Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.747/1/2019
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Denisa │- preşedintele Secţiei de │
│Angelica │contencios administrativ şi│
│Stănişor │fiscal - preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de │
│Elena │contencios administrativ şi│
│Gherasim │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de │
│Marcela │contencios administrativ şi│
│Canacheu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mădălina │- judecător la Secţia de │
│Elena │contencios administrativ şi│
│Grecu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia de │
│Măiereanu │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Luiza │- judecător la Secţia de │
│Maria Păun│contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia de │
│Maria Ilie│contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adrian │- judecător la Secţia de │
│Remus │contencios administrativ şi│
│Ghiculescu│fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mona │- judecător la Secţia de │
│Magdalena │contencios administrativ şi│
│Baciu │fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, competent să judece sesizarea ce formează obiectul dosarului, este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.) Şedinţa este prezidată de doamna judecător Denisa Angelica Stănişor, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.568/208/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Prevederile pct. 21 din anexa nr. 1 «Definiţii» la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în domeniul reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă pentru transportul bunurilor precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă, trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute de art. 5 lit. a), b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008." Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, unele însoţite de jurisprudenţă; se arată, de asemenea, că raportul întocmit în cauză a fost comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, dintre care numai apelanta-reclamantă şi-a exprimat punctul de vedere, iar răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la respectiva problemă de drept ce face obiectul sesizării. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunal Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 18 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.568/208/2018, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea problemă de drept: "Prevederile pct. 21 din anexa nr. 1 «Definiţii» la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în domeniul reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă pentru transportul bunurilor precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă, trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute de art. 5 lit. a),b) dinHotărârea Guvernului nr. 1.373/2008." II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina A. Obiectul judecăţii şi soluţia instanţei de fond 2. Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor din 23.08.2018, petenta - societate comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, în baza prevederilor 8 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008), reţinându-se încălcarea obligaţiilor de a nu transporta pe reţeaua de drumuri publice bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor şi de a nu transporta bunuri divizibile cu vehicule din dotarea cărora lipseşte prelata, iar în cazul în care vehiculele sunt prevăzute prin construcţie cu obloane, acestea trebuie să fie asigurate cu sisteme de închidere care să împiedice deschiderea accidentală a obloanelor în cursul transportului şi scurgerea bunurilor divizibile; în speţă, petenta transporta tocătura de fag. 3. Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş, contravenienta a solicitat anularea procesului-verbal contestat, cu motivarea că fapta săvârşită nu este sancţionată de lege, deoarece nu transporta bunuri divizibile, întrucât, potrivit pct. 21 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 46/2008 - Codul silvic), materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile; de asemenea, a susţinut că art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 470/2014) prevede că materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile. 4. Prin Sentinţa civilă nr. 74 din 25 ianuarie 2019, Judecătoria Caransebeş a admis, în parte, plângerea contravenţională formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, prin Inspectoratul Teritorial 5 - I.C.J. Caraş-Severin, a anulat procesul-verbal contestat şi a respins, în rest, plângerea, ca neîntemeiată. 5. