Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Marin Ivana în Dosarul nr. 29.681/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.359D/2021. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei. Partea Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş lipseşte. Procedura de înştiinţare a fost legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.825D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Daniel Amuza în Dosarul nr. 24/315/2021 al Judecătoriei Târgovişte. 4. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei. Lipseşte partea Inspectoratul Judeţean Dâmboviţa. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Părţile prezente şi reprezentanta Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.825D/2021 la Dosarul nr. 1.359D/2021, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului Marin Ivana, care susţine că, de un an şi 10 luni, poporului român i se restrâng drepturi şi libertăţi fundamentale, situaţie care va dura la nesfârşit, întrucât boala COVID nu există, nefiind demonstrată ştiinţific. Arată că, potrivit art. 22 din Constituţie, dreptul la integritate fizică şi psihică este garantat. Din discuţiile pe care le-a avut cu doctori imunologi reiese că cea mai afectată este integritatea fizică. Din cauza stresului, imunitatea corpului este afectată. Potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi poate fi restrâns, însă, atât timp cât din 30 în 30 de zile se emit noi acte normative care restrâng drepturi sau libertăţi fundamentale, se poate afirma că aceste drepturi au fost anulate. Aminteşte că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că arestarea preventivă nu poate depăşi 6 luni. Autorul excepţiei mai arată şi că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi pe perioada pandemiei de COVID-19 se face în baza factorilor de risc şi a analizei epidemiologice realizate potrivit rezultatelor testelor RT-PCR. Aceste teste nu sunt precise, întrucât ele nu detectează decât virusul, nu şi dacă o persoană are boala sau este contagioasă. Susţine că s-a adresat Direcţiei de Sănătate Timiş pentru a răspunde cu privire la omologarea testelor RTPCR, dacă acestea fac deosebirea între virus şi boală. Direcţia de Sănătate Timiş a evitat să răspundă întrebărilor. Dispoziţiile de lege criticate trebuie abrogate, întrucât, în caz contrar, drepturile şi libertăţile vor fi restrânse fără limită. Arată că introducerea certificatului verde a fost realizată în mod ilegal, prin hotărâre a Guvernului, şi nu prin lege. Hotărârile Guvernului emise pe durata stării de alertă nu pot fi atacate în mod eficient în justiţie, procedura jurisdicţională fiind supusă unor termene lungi. Mai arată că interesul autorităţilor este să vaccineze populaţia, vaccinul pentru COVID-19 existând încă din anul 2014. Referitor la art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, arată că, prin Sentinţa nr. 1.950 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a reţinut că acest text de lege încalcă drepturile prevăzute de art. 26 din Constituţie, referitor la dreptul de a dispune de propria persoană. Consideră că faptul că nu doreşte să poarte mască de protecţie nu afectează drepturile celorlalte persoane şi că acest lucru nu ar fi posibil decât dacă ar obliga celelalte persoane să nu poarte nici ele masca de protecţie. În plus, arată că masca este un dispozitiv medical, iar, potrivit art. 5 din Convenţia de la Oviedo şi art. 13 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, orice act medical se face doar cu încuviinţarea pacientului. Niciun serviciu medical nu poate fi obligatoriu, poate fi doar recomandat. Este afectat dreptul la propria imagine. Masca nu poate acoperi nasul şi gura. Măştile care se poartă nu protejează de virus. 7. Având cuvântul, domnul Daniel Amuza susţine că obligaţia de a purta masca de protecţie este neconstituţională, iar masca de protecţie nu este eficientă pentru a stopa transmiterea virusului SARS-CoV-2. Arată că autorităţile cărora s-a adresat nu i-au răspuns nimic cu privire la eficienţa măştii de protecţie. Susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 53 şi 34 din Constituţie. 8. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 381 din 8 iunie 2021 şi nr. 392 din 8 iunie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Sentinţa civilă nr. 4.465 din 13 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.681/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 13 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Marin Ivana cu prilejul soluţionării unei cauze având ca obiect o plângere contravenţională. 10. Prin Încheierea din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24/315/2021, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. Excepţia a fost ridicată de Daniel Amuza cu prilejul soluţionării unei cauze având ca obiect o plângere contravenţională. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Marin Ivana susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 dau un caracter permanent restrângerii drepturilor şi libertăţilor prin prelungiri succesive, astfel că aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 53. 