Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.091/1/2017
┌─────────┬────────────────────────────┐
│Iulia │- preşedintele Înaltei Curţi│
│Cristina │de Casaţie şi Justiţie - │
│Tarcea │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat al │
│Curelea │Secţiei I civile │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia I │
│Lala │civilă │
│Cristescu│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Paula C. │- judecător la Secţia I │
│Pantea │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Nina │- judecător la Secţia I │
│Ecaterina│civilă │
│Grigoraş │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana │civilă │
│Nestor │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia I │
│Gina │civilă │
│Pietreanu│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Petronela│- judecător la Secţia a II-a│
│Iulia │civilă │
│Niţu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a II-a│
│Blandiana│civilă │
│Grădinaru│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a II-a│
│Bogdan │civilă │
│Florescu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a II-a│
│Magdalena│civilă │
│Dănăilă │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ileana │- judecător la Secţia a II-a│
│Izabela │civilă │
│Dolache │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.091/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la „aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile legale: poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, două suprafeţe de teren de categorii diferite, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură; poate fi cerută şi obţinută, în situaţia bunurilor imobile determinate, în care preţul este unul global pentru două imobile distincte, iar vânzarea se referă la unul din acestea (cererea de perfectare); interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziţii sunt incidente şi în situaţia bunurilor imobile determinate“. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 iunie 2017, în Dosarul nr. 5.198/231/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la chestiunea de drept mai sus menţionată. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 iulie 2017, primind termen de judecată la 4 decembrie 2017. II. Expunerea succintă a procesului 3. Cauza are ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cerere promovată de către reclamanţii X şi Y împotriva pârâtului Z, cu privire la suprafaţa de 1.431 mp teren intravilan, care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul la data de 15 octombrie 2014. 4. Reclamanţii au solicitat să se constate şi nulitatea parţială a acestui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de 48.700 mp pădure, dat fiind că promitentul-vânzător nu este proprietar exclusiv al terenului. 5. Antecontractul de vânzare-cumpărare priveşte promisiunea de vânzare a suprafeţei de 1.431 mp teren intravilan şi a suprafeţei de 48.700 mp pădure, cu preţul total de 27.000 euro. 6. Reclamanţii au arătat că au achitat avansul în sumă de 12.000 euro, urmând ca vânzătorul să întreprindă toate demersurile pentru încheierea actelor în formă autentică într-un termen rezonabil. Au procedat la notificarea pârâtului, dar acesta a refuzat să se prezinte la notar şi a comunicat că se va prezenta la un alt notar, ales de el, pentru negocieri. 7. Prin cererea reconvenţională pârâtul a solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, repunerea părţilor în situaţia anterioară, desfiinţarea construcţiilor C2 şi C4, edificate fără drept, precum şi evacuarea reclamanţilor. 8. Pârâtul a arătat că nu a fost de acord cu perfectarea actelor în formă autentică, deoarece nu este proprietar exclusiv al pădurii; că reclamanţii au refuzat să plătească preţul construcţiilor, deşi au fost notificaţi; că înscrisul sub semnătură privată vizează doar terenul intravilan şi terenul pădure, fără a cuprinde şi preţul construcţiilor de pe terenul intravilan, iar din înscris nu rezultă că preţul s-a raportat la grila notarilor publici. 9. Prin Sentinţa nr. xxxx din 7 iunie 2016, Judecătoria Focşani a admis acţiunea, a perfectat Convenţia de vânzare-cumpărare încheiată la 15 octombrie 2014 pentru suprafaţa de 1.431 mp teren intravilan şi construcţiile aflate pe acest teren, a constatat nulitatea parţială a convenţiei de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de 48.700 mp pădure, a constatat că din preţul total al vânzării, de 27.000 euro, a fost achitată suma de 12.000 euro şi a obligat reclamanţii să achite vânzătorului diferenţa de preţ de 5.000 euro, proporţional cu valoarea imobilelor. A respins cererea reconvenţională având ca obiect rezoluţiunea contractului şi ridicarea construcţiilor, ca neîntemeiată. 10. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că s-a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare între părţi pentru o suprafaţă de teren intravilan şi aproximativ 5 ha teren forestier, preţul vânzării fiind de 27.000 euro, fără a se stipula exact preţul individual pentru fiecare imobil cumpărat. După ce reclamanţii au intrat în posesia imobilului, între părţi au apărut neînţelegeri datorate faptului că sora vânzătorului, proprietară în indiviziune cu acesta asupra terenului pădure, nu a fost de acord cu vânzarea, întrucât cumpărătorii au înţeles să stabilească valoarea pădurii conform grilelor notariale, astfel încât preţul achitat pentru imobilul compus din teren intravilan şi construcţii era prea mic. 11. După ce au intrat în posesia terenului, reclamanţii au folosit casa drept locuinţă, au deschis un magazin şi au edificat şi alte construcţii. 12. În cuprinsul înscrisului ce constata convenţia nu au fost trecute construcţiile existente pe teren, dar instanţa a apreciat că vânzarea s-a referit şi la acestea, deoarece cumpărătorii au intrat în posesia de fapt a imobilului de la data încheierii convenţiei, au stăpânit-o, au edificat construcţii noi şi au efectuat îmbunătăţiri, au exploatat magazinul construit pe teren. 13. Instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei şi dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil. 14. În ceea ce priveşte anularea convenţiei ce are ca obiect terenul forestier a avut în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la dreptul de preempţiune reglementat de art. 1.746 din Codul civil. Diferenţa de preţ pentru terenul intravilan şi construcţii, în sumă de 5.000 euro, a fost stabilită ca fiind la valoarea de circulaţie pentru suprafaţa de 48.700 mp pădure, preţul total de 10.000 euro pentru această suprafaţă fiind considerat unul echitabil. 15. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, care a arătat, printre alte critici, că în mod greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, deoarece preţul a fost stabilit global pentru ambele suprafeţe de teren, fără o individualizare a preţului fiecăreia şi fără vreo menţiune cu privire la construcţii şi preţul lor. Instanţa a perfectat convenţia la un preţ de 17.000 euro, fără a argumenta criteriile avute în vedere şi modalitatea de stabilire a acestui preţ, iar dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil reglementează vânzarea unor bunuri viitoare, situaţie ce nu se regăseşte în cauză. 16. În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) din Codul civil, acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece au în vedere situaţia unui singur imobil a cărui suprafaţă reală ar fi mai mică decât cea din contract, ori în cauză este vorba de două imobile, un teren pădure şi altul intravilan, cu amplasamente diferite. 17. În şedinţa publică din 25 mai 2017, Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, din oficiu, a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua şi art. 1.658 alin. (3) din Codul civil. 18. Sesizarea a fost considerată admisibilă prin încheierea din 8 iunie 2017, dată la care s-a dispus şi suspendarea judecăţii, în condiţiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 19. Completul de judecată al Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă, învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 5.198/231/2015, a apreciat că sesizarea este admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele argumente: - de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua şi art. 1.658 alin. (3) din Codul civil depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece instanţa de fond a dezlegat litigiul dintre părţi pe baza acestor texte legale; – problema de drept este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 20. Apelantul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că invocarea dispoziţiilor art. 1.743 din Codul civil nu poate avea consecinţa reducerii preţului de 27.000 euro cu preţul apreciat de reclamanţi pentru terenul pădure, întrucât textul de lege face referire la indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură, aşadar cu privire la fiecare teren în parte. În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, reţinute ca incidente în cauză de instanţa de fond, consideră că acestea reglementează vânzarea unor bunuri viitoare, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă. Perfectarea vânzării pentru un singur bun dintre cele două ce fac obiectul antecontractului nu poate fi echivalată nerealizării parţiale a bunului, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil. 21. Intimaţii-reclamanţi au apreciat că nu se justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece interpretarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil este clară, neechivocă şi asupra ei a statuat instanţa supremă prin Decizia civilă nr. 2.471 din 27 iunie 2014, pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă. Prin această decizie s-a stabilit că dacă după încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare se constată că suprafaţa de teren este în fapt mai mică decât cea trecută în act, primează remediul instituit de prevederile art. 1.327 din Codul civil de la 1864, respectiv diminuarea preţului. Dispoziţiile art. 1.745 din Codul civil, ce vizează vânzarea a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia, pentru un singur preţ, stabilesc că dacă întinderea unuia este mai mare, iar a celuilalt mai mică, se va face compensaţia între valoarea surplusului şi valoarea lipsei, iar acţiunea, fie pentru suplimentul de preţ, fie pentru scăderea sa, nu poate fi introdusă decât potrivit regulilor prevăzute de art. 1.743 şi art. 1.744 din Codul civil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil consideră că sunt aplicabile bunurilor imobile, deoarece se referă la bunuri determinate. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 22. Instanţa de trimitere a apreciat că se justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, deoarece pe dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil şi-a sprijinit soluţia instanţa de fond, iar dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil au fost invocate de către reclamanţi în susţinerea demersului lor judiciar pe parcursul procesului. Interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale la raportul juridic litigios vor da naştere unei practici judiciare contradictorii. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 23. Niciuna dintre curţile de apel nu a identificat hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării. 24. Opiniile exprimate de judecătorii instanţelor naţionale sunt diferite. 25. Astfel, s-a apreciat că în cauză este vorba despre o chestiune de probaţiune raportat la specificul litigiului şi la împrejurările de fapt, astfel că nu se poate stabili o soluţie de plano (Judecătoria Bistriţa) sau că problema de drept în discuţie este una de speţă, care nu necesită dezlegare de principiu (Curtea de Apel Cluj) ori că interpretarea textelor se realizează, în concret, în funcţie de datele speţei, prin raportare la poziţia afirmată de creditorul obligaţiei şi la respectarea principiilor bunei-credinţe şi executării în natură a prestaţiei, astfel cum a fost asumată (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie). De asemenea s-a arătat că nu este îndeplinită cerinţa noutăţii chestiunii de drept, situaţia fiind şi anterior reglementată prin art. 1.333 din Codul civil de la 1864 şi analizată în doctrină (Curtea de Apel Braşov). 