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: 6. Agentul constatator a considerat că ansamblul de vehicule aparţinând petentei transporta tocătură de fag, fără ca la bordul autovehiculului să existe tichet de cântar şi fără ca vehiculele să aibă prelată sau, în cazul în care sunt prevăzute prin construcţie cu obloane, să fie asigurate cu sisteme de închidere care să împiedice deschiderea accidentală a obloanelor în cursul transportului şi scurgerea bunurilor divizibile. 7. Din Avizul de expediere a mărfii nr. 692 din 23.08.2018, menţionat şi în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, rezultă că transportul s-a realizat pentru cantitatea de 8,5 m^3 de tocătură de fag. 8. În urma verificării menţiunilor din procesul-verbal contestat, prima instanţă a constatat că acesta respectă condiţiile de formă prevăzute de art. 16 şi art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001). 9. Conform pct. 21 din anexa nr. 1 „Definiţii“ la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, „materialele lemnoase“ sunt definite ca fiind „lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat - cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată, precum şi lemnul cioplit. Această categorie cuprinde şi arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită şi puieţi; materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile“. Această definiţie a fost preluată şi de art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, care prevede că, „în sensul prezentei hotărâri, materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile“. 10. Conform art. 1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, „bunuri divizibile“ sunt „materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăţi ori materiale fluide sau semifluide provenite din: ... exploatări forestiere sau depozite de material lemnos“. 11. Prima instanţă a analizat această neconcordanţă legislativă prin prisma succesiunilor actelor normative menţionate anterior. 12. S-a reţinut că Legea nr. 46/2008 - Codul silvic a fost publicată, iniţial, la data de 27.03.2008, iar, ulterior, la data de 6.11.2008, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, act ierarhic inferior, care, nesocotind dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), avea o dispoziţie contrară Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. 13. S-a reţinut că, potrivit art. 64 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, „dacă o normă de nivel inferior, cu acelaşi obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligaţie îi revine autorităţii care a emis prima actul“, ceea ce s-a întâmplat, prin republicarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, la data de 12.08.2015, actul normativ prevăzând la art. 132 lit. j) că „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă (...) orice altă dispoziţie contrară prevederilor prezentului cod“. 14. Prima instanţă a constatat astfel că prevederile art. 1 lit. d) teza a V-a din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 au fost abrogate expres, indirect, prin dispoziţiile Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, situaţie în care materialul lemnos transportat nu poate fi catalogat ca un bun divizibil; dacă materialul lemnos este un bun indivizibil, atunci transportului în cauză nu îi sunt aplicabile prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.373/2008. 15. Pe cale de consecinţă, prima instanţă a admis, în parte, plângerea petentei şi a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, respingând capătul de cerere privind restituirea sumei de 500 lei, achitată de petentă în termen de 48 de ore. B. Calea de atac formulată 16. Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel atât petenta, solicitând schimbarea, în parte, a acesteia, în sensul admiterii inclusiv a capătului de cerere privind restituirea sumei achitate cu titlu de amendă contravenţională în termen de 48 de ore, cât şi pârâtul, care a solicitat anularea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea plângerii, ca netemeinică şi nelegală. 17. În susţinerea căii de atac formulate, apelantul-pârât arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 237 din Codul de procedură civilă, prima instanţă dând o interpretare greşită, bazată pe considerente de ordin subiectiv, dispoziţiilor legale aplicabile. 18. Arată apelantul-pârât că, faţă de motivele anulării procesului-verbal de constatare a contravenţiei, chiar dacă nu sa făcut referire la un document însoţitor al mărfii, este indicat clar, din punctul de vedere al circulaţiei lor juridice, faptul că se efectua un transport de bunuri divizibile; raportat la speţa de faţă, lemnul transportat era deci departe de a fi neîmpărţit, nedivizibil. 19. Apelantul-pârât apreciază că materialele transportate fac parte din categoria bunurilor divizibile şi, ca urmare, fapta a fost constatată şi sancţionată în mod legal de către agentul constatator. 20. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 466 din Codul de procedură civilă. 