Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Forinsolv S.P.R.L. din Craiova, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Turism Agrement 2008 - S.R.L. din Mioveni, în Dosarul nr. 253/1.259/2016 al Tribunalului Specializat Argeş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 952D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 987D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Turism Agrement 2008 - S.R.L. din Mioveni, prin administrator judiciar Forinsolv S.P.R.L. din Craiova, în Dosarul nr. 16.949/280/2017 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 987D/2018 la Dosarul nr. 952D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, prin care au fost introduse prevederile art. 266^3 în Legea nr. 207/2015, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al Legii nr. 161/2017. Dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 vizează o procedură execuţională specială, determinată de natura şi în scopul facilitării recuperării creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, care nu ţine de domeniul legii organice. De astfel, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nici nu precizează expres la care dintre literele cuprinse în art. 73 alin. (3) din Constituţie se raportează neconstituţionalitatea normei. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor privind accesul liber la justiţie învederează că, potrivit art. 260 din Legea nr. 207/2015, persoana interesată poate formula contestaţie împotriva actelor de executare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 22 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 253/1.259/2016, Tribunalul Specializat Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Forinsolv S.P.R.L. din Craiova, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Turism Agrement 2008 - S.R.L. din Mioveni, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 8. Prin Încheierea din 20 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 16.949/280/2017, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Turism Agrement 2008 - S.R.L. din Mioveni, prin administrator judiciar Forinsolv S.P.R.L. din Craiova, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, reglementând soluţia legislativă criticată, a intervenit într-un domeniu rezervat legilor organice, şi anume în procedura insolvenţei. Se mai arată că normele criticate sunt contrare prevederilor art. 115 din Constituţie, deoarece Guvernul a fost abilitat să modifice prevederile Codului de procedură fiscală, nu şi ale procedurilor de insolvenţă. Se învederează faptul că procedura utilizată de Parlament în procesul de adoptare a Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 este una specifică legilor ordinare, ceea ce este contrar art. 76 alin. (1) din Constituţie, având în vedere conţinutul normativ al acesteia. 10. De asemenea, se creează premisele unui tratament preferenţial, prin faptul că se extrag bunurile debitoarei din cadrul procedurii de insolvenţă, context în care este atribuit organului fiscal dreptul de executare asupra acestora în afara procedurii, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Se mai apreciază că sunt încălcate şi principiul separaţiei puterilor în stat, accesul liber la justiţie şi normele constituţionale privind realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti, întrucât dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, prevăd încetarea procedurilor de lichidare judiciară asupra bunurilor debitorilor şi executarea bunurilor de către organul fiscal în afara procedurii insolvenţei, conform normelor proprii prevăzute de textele legale criticate. Astfel, creditorii nu vor mai putea să îşi valorifice drepturile împotriva debitorilor. În contextul criticilor de neconstituţionalitate, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la adoptarea ordonanţelor în domeniul legilor organice şi ordinare, la procedura parlamentară şi la executarea hotărârilor judecătoreşti. 11. Tribunalul Specializat Argeş apreciază că dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 creează premisele unui tratament preferenţial nelegal, în sensul extragerii unor bunuri ale societăţii debitoare din cadrul procedurii de insolvenţă şi atribuirii organului fiscal, prin creanţa deţinută la masa credală, a unui drept de executare asupra bunurilor patrimoniale identificate în averea societăţii în discuţie, ceea ce contravine art. 75 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, raportat la procedura de adoptare a normelor criticate, apreciază că sunt încălcate prevederile art. 76 şi art. 115 din Constituţie, coroborate cu normele de tehnică legislativă şi cu cele cuprinse în legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe. 12. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru argumentele expuse pe larg de autoarea acesteia, pe care instanţa judecătorească şi le-a însuşit. 13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 266^3 cu denumirea marginală Executarea silită în cazul debitorilor insolvenţi din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, norme introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017. Dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015, criticate în mod punctual, au următorul conţinut: "(1) Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declaraţi insolvenţi se realizează potrivit dispoziţiilor prezentului cod.(2) Prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.“" 17. Prevederile art. 220 alin. (8) şi ale art. 266^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, la care fac trimitere reglementările criticate, au următorul cuprins: - Art. 220 alin. (8): „(8) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, revine organului de executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.“; – Art. 266^1: "(1) Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel: a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material; b) amenzi; c) cheltuieli judiciare; d) sume confiscate.(2) Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înţelege cazurile date în competenţa organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (2^1) lit. a).“" 18. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia, Curtea observă că sunt formulate atât critici extrinseci, care, în realitate, vizează conţinutul art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 prin care au fost introduse prevederile art. 266^3 în Legea nr. 207/2015, respectiv al Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017, cât şi intrinseci cu privire la art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017, în ansamblu. 19. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt menţionate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) cu privire la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi al legalităţii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 73 alin. (3) privind legiferarea, art. 76 referitor la adoptarea legilor şi a hotărârilor, art. 115 privind delegarea legislativă şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. De asemenea sunt invocate prevederile art. 75 (cu privire la suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, ale art. 3 (respectarea normelor de tehnică legislativă), art. 4 (ierarhia actelor normative), ale art. 13 (integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei) şi art. 14 (unicitatea reglementării în materie) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, precum şi ale art. I pct. 9 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 6 iulie 2017. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse prevederilor art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 şi ale ordonanţei în ansamblu, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 115 din Constituţie, Curtea reţine că adoptarea unor ordonanţe simple are loc în virtutea unei legi de abilitare a Guvernului de a emite astfel de acte normative între sesiunile parlamentare, fiind vorba de o delegare dată Guvernului de către Parlament prin lege, iar adoptarea ordonanţelor de urgenţă are loc în temeiul delegării legislative constituţionale, fără a fi necesară o lege de abilitare, cu îndeplinirea altor condiţii, prevăzute expres de art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală. 21. În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. 22. Examinând cadrul legislativ incident în materie, Curtea observă că prin Legea nr. 161/2017, adoptată în temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţie, Guvernul a fost abilitat ca, de la data intrării în vigoare a acestei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2017, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2017, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Astfel, prevederile art. 266^3 au fost introduse în Legea nr. 207/2015 prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, ordonanţă adoptată în virtutea art. 108 din Constituţie referitor la actele Guvernului, precum şi ale art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi care prevede: „I. Finanţe publice şi economie: (...) 9. modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;“. 23. Obiectul de reglementare al Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 îl constituie modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi, pe lângă alte modificări aduse acestei legi, astfel cum reiese din expunerea de motive, s-a procedat la completarea prevederilor art. 266 din Codul de procedură fiscală în vederea clarificării unor aspecte generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care judecătorul-sindic admite în parte creanţele fiscale solicitate de organul fiscal pentru a fi înscrise la masa credală, pe baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în acest sens. Astfel, în contextul legislativ dat de legislaţia în materie fiscală şi în materia insolvenţei, anterioară modificărilor operate prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, debitorul era obligat doar la acoperirea creanţelor admise la masa credală, iar pentru diferenţa de valoare, creditorul nu mai avea dreptul de a o realiza. Prin urmare, organul fiscal trebuia să procedeze la anularea acesteia ulterior închiderii procedurii insolvenţei, atunci când creanţele nu mai erau admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia. Aceleaşi principii se aplicau şi în cazul debitorilor pentru care a fost aprobat de către judecătorul-sindic un plan de reorganizare atunci când creanţele fiscale nu erau acceptate în totalitate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat. 24. Ca atare, prin noul act normativ reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 s-a preconizat ca, pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central necuprinse în plan să nu se stingă, urmând a se proceda la scăderea acestora din evidenţa fiscală în situaţia în care planul de reorganizare a fost respectat în totalitate, iar în cazul în care acesta nu a fost respectat, aceste creanţe urmează a fi realizate. 25. Astfel, în scopul facilitării recuperării tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea unor infracţiuni, respectiv pentru recuperarea sumelor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate, Codul de procedură fiscală a fost completat cu un nou capitol, respectiv capitolul XII^1 - Dispoziţii speciale aplicabile cazurilor speciale de executare silită, art. 266^1-266^5, prin care au fost stabilite reguli speciale, care se constituie în excepţii de la reglementările privind procedura executării silite a creanţelor în materie fiscală şi prin derogări în ceea ce priveşte materia insolvenţei, respectiv: (i) sfera de aplicare a prevederilor capitolului XII^1 (art. 266^1); (ii) modalitatea de comunicare a actelor de executare silită în cazuri speciale (art. 266^2); (iii) executarea silită în cazul debitorilor insolvenţi (art. 266^3); (iv) titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite (art. 266^4); (v) condiţiile începerii executării silite cazuri speciale (art. 266^5). 26. Cu privire la situaţiile speciale, Curtea observă faptul că prin art. 220 alin. (2^1) din Codul de procedură fiscală este creat deja cadrul legal în ceea ce priveşte cazurile speciale de executare silită, norme ce constituie o excepţie de la prevederile art. 220 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.“ Prin art. 220 alin. (2^1) din Codul de procedură fiscală se prevede că prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se stabilesc cazurile speciale de executare silită, structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, precum şi alte organe fiscale pentru îndeplinirea unor acte de executare silită şi pentru valorificarea bunurilor confiscate, gajate/ipotecate sau sechestrate potrivit legii, prin procese electronice masive. Executarea silită în cazurile speciale care fac obiectul hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală este reglementată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 30 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 13^2 din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iulie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, structura competentă cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale este Direcţia generală executări silite cazuri speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. 27. În sensul mai sus enunţat, prin cazuri speciale de executare silită, astfel cum rezultă din art. 1 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015, se înţelege punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de executare, generată de: (i) hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală prin care s-a dispus doar recuperarea unor cheltuieli judiciare care se pun în executare de către organele fiscale centrale competente cu atribuţii în administrarea creanţelor bugetare; (ii) înscrisurile emise în materie penală de către instanţele de judecată sau de către alte organe competente potrivit legii, privind ducerea la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a măsurilor asigurătorii sau, după caz, de ridicare a acestora; (iii) alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, dispuse, dar neindividualizate, prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, inclusiv cele prin care se stabileşte cuantumul cheltuielilor de executare silită, cele prin care se stabileşte suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prilejuite cu urmărirea bunului, precum şi deciziile de atragere a răspunderii solidare emise conform legii în scopul recuperării creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală. 28. Cu privire la dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015, Curtea constată că acestea dispun următoarele: (i) prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, executarea silită a creanţelor bugetare de natura celor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate datorate de debitorii declaraţi insolvenţi, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, se realizează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală; (ii) prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, în cazul debitorului care datorează sume de natura celor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent. Aşadar, prin art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 se reglementează două chestiuni: (i) faptul că executarea silită a creanţelor bugetare de natura celor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate datorate de debitorii declaraţi insolvenţi şi care sunt creanţe bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti în materie penală nu mai urmează procedurile de insolvenţă, ci se realizează potrivit procedurilor în materie fiscală; (ii) coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, nu mai revine organului de executare silită competent în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent, astfel cum prevede art. 220 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, la care face referire textul criticat, ci coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent. 29. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că cele prezentate mai sus sunt aspecte procedurale ce ţin de executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa. 30. Cu privire la modificarea unei legi adoptate cu majoritatea cerută pentru legi organice, Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete caracter organic, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice (Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017). De aceea, Curtea a statuat că printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, sau Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015). 31. Prin urmare, prevederile criticate vizează recuperarea creanţelor bugetare, procedură care se circumscrie fazei a doua a unui „proces“, respectiv executarea hotărârii judecătoreşti. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie în virtutea cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, această reglementare cu privire la aspectele procedurale de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, care are opţiunea în determinarea modalităţilor în care se duce la îndeplinire o hotărâre judecătorească şi de recuperare a creanţelor bugetare, întrucât, potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, cărora li se circumscriu şi procedurile de recuperare a creanţelor fiscale sau bugetare. Astfel, din conţinutul celor două dispoziţii constituţionale reiese că aspectele învederate se reglementează prin lege ordinară, iar nu prin lege organică. 32. În aplicarea prevederilor art. 56 din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 139 din Legea fundamentală, Codul de procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale şi bugetare, iar unde acest cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori, context în care acesta reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel (art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 207/2015). Prin urmare, executarea silită prin care se urmăreşte valorificarea unor creanţe fiscale sau bugetare face, de principiu, obiectul unor reglementări cuprinse în Codul de procedură fiscală, prin care sunt prevăzute, la art. 220, şi aspecte cu privire la competenţa organelor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi cu efectuarea procedurii de executare silită a unor creanţe bugetare, care se realizează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. 33. Curtea constată că prin normele criticate legiuitorul a dat prioritate dispoziţiilor Codului de procedură fiscală în raport cu alte acte normative, prin aplicarea principiului unicităţii reglementării în materie invocat chiar de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate prin prisma normelor de tehnică legislativă, astfel cum acesta este prevăzut de art. 14 din Legea nr. 24/2000. 