Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.981 din 6 noiembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.993A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României susţine că, din analiza obiectului legii criticate, astfel cum este stabilit la art. 1 alin. (1), rezultă că legea operează un transfer al dreptului de proprietate asupra unui bun imobil individualizat, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale. 4. Regimul juridic al transferului bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale este definit de art. 860 alin. (3) din Codul civil, care reglementează trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers, şi conţine două teze: prima teza vizează bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, iar teza a doua are în vedere bunurile aflate în domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Potrivit art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil, bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile procedurale prevăzute de art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, care prevede că trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a) din acelaşi cod, care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel. Or, se arată că bunul vizat de legea criticată, având datele de identificare prevăzute în anexa ce face parte integrantă din aceasta, este un imobil-teren aflat în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, deţinut în concesiune de Liceul Tehnologic Odobeşti, care nu reprezintă un bun proprietate publică exclusivă. Astfel, potrivit art. 3 din legea criticată, bunul supus transferului din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea este prevăzut în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 şi 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, regimul juridic al bunului cu privire la care se intenţionează transferul interdomenial este cel de drept comun. 5. Se invocă, pentru o situaţie similară, cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 636 din 23 septembrie 2020, paragraful 42, şi se susţine că, având în vedere că bunul supus transferului reglementat prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Oraşului Odobeşti, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, coroborat cu art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil. Astfel, se arată că, prin nesocotirea acestor din urmă dispoziţii legale, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Local al Oraşului Odobeşti atrag şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, ce consacră principiul autonomiei locale, în condiţiile inexistenţei acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora, în acord cu cele statuate în acest sens în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia 384 din 29 mai 2019, paragrafele 51 şi 52. 6. Se mai arată că, în privinţa transferului unui bun care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, prin aceeaşi decizie, paragraful 55, Curtea Constituţională a reţinut că transferul prin lege, care nu poate fi supusă controlului instanţelor de contencios administrativ, ci numai controlului a priori ori a posteriori exercitat de Curtea Constituţională, conduce la inaplicabilitatea art. 52 din Legea fundamentală, într-un domeniu ce ţine exclusiv de transferul dreptului de proprietate publică asupra bunurilor, de către Guvern, care exercită conducerea generală a administraţiei publice. Totodată, Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa sa că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. Curtea a mai arătat că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului. 7. Totodată, se mai invocă şi jurisprudenţa constantă a Curţii prin care s-a statuat interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual, şi se arată că legiuitorul ignoră constant această jurisprudenţă, respectiv Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, deciziile nr. 537 şi nr. 538 din 25 septembrie 2019. În considerarea acestei jurisprudenţe constante a instanţei de contencios constituţional, se mai arată că legea criticată contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 8. În concluzie, autorul obiecţiei arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, precum şi al Curţii Constituţionale, şi solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii legii criticate, în ansamblul ei. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 10. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată. În acest sens arată că, în măsura în care bunul vizat de operaţiunea de transfer interdomenial nu este un bun proprietate publică exclusivă a statului, situaţie în care transferul trebuie să aibă loc printr-o hotărâre a Guvernului, în temeiul art. 292 din Codul administrativ, legea supusă prezentei analize creează premisele încălcării principiului separaţiei puterilor în stat garantat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 11. Se mai apreciază că, dat fiind faptul că operaţiunile juridice preconizate prin această lege nu sunt susţinute de o documentaţie justificativă, respectiv de hotărârea autorităţii publice locale sau de extrasul de carte funciară necesar pentru actele translative de proprietate, conform art. 46 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, în vederea garantării principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 din Constituţie, măsurile legislative preconizate pot crea premisele încălcării principiului respectării Constituţiei şi a supremaţiei legii, garantat de art. l alin. (5) din Constituţie. Se mai invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 537 din 25 septembrie 2019, paragraful 22. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 13. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, în ansamblul ei, lege adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 13 octombrie 2020. 14. Preşedintele României susţine că legea criticată contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) referitor la rolul Guvernului, art. 120 alin. (1) privind principiul autonomiei publice locale, precum şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. (1) Parcursul legislativ al legii analizate 15. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, iar de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 13 octombrie 2020, cu 167 de voturi „pentru“, 20 de voturi „contra“ şi 67 de abţineri. La data de 14 octombrie 2020 a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 19 octombrie 2020 a fost trimisă Preşedintelui României, în vederea promulgării. La data de 6 noiembrie 2020 a fost formulată o sesizare de neconstituţionalitate de către Preşedintele României. (2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 16. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate este necesară verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 17. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 18. Referitor la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de două zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, se constată că legea supusă controlului a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera decizională, în data de 13 octombrie 2020, a fost depusă, la 14 octombrie 2020, la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 19 octombrie 2020. 19. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 6 noiembrie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 20. În vederea analizării îndeplinirii de către prezenta sesizare a celei de-a treia condiţii de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate - Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate vizează o lege adoptată de Parlament şi trimisă spre promulgare, care nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi deci nu este în vigoare. 21. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea urmează să examineze pe fond obiecţia de neconstituţionalitate. 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. (3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate 23. Cu privire la transferul interdomenial al bunurilor proprietate publică, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, că, potrivit art. 136 alin. (3) teza finală din Legea fundamentală, raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil, în situaţia în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a legii organice, respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietăţii publice. În celelalte cazuri, Curtea a reţinut că, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituţie raportat la art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil, şi anume atunci când bunurile pot aparţine, potrivit destinaţiei lor, fie domeniului public al statului, fie domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, trecerea din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers se face în condiţiile legii, respectiv art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare [soluţie legislativă reglementată, în prezent, de art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, care a abrogat Legea nr. 213/1998], şi anume la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local. 24. Curtea a mai reţinut, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, paragraful 31, precitată, că, în situaţia particulară a bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, singura posibilitate de transmitere a acestor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale este aceea ut singuli (în acel caz, prin legea organică de modificare a legii organice prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al proprietăţii publice). De aceea, în această ipoteză nu îşi găsesc aplicabilitate considerentele reţinute în jurisprudenţa Curţii, potrivit cărora legile astfel adoptate ar fi neconstituţionale, întrucât ar avea caracter individual. Această situaţie particulară vizează însă numai bunurile care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, întemeindu-se pe prevederile art. 136 alin. (3) teza finală din Constituţie, raportate la dispoziţiile art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil. Pentru celelalte bunuri, care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, prin aceeaşi decizie, paragraful 28, Curtea a reţinut că transferul se face în condiţiile legii, respectiv, pentru cele care trec din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale, acesta se realizează în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 [în prezent în condiţiile art. 292 alin. (1) din Codul administrativ], prin hotărâre a Guvernului. 25. De asemenea, prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 43-45, Curtea, constatând că transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică, reglementate de Legea nr. 213/1998 (în prezent art. 292 şi art. 293 din Codul administrativ), se fac prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului - la cererea consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi la cererea Guvernului, prin hotărâri ale consiliilor menţionate, a reţinut că această arhitectură a Legii nr. 213/1998 se întemeiază pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie. Pentru a da eficienţă dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul a reglementat un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri. Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către Guvern sau consiliile menţionate şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. 26. În raport cu cele anterior statuate, Curtea reţine că Legea nr. 213/1998 a fost abrogată parţial prin art. 597 alin. (2) lit. m) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, însă soluţia legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, care prevedea că „trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face [...] prin hotărâre a Guvernului“, a fost preluată de dispoziţiile art. 292 alin. (1) din actul normativ abrogator, fiind completată cu sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel“. Or, Curtea a precizat, prin Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, că noua prevedere legală nu poate fi interpretată decât în conformitate cu Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, anterior citată, paragrafele 37, 41 şi 55, respectiv că transferul unui bun care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, se va realiza prin hotărâre a Guvernului. 27. Totodată, Curtea mai reţine că, printr-o jurisprudenţă unitară, a statuat cu valoare de principiu că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2018, paragrafele 30 şi 31, făcând referire la Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, şi Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21). 28. Curtea reţine că aceste considerente de principiu, mai sus referite, sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 29. Astfel, cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din legea criticată, se aprobă transmiterea bunului imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, iar bunul imobil prevăzut în anexă se declară din bun de interes public naţional în bun de interes public local. Bunul vizat de legea criticată, având datele de identificare prevăzute în anexa ce face parte integrantă din legea criticată, este un imobil-teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, iar în prezent, potrivit expunerii de motive a legii criticate, este deţinut în concesiune de Liceul Tehnologic Odobeşti. 30. În legătură cu această categorie de bunuri, Curtea reţine că acestea sunt prevăzute, cu caracter exemplificativ, în anexa nr. 4 pct. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, intitulată Lista cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al comunei, al oraşului sau al municipiului, cu următorul cuprins: „5. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;“ Curtea reţine, aşadar, că imobilul-teren vizat de legea criticată, fiind un teren deţinut în concesiune de Liceul Tehnologic Odobeşti, pe care sunt edificate construcţiile acestei unităţi de învăţământ public, potrivit expunerii de motive la legea criticată, se încadrează în categoria nominalizată generic la anexa nr. 4 pct. 5 din Codul administrativ. Totodată, în legătură cu regimul juridic al bunului vizat, Curtea mai reţine că titularul dreptului de concesiune, respectiv Liceul Tehnologic Odobeşti, judeţul Vrancea, este o instituţie publică, de interes local, care figurează, la pct. 57, în lista liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol prevăzută în anexa care face parte integrantă din Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 4.215/296/2019 pentru aprobarea listei liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019. Totodată, bunul imobil vizat de legea criticată este identificat în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. 