Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Definitiva prin nerecurare
Mihai Constantinescu - preşedinte
Antonie Iorgovan - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Constantin Burada - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constata urmãtoarele :
Prin Încheierea nr. 1 din 30 iunie 1994 a Colegiului jurisdicţional Salaj al Curţii de Conturi, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate invocatã de piritii Crisan Alexandru şi Culda Maria în Dosarul nr. 16/1994.
Prin excepţie, piritii susţin ca prevederile art. 1 alin. (1) ale art. 73 şi ale art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, precum şi cele ale art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sînt neconstituţionale. În acest sens, apreciazã ca art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, potrivit cãruia Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar, este contrar art. 139 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie. De asemenea, considera neconstitutional art. 73 din Legea nr. 94/1992, care prevede obligaţia colegiului jurisdicţional de a lua mãsuri asiguratorii în vederea repararii prejudiciului rezultat din actul de investire, în lipsa unui titlu executoriu definitiv, deoarece în acest mod se ingradeste dreptul de proprietate. Dispoziţiile art. 77 alin. (2), în temeiul cãrora colegiul jurisdicţional, în urma admiterii sesizãrii, obliga persoanele rãspunzãtoare la plata despãgubirilor civile şi la dobinda practicatã de Banca Nationala a României la data pronunţãrii hotãrîrii, se susţine ca incalca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie, întrucît stabileşte o sarcina mult mai grea pentru persoanele supuse controlului Curţii de Conturi, fata de rãspunderea celorlalţi cetãţeni ai tarii. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 şi art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sînt considerate, de asemenea, neconstituţionale, contravenind art. 53 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.
Colegiul jurisdicţional Salaj, exprimindu-şi opinia în încheierea de sesizare, în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, considera ca excepţiile invocate sînt neintemeiate. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi este organ suprem atît în domeniul financiar, cît şi în domeniul jurisdicţional, dispoziţii care nu contravin art. 139 alin. (1) din Constituţie. Prevederile art. 73 din Legea nr. 94/1992 se apreciazã ca nu sînt neconstituţionale întrucît ele nu ingradesc dreptul de proprietate al cetãţenilor, ci constituie un mijloc prin care societatea se apara impotriva autorilor faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii, iar procedura de instituire a mãsurilor asiguratorii este cenzurata de instanta o data cu pronunţarea hotãrîrii. Dispoziţia cuprinsã în art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 se considera ca nu creeazã o situaţie mai grea celor obligaţi, întrucît nu indica care din dobinda practicatã de Banca Nationala a României va fi aplicatã, instanta fiind aceea care o va aprecia, în vederea asigurãrii unei juste reparari a pagubei, în raport cu rata inflaţiei.
Referitor la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevãzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societãţile comerciale şi regiile autonome, potrivit cãrora salariile realizate prin cumul de funcţii, precum şi veniturile realizate în afarã funcţiei de baza se impoziteazã separat, aplicindu-se impozitul prevãzut de lege, majorat cu 100%, vizind numai salariaţii care cumuleazã funcţii în instituţii publice, se opineaza ca sînt neconstituţionale, întrucît incalca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor - art. 16 alin. (1) din Constituţie -, precum şi prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie referitoare la aşezarea justa a sarcinilor fiscale. În schimb, colegiul jurisdicţional considera ca prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sînt constituţionale, întrucît au în vedere un criteriu unic de impozitare a veniturilor din salarii pentru munca prestatã în afarã funcţiei de baza - un impozit majorat cu 30% - indiferent de locul de munca şi fãrã vreo diferentiere pe categorii sociale. Totodatã, se apreciazã ca sînt respectate şi prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece, dacã impozitul s-ar aplica asupra salariilor cumulate, s-ar putea ajunge, în unele situaţii, la suportarea unor impozite mai mari.
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca noţiunea de organ suprem, cu referire la activitatea jurisdicţionalã a Curţii de Conturi, prevãzutã în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, este neconstitutionala, deoarece aceasta activitate, fiind a unui organ administrativ, este supusã controlului jurisdicţional al instanţei de contencios administrativ. Cu privire la art. 73 din Legea nr. 94/1992, se arata ca, prin dispoziţiile respective, nu se ingradeste dreptul de proprietate al cetãţenilor, ci, din contra, mãsurile asiguratorii sînt menite sa garanteze recuperarea daunelor suferite de instituţii, regii autonome sau societãţi comerciale. În legatura, cu prevederile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, se considera ca acestea nu contravin nici unui text constituţional, deoarece se referã la dobinda practicatã de Banca Nationala a României la data pronunţãrii hotãrîrii, care vizeazã recuperarea integrala a prejudiciului, inclusiv beneficiul nerealizat, avînd în vedere rata inflaţiei. Referitor la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, se considera ca dispoziţiile respective nu incalca prevederile constituţionale, deoarece art. 53 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul potrivit cãruia sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale, permite organelor legislative sa fixeze impozitele în raport cu profesiunea sau îndeletnicirea anumitor categorii de cetãţeni, tocmai spre a stabili în mod just impozitele pe care aceştia urmeazã sa le suporte. De asemenea, Guvernul apreciazã ca art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat prin Legea nr. 35/1993, nu contravine prevederilor art. 16 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece prin dispoziţiile sale se asigura tratarea în mod egal a cetãţenilor, fãrã discriminare, respectîndu-se, totodatã, cerinta aplicãrii juste a impozitelor.