21. Prin întâmpinarea formulată, apelanta-petentă a solicitat respingerea apelului formulat de pârât, arătând că acesta se rezumă strict la invocarea pur declarativă a motivelor de apel, fără a le argumenta în vreun fel. III. Prevederi normative supuse interpretării şi incidente cauzei 22. Legea nr. 46/2008 - Codul silvic: "Anexa nr. 1 - Definiţii (...)21. Materiale lemnoase - lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat - cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată, precum şi lemnul cioplit. (...)" 23. Hotărârea Guvernului nr. 470/2014: "ART. 4 (...) (4) Volumul materialelor lemnoase se determină în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din norme; în sensul prezentei hotărâri, materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile." Anexa - Norme referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn: "ART. 2 (1) În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) achizitor de materiale lemnoase - operatorul economic care cumpără materiale lemnoase, în baza unui borderou de achiziţie, de la proprietarii de păduri, persoane fizice, de la membrii formelor asociative prevăzute la art. 92 şi 95 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la proprietarii de vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier, materiale lemnoase care sunt deţinute cu titlu legal şi care provin din proprietăţile acestora; b) cherestele - piese de lemn obţinute prin tăierea longitudinală ori aşchierea buştenilor sau lemnului brut şi, eventual, o retezare şi/sau prelucrări ulterioare pentru o anumită exactitate. În categoria cherestelelor sunt cuprinse şi: scânduri, dulapi, bulzi, şipci, rigle, frize, grinzi şi lăturoaie; lăturoaiele sunt cherestele netivite rezultate din flancurile buşteanului, cu faţa interioară complet ferăstruită, iar cealaltă faţă ferăstruită pe cel mult jumătate din lungime, cu lungimea de minimum 1 m, iar grosimea de maximum 6,0 cm; c) circulaţia materialelor lemnoase - acţiunea de transport al materialelor lemnoase pe orice cale posibilă, cu sau fără transmiterea proprietăţii asupra materialelor lemnoase, de la locul unde au fost recoltate, obţinute, depozitate, deţinute sau prelucrate, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport; d) controlul provenienţei, al circulaţiei materialelor lemnoase, al depozitelor, precum şi al instalaţiilor de prelucrare a lemnului rotund - acţiunile întreprinse de structurile de control, conform competenţelor stabilite prin prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările ulterioare, pentru stabilirea provenienţei materialelor lemnoase recoltate, a celor comercializate, precum şi a celor transportate pe orice fel de căi de transport şi/sau care sunt supuse proceselor de prelucrare ori depozitare; e) custodia - deţinerea şi păstrarea neschimbată a materialelor lemnoase de către operatorul economic/deţinătorul/ transportatorul în posesia căruia au fost identificate materialele lemnoase pentru care agentul constatator a dispus, în baza unui proces-verbal, reţinerea şi predarea în custodie; custodia este obligatorie pentru deţinătorul fizic al materialelor lemnoase şi se poate dispune în legătură cu materialele lemnoase cu privire la care normele legale prevăd reţinerea în vederea stabilirii provenienţei ori cu privire la care există suspiciunea că provin din săvârşirea de contravenţii ori infracţiuni; f) deţinător de materiale lemnoase - orice persoană fizică sau juridică care deţine materiale lemnoase; g) dimensiune efectivă - dimensiunea unei piese de cherestea în momentul măsurării; h) intermedierea în comerţul cu materiale lemnoase - activitate comercială prin care intermediarul mijloceşte încheierea unor afaceri între comercianţi în baza contractului specific de intermediere şi în schimbul unei remuneraţii. Intermedierea exclude deţinerea de materiale lemnoase şi vânzarea în nume propriu a materialelor lemnoase de către intermediar; i) lemn ecarisat - lemn obţinut prin cioplirea sau ferăstruirea pe cel puţin o faţă a lemnului rotund; j) lemn prelucrat sau semifabricat - sortiment obţinut prin operaţii de retezare şi/sau spintecare a lemnului rotund, a buştenilor, a lemnului ecarisat, a lemnului cioplit ori a cherestelei; k) operator - orice persoană fizică sau juridică ori entitate cu/fără personalitate juridică care desfăşoară, cu sau fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, operaţiuni de orice tip cu masă lemnoasă sau materiale lemnoase; l) reţinerea - măsura de oprire, în faza comercială sau de producţie în care au fost identificate, a materialelor lemnoase cu privire la care normele legale prevăd reţinerea în vederea stabilirii provenienţei, fiind obligatorie pentru operatorul economic/deţinătorul/transportatorul materialelor lemnoase; reţinerea se aplică de agentul constatator şi în cazul materialelor lemnoase abandonate cu respectarea prevederilor legale în vigoare; m) mijloc de transport - autovehicul rutier sau orice parte a autovehiculului rutier distinct înmatriculată/neînmatriculată, vagonul de cale ferată, şlepul, nava, containerul pentru transportul terestru sau naval, atelajele, în care se încarcă şi cu care se transportă materiale lemnoase. (2) Termenii şi expresiile privitoare la lemn şi produse din lemn care nu se regăsesc la alin. (1) sunt cele prevăzute în Regulament şi se definesc în conformitate cu standardele aplicabile materialelor lemnoase. (...) ART. 7 (1) Lemnul şi produsele din lemn care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, aşa cum sunt definite în anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, sunt: a) lemn sub formă de aşchii sau particule, rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, chiar aglomerate, brichete, pelete sau forme similare - cod 4401; (...);" 24. Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008: "ART. 1 În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (...) d) bunuri divizibile - materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăţi, ori materiale fluide sau semifluide provenite din: (...) – exploatări forestiere sau depozite de material lemnos; (...) ART. 5 Obligaţiile utilizatorului sunt următoarele: a) să nu transporte pe reţeaua de drumuri publice din România bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor; b) să nu transporte bunuri divizibile cu vehicule din dotarea cărora lipseşte prelata, iar în cazul în care vehiculele sunt prevăzute prin construcţie cu obloane, acestea trebuie să fie asigurate cu sisteme de închidere care să împiedice deschiderea accidentală a obloanelor în cursul transportului şi scurgerea bunurilor divizibile" 25. Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn: "Anexă Lemn şi produse din lemn, în conformitate cu clasificarea din Nomenclatura combinată prevăzută în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului*1), cărora li se aplică dispoziţiile prezentului regulament: - 4401 Lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, ramuri, vreascuri sau sub forme similare, lemn sub formă de aşchii sau particule: rumeguş, deşeuri şi resturi din lemn, chiar aglomerate, sub formă de butuci, brichete, pelete sau forme similare (...)" IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 26. Apelanta-petentă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare a instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, arătând că, în speţă, nu este vorba despre o chestiune de drept nouă, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; a menţionat că, la nivel naţional, în această materie s-a conturat de-a lungul timpului o practică dominantă, în sensul reţinerii incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 46/2008 - Codul silvic şi ale Hotărârii Guvernului nr. 470/2014, instanţele constatând că utilizatorul nu are obligaţia de a deţine tichet de cântar eliberat de furnizor pentru transportul bunurilor precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă. 27. A susţinut că, potrivit jurisprudenţei, obligaţiile prevăzute de art. 5 lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 nu sunt aplicabile transportului bunurilor precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă, întrucât materialele lemnoase nu sunt considerate bunuri divizibile conform Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. 28. Din încheierea de sesizare nu rezultă dacă apelantul-intimat şi-a exprimat punctul de vedere. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 29. Instanţa de trimitere nu îşi prezintă punctul de vedere cu privire la problema de drept a cărei dezlegare o solicită. 30. Astfel, contrar dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, completul care a formulat sesizarea nu procedează la analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării şi nu menţionează motivele pentru care a ajuns la concluzia admisibilităţii, conform art. 520 din acelaşi cod. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 31. Nici cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat punctul de vedere, mărginindu-se la prezentarea jurisprudenţei instanţei în această materie. 32. Astfel, s-a arătat că există două orientări jurisprudenţiale, în cadrul practicii instanţei, după cum urmează: 33. O orientare potrivit căreia bunurile precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă nu sunt divizibile, iar pentru acestea nu este necesară emiterea tichetului de cântar, transportul realizându-se în baza avizului de însoţire a materialului lemnos. 34. În sprijinul acestei orientări s-a reţinut că, în succesiunea actelor normative care au reglementat circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, este în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, potrivit căreia materialele lemnoase nu mai sunt considerate bunuri divizibile care să necesite deţinerea unui bon de cântar pentru transportul lor. S-a apreciat că aceste bunuri fac parte din categoria materialelor lemnoase şi, faţă de prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, nu sunt divizibile, astfel că societatea avea dreptul de a le transporta pe reţeaua de drumuri publice din România, fără tichet de cântar eliberat de furnizor, fiind suficient avizul de însoţire care cuprinde cantitatea transportată. 35. S-a apreciat că Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 constituie o „lege mai favorabilă“, care nu mai consideră materialele lemnoase ca fiind bunuri divizibile, având preeminenţă faţă de Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 (deciziile nr. 921/A/20.11.2018, nr. 772/A/16.10.2018 şi nr. 550/A/26.06.2018). 36. O altă orientare, în sensul că bunurile precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă sunt divizibile, fiind necesară emiterea tichetului de cântar de către furnizor, nefiind suficient avizul de însoţire. 37. În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că, potrivit art. 1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, prin bunuri divizibile se înţelege materialele vrac fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule ori materiale fluide provenite din (...) exploatări forestiere sau depozite de material lemnos. 38. S-a arătat că nu există nicio prevedere legală care să excepteze marfa transportată de către petentă (rumeguş fag), conform avizului de însoţire a mărfii, de la obligativitatea de a deţine pentru aceasta tichet de cântar, iar aspectul potrivit căruia marfa a fost cântărită la destinaţie nu este de natură a înlătura răspunderea contravenţională, deoarece legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţia de a deţine respectivul tichet, care face dovada cântăririi mărfii anterior punerii acesteia în circulaţie pe drumurile publice, şi nu ulterior, când aceasta a ajuns deja la destinaţie şi nu mai poate fi verificată cantitatea transportată. 39. Totodată, individualizarea mărfii prin alte mijloace nu este echivalentă respectării obligaţiei instituite de art. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008. 40. Dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 nu au înlăturat calitatea de bunuri divizibile a materialelor lemnoase, domeniul de aplicare a acestui act normativ, precum şi a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn (Regulament), la care face referire, fiind diferit de cel al Hotărârii Guvernului nr. 1.373/2008 (Decizia nr. 592/A/19.06.2015 a Tribunalului Caraş-Severin şi Sentinţa nr. 566/23.04.2018 a Judecătoriei Caransebeş). 41. De asemenea, instanţa de trimitere a menţionat şi câteva hotărâri pronunţate de către alte instanţe în această materie, respectiv deciziile nr. 527/13.06.2019 şi nr. 889/26.09.2017 ale Tribunalului Arad (Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale) şi Decizia nr. 138/A/11.02.2019 a Tribunalului Hunedoara, în sensul primei orientări, şi deciziile nr. 1.224/A/09.10.2017 şi nr. 217/A/2016 ale Tribunalului Hunedoara (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) şi nr. 721/A/16.05.2017 şi nr. 1.518/A/23.11.2017 ale Tribunalului Alba (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de insolvenţă), în sensul celei de-a doua orientări. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. În urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, în jurisprudenţa Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă asupra dezlegării problemei de drept ce formează obiectul sesizării. B. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării; numai câteva instanţe au transmis puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, unele însoţite de jurisprudenţă. 42. Din analiza acestor răspunsuri, coroborată cu jurisprudenţa ataşată sesizării de către instanţa de trimitere, rezultă: 43. O orientare, potrivit căreia, în aplicarea dispoziţiilor art. 21 din anexa nr. 1 - „Definiţii“ la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi a art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, raportat la dispoziţiile art. 5 lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, în cazul transportului de deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă este necesară emiterea tichetului de cântar, având în vedere că masa acestor materiale lemnoase nu poate fi determinată pe baza volumetriei încărcăturii, conform Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. 44. S-a arătat că produsele din lemn în discuţie, care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, conform prevederilor pct. 21 din anexa nr. 1 „Definiţii“ din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi ale art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, sunt bunuri divizibile, iar pe parcursul transportului trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute de art. 5 lit. a) (deţinerea tichetului de cântar) şi b) (montarea prelatei) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, nefiind suficient avizul de însoţire. 45. În sprijinul acestei orientări s-a susţinut că nu există nicio prevedere legală care să excepteze marfa reprezentând rumeguş de la obligativitatea de a deţine pentru aceasta tichet de cântar, iar aspectul potrivit căruia marfa a fost cântărită la destinaţie nu este de natură a înlătura răspunderea contravenţională, deoarece legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţia de a deţine respectivul tichet, care face dovada cântăririi mărfii anterior punerii acesteia în circulaţie pe drumurile publice, şi nu ulterior, când aceasta a ajuns deja la destinaţie şi nu mai poate fi verificată cantitatea transportată. 46. Totodată, individualizarea mărfii prin alte mijloace nu este echivalentă respectării obligaţiei instituite de art. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008. 47. S-a arătat, de asemenea, că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 nu au înlăturat calitatea de bunuri divizibile a materialelor lemnoase; textul normativ prevede că, în sensul hotărârii Guvernului în discuţie, materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile şi reglementează modul de determinare a volumului materialelor lemnoase, în sensul art. 8 alin. (2) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, prevăzând regulile „referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn“ (Regulamentul) şi stabilind obligaţiile care revin numai operatorilor şi comercianţilor, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. c) şi d) din Regulament - „orice persoană fizică sau juridică care introduce pe piaţă lemn sau produse de lemn“, respectiv „orice persoană fizică sau juridică care, în cursul unei activităţi comerciale, vinde sau cumpără lemn sau produse din lemn introduse deja pe piaţa internă“. 48. S-a susţinut că domeniul de aplicare şi obiectul Regulamentului sunt stabilite de art. 1 din acesta şi constau în a stabili obligaţiile care revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţa internă lemn şi produse din lemn, precum şi obligaţiile care revin comercianţilor, scopul fiind de a garanta că numai produse din lemn care sunt conforme cu legislaţia naţională a ţării producătoare intră în circuitul comercial al Uniunii. 49. Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 reglementează relaţii sociale diferite faţă de cele două acte normative antemenţionate, respectiv relaţiile sociale privind reglementarea furnizării şi a transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, neavând relevanţă prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014. 50. În consecinţă, se apreciază că aceste produse din lemn, care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, conform prevederilor pct. 21 din anexa nr. 1 - „Definiţii“ la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, sunt bunuri divizibile, iar pe parcursul transportului trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute de art. 5 lit. a) (deţinerea tichetului de cântar) şi b) (montarea prelatei) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, domeniul de reglementare al celor două hotărâri de guvern fiind diferit. 51. S-au pronunţat, respectiv au opinat în acest sens următoarele instanţe: - judecătoriile Caransebeş (Sentinţa nr. 566 din 23.04.2018), Iaşi şi Bistriţa (o opinie); – tribunalele Alba (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de insolvenţă - deciziile nr. 721/A/16.05.2017 şi nr. 1.518/A/23.11.2017) Caraş-Severin (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 592/A din 19.06.2015), Hunedoara (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - deciziile nr. 1.374/A din 30 octombrie 2017, nr. 1.224/A din 9 octombrie 2017 şi nr. 417/A din 26 martie 2019), Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Cluj (deciziile nr. 984 din 13 iunie 2019 şi nr. 430 din 20 martie 2019), Galaţi (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Bihor (Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal) şi Mureş (Secţia contencios administrativ şi fiscal - deciziile nr. 1.079 din 24 septembrie 2018 şi nr. 950 din 25 iunie 2019, ambele definitive); – curţile de apel Bacău şi Târgu Mureş (Secţia contencios administrativ şi fiscal şi instanţele din raza sa de competenţă teritorială). 52. O altă orientare, potrivit căreia bunurile precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă nu sunt divizibile şi că pentru acestea nu este necesară emiterea tichetului de cântar, transportul realizându-se în baza avizului de însoţire a materialului lemnos, în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, în vigoare, care reprezintă legea mai favorabilă decât Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008. 53. S-a arătat, în sprijinul acestei orientări, că, în succesiunea actelor normative care au reglementat circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, este în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, potrivit căreia materialele lemnoase nu mai sunt considerate bunuri divizibile care să necesite deţinerea unui bon de cântar pentru transportul lor; sa apreciat că aceste bunuri fac parte din categoria materialelor lemnoase şi, faţă de prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, nu sunt divizibile, astfel că societatea avea dreptul de a le transporta pe reţeaua de drumuri publice din România, fără tichet de cântar eliberat de furnizor, fiind suficient avizul de însoţire care cuprinde cantitatea transportată. 54. S-au pronunţat, respectiv au opinat în acest sens următoarele instanţe: - Judecătoria Bistriţa (o opinie); – tribunalele Vrancea (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), Caraş-Severin (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - deciziile nr. 921/A/ 20.11.2018, nr. 772/A/16.10.2018 şi nr. 550/A/26.06.2018), Arad (Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale - deciziile nr. 527/13.06.2019 şi nr. 889/26.09.2017) şi Hunedoara (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 138/A/ 11.02.2019). VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 55. Prin Adresa nr. 2.737/C/3869/III-5/2019 din 22 noiembrie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 56. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii sesizării. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 57. Examinând sesizarea, întrebarea ce face obiectul acesteia şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, constată următoarele: 58. Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 59. Din cuprinsul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să fie nouă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. 60. Procedând la analiza sesizării din perspectiva exigenţelor legale sus-menţionate, se constată următoarele: 61. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se impun o serie de clarificări; analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea chestiune de drept. 62. În cazul de faţă se constată că instanţa de trimitere nu a analizat condiţiile de admisibilitate a sesizării şi nu a justificat condiţia noutăţii chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. 63. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în jurisprudenţa sa anterioară, în lipsa unei definiţii a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. 64. Pentru verificarea cerinţei noutăţii este necesar a se observa dacă pronunţarea unei hotărâri preliminare este aptă să realizeze scopul acestui instrument de unificare jurisprudenţială, şi anume să elimine riscul apariţiei şi dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare, prin rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept apărute într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă. 65. Trebuie amintit că, în măsura în care problema de drept care formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit de către instanţe, prin hotărâri judecătoreşti definitive, instrumentul de unificare jurisprudenţială adecvat este recursul în interesul legii, reglementat de art. 515 din Codul de procedură civilă. 66. Problema de drept supusă dezlegării necesită interpretarea corelată a normelor cu caracter special, care reglementează modul de transportare a materialelor lemnoase, definite ca atare, cu normele generale, care reglementează obligaţiile utilizatorilor - operatorilor economici care transportă bunuri divizibile, de a nu transporta aceste bunuri pe reţeaua de drumuri publice din România fără tichet de cântar eliberat de furnizor. 67. Problema care interesează în concret instanţa de trimitere este aceea dacă rumeguşul sau tocătura de lemn reprezintă „materiale lemnoase“ în sensul definit de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, anexa nr. 1, pct. 21, şi, prin urmare, dacă le sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, potrivit cărora materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile sau, dimpotrivă, constituie „bunuri divizibile“, astfel cum această categorie de bunuri este definită de art. 1 lit. d) dinHotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, fiind bunuri transportate în vrac fără ambalaj, provenite din exploatări forestiere sau depozite de material lemnos. 68. Încadrarea într-o categorie sau alta are consecinţe în ceea ce priveşte modul de determinare a volumului/masei bunurilor transportate si, respectiv, în privinţa documentelor necesare transportului acestora. 69. Astfel, pe de o parte, dacă rumeguşul sau tocătura de lemne se încadrează în categoria „bunurilor divizibile“, în sensul definiţiei date de art. 1 lit. d) dinHotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, pentru transportul acestora trebuie îndeplinite condiţiile (obligaţiile) prevăzute de art. 5 lit. a) şi b) din acest act normativ, şi anume să nu fie transportate fără tichet de cântar eliberat de furnizor şi să nu fie transportate cu vehicule nedotate cu prelată. 70. Pe de altă parte, dacă rumeguşul sau tocătura de lemne ar fi considerate materiale lemnoase, respectiv bunuri care nu sunt divizibile, transportul acestor tipuri de materiale ar trebui supus normelor stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, care nu instituie obligaţia ca materialele lemnoase să fie însoţite de tichet de cântar, alături de avizele de însoţire. 71. În cazul de faţă, condiţia noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită faţă de împrejurarea că din studierea răspunsurilor transmise de curţile de apel la cererea instanţei supreme şi a jurisprudenţei anexate sesizării se constată că, în perioada 2015-2019, instanţele de judecată s-au pronunţat asupra chestiunii de drept supuse analizei, prin hotărâri definitive. 72. Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a formulat concluzia potrivit căreia rumeguşul sau tocătura de lemne ar trebui considerate „materiale lemnoase“, bunuri care nu sunt considerate de drept divizibile, apreciindu-se că dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 470/2014 reprezintă „legea mai favorabilă“, întrucât nu necesită deţinerea unui bon de cântar pentru transportul acestor materiale. 73. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că hotărârile judecătoreşti care împărtăşesc această interpretare înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, care stabilesc în mod expres faptul că lemnul sub formă de aşchii sau particule, rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn nu fac parte din categoria „materialelor lemnoase“, aşa cum sunt definite în anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, apreciind că acestea contravin definiţiei date prin anexa la Regulamentul (UE) nr. 995/2010 din 20 octombrie 2010 „lemnului şi produselor din lemn“, potrivit căreia deşeurile şi resturile din lemn sunt materiale lemnoase, regulamentul fiind direct aplicabil în dreptul intern, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României. 74. Cea de-a doua orientare jurisprudenţială, care apreciază că rumeguşul sau tocătura de lemne se încadrează în categoria „bunurilor divizibile“, are în vedere faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, care reglementează condiţiile transportului rutier de mărfuri divizibile pe drumurile publice din România, are obiect de reglementare diferit faţă de Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn. 75. În cuprinsul capitolului VI - Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie - sunt prezentate pe larg cele două orientări ale instanţelor de judecată în privinţa chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, hotărârile judecătoreşti identificate atestând existenţa unei practici judiciare neunitare. 76. Analiza practicii judiciare evidenţiază deci faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită şi-a pierdut caracterul de noutate, în condiţiile în care instanţele de judecată au soluţionat litigii în care această chestiune de drept a primit deja o rezolvare prin hotărârile pronunţate. 77. Prin urmare, existenţa, deja, a unei practici neunitare denotă nu numai că se poate apela la mecanismul recursului în interesul legii, ci şi faptul că instanţa supremă nu mai poate pronunţa o hotărâre prealabilă în cauză, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, aşadar, una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă. 78. În considerarea argumentelor expuse se apreciază, în acord cu jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme, că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat, atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în privinţa chestiunilor de drept noi, astfel încât calea hotărârii prealabile nu mai este deschisă. 79. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.568/208/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Prevederile pct. 21 din anexa nr. 1 - «Definiţii» la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în domeniul reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă pentru transportul bunurilor precum deşeuri lemnoase, rumeguş, tocătură lemnoasă, trebuie îndeplinite obligaţiile prevăzute de art. 5 lit. a), b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL DENISA ANGELICA STĂNIŞOR Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
