Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Cabinet Avocat Băraş Ioan - Unitate protejată autorizată (U.P.A.) în Dosarul nr. 843/33/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 963D/2018 şi de Fundaţia Alături de Voi România în Dosarul nr. 4.406/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 145D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 8 octombrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, a avocatului Georgiana Raluca Trandafir, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru Fundaţia Alături de Voi România, şi a consilierului juridic Daniela Popescu, cu delegaţie depusă la dosar, pentru partea Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a conexat Dosarul nr. 145D/2019 la Dosarul nr. 963D/2018 şi, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 3 noiembrie 2020, apoi pentru 4 noiembrie 2020 şi, ulterior, pentru 16 decembrie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 843/33/2017, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta U.P.A. Cabinet Avocat Băraş Ioan în cadrul acţiunii în contencios administrativ formulate în temeiul art. 9 („Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului“) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acţiune în despăgubiri însoţită de excepţia de neconstituţionalitate. 4. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.406/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Fundaţia Alături de Voi România în cadrul acţiunii în contencios administrativ formulate în temeiul art. 9 („Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului“) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acţiune în despăgubiri însoţită de excepţia de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 963D/2018, autorul acesteia susţine că, prin modificarea adusă alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, administraţia publică şi/sau agenţii economici cu capital de stat şi/sau privat, care au peste 50 de angajaţi, persoane fără dizabilităţi, care în vechea redactare a acestui text legal aveau interesul să angajeze persoane cu handicap, îşi pierd şi/sau sunt lipsiţi de interesul de a o face, respectiv, de a alege între a angaja o persoană încadrată într-o U.P.A. şi a plăti o sumă la bugetul de stat. În noua redactare a textului alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, aceste persoane juridice de drept public sau privat sunt obligate fie să angajeze o persoană cu dizabilităţi, fie să plătească la bugetul de stat o sumă înmulţită cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. Practic, niciun angajator nu va putea încadra în muncă şi gestiona în mod eficient activitatea unei/unor persoane cu dizabilităţi, fiindcă, în genere, având un handicap mediu, grav sau avansat, aceste persoane nu se pot deplasa la sediul operatorului economic, deoarece nici nu au pregătirea profesională necesară respectivului operator economic şi nici nu pot munci decât fie la domiciliu, fie într-un cadru organizat pus la dispoziţie de o U.P.A. unde îşi desfăşoară activitatea în mod organizat, în funcţie de tipul şi gradul de handicap, persoane cu dizabilităţi. 6. Se susţine că prevederile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, prin care s-a modificat alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, au afectat în mod neconstituţional interesele persoanelor cu handicap, fapt interzis de art. 115 alin. (6) din Constituţie. În acest sens, se arată că textul criticat este neconstituţional în raport cu prevederile art. 50 din Constituţie şi contravine dispoziţiilor art. 27 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Textul iniţial, înainte de modificare, permitea operatorilor economici care nu puteau sau nu doreau să angajeze persoane cu handicap să achiziţioneze produse sau servicii de la firmele protejate, în valoare cel puţin egală cu suma pe care ar fi trebuit să o plătească pentru neangajarea persoanelor cu handicap în numărul prevăzut de lege. Datorită acestei facilităţi s-au înfiinţat firme protejate ale persoanelor cu handicap sau care angajau preponderent persoane cu handicap, dând astfel posibilitatea încadrării persoanelor cu handicap în activităţi productive. Prin modificarea textului, această facilitate nu mai există, agenţii economici fiind obligaţi să plătească un salariu minim pe economie pentru fiecare post neocupat de persoane cu handicap. Se arată că principala preocupare a statelor trebuie să fie evitarea excluziunii sociale a persoanelor cu handicap şi crearea condiţiilor pentru ca acestea să se poată deplasa la muncă şi să beneficieze de facilităţile necesare adaptate nevoilor impuse de handicap pentru a lucra în condiţii egale cu celelalte persoane. Izolarea la domiciliu şi plata unor ajutoare financiare nu este măsura care trebuie luată pentru integrarea persoanelor cu handicap în societate. Potrivit Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, principala obligaţie a statelor semnatare este aceea de a evita excluziunea socială a persoanelor cu handicap. În conformitate cu art. 27 alin. (1) din această Convenţie, statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi. Aceasta include dreptul la oportunitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese sau acceptarea pe piaţa muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi. Statele părţi vor proteja şi vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ. Or, prin măsura luată de Guvern prin dispoziţiile criticate, tocmai această posibilitate este îngrădită. Societăţile protejate aveau posibilitatea să-şi vândă produsele sau serviciile, tocmai pentru că beneficiarii acestora nu mai aveau obligaţia de a plăti 50% din salariul minim pentru posturile ocupate de persoanele cu handicap. Prin modificarea adusă s-a dublat contribuţia agenţilor economici care nu angajează persoane cu handicap de la 50% din salariul minim brut pe ţară pentru fiecare post neocupat la 100%, iar faptul că achiziţionează produse sau servicii de la unităţile protejate nu le mai aduce niciun beneficiu contribuabililor pentru că lit. b) a alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006 a fost abrogată. 