12. În ceea ce priveşte art. 13 din Legea nr. 55/2020, Marin Ivana şi Daniel Amuza susţin că acesta aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 34, întrucât afectează sănătatea fizică şi psihică a persoanei. În acest sens, arată că măştile de protecţie nu sunt eficiente în ceea ce priveşte prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2, însă periclitează sănătatea, prin reinhalarea unei părţi din dioxidul de carbon expirat şi umidificarea măştii şi crearea, în acest mediu umed, a condiţiilor necesare dezvoltării agenţilor patogeni. Mai arată şi că este afectată relaţionarea dintre persoane, ducând la sentimentul de alienare socială. 13. Tot cu privire la dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 55/2020, autorii excepţiei arată că masca de protecţie este un dispozitiv medical şi nu poate fi obligatorie, ci doar recomandată, deoarece, prin obligativitatea purtării unui dispozitiv medical şi de către persoanele sănătoase se aduce atingere prevederilor art. 53 din Constituţie. Textul de lege criticat încalcă art. 5 din Convenţia de la Oviedo din 4 aprilie 1997, ratificată prin Legea nr. 17/2001, potrivit căruia o intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. 14. De asemenea, autorii susţin că art. 13 din Legea nr. 55/2020 încalcă art. 21 din Constituţie, întrucât o persoană care nu poartă mască nu este lăsată să intre în clădirile instanţelor de judecată, şi se aduce atingere dreptului persoanei de a dispune de ea însăşi, drept consacrat de art. 26 din Constituţie. 15. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă arată că liberul acces la justiţie nu este îngrădit de dispoziţiile de lege care instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie. Formularea unei cereri adresate instanţelor de judecată se poate efectua în diverse modalităţi, inclusiv în format electronic. De asemenea, arată că se pot institui îngrădiri ale drepturilor garantate persoanei dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar îngrădirea este proporţională cu scopul urmărit. Măsura sanitară de purtare a măştii de protecţie a fost luată tocmai în virtutea obligaţiei aflate în sarcina statului prin dispoziţiile art. 34 din Constituţie, care trebuie să asigure sănătatea publică, fiind proporţionale cu scopul urmărit, respectiv prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus. 16. Judecătoria Târgovişte arată că obligaţia purtării măştii de protecţie are drept scop asigurarea sănătăţii în situaţii excepţionale ce impun şi luarea unor măsuri restrictive. 17. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 13 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi obiectul cauzelor în care aceasta a fost ridicată, se apreciază că, în ceea ce priveşte art. 13 din Legea nr. 55/2020, critica de neconstituţionalitate priveşte doar dispoziţiile lit. a). Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 3 alin. (1) şi (2): "(1) Starea de alertă se declară la nivel local, judeţean sau naţional, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.(2) Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile." – Art. 13 lit. a): "Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;." 21. Autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii de lege sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie, ale art. 26 referitor la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, analizând dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, Curtea, prin Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, a reţinut, în esenţă, că pentru a garanta caracterul temporar al măsurilor dispuse în timpul stării de alertă, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 prevăd că starea de alertă nu poate fi dispusă decât pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. Cu toate acestea, în măsura în care, după expirarea termenului de aplicabilitate a hotărârii anterioare a Guvernului de instituire a acestei stări, se constată că raţiunile care au determinat-o se menţin, legea prevede posibilitatea prelungirii stării de alertă pentru acelaşi termen limitat. Decizia Guvernului este circumscrisă unor condiţii obiective, clare, respectiv „ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă suplimentară“ şi „pentru motive temeinice“ [art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020]. Pentru a asigura transparenţa criteriilor pe care Guvernul le evaluează cu prilejul declarării şi al prelungirii stării de alertă, în cuprinsul art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că vor fi avute în vedere: a) amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional; b) intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate; c) insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns; d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc; e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. 