31. În situaţii asemănătoare, în care bunul imobil supus transferului interdomenial era identificabil printr-un act normativ (sau anexă integrantă a acestuia), Curtea a precizat că nominalizarea bunului în anexa la Legea nr. 213/1998 (în prezent conţinutul anexelor la Legea nr. 213/1998 fiind preluat în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ) nu are semnificaţia declarării sale ca bun ce face obiect exclusiv al proprietăţii publice. Enumerarea din anexă are caracter exemplificativ, iar prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor (a se vedea Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2019, paragraful 24, sau Decizia nr. 636 din 23 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 934 din 12 octombrie 2020, paragraful 40). 32. În aceste condiţii, având în vedere că bunul supus transferului reglementat prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ. Aşa fiind, legea criticată nu a respectat condiţiile legale în vigoare, incidente materiei reglementate, astfel că a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 636 din 23 septembrie 2020, anterior citată, paragraful 42). 33. Prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, anterior citată, paragrafele 44 şi 45, Curtea a reţinut că transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică ce nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice se fac prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului - la cererea consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi la cererea Guvernului, prin hotărâri ale consiliilor menţionate. Totodată, este obligatorie declararea bunurilor ca fiind de interes public naţional, judeţean sau local pentru a justifica aceste transferuri. Curtea a mai reţinut că transferul interdomenial al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se stabileşte în funcţie de nevoile acestora; subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri, cererea de transfer se face de către Guvern/consiliile locale şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor locale, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. Totodată, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 188, Curtea a reţinut că dreptul de administrare se constituie, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, prin acte administrative cu caracter individual, de încredinţare a bunurilor proprietate publică regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, autorităţile care îl constituie având şi dreptul de a controla modul în care este exercitat dreptul de administrare de către titularul său. Totodată, prin decizia precitată, paragraful 190, Curtea a mai reţinut că transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti nu poate echivala cu operaţiunea juridică de constituire a dreptului real de administrare, dat fiind faptul că unităţile administrativ-teritoriale nu pot avea calitatea de subiecte ale dreptului de administrare, întrucât ele sunt chiar titularele dreptului de proprietate publică. Mai mult, transmiţând însuşi dreptul de proprietate publică către unitatea administrativ-teritorială, statul nu poate constitui, în acelaşi timp, şi dreptul de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât nu mai este titularul dreptului de proprietate publică corespunzător, pe care tocmai l-a transmis. 34. Aşadar, aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea reţine că bunurile ce fac obiectul de reglementare al legii criticate au fost transferate ope legis din domeniul public al statului în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, astfel încât modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunurilor proprietate publică, supuse transferului interdomenial, în condiţiile legii criticate, este incompatibilă cu noţiunea şi caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică, şi, în consecinţă, contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică. Mai mult, în lipsa acordului unităţii administrativ-teritoriale, în speţă Consiliul Local al Oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, în ceea ce priveşte transferul bunului în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, este încălcat şi principiul constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, anterior citată, paragraful 25). 35. Totodată, nerespectarea procedurii legale de transfer interdomenial, respectiv, din domeniul public al statului în domeniul unităţilor administrativ-teritoriale, echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale“, precum şi a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece, aşa cum s-a arătat, nu sunt respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat, relevantă fiind Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, precitată, sau Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, precitată, sau Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1011 din 20 decembrie 2017. De asemenea, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, anterior citată, paragrafele 43-45), sunt încălcate dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală, referitor la rolul Guvernului. 36. Totodată, în acord cu jurisprudenţa sa în materie (Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, anterior citată, paragrafele 54 şi 55), Curtea mai reţine că reglementarea transferului din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale a bunurilor care nu formează obiect exclusiv al proprietăţii publice, prin hotărâre a Guvernului, permite exercitarea controlului de legalitate cu privire la acestea de către instanţele de contencios administrativ, dându-se eficienţă astfel dispoziţiilor art. 52 din Legea fundamentală. Or, în prezenta cauză, prin reglementarea transferului prin lege, iar nu prin hotărâre a Guvernului, a unui bun ce nu formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, este eludată posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a se adresa unei instanţe, făcând inaplicabile dispoziţiile art. 52 din Legea fundamentală, într-un domeniu ce ţine exclusiv de transferul dreptului de proprietate publică asupra bunurilor, de către Guvern, care exercită conducerea generală a administraţiei publice. Prin urmare, Curtea reţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 52 din Constituţie. 37. În concluzie, în acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea reţine că transferul interdomenial reglementat de legea criticată, prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, într-un domeniu de competenţa autorităţii executive, aduce atingere art. 1 alin. (4) şi (5), art. 52, art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) teza finală, art. 120 alin. (1), art. 136 alin. (2) şi (4), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 38. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