7. Se invocă Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României, prin care Curtea Constituţională a statuat că premisa noului text al art. 50 este aceea că, în prezent, persoanele cu handicap/dizabilităţi nu ar beneficia de toate drepturile şi libertăţile fundamentale. De aceea, noul text le acordă beneficiul tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale; însă şi acesta este circumstanţial, respectiv în condiţii de egalitate de şanse cu persoanele fără handicap/dizabilităţi. Or, ab initio cele două categorii de persoane nu sunt în aceeaşi situaţie, întrucât deficienţele lor „fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale“ . De altfel, chiar legea recunoaşte faptul că ele nu pot acţiona în condiţii de egalitate de şanse, egalitatea formală trebuind înlocuită cu cea de rezultat, pentru a se putea obţine integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap/dizabilităţi. De esenţa actualului text constituţional este reglementarea unui regim special de protecţie a persoanelor cu handicap/dizabilităţi, aspect omis de noua soluţie normativă preconizată. Legiuitorul constituant derivat nu se poate îndepărta de la această soluţie pentru că, în caz contrar, ar realiza o restrângere/afectare a acestui regim special de protecţie. Aşadar, modificarea art. 50 din Constituţie poate avea în vedere doar o îmbunătăţire a acestui regim, nicidecum o reducere a gradului de protecţie acordat persoanelor cu handicap/dizabilităţi sau chiar suprimarea dreptului persoanelor cu handicap/dizabilităţi la un regim special de protecţie. Pentru aceste considerente, cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat neconstituţionalitatea modificării aduse art. 50 din Constituţie, referitor la suprimarea protecţiei speciale de care se bucură persoanele cu handicap, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie. Astfel, se susţine că modificarea art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, nu face decât să pună în aplicare articolul unic (pct. 38 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei), care urma să modifice titlul marginal al art. 50 din Constituţie, acesta devenind „Protecţia persoanelor cu dizabilităţi“, asupra căruia s-a pronunţat Curtea Constituţională prin decizia sus-menţionată. 8. Se mai arată că este evident că prin modificarea adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 nu s-a urmărit protejarea persoanelor cu handicap sau a întreprinderilor protejate, ci s-a instituit o nouă obligaţie fiscală pentru agenţii economici, fără ca legea de modificare să arate modul în care sumele plătite de aceştia vor fi utilizate în avantajul persoanelor cu handicap. Or, soluţia legislativă adoptată prin ordonanţa de urgenţă criticată este contrară art. 27 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în principal pentru că îngrădeşte accesul acestor persoane la muncă. Faptul că se impune o taxă pentru agenţii economici, cu motivarea că banii proveniţi din această taxă vor fi utilizaţi în interesul persoanelor cu handicap, nu pune în acord textul ordonanţei cu dispoziţiile Convenţiei, aceasta fiind adoptată tocmai pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces la muncă, integrare socială, la posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în locuri de muncă adaptate pentru nevoile lor. 9. Totodată, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică, deoarece modificarea adusă art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 prin dispoziţiile criticate încalcă dreptul fundamental al persoanei cu handicap [care poate desfăşura totuşi o activitate economică din care să realizeze venituri chiar într-o unitate protejată autorizată, în măsura în care această formă de organizare a unei entităţi economice, deşi nu a fost desfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, rămâne fără conţinut prin efectul modificării aduse art. 78 alin (3) din Legea nr. 448/2006] la accesul liber la o activitate economică. Această noţiune semnifică, în viziunea Constituţiei, dreptul garantat constituţional oricărei „forme de organizare economică“ permise de lege de a realiza un venit în raport cu puterea sa de muncă şi cu nivelul ei de pregătire intelectuală. 