Cele doua Camere ale Parlamentului nu şi-au comunicat punctele lor de vedere.
Fata de cele arãtate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere excepţia de neconstituţionalitate invocatã, opinia Colegiului jurisdicţional Salaj al Curţii de Conturi asupra acestei excepţii, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, precum şi prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 73 şi ale art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, ale art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine
urmãtoarele :
Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, aceasta facindu-se cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992.
Prima dispoziţie a carei constitutionalitate a fost contestatã este acea a art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, considerindu-se ca incalca prevederile art. 139 alin. (1) şi ale art. 21 din Constituţie, întrucît proclama ca jurisdicţia Curţii de Conturi este suprema, ceea ce exclude competenta instanţelor judecãtoreşti. Caracterul neconstitutional al notiunii organ-suprem din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 a fost constatat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 2 iunie 1994, rãmasã definitiva şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 177 din 12 iulie 1994. De aceea, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie şi practicii constante a Curţii, în sensul ca excepţia de neconstituţionalitate admisã nu poate fi reiterata, rezulta ca excepţia invocatã în cauza de fata este fãrã obiect.
Referitor la al doilea motiv de neconstituţionalitate, privind art. 73 din Legea nr. 94/1992, potrivit cãruia Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi este obligat sa ia, prin încheiere, mãsuri asiguratorii în vederea recuperãrii prejudiciului rezultat din actul de investire, se susţine ca textul de lege ar fi neconstitutional, întrucît ar incalca regimul dreptului de proprietate, neexistand un titlu executoriu.
Este de menţionat însã ca, potrivit art. 41 din Constituţie, legiuitorul este abilitat sa stabileascã conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De aceea, instituirea obligaţiei colegiului jurisdicţional de a lua o mãsura asiguratorie, în considerarea pretenţiei ce face obiectul litigiului, nu este neconstitutionala, cît timp aceasta mãsura are un caracter provizoriu, neputind fi executatã decît în temeiul unei hotãrîri definitive, şi este destinatã sa-l împiedice pe pîrît sa-şi micşoreze patrimoniul în dãuna creditorului.
De asemenea, nici cel de-al treilea motiv de neconstituţionalitate, referitor la art. 77 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, nu poate fi acceptat. În justificarea exceptiei se apreciazã ca fiind neconstitutionala obligativitatea, în caz de admitere a acţiunii, a plãţii dobinzii practicate de Banca Nationala a României, la data pronunţãrii hotãrîrii, întrucît în domeniul raporturilor de munca se urmãreşte numai paguba efectivã, nu şi beneficiul nerealizat care, în domeniul raporturilor comerciale, trebuie dovedit. În consecinta, se susţine ca a fost încãlcat principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii.
Curtea apreciazã ca fiind nefundamentata critica adusã textului de lege, în funcţie de specificul determinãrii despãgubirii în cadrul raporturilor de munca. În domeniul muncii exista riscul întreprinzãtorului, care justifica soluţia derogatorie de la principiile generale ale rãspunderii civile. De aceea aceasta soluţie nu poate fi extrapolata şi în ce priveşte rãspunderea civilã, angajata în fata Curţii de Conturi. Principiul egalitãţii nu impune stabilirea unei mãsuri unice în situaţii diferite, ci, dimpotriva, un tratament diferenţiat pentru fiecare dintre aceste situaţii. Fiind destinatã sa asigure repararea integrala a pagubei, dobinda nu poate fi neconstitutionala, deoarece, în caz contrar, ar insemna ca pagubitul sa suporte, fãrã justificare, o parte din prejudiciu, ceea ce constituie o încãlcare a dreptului sau de proprietate.
În legatura cu dobinda concret aplicabilã, aceasta este o problema de interpretare şi aplicare a legii, ce constituie exclusiv un atribut al instanţei de judecata, nu de constitutionalitate.
Referitor la contestarea constituţionalitãţii art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992, se menţioneazã ca, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, definitiva prin nerecurare. Curtea Constituţionalã a constatat ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 sînt neconstituţionale.
De aceea, din acest punct de vedere, excepţia de neconstituţionalitate invocatã este lipsitã de obiect.
Un ultim aspect al exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat prin Legea nr. 35/1993. Piritii susţin ca dispoziţiile sale sînt neconstituţionale, reluind un considerent din Decizia Curţii Constituţionale nr. 3/1994, potrivit cãruia fiscalitate trebuie sa fie nu numai legalã, ci şi proporţionalã, rezonabila, echitabila şi sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetãţeni. Dacã art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 fãcea o discriminare între diferite categorii de salariaţi cumularzi, ceea ce insemna o încãlcare a principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat, inlatura aceasta inegalitate şi discriminare, fiind în concordanta cu prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale", în temeiul cãruia cu cît veniturile totale ale unei persoane sînt mai mari, cu atît aportul sau fiscal creste.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
D E C I D E :
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Crisan Alexandru şi Culda Maria în Dosarul nr. 16/1994 al Colegiului jurisdicţional Salaj al Curţii de Conturi.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 12 octombrie 1994.
PREŞEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu Magistrat-asistent,
Constantin Burada
-------------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