34. În acest context, Curtea reţine că procedurile în discuţie sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare, fapt ce a permis Guvernului ca, în baza unei legi de abilitare, să le modifice prin intermediul unei ordonanţe, inclusiv să deroge de la prevederile Legii nr. 85/2014, având în vedere că şi art. 75 alin. (1) şi (2) din această lege, invocat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, prevede aspecte procedurale, respectiv faptul că „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. (...) (2) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi; (...)“. 35. Faţă de cele prezentate, Curtea constată că prevederile criticate nu sunt contrare art. 115 din Constituţie, întrucât sunt adoptate în baza unei legi de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, problematica reglementată ce face obiectul criticii de neconstituţionalitate se circumscrie domeniului prevăzut prin art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, în ceea ce priveşte posibilitatea modificării şi completării Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 36. De altfel, Curtea reţine că, aşa cum s-a arătat mai sus, aspectele legiferate sunt de domeniul legii ordinare şi, prin urmare, legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 urmează procedura constituţională destinată adoptării acestei categorii de legi. În acest context este de menţionat faptul că, la data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 nu era aprobată prin lege, însă ulterior a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 150/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, lege ce a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 73 alin. (3) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, având, aşadar, caracter de lege ordinară şi nu de lege organică. Faţă de această împrejurare, având în vedere momentul la care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi obiectul acesteia, care este circumscris la prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015, precum şi la ale art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 şi la Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, în ansamblu, dispoziţiile constituţionale privind legiferarea şi adoptarea legilor nu au incidenţă în cauză. 37. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa referitoare la accesul liber la justiţie, în mod constant a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor cuprinse în art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005). De asemenea, executarea hotărârilor judecătoreşti este parte componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel că dispoziţiile legale ce instituie asemenea proceduri sunt de natură a da efectivitate prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3). 38. Or, din analiza prevederilor legale ce reglementează procedura fiscală rezultă că art. 260 din Codul de procedură fiscală prevede contestaţia la executare silită, iar persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. De asemenea, Legea nr. 85/2014 prevede mecanismele de acces liber la justiţie în orice fază în care se desfăşoară procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 39. Ca atare, din această perspectivă nu se poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor privind accesul liber la justiţie în accepţiunea Legii fundamentale şi dezvoltată pe cale jurisprudenţială, iar excepţia de neconstituţionalitate raportată la art. 21 din Constituţie este neîntemeiată. 40. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că legiuitorul ordinar sau delegat este cel în măsură să stabilească normele procedurale legate de recuperarea creanţelor fiscale sau bugetare, în speţă a creanţelor bugetare de natura celor reprezentând repararea prejudiciului material, a amenzilor, a cheltuielilor judiciare şi a sumelor confiscate datorate de către debitorii declaraţi insolvenţi, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti într-o anumită materie, precum şi a procedurilor după care aceste evenimente se desfăşoară. 41. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că, prin adoptarea prevederilor criticate, legiuitorul delegat nu a adus atingere principiului separaţiei puterilor în stat, ci a creat cadrul normativ necesar pentru executarea silită a creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti, în speţă datorate de debitorii declaraţi insolvenţi. 42. Totodată, Curtea observă că, în ceea ce priveşte unele aspecte care ţin de executarea silită a creanţelor fiscale sau bugetare, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie (Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008). De asemenea, Curtea a stabilit că dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecţii unor asemenea raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat (Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, Decizia nr. 43 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 20 martie 2013). 43. Aceste considerente sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prin normele criticate s-ar crea premisele unui tratament preferenţial în favoarea recuperării creanţelor bugetare. De altfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme cu scopul de a eficientiza această operaţiune şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. Astfel, adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare, inclusiv în ceea ce priveşte executarea silită a creanţelor fiscale sau bugetare, îşi găseşte fundamentul constituţional şi în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin Constituţie. 44. În ceea ce priveşte principiul legalităţii, Curtea observă că acesta este unul de rang constituţional (Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009), astfel încât încălcarea legii are drept consecinţă imediată nesocotirea art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevede că respectarea legilor este obligatorie. Or, din cele prezentate mai sus, nu s-a reţinut încălcarea prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că aceasta urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată. 45. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Turism Agrement 2008 - S.R.L. din Mioveni şi de administratorul judiciar Forinsolv S.P.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 253/1.259/2016 al Tribunalului Specializat Argeş şi în Dosarul nr. 16.949/280/2017 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017, în ansamblu, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Specializat Argeş şi Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