26. Cu privire la prima problemă de drept, o parte a instanţelor a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, reducerea corespunzătoare a preţului nu poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură (Judecătoria Sălişte, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Cluj, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Braşov, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă). Tribunalul Argeş consideră că în ipotezele vizate de sesizare se ajunge ca instanţa să intervină în voinţa părţilor şi să stabilească, în lipsa oricăror elemente certe, preţul corespunzător fiecărui imobil menţionat în antecontract. Dimpotrivă, alte instanţe au apreciat că reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, două suprafeţe de teren de categorii diferite, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură (Curtea de Apel Bacău, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Făgăraş, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Suceava). 27. Cât priveşte cea de-a doua problemă de drept s-au exprimat două opinii: fie s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil în cazul bunurilor imobile determinate (Judecătoria Sălişte, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Moineşti, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Suceava), fie s-a apreciat că acestea privesc numai bunurile viitoare, aplicându-se acelor bunuri individual determinate care nu existau la momentul acordului de voinţă (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Judecătoria Făgăraş, Tribunalul Cluj, Judecătoria Baia Mare, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă). 28. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a comunicat deciziile nr. 2.471 din 27 iunie 2014 şi nr. 4.028 din 23 noiembrie 2010, apreciind că sunt relevante în cauză. Prin Decizia nr. 4.028 din 23 noiembrie 2010 s-a confirmat existenţa unui drept, şi nu a unei obligaţii a cumpărătorului de a solicita întregirea suprafeţei de teren înstrăinată, în temeiul art. 1.327 din Codul civil, situaţia de fapt fiind diferită de cea din dosarul în care s-a făcut sesizarea. 29. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 30. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) şi art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 31. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 32. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; 2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 33. În cauză se observă că, la data formulării sesizării, sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Tribunalul Vrancea învestit cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluţioneze. 34. A patra condiţie însă nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, art. 519 din Codul de procedură civilă instituind obligaţia ca lămurirea chestiunii de drept să presupună interpretarea unor texte legale incidente în cauza supusă judecăţii. Din această perspectivă se constată că titularul sesizării nu solicită interpretarea unor texte legale. Din modul de formulare a sesizării rezultă că ceea ce se solicită este să se stabilească dacă textele legale invocate de una dintre părţi şi, respectiv, de prima instanţă de judecată sunt incidente în cauza supusă judecăţii, în raport cu situaţia de fapt concretă, şi nu se solicită o interpretare propriu-zisă a conţinutului dispoziţiilor legale. 35. Aşa cum a subliniat în mod constant în practica sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedura sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării asupra unor chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă reprezintă o procedură al cărei scop este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare, care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare româneşti într-una predictibilă, care să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor. 36. În analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, raţiunea şi fundamentul său. 37. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate. 38. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 39. În cazul analizat, titularul sesizării solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile legale poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două suprafeţe de teren de categorii diferite, stabilit global, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură, iar cererea de perfectare a vânzării se referă numai la unul dintre acestea, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziţii sunt incidente şi în situaţia bunurilor imobile determinate. 40. Se observă astfel că sesizarea vizează în concret tranşarea aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, în condiţiile în care aceasta nu a indicat o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 41. Tot astfel, se poate constata că, în apelul formulat în cauză, se critică modalitatea în care instanţa de judecată a procedat la interpretarea şi aplicarea concretă a acestor prevederi legale în cauza dedusă judecăţii. Or, asemenea operaţiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege la diferite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective fiind atributul ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 42. Problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o chestiune juridică reală, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. 43. Mai mult, sentinţa primei instanţe este susţinută pe dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, fără a se face aplicarea în cauză şi a celorlalte norme legale indicate în actul de sesizare. Dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil au fost invocate în apelul formulat în cauză de pârât, iar în actul de sesizare se arată că acestea au fost invocate de către intimaţii-reclamanţi în susţinerea demersului lor judiciar, pe parcursul procesului. 44. De asemenea, tot sub aspectul condiţiei existenţei unei chestiuni de drept reale, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În interpretarea acestei noţiuni, doctrina afirmă că sintagma trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, iar pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, să prezinte o dificultate suficient de mare şi să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 45. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, nefiind identificată vreo chestiune de drept controversată, susceptibilă de a genera interpretări diferite, în egală măsură de pertinente, care să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile. 46. Conţinutul normelor este foarte clar, ţinând cont şi de topografia textelor în cauză în cadrul secţiunilor aferente: "§3. Obiectul vânzării Vânzarea unui bun viitor ART. 1.658 (1) Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeşte proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. În privinţa construcţiilor, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare în materie de carte funciară. (2) În cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului, cumpărătorul dobândeşte proprietatea la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor vândute. Atunci când bunul sau, după caz, genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun efect. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de culpa vânzătorului, el este ţinut să plătească daune-interese. (3) Când bunul se realizează numai parţial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desfiinţarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a preţului. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul prevăzut la alin. (2) atunci când genul limitat s-a realizat numai parţial şi, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parţială a bunului sau, după caz, a genului limitat a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ţinut să plătească daune-interese. (...)" "§1. Reguli speciale aplicabile vânzării imobilelor Vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafeţei ART. 1.743 (1) Dacă, în vânzarea unui imobil cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură, suprafaţa reală este mai mică decât cea indicată în contract, cumpărătorul poate cere vânzătorului să îi dea suprafaţa convenită. Atunci când cumpărătorul nu cere sau vânzătorul nu poate să transmită această suprafaţă, cumpărătorul poate obţine fie reducerea corespunzătoare a preţului, fie rezoluţiunea contractului dacă, din cauza diferenţei de suprafaţă, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat. (...)“(s.n.)" 47. Atunci când niciun raţionament juridic al instanţei de trimitere nu arată în ce ar consta caracterul lacunar al normei, care să necesite o dezlegare de principiu în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost aceea de respingere a sesizării ca inadmisibilă. 48. De asemenea, prin încheierea de sesizare, completul de judecată nu a făcut nicio referire la cerinţa noutăţii chestiunii de drept, aşa cum prevede în mod expres art. 519 din Codul de procedură civilă, şi nici cu privire la vreunul din criteriile de determinare a caracterului de noutate, limitându-se la a menţiona că în urma consultării jurisprudenţei a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre. 49. Din interpretarea gramaticală a art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă însă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este o condiţie diferită de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare cu privire la acea chestiune de drept, numai în acest fel justificându-se folosirea conjuncţiei „şi“ în cuprinsul normei citate. 50. În lipsa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul textului analizat, în doctrină s-a subliniat că sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. 51. Normele din actul de sesizare nu sunt dispoziţii legale noi în materia vânzării. Potrivit Codului civil de la 1864: Art. 965.: „Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei. (...)“ Art. 1.327: „Dacă vânzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul său, şi pe atât măsură, vânzătorul este dator să predea cumpărătorului, dacă acesta cere, cuprinsul arătat în contract. Neputând, sau cumpărătorul necerând, vânzătorul este dator să sufere o scădere proporţională la preţ.“ 52. Aceste texte, cu conţinut similar textelor de lege ce fac obiectul sesizării, au fost amplu analizate în doctrină de-a lungul timpului. 53. Ca atare, câtă vreme problema de drept ce face obiectul sesizării a mai fost analizată în doctrină, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o reglementare similară sub aspectele care interesează în cauza de faţă, caracterul de noutate se pierde şi face inadmisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă. Prin Decizia nr. 2.471 din 27 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, s-a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 1.327 din Codul civil de la 1864, într-o cauză în care preţul a fost stabilit în antecontract pe metru pătrat, reţinându-se că aceste dispoziţii ar conferi cu prioritate remediul diminuării preţului (acţiunea în rezoluţiune având un caracter subsidiar). 54. Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, în prezentarea punctului de vedere al instanţei de trimitere, aceasta se limitează la a arăta faptul că pe dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil şi-a sprijinit soluţia instanţa de fond, iar dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a II-a din Codul civil au fost invocate de către intimaţii-reclamanţi în susţinerea demersului lor judiciar, susţinând că „interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale la raportul juridic litigios vor da naştere la o practică contradictorie“. 55. Sub acest aspect trebuie subliniat faptul că interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de control judiciar în limitele căii de atac cu care a fost legal învestită, diferit faţă de prima instanţă, nu pot fi apreciate ca reprezentând practică judiciară neunitară. 56. În considerarea argumentelor expuse se constată că sesizarea de faţă nu este admisibilă, întrucât mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile legale poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condiţiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privinţa chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanţă a fi lămurite şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.198/231/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la: 1. aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile legale: poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, două suprafeţe de teren de categorii diferite, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură; poate fi cerută şi obţinută, în situaţia bunurilor imobile determinate, în care preţul este unul global pentru două imobile distincte, iar vânzarea se referă la unul dintre acestea (cererea de perfectare); 2. interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziţii sunt incidente şi în situaţia bunurilor imobile determinate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2017. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
