Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Octavian Cebuc şi Vasile Cîrstescu în Dosarul nr. 460/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.413D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de înştiinţare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale relevante. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 460/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Octavian Cebuc şi Vasile Cîrstescu într-o cauză având ca obiect cerere privind constatarea desfăşurării activităţii în condiţii speciale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile criticate restrâng posibilitatea ca instanţa să constate, pe baza probelor, existenţa unor meserii care se încadrează în condiţii speciale şi a unor societăţi care au astfel de meserii şi care nu sunt menţionate în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010. Dacă salariaţii beneficiază de prevederile legale referitoare la grupele de muncă, atunci ei trebuie să poată să aibă acces direct la justiţie, şi nu indirect, prin intermediul sindicatului, în cazul în care sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost încadraţi în astfel de condiţii. 6. Autorii susţin că au aceleaşi meserii şi activează în aceleaşi condiţii grele, pe acelaşi tip de locomotive vechi şi deteriorate, cu cei care deţin funcţia de mecanic de locomotivă/mecanic ajutor/mecanic instructor la SNTFM CFR MARFĂ şi se consideră discriminaţi faţă de aceştia deoarece nu sunt şi ei încadraţi în condiţii speciale de muncă. 7. În plus, sunt discriminaţi şi faţă de cei care au lucrat în grupa I de muncă, potrivit Ordinului ministrului muncii nr. 50/1990 şi Legii nr. 3/1977. Astfel, aceste acte normative prevedeau stagii de cotizare pe baza cărora se putea ieşi la pensie. Dar, sub regimul Legii nr. 19/2000 şi al Legii nr. 263/2010, dacă societatea nu a obţinut avizul de încadrare în condiţii speciale de muncă, salariaţii acesteia, cum este şi cazul autorilor, nu mai puteau beneficia de acest stagiu de cotizare, în ciuda faptului că au lucrat în aceleaşi condiţii care, potrivit Ordinului nr. 50/1990 şi Legii nr. 3/1977, atrăgeau aplicarea unui astfel de stagiu de cotizare. Autorii critică faptul că legiuitorul nu a impus obligaţia de a se verifica dacă toate locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă se înscriu în condiţii speciale, după 1 aprilie 2001, şi a lăsat la voia societăţilor iniţierea procedurii doar pentru anumite meserii/funcţii. Din dorinţa de a nu achita contribuţii mai mari la buget aferente condiţiilor de muncă speciale, unele societăţi nu au iniţiat astfel de proceduri. 8. Autorii mai precizează că, având în vedere că se află în proces de recunoaştere în instanţă a condiţiilor speciale de muncă în care au lucrat, sunt discriminaţi faţă de cei care şi-au câştigat deja în instanţă o astfel de recunoaştere. 9. În sfârşit, autorii consideră că sunt discriminaţi faţă de cei care, lucrând în condiţii similare cu ei, s-au pensionat în baza Legii nr. 3/1977, deoarece, la momentul la care au început să desfăşoare activitate în condiţii speciale, au avut reprezentarea că se vor pensiona în condiţiile acestui act normativ, adică cu 5 ani mai devreme şi cu o pensie mai mare. Or, schimbânduse, între timp, legislaţia, au pierdut aceste avantaje şi arată că poate nu şi-ar mai fi asumat să presteze activităţi în condiţii periculoase, aşa cum este siguranţa circulaţiei feroviare, dacă ar fi anticipat schimbarea condiţiilor de pensionare. 10. Mai departe, autorii consideră că prevederile criticate sunt contrare şi art. 135 din Constituţie, deoarece împiedică înfiinţarea unei societăţi a cărei activitate să se desfăşoare în condiţii speciale, iar angajaţii să beneficieze de reducerea stagiului complet de cotizare prevăzută de Legea nr. 263/2010. Menţionează că activitatea desfăşurată de mecanicul ajutor de locomotivă este prevăzută în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 ca loc de muncă încadrat în condiţii speciale, fiind, deci, îndeplinit acest criteriu, precum şi faptul că, în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, sunt menţionate numeroase societăţi în care această meserie se desfăşoară în condiţii speciale. 11. Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate se aplică, fără privilegii şi discriminări, tuturor destinatarilor săi. Nici art. 21 din Constituţie nu este încălcat, deoarece legiuitorul are atribuţia exclusivă de a stabili criteriile de încadrare în condiţii de muncă speciale, precum şi procedura de urmat în acest sens. Arată că, potrivit Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată în recurs în interesul legii, şi Deciziei nr. 43 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept, instanţa supremă a statuat că instanţa judecătorească este limitată în posibilitatea de a analiza condiţiile de muncă şi de a statua cu privire la încadrarea acestora în condiţii speciale. Dar, arată instanţa, această limitare nu a fost dedusă din prevederile criticate de către autorii excepţiei, care stabilesc doar procedura administrativă de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, ci din interpretarea întregii legislaţii care reglementează această materie. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Prevederile criticate la data sesizării Curţii Constituţionale aveau următorul cuprins: - Art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000: "(2) Alte locuri de muncă în condiţii speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.(3) Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS.“;" – Art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: "(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; c) abrogată; d) aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3; f) activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.“" 16. La data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate Legea nr. 19/2000 nu mai era în vigoare. Ţinând, însă, seama de cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, excepţia de neconstituţionalitate a textelor normative din această lege este admisibilă. 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi art. 135 privind proprietate privată din Constituţie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză într-o cauză soluţionată, deja, de către Curtea Constituţională, respectiv prin Decizia nr. 351 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 22 octombrie 2018. 