10. Se mai susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 41 din Constituţie, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 contravine şi art. 27 alin. (1) lit. b) şi f) din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, potrivit cărora „Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi; aceasta include dreptul la oportunitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese sau acceptate pe piaţa muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi. Statele părţi vor proteja şi vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru ca, printre altele: […] b) să protejeze drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, din punctul de vedere al condiţiilor corecte şi favorabile de muncă, inclusiv al oportunităţilor şi remuneraţiei egale pentru muncă egală, al condiţiilor de sănătate şi securitate la locul de muncă, al protecţiei împotriva hărţuirii şi prin reglementarea conflictelor; […] f) să promoveze oportunităţile pentru activităţi independente, dezvoltarea spiritului antreprenorial, dezvoltarea de cooperative şi începerea unei afaceri proprii; […]“. Aceste principii au fost reţinute în mod judicios de Curtea Constituţională la paragrafele 160-162 din Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată. Potrivit art. 20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu celelalte tratate la care România este parte. Or, soluţia legislativă adoptată prin ordonanţa criticată este contrară art. 27 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, deoarece îngrădeşte accesul acestor persoane la muncă. Faptul că se impune o taxă pentru agenţii economici cu motivarea că banii proveniţi din această taxă vor fi utilizaţi în interesul persoanelor cu handicap nu pune în acord textul ordonanţei cu dispoziţiile Convenţiei, aceasta fiind adoptată tocmai pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces la muncă, integrare socială, la posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în locuri de muncă adaptate pentru nevoile lor. 11. Prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate s-au încălcat şi dispoziţiile art. 139 alin. (3) din Constituţie, deoarece aceasta nu dispune nimic în legătură cu modul de constituire şi administrare a acestui fond destinat ajutorării persoanelor cu handicap, astfel că nu există garanţia că banii plătiţi de agenţii economici care nu angajează persoane cu handicap vor fi folosiţi în interesul acestora. Deşi în expunerea de motive se arată că, odată cu ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (prin Legea nr. 221/2010), România se angajează să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu dizabilităţi să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate şi sprijinite, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 nu are nicio referire la aceste afirmaţii din expunerea de motive, niciun text din lege nu obligă statul să folosească aceşti bani numai în interesul persoanelor cu handicap în scopul realizării obiectivelor prevăzute în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 145D/2019, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 contravine, pe lângă dispoziţiile art. 41,art. 50 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, şi dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 47 alin. (1),art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. 13. Referitor la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 115 alin. (4) se susţine că, în cazul emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, nu este îndeplinită cerinţa urgenţei, astfel cum aceasta a fost explicitată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, nici cerinţa existenţei unei situaţii extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată, astfel cum a fost definită de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, nu este îndeplinită. 14. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) şi la art. 61 alin. (1) din Constituţie se susţine că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, Guvernul nu poate interveni într-un domeniu deja reglementat de Parlament. Aşadar, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4)din Constituţie dintr-o dublă perspectivă: în primul rând, în absenţa unei situaţii de urgenţă, exercitarea prerogativei legislative constituie o ingerinţă a Guvernului în sfera de competenţă a Parlamentului, ingerinţă care nu poate supravieţui cenzurii constituţionale; în al doilea rând, prin ordonanţa criticată se intervine asupra unui act normativ aprobat de Parlament, sub pretextul unei aşa-zise situaţii de urgenţă, nejustificată corespunzător, clar şi precis, de natură a conferi legitimitate demersului autorităţii executive. În consecinţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 nu poate contracara sau modifica Legea nr. 448/2006, neputând să se opună în mod făţiş unei legi deja adoptate de Parlament. 15. Cu privire la încălcarea art. 41 din Constituţie se susţine că art. I pct. 4 din ordonanţa de urgenţă criticată a abrogat art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 şi, astfel, a eliminat posibilitatea autorităţilor şi a instituţiilor publice şi private de a opta pentru achiziţionarea de produse sau servicii de la unităţile protejate autorizate şi a reglementat doar obligaţia de a plăti o sumă de bani la bugetul de stat în situaţia neangajării persoanelor cu handicap, începând cu 1 septembrie 2017. Or, prin această reglementare, dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi este încălcat, dat fiind că unităţile protejate, în care un mare număr de persoane cu dizabilităţi deţin un loc de muncă, îşi vor înceta sau şi-au încetat activitatea ca urmare a distrugerii pieţei de desfacere pentru serviciile prestate, dat fiind că la momentul actual nu mai prezintă utilitate pentru