Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250, ale art. 251 şi ale art. 252 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Pepco Retail - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 301/115/2019 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.388D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.588D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 şi ale art. 251 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Pepco Retail - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.006/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă - Completul specializat conflicte de muncă şi de asigurări sociale. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.588D/2020 la Dosarul nr. 1.388D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prin aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu se realizează un act de justiţie, iar măsura poate fi atacată în justiţie. În ceea ce priveşte dreptul la apărare, invocat în critica de neconstituţionalitate, arată că acesta are în vedere un apărător în faţa instanţei de judecată, iar nu ceea ce susţin autorii excepţiei. Susţine şi că existenţa anumitor cheltuieli pe care le presupune procedura de sancţionare nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 301/115/2019, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250, ale art. 251 şi ale art. 252 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Pepco Retail - S.R.L. într-o cauză având ca obiect o contestaţie formulată împotriva unei decizii de sancţionare disciplinară, aflată în etapa procesuală a apelului. 8. Prin Încheierea din 7 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.006/115/2019, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia I civilă - Completul specializat conflicte de muncă şi de asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 şi ale art. 251 din Legea nr. 53/2003. Excepţia a fost ridicată de Societatea Pepco Retail - S.R.L. într-o cauză având ca obiect o contestaţie formulată împotriva unei decizii de concediere. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate instituie pentru angajator sarcini şi obligaţii specifice instanţelor de judecată. Astfel, angajatorul este transformat într-o instanţă judecătorească, ce trebuie să urmărească dreptul la un proces echitabil. În situaţia în care însă angajatorul nu respectă procedura privind respectarea dreptului la un proces echitabil încă din momentul cercetării disciplinare, instanţa de judecată nu va mai analiza dacă salariatul a săvârşit abaterea disciplinară, chiar dacă cel sancţionat pune în pericol integritatea fizică şi psihică a celorlalţi colegi de serviciu, dispunând anularea deciziei şi reintegrarea salariatului. 10. De asemenea, prin textele de lege criticate se impun angajatorului cheltuieli financiare suplimentare şi inutile (prin transmiterea convocării prin scrisoare recomandată, prin scoaterea din producţie a membrilor comisiei de cercetare disciplinară, prin angajarea eventuală a unui avocat pentru a se asigura respectarea procedurilor), încălcându-se dreptul de proprietate al angajatorului. 11. Autorul excepţiei susţine că este încălcat şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, întrucât, în situaţia unor abateri disciplinare (constând în violenţe contra altor salariaţi/neglijenţe în serviciu care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi sănătatea salariaţilor), neîndeplinirea unei proceduri dintre cele prevăzute la art. 250 şi 251 din Legea nr. 53/2003 face ca fapta reală a salariatului să poată fi repetată, prin anularea unei decizii de concediere care altfel este justă pe fond. Din aceeaşi perspectivă este încălcat şi dreptul persoanelor la protecţia socială a muncii. 12. De asemenea, se aduce atingere dreptului la un mediu sănătos, deoarece, în situaţia existenţei hărţuirii sexuale/agresiunii psihice la locul de muncă, nerespectarea procedurii disciplinare complicate, greoaie şi inutile va face ca instanţa de judecată să dispună reintegrarea hărţuitorului sexual pe motive de procedură care aparţin angajatorului, fără nicio culpă a persoanelor care vor fi expuse unor noi hărţuiri sexuale. 13. Autorul excepţiei consideră că este restrâns şi exerciţiul libertăţii economice prin cheltuielile pe care angajatorul trebuie să le suporte pentru a asigura părţii cocontractante (salariatul) un fals drept la apărare, în condiţiile în care angajatorul nu este instanţă de judecată. 14. În sfârşit, susţine că se încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece în niciun alt raport juridic (nici chiar în situaţia contractelor bancare, a contractelor de adeziune etc.) nu se impune obligaţia ca în situaţia rezilierii unilaterale a contractelor de către marile companii să aibă loc o procedură prealabilă rezilierii acestor contracte. Or, în situaţia contractelor individuale de muncă se prevăd proceduri a căror nerespectare conduce la nulitatea deciziei de concediere, chiar şi în situaţia în care pe fond acţiunea angajatorului nu este abuzivă. 15. Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Caraş-Severin - Secţia I civilă - Completul specializat conflicte de muncă şi de asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate au fost edictate cu scopul asigurării stabilităţii raporturilor de muncă, al desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi al respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale acestuia. În acelaşi timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere şi compensând într-un fel poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă. Aplicarea sancţiunilor disciplinare este permisă cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Nu este vorba, prin urmare, de transformarea angajatorului într-o instanţă de judecată, aşa cum în mod neîntemeiat pretinde autorul excepţiei, ci de asigurarea unor garanţii pentru salariat că exercitarea prerogativelor disciplinare ale angajatorului se va face în condiţii de deplină transparenţă şi obiectivitate, în urma cercetării minuţioase a tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta, pe baza documentelor şi declaraţiilor care o atestă, argumentele aduse de angajat în apărarea sa şi motivele pentru care acestea au fost înlăturate fiind esenţiale pentru a reliefa caracterul nepărtinitor şi obiectiv al procedurii. Totodată, intră în sfera de decizie a legiuitorului introducerea unor criterii de evaluare a gravităţii faptei săvârşite pentru a se asigura că sancţiunea aplicată respectă exigenţa proporţionalităţii sancţiunii, dar şi pentru a face mai facil acest control pentru instanţele judecătoreşti. Menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului. Întrucât deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, angajatorul trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului. 16. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250, ale art. 251 şi ale art. 252 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea observă că, ulterior sesizării, dispoziţiile art. 251 au fost modificate şi completate prin dispoziţiile art. I pct. 5 şi 6 din Legea nr. 213/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 septembrie 2020. Având în vedere însă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile de lege în redactarea în vigoare la data sesizării, precum şi cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunţe asupra textelor de lege în redactarea criticată de autorul excepţiei, care au următoarea redactare: - Art. 250: "Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta." – Art. 251: "(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este." – Art. 252 alin. (2) lit. c): "(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: […] c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;" 20. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 privind dreptul la mediu sănătos, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 referitor la proprietate, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din reglementarea Codului muncii care priveşte răspunderea disciplinară a salariaţilor. Instituind prerogativa angajatorului de a aplica sancţiuni disciplinare, atunci când constată că salariaţii au săvârşit o abatere disciplinară, legiuitorului a reglementat, totodată, o serie de condiţii şi o procedură menite să asigure protecţia salariaţilor împotriva oricăror forme de abuz din partea angajatorului. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 58 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, şi Decizia nr. 1.243 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 decembrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că aceste dispoziţii sunt necesare atât pentru asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, cu respectarea deopotrivă a drepturilor şi a intereselor legitime ale părţilor raportului juridic de muncă, cât şi pentru protecţia salariaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ori nejustificate ce ar putea fi dispuse de angajator. 22. În acelaşi timp, reglementarea este menită să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă. Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. 23. Prin deciziile mai sus amintite, Curtea a reţinut şi că menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului. 24. În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine că, prin menţiunile, probele şi formalităţile pe care angajatorul este ţinut să le respecte în cadrul procedurii disciplinare, acesta se substituie, practic, competenţelor instanţei de judecată. Prin Decizia nr. 58 din 16 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 1.243 din 22 septembrie 2011, antereferite, Curtea a arătat însă că aceste obligaţii revin angajatorului întrucât este cel care deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă. Astfel, sarcina probei impusă angajatorului este determinată de poziţia mai puternică a acestuia faţă de cea a salariatului, de situaţia obiectivă rezultată din deţinerea de angajator a documentelor şi a datelor necesare elucidării cauzei. De asemenea, pentru a preveni orice abuz al angajatorului, aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să fie fundamentată pe dovezi care susţin temeinicia şi legalitatea măsurii şi care trebuie să fie cunoscute de salariat pentru a putea să le combată, eventual, prin alte dovezi pertinente. Mai mult, menţiunile şi precizările prevăzute de dispoziţiile de lege criticate sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului. 25. Referitor la criticile vizând încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, prin Decizia nr. 1.247 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, Curtea a reţinut şi că stabilirea unor condiţii de formă, precum şi a unor reglementări detaliate în ceea ce priveşte sancţionarea salariaţilor nu împiedică părţile să administreze în faţa instanţei de judecată probele necesare pentru a dovedi elementele de fapt care fac temeinică sau nu decizia de sancţionare şi nici nu constituie un obstacol pentru instanţă în a cerceta aceste probe şi a se pronunţa în funcţie de ele. 26. Referitor la critica vizând încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, Curtea reţine că autorul excepţiei invocă tratamentul juridic aplicabil unor contracte de natură diferită, care plasează părţile acestor contracte în situaţii diferite. Or, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate apare ca neîntemeiată. 27. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietatea şi a libertăţii economice, Curtea, prin Decizia nr. 608 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii. 28. Analizând, în continuare, susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 34, 35 şi 41, Curtea constată că, în realitate, aspectele invocate privesc situaţii factuale, ipoteze ce ar putea deriva din speţa în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, care nu constituie însă veritabile critici de neconstituţionalitate. În orice caz, posibilitatea naşterii unor asemenea situaţii nu poate reprezenta o justificare pentru a deroba angajatorul de obligaţiile ce îi revin, ci, din contră, un motiv suplimentar pentru a-l îndemna să respecte în mod strict condiţiile legale cerute pentru aplicarea sancţiunii disciplinare. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Pepco Retail - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 301/115/2019 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, respectiv în Dosarul nr. 1.006/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă - Completul specializat conflicte de muncă şi de asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 250, ale art. 251 şi ale art. 252 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă - Completul specializat conflicte de muncă şi de asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