19. Curtea a observat că dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 57-66, şi Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014). Astfel, Curtea a amintit că procedura încadrării unor locuri de muncă în condiţii speciale a fost supusă unor condiţii şi termene prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. Curtea a statuat că nu sunt discriminate persoanele care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ. Astfel, Curtea a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile acestei categorii de persoane, această soluţie legislativă este justificată de faptul că la momentul la care Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a creat cadrul necesar încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, cerinţele legale prevăzute de acest act normativ nu au fost îndeplinite. În mod evident, aceste persoane se găsesc într-o situaţie diferită faţă de cei care au întrunit aceste cerinţe şi au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, regăsindu-se, în prezent, în ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. 20. În plus, a statuat Curtea, între persoanele care anterior Legii nr. 19/2000 au lucrat în grupa I de muncă şi cele care au fost încadrate ulterior în condiţii speciale nu se poate pune un semn de egalitate, deşi încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale sau deosebite a avut ca temei raţiuni asemănătoare divizării activităţii în grupele I şi a II-a de muncă, raţiuni ce ţin de gradul de solicitare, precum şi de factorii de risc prezenţi şi expunerea la aceştia, totuşi, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I şi a II-a de muncă şi cele încadrate ulterior în condiţii speciale ori deosebite. Astfel, unele activităţi şi unităţi care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activităţi şi unităţi în care se desfăşoară activitatea în condiţii speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiţii deosebite, dacă au îndeplinit condiţiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001. 21. Mai departe, tot cu privire la situaţia persoanelor care au avut deschis accesul la procedura prevăzută prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar care nu au făcut demersurile necesare în temenele legale, Curtea Constituţională a amintit cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, paragraful 90 şi următoarele, şi a apreciat că cele constatate de instanţa supremă pun în evidenţă faptul că, în cazul persoanelor care au avut acces la procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, nu se poate vorbi de o obstrucţionare a dreptului de acces liber la justiţie. 22. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a analizat şi situaţia persoanelor care susţin că desfăşoară una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, dar nu beneficiază de încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, deoarece acestea au fost constituite ulterior finalizării procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar legiuitorul nu a prevăzut o procedură care să permită actualizarea listelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010. Astfel, făcând din nou trimitere la evoluţia reglementării în materia locurilor de muncă în condiţii speciale, Curtea a amintit că dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 se referă la locuri de muncă care, potrivit legislaţiei anterioare, au fost supuse unei evaluări ce a vizat nu doar caracteristicile activităţii, ci şi condiţiile concrete în care aceasta se desfăşura în cadrul unei unităţi. Prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenţia vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora şi înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, potrivit legislaţiei privind protecţia muncii. În acest sens a amintit şi cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 39 şi 40, potrivit cărora „legislaţia naţională adoptată, începând cu Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a urmat politica legislativă a Uniunii Europene de normalizare a condiţiilor de lucru ale salariaţilor în sensul înlăturării, pe cât posibil, a condiţiilor dăunătoare pentru sănătatea şi securitatea acestora. În acest sens s-a dezvoltat, în baza Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, o legislaţie care stabileşte norme şi garanţii pentru sănătatea şi securitatea angajatului, cuprinzând măsuri şi acţiuni eşalonate în scopul eliminării locurilor de muncă în condiţii deosebite, prin normalizarea condiţiilor de muncă, limitându-se totodată posibilitatea angajatorului de a crea şi dezvolta noi locuri de muncă periculoase. Aceasta este raţiunea pentru care legislaţia ce face obiectul procesului de unificare a interpretării pe calea prezentului recurs în interesul legii are aplicabilitate limitată în timp şi cu privire la persoane, astfel că nu poate fi extinsă în ceea ce priveşte unităţi lucrative nou-create, care ar cuprinde locuri de muncă încadrabile în condiţii deosebite sau speciale. La data de 31 decembrie 2002 s-a încheiat procesul de avizare pentru condiţiile deosebite de muncă, respectiv la data de 30 iunie 2005, pentru nominalizarea locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi încadrate în condiţii speciale. Reînnoirea avizelor de încadrare a fost permisă doar atunci când, pe baza măsurilor adoptate de angajator, nu a fost posibilă normalizarea condiţiilor de muncă.“ Prin urmare, Curtea a apreciat că locurile de muncă înfiinţate după încheierea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleaşi criterii care au determinat, potrivit legislaţiei anterioare, încadrarea în condiţii speciale de muncă în grupa I a unor activităţi care nu beneficiau de o protecţie suficientă a salariaţilor împotriva riscurilor implicate de desfăşurarea respectivelor activităţi. 23. În sfârşit, Curtea a statuat, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 135 din Constituţie, invocate şi de către autorii prezentei excepţii, că dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu au incidenţă asupra accesului liber al angajatorilor la o activitate economică ori asupra manifestării liberei iniţiative. 24. Având în vedere cele anterior redate, precum şi faptul că nu există motive pentru îndepărtarea de la soluţia şi motivarea din decizia menţionată, considerentele acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Octavian Cebuc şi Vasile Cîrstescu în Dosarul nr. 460/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