agenţii economici achiziţionarea acestor servicii, ei fiind obligaţi să vireze o anumită contribuţie către bugetul de stat. Aşadar, prin eliminarea posibilităţii prevăzute de art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006, a fost distrusă piaţa de desfacere pentru serviciile prestate de unităţile protejate. Ca urmare a acestui fapt, unităţile protejate nu îşi mai pot susţine activitatea, ceea ce conduce fie la concedieri în masă, fie la închiderea unităţii. Cu alte cuvinte, prin modificarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 s-a adus în mod vădit atingere drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu dizabilităţi, prin eliminarea uneia dintre cele mai importante surse financiare, de creare şi de menţinere a locurilor de muncă ale persoanelor cu dizabilităţi. În consecinţă, peste 2000 de astfel de persoane angajate în peste 740 de unităţi protejate din România îşi vor pierde locurile de muncă. Eliminarea dreptului de a opta între a achita la bugetul de stat o sumă de bani sau a achiziţiona bunuri/servicii de la unităţile protejate, posibilitate conferită de art. 78, în forma sa anterioară modificării criticate, echivalează cu desfiinţarea implicită a unităţilor protejate şi îngrădirea dreptului la muncă şi a protecţiei în muncă. Or, aceste unităţi protejate reprezintă tocmai soluţia viabilă în muncă pentru persoanele cu dizabilităţi greu angajabile pe piaţa convenţională a muncii. Dată fiind specificitatea activităţii pe care o persoană cu dizabilităţi o poate desfăşura pe piaţa muncii - de exemplu, durata de muncă redusă, productivitate scăzută etc. - coroborată cu principiile economiei de piaţă şi cu realitatea socială din România, şansele persoanelor cu dizabilităţi la o viaţă independentă, demnă sunt diminuate semnificativ prin dispoziţiile criticate. 16. Referitor la încălcarea art. 47 alin. (1) din Constituţie se susţine că, prin închiderea unităţilor protejate ca urmare a desfiinţării pieţei de desfacere a serviciilor oferite de acestea, persoanele cu dizabilităţi îşi pierd sursa de venit. În aceste condiţii, persoanele cu dizabilităţi sunt private de singura sursă de venit care le asigură un trai decent şi sunt transformate din persoane inserate pe piaţa muncii în persoane asistate social, chiar dacă aceasta este o piaţă specific creată pentru ei. Mai mult, autorităţile statale nu au adoptat niciun fel de remedii care să contrabalanseze efectele negative survenite în urma închiderii unităţilor protejate. De altfel, nu există nicio raţiune pentru care Guvernul să elimine un drept câştigat de către persoanele cu dizabilităţi şi cu atât mai mult să intervină într-un domeniu pentru care exista deja o reglementare legală provenind de la autoritatea legislativă a ţării. 17. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în raport cu criticile formulate. Astfel, atât art. 50, care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a se bucura de o protecţie specială, cât şi art. 41, care se referă la dreptul la muncă, îşi au sediul materiei în titlul II din Constituţia României cu denumirea „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale“. Or, prin eliminarea posibilităţii angajatorilor prevăzuţi de lege, care nu angajează persoane cu handicap, de a-şi îndeplini obligaţia faţă de stat prin achiziţionarea de servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă datorată la bugetul de stat, este afectat în substanţă dreptul la o protecţie specială a persoanelor cu handicap, fiind limitată participarea efectivă a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. Prin urmare, în această situaţie operează interdicţia constituţională prevăzută de art. 115 alin. (6), fiind un caz în care printr-o ordonanţă de urgenţă se afectează drepturi fundamentele prevăzute în Constituţie. Pe fond, instanţa apreciază că măsura luată este în contradicţie cu art. 50 şi, în subsidiar, cu art. 41 din Constituţie. Totodată, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 615 din 12 mai 2011, prin care s-a statuat, analizând dispoziţiile art. 78 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006, că statul are obligaţia de a adopta o poziţie activă, de natură să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. Or, instanţa consideră că, în speţă, prin eliminarea unei astfel de posibilităţi, statul nu îşi mai îndeplineşte obligaţia pozitivă de a lua măsuri active, ci, din contră, nu mai respectă art. 50 din Constituţie, fiind afectat în mod indirect şi dreptul la muncă, consacrat de art. 41 din Constituţie. În final, instanţa apreciază că art. 45 din Legea fundamentală nu este incident, nefiind negată în speţă posibilitatea reclamantului de a iniţia şi a întreprinde o activitate cu scop lucrativ, ci, dimpotrivă, acesta exercită profesia liberală de avocat. 18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că punctul său de vedere este obligatoriu doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, iar în celelalte ipoteze exprimarea unei opinii este facultativă. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului excepţiei Cabinet Avocat Băraş Ioan - U.P.A. trimise la dosar, punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, depus la dosar, susţinerile părţilor prezente la şedinţa publică din 8 octombrie 2020, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017, având următorul conţinut: „Începând cu data de 1 septembrie 2017, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 78, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap." 2. La articolul 78, alineatul (4^1) se abrogă. 3. La articolul 78, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins: "(6) În scopul stimulării angajării persoanelor cu handicap, în condiţiile prevăzute la alin. (2), autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice publice, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), au obligaţia organizării unor concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu handicap, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Această măsură nu exclude posibilitatea persoanelor cu handicap de a participa la toate celelalte concursuri de angajare organizate de către instituţia publică." 4. La articolul 81 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri în cadrul instituţiilor publice." 23. Curtea reţine că art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 avea, anterior modificării introduse prin textul criticat din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, următorul cuprins: „Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la lit. a).“ Art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 avea următorul cuprins: „Fac excepţie de la prevederile alin. (3) lit. b) unităţile protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap care pot desfăşura şi activităţi de vânzări/intermedieri, cu condiţia ca minimum 75% din profitul obţinut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizaţiile respective. Aceste unităţi au obligaţia prezentării unui raport financiar la fiecare început de an, din care să rezulte cum au fost utilizate fondurile obţinute prin activitatea comercială.“. Art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 avea următorul cuprins: „Unităţile protejate pot fi: a) cu personalitate juridică; b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente.“ 24. Curtea mai reţine că, ulterior sesizării sale, prin articolul unic pct. 3 şi 4 din Legea nr. 193/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 21 august 2020, art. 78 alin. (3) şi art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 au fost modificate şi completate, cu următorul cuprins: "3. La articolul 78, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: (3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligaţii: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziţioneze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate.4. La articolul 81 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins: c) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri în cadrul organizaţiilor fără scop patrimonial, care au angajate minimum 3 persoane cu handicap reprezentând cel puţin 30% din totalul angajaţilor secţiei, atelierului sau structurii respective." 25. Având în vedere acest context legislativ, Curtea reţine următoarele, referitor la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate: (i) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 cuprinde 3 articole care modifică Legea nr. 448/2006, după cum urmează: art. I modifică art. 78 şi art. 81 din Legea nr. 448/2006, începând cu data de 1 septembrie 2017; art. II majorează prestaţiile sociale ale adultului cu handicap şi ale părintelui, tutorelui sau persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap, începând cu data de 1 ianuarie 2018; art. III majorează prestaţiile sociale ale adultului cu handicap şi ale părintelui, tutorelui sau persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap, începând cu data de 1 iulie 2018; (ii) din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că autorii acesteia critică doar prevederile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 care modifică art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, ale art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 care abrogă art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 şi ale art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 care elimină baza legală de înfiinţare a unităţilor protejate fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente; (iii) deşi dispoziţiile art. 78 alin. (3) şi ale art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în forma modificată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, au fost modificate, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 193/2020, fără a mai prelua soluţia legislativă criticată de autorii excepţiei şi revenind de principiu la soluţia legislativă anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 s-au aplicat în perioada 1 septembrie 2017-24 august 2020 (data intrării în vigoare a Legii nr. 193/2020) şi constituie temei al acţiunilor în despăgubiri, care au fost însoţite de excepţia de neconstituţionalitate, acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că acestea au produs efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017. 26. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai decent, ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 139 alin. (3), potrivit cărora „Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora“. De asemenea sunt invocate prevederile art. 27 - „Munca şi încadrarea în muncă“ din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi analizând evoluţia cronologică a dispoziţiilor de lege criticate, Curtea observă că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006, a fost reglementată la art. 78 alin. (2) din aceasta obligaţia autorităţilor şi a instituţiilor publice şi a persoanelor juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Art. 78 face parte din capitolul V al Legii nr. 448/2006, intitulat „Orientare, formare profesională, ocupare şi angajare în muncă“. În caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, la alin. (3) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, în forma iniţială, s-au prevăzut două obligaţii alternative pentru cei care nu angajează persoane cu handicap, după cum urmează: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condiţiile prevăzute la lit. a). 28. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, consacrau o măsură de protecţie a persoanelor cu handicap, măsură reglementată în temeiul art. 50 din Constituţie, potrivit căruia persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială, iar statul trebuie să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viaţa comunităţii. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 27 pct. 1 lit. g) şi h) din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, care stabilesc obligaţia statelor părţi de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilităţi în sectorul public şi privat, prin politici care să includă programe de acţiune pozitive. 29. De asemenea, Curtea observă că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006, art. 81 alin. (1) din aceasta prevedea că „Unităţile protejate pot fi înfiinţate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, care angajează persoane cu handicap“, iar art. 81 alin. (2) stabilea că „Unităţile protejate pot fi: a) cu personalitate juridică; b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente“. 30. Or, dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 modifică dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 448/2006, în esenţă, prin eliminarea opţiunii pe care o aveau autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap şi de a achiziţiona produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat. Astfel, prin aceste dispoziţii criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, s-a instituit obligaţia autorităţilor şi a instituţiilor publice, a persoanelor juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. În esenţă, prin dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 se dublează (de la 50% la 100%) suma de plată a angajatorilor care nu au angajat persoane cu dizabilităţi, fără a se oferi alternativa de achiziţionare a produselor unităţilor protejate. 31. De asemenea, dispoziţiile art. 78 alin. (4^1) din Legea nr. 448/2006 - care exceptau de la plata sumei către bugetul de stat „unităţile protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap care pot desfăşura şi activităţi de vânzări/intermedieri, cu condiţia ca minimum 75% din profitul obţinut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizaţiile respective“ - reprezentau o măsură de protecţie a persoanelor cu handicap. Aceste unităţi aveau obligaţia prezentării unui raport financiar la fiecare început de an, din care să rezulte cum au fost utilizate fondurile obţinute prin activitatea comercială. Însă şi această măsură de protecţie a persoanelor cu handicap a fost abrogată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017. 32. Totodată, prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 a fost modificat art. 81 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006, eliminându-se baza legală de înfiinţare a unităţilor protejate fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente, fiind permisă, potrivit art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, înfiinţarea unităţilor protejate fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri numai în cadrul instituţiilor publice. 33. Curtea reţine că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate vizează încălcarea prevederilor art. 50 din Constituţie referitoare la protecţia persoanelor cu handicap. Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 50 din Constituţie, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 161, Curtea a reţinut că, de esenţa actualului text constituţional este reglementarea unui regim special de protecţie a persoanelor cu handicap/dizabilităţi. Legiuitorul constituant derivat nu se poate îndepărta de la această soluţie pentru că, în caz contrar, ar realiza o restrângere/afectare a acestui regim special de protecţie. Aşadar, „modificarea art. 50 din Constituţie poate avea în vedere doar o îmbunătăţire a acestui regim, nicidecum o reducere a gradului de protecţie acordat persoanelor cu handicap/dizabilităţi sau chiar suprimarea dreptului persoanelor cu handicap/dizabilităţi la un regim special de protecţie“. 34. Asupra dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 448/2006, în forma iniţială, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 615 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011, reţinând că dispoziţiile legale criticate prevăd, cu excepţiile precizate expres, obligaţia angajatorilor care au un anumit număr de salariaţi de a încadra persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Curtea a reţinut că prevederile legale criticate nu reprezintă, în fapt, altceva decât o concretizare la nivel legislativ a obligaţiei pe care Legea fundamentală o stabileşte în sarcina statului prin prevederile art. 50, în vederea asigurării unei protecţii speciale pentru persoanele cu handicap. În virtutea acestor dispoziţii constituţionale, statul este obligat să adopte o poziţie activă, de natură să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. Totodată, Curtea a observat că acelaşi este şi sensul pe care îl instituie dispoziţiile art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii. Reglementări similare se regăsesc şi în Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Astfel, prevederile art. 27 pct. 1 lit. g) şi h) din convenţia menţionată stabilesc obligaţia statelor părţi de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilităţi în sectorul public şi privat, prin politici care să includă programe de acţiune pozitive. În acord cu aceste exigenţe, Curtea a reţinut că legiuitorul, prin dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, a adoptat măsuri concrete pentru asigurarea şanselor persoanelor cu handicap în exercitarea dreptului la muncă şi, mai exact, pentru integrarea lor socială şi profesională. 35. Referitor la obligaţia plăţii sumei lunare pentru autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, prevăzută de art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, prin aceeaşi decizie, Curtea a observat că aceasta are caracter alternativ, categoriile de angajatori menţionate în text având posibilitatea să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat. De altfel, prin Decizia nr. 1.145 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 448/2006, Curtea a statuat că statul are obligaţia „să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze“. 36. Având în vedere jurisprudenţa sa în această materie şi ţinând cont de obligaţia constituţională a statului de a asigura o protecţie specială persoanelor cu handicap, Curtea constată că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, prin care se elimină din legislaţie măsuri de creare şi de menţinere a locurilor de muncă ale persoanelor cu dizabilităţi, contravin prevederilor art. 50 din Constituţie. Astfel, posibilitatea pe care o aveau categoriile de angajatori menţionate în text de a achiziţiona produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, reprezenta o măsură cu caracter de protecţie a persoanelor cu handicap, la fel ca măsura exceptării de la plata sumei prevăzute de art. 78 alin. (3)lit. a) din Legea nr. 448/2006 către bugetul de stat a „unităţilor protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap care pot desfăşura şi activităţi de vânzări/intermedieri, cu condiţia ca minimum 75% din profitul obţinut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizaţiile respective“. De asemenea, reglementarea prin lege a cât mai multor forme legale ale unităţilor protejate, astfel cum erau prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în forma iniţială, reprezintă o măsură de protecţie a persoanelor cu handicap, în vederea participării efective a acestora la viaţa comunităţii din care fac parte. 37. Mai mult, Curtea reţine că dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 instituie obligaţia angajatorilor prevăzuţi de text de a plăti o sumă de bani la bugetul de stat (dublă faţă de legislaţia anterioară), fără a oferi o măsură de protecţie efectivă, reală pentru persoanele cu handicap. Astfel, această sumă de bani se virează la bugetul de stat, iar nu într-un eventual fond special destinat protecţiei persoanelor cu handicap, neavând ca destinaţie specială protecţia persoanelor cu handicap. Or, statul român are obligaţia, potrivit art. 50 din Constituţie, să asigure o protecţie specială persoanelor cu handicap, şi anume o protecţie adecvată, reală, efectivă şi concretă, iar nu una teoretică şi iluzorie. De asemenea, ca urmare a ratificării prin Legea nr. 221/2010 a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, România şi-a luat angajamentul de a asigura dreptul persoanelor cu dizabilităţi la „oportunitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese sau acceptate pe piaţa muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil“ acestora. Potrivit art. 27 din această convenţie, „Statele părţi vor proteja şi vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ“. 38. Astfel, toate aceste măsuri legislative de protecţie a persoanelor cu handicap, reglementate în temeiul art. 50 din Constituţie şi eliminate prin dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, constituie măsuri efective şi concrete care dau posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii, asigurându-le „dreptul la oportunitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese sau acceptate pe piaţa muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil“, aşa cum prevede art. 27 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Prin urmare, legiuitorul are obligaţia să reglementeze cât mai multe astfel de măsuri, fiind ţinut de interdicţia de a le elimina din legislaţie. Astfel, posibilitatea pe care o aveau categoriile de angajatori menţionate în text de a achiziţiona produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, reprezenta o măsură cu caracter de protecţie a persoanelor cu handicap, la fel ca măsura exceptării de la plata sumei prevăzute de art. 78 alin. (3)lit. a) din Legea nr. 448/2006 către bugetul de stat a „unităţilor protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap care pot desfăşura şi activităţi de vânzări/ intermedieri, cu condiţia ca minimum 75% din profitul obţinut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizaţiile respective“. De asemenea, reglementarea prin lege a cât mai multor forme legale ale unităţilor protejate, astfel cum erau prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în forma iniţială, reprezintă o măsură specială de protecţie a persoanelor cu handicap, în vederea participării efective a acestora la viaţa comunităţii din care fac parte. 39. În concluzie, pentru aceste argumente, dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, care elimină măsuri de protecţie a persoanelor cu handicap, măsuri care au fost reglementate în vederea asigurării egalităţii de şanse, a accesibilităţii şi a incluziunii sociale a acestora, în special pentru accesul la piaţa muncii, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă prevederile art. 50 din Constituţie. 40. De asemenea, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa privind interpretarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, care prevăd că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“, prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragraful 59, a constatat că norma constituţională instituie veritabile limitări ale competenţei atribuite Guvernului. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că „se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin“. Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). Cu alte cuvinte, Guvernul nu are nicio competenţă de legiferare în domeniul legilor constituţionale („ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale“) şi cel al legilor care vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică („ordonanţele de urgenţă nu pot viza măsuri de trecere silită“), acestea fiind în competenţa de legiferare exclusivă a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementează în conţinutul lor normativ, şi are o competenţă de legiferare limitată în domeniile care vizează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale („ordonanţele de urgenţă nu pot afecta“), cu privire la care aplicarea interdicţiei constituţionale exprese este condiţionată de adoptarea unor reglementări care suprimă, aduc atingere, prejudiciază, vatămă, lezează, în general, antrenează consecinţe negative asupra drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor constituţionale. În această din urmă ipoteză, dacă reglementările nu produc consecinţele juridice menţionate, Guvernul partajează competenţa de legiferare cu Parlamentul, fiind ţinut însă de obligaţia de a motiva în conţinutul actului normativ existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi urgenţa reglementării. 41. Prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, precitată, paragraful 61, Curtea a mai statuat că interdicţiile constituţionale prevăzute la art. 115 alin. (6), de a nu adopta ordonanţe de urgenţă care „pot afecta“ regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale, au avut în vedere „restrângerea competenţei Guvernului de a legifera în aceste domenii esenţiale în locul Parlamentului, iar nu lipsirea totală de competenţa de a legifera în materie“. 42. În cazul de faţă, obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă a Guvernului criticate îl constituie modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006, după cum urmează: art. I modifică art. 78 şi 81 din Legea nr. 448/2006, afectând în sens negativ drepturile persoanelor cu handicap, iar prevederile art. II şi III din această ordonanţă se referă la majorarea prestaţiilor sociale ale persoanelor cu handicap. 43. Aplicând considerentele deciziilor sale la cauza de faţă, Curtea constată că nu există o interdicţie absolută cu privire la competenţa Guvernului de a legifera în materia reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, de modificare a Legii nr. 448/2006. Însă, întrucât dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 contravin prevederilor art. 50 din Constituţie, care fac parte din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, şi având în vedere că acestea garantează dreptul fundamental al persoanelor cu handicap de a se bucura de protecţie specială, statul trebuind să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, prin care sunt eliminate din legislaţie o parte din aceste măsuri speciale, încalcă şi prevederile art. 115 alin. (6), prin faptul că afectează în sens negativ acest drept fundamental al persoanelor cu handicap. 44. În consecinţă, prevederile art. I pct. 1, 2 şi 4 afectează dreptul fundamental al persoanelor cu handicap, consacrat de art. 50 din Constituţie, şi, prin urmare, aceste dispoziţii au fost adoptate şi cu încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (6), potrivit căruia ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturi şi libertăţi fundamentale. 45. În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu sunt încălcate de prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cabinet Avocat Băraş Ioan - Unitate protejată autorizată (U.P.A.) în Dosarul nr. 843/33/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi de Fundaţia Alături de Voi România în Dosarul nr. 4.406/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Dorin Barbu
27 Ianuarie 2021
Este un site de real ajutor ?i utilitate, pentru to?i care , persoane fizice sau juridiice se lovesc de
stufoasa legisla?ie, autohton?.
