art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: - Art. 39 alin. (1) lit. d): „(1) Curtea militară de apel judecă în primă instanţă: […] d) infracţiunile săvârşite de generali, mareşali şi amirali; […]“; – Art. 345 alin. (2): „Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 referitor la statul român şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, iar, cât priveşte prevederile art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că neconstituţionalitatea invocată de autorul excepţiei este dedusă din compararea normelor de procedură penală criticate, referitoare la competenţa curţii militare de apel de a judeca în primă instanţă, cu dispoziţii din legea specială a cadrelor militare prin care se reglementează statutul de cadru militar în activitate/în rezervă/în retragere, respectiv dispoziţiile art. 4 şi 6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Or, Curtea constată că o astfel de critică - potrivit căreia art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală contravine art. 1 şi 21 din Constituţie, fiind neclar şi lipsit de previzibilitate prin comparaţie cu dispoziţii din legea specială a cadrelor militare - nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. 13. Cu privire la raportarea de către autorul excepţiei a dispoziţiilor atacate la prevederile altor legi, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Aşa încât, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, [...]“, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele, astfel cum susţine autorul excepţiei. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. 14. De altfel, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate formulate de autor cu privire la dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală relevă o problemă de interpretare şi aplicare a acestora. Interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. 15. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). A răspunde criticilor autorilor excepţiei într-o atare situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, şi Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 16. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză cu privire la dispoziţiile art. 345 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (1) şi (4^1) din Codul de procedură penală, a statuat că nu poate reţine criticile referitoare la lipsa publicităţii în această procedură, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „în camera de consiliu“. Publicitatea, ca principiu al şedinţei de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea judecăţii şi este un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanţele judecătoreşti. Consacrarea sa este asigurată de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanţă care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală. 17. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei „justiţii secrete“ şi vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Diennet împotriva Franţei, paragraful 33). Totodată, instanţa europeană a reţinut că procedurile ce pot fi derulate în apel, precum şi procedurile ce implică doar aspecte de legalitate sunt în concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie, deşi apelantului nu i s-a dat posibilitatea de a fi ascultat personal de către instanţa de apel (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Jan Ake Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, şi Hotărârea din 27 martie 1998, pronunţată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39). 18. Curtea a constatat că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală ori în condiţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune începerea judecăţii, de asemenea, în camera de consiliu, în situaţia în care nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi alin. (3) şi nici nu sau ridicat din oficiu excepţii, este în deplină concordanţă cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit argumentelor dezvoltate în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Curtea Constituţională a cenzurat absenţa contradictorialităţii şi oralităţii procedurii instituite în faţa judecătorului de cameră preliminară. 19. Totodată, pronunţându-se cu privire la lipsa oralităţii şi contradictorialităţii în procedura reglementată în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 521 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 1 noiembrie 2017, paragrafele 14-23, că aceste dispoziţii sunt constituţionale, în condiţiile în care legiuitorul a reglementat premisele în vederea exercitării de către inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la contradictorialitate, în procedura de fond a camerei preliminare, prin aceasta fiind respectate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor implicate în această procedură, lipsa de diligenţă a acestora, atitudinea lor pasivă concretizată în neinvocarea vreunei excepţii ori formularea vreunei cereri cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală neputând fi convertită într-un fine de neconstituţionalitate a normei procesual penale criticate. 20. Tot astfel, prin Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, precitată, paragrafele 18 şi 19, cu trimitere la argumentele reţinute în Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017, Curtea a arătat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 345 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală se regăsea - anterior modificării art. 345 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 75/2016 - într-o formă identică celei criticate, în art. 345 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură penală. Curtea a constatat că aceste din urmă norme procesual penale au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate critici similare, relevante în acest sens fiind considerentele deciziilor nr. 205 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, paragraful 16; nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, paragraful 29; nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, paragraful 20; nr. 777 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, paragraful 30; nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, paragraful 30, şi nr. 40 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 23 martie 2016, paragraful 29, potrivit cărora, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, precitată, paragraful 64, s-a statuat că dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală reglementează procedura în camera preliminară referitoare la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare, la sancţionarea, potrivit art. 280-282, a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori excluderea unor probe administrate, precum şi remedierea de către procuror a neregularităţilor actului de sesizare. Din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la o procedură orală, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată, întrucât, având în vedere competenţele procurorului în procesul penal, este firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri. 21. Totodată, prin Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, precitată, paragraful 20, Curtea a invocat Decizia nr. 358 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, paragraful 15, prin care a constatat că, admiţând, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, a statuat că pronunţarea judecătorului de cameră preliminară, atât pe fond, cât şi în cadrul contestaţiei, în absenţa contradictorialităţii şi oralităţii, afectează dreptul la un proces echitabil. Aşa fiind, raportat la considerentele deciziei mai sus enunţate, judecătorul de cameră preliminară va putea pune în discuţie, la cerere sau din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, neregularităţi ale actului de sesizare, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi oralităţii. Prin urmare, elementele de noutate invocate de autor pot fi combătute înainte ca judecătorul de cameră preliminară să emită încheierea ce se va comunica parchetului în temeiul art. 345 alin. (2) din acelaşi cod, pentru că soluţia legislativă „fără participarea procurorului şi a inculpatului“ a fost declarată ca fiind neconstituţională. De asemenea, după ce procurorul va remedia în termen de 5 zile neregularităţile actului de sesizare astfel dezbătute în contradictoriu în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, noua formă a rechizitoriului circumscrisă aspectelor analizate poate fi cunoscută de inculpat în condiţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală [în prezent, art. 346 alin. (4^1) din Codul de procedură penală], deoarece, şi de această dată, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere, cu respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil, în componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor. Este firesc să fie aşa, câtă vreme a fost regândită poziţia instanţei de judecată care, nemaiavând un rol activ, urmează modelul sistemului adversarial care consacră contradictorialitatea manifestă atât în raporturile dintre părţi, persoana vătămată şi procuror, cât şi în cele ale acestora cu instanţa. 22. De asemenea, în Decizia nr. 102 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 23, referitor la critica autorului excepţiei cu privire la lipsa reglementării obligaţiei de a-i fi comunicate inculpatului modificările aduse actului de sesizare a instanţei, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpatul, prin apărătorul său, ales sau desemnat din oficiu, are dreptul să consulte actele dosarului, pe toată durata desfăşurării procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, aspect ce constituie o altă garanţie a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Considerentele anterior menţionate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală criticate în prezenta cauză din perspectiva lipsei publicităţii, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgiliu Răducanu în Dosarul nr. 42.163/3/2016/a1* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