23. Curtea a observat că circumscrierea clară a stării de alertă existenţei condiţiilor obiective care impun declararea acesteia reiese şi din prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, care precizează că: „Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat.“ 24. Alături de aceste cerinţe, măsurile dispuse odată cu emiterea hotărârilor Guvernului pentru prelungirea stării de alertă sunt condiţionate de respectarea aceloraşi exigenţe referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi aplicabile şi în cazul declarării stării de alertă. 25. Curtea a reţinut că reglementările referitoare la prelungirea stării de alertă prevăd cerinţe şi criterii clare şi suficiente pentru ca decizia executivului să fie circumscrisă în mod strict existenţei condiţiilor obiective generate de evoluţia şi efectele pandemiei de COVID-19, astfel încât dispariţia factorilor care ameninţă viaţa şi sănătatea persoanelor să justifice şi să determine decizia de încetare a stării de alertă. Dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 nu permit o permanentizare a stării de alertă, ci doar prevăd menţinerea acesteia atât timp cât se păstrează condiţiile obiective care justifică instituirea unor măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi fundamentale, cu respectarea condiţiilor constituţionale ale art. 53. Prin urmare, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 nu contravin, prin conţinutul lor, acestor prevederi constituţionale. 26. Cu acelaşi prilej, Curtea a arătat însă că ansamblul condiţiilor legale care condiţionează declararea şi prelungirea stării de alertă prin hotărâre a Guvernului dobândeşte eficienţă doar în măsura în care există un mecanism de control al respectării acestor condiţii şi de sancţionare a eventualelor încălcări. Altfel spus, garanţia respectării tuturor exigenţelor legale referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă nu poate fi realizată decât în măsura în care, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 52 şi art. 126 alin. (6), hotărârile Guvernului care dispun aceste măsuri sunt supuse controlului instanţelor de contencios administrativ. În cadrul controlului judecătoresc, instanţele pot analiza dacă există condiţiile obiective care justifică instituirea stării de alertă sau prelungirea acesteia, dacă măsurile sunt dispuse pentru termenul limitat prevăzut de lege, precum şi dacă respectă exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. 27. Or, aşa cum Curtea a constatat cu prilejul analizării constituţionalităţii art. 72 din Legea nr. 55/2020, dispoziţiile acestui act normativ nu asigură un acces efectiv la justiţie, întrucât persoanele interesate să conteste în contencios administrativ o hotărâre a Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă nu au posibilitatea de a obţine o hotărâre judecătorească în termenul de aplicabilitate al acestei hotărâri, astfel încât efectele nelegale şi consecinţele acestora asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiţiei să poată fi înlăturate în mod eficient. 28. Prin urmare, Curtea a apreciat că afirmaţiile referitoare la posibilitatea permanentizării stării de alertă, cu consecinţa afectării unor drepturi sau libertăţi fundamentale, nu îşi găsesc susţinere în dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, însă pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 72 din aceeaşi lege, în măsura în care acestea nu asigură un acces efectiv la justiţie. 29. Cât priveşte dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, Curtea, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, a reţinut că măsura purtării măştii de protecţie face parte din ansamblul măsurilor reglementate de Legea nr. 55/2020 în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Aşa cum a arătat şi în expunerea de motive la legea mai sus menţionată, legiuitorul naţional, având în vedere situaţia de o gravitate excepţională generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi consecinţele negative asupra sănătăţii publice, a considerat că este necesară intervenţia sa legislativă, în condiţiile prevederilor constituţionale ale art. 53, în vederea reglementării unor măsuri menite să combată efectele pandemiei de COVID-19. 30. Curtea a observat că purtarea măştii de protecţie ca măsură destinată să combată efectele pandemiei de COVID-19 a fost recomandată sau impusă în majoritatea statelor a căror populaţie a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, Curtea constatând o diversitate a modalităţilor în care autorităţile statale au înţeles să implementeze această măsură, dar o unanimitate în recunoaşterea contribuţiei acesteia în procesul de prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2. 31. Curtea a arătată că, în contextul pandemiei de COVID-19, această măsură vizează acoperirea căilor respiratorii, respectiv a nasului şi a gurii, cu un material, astfel încât să se diminueze într-o măsură cât mai eficientă inhalarea particulelor respiratorii provenind de la o persoană posibil infectată cu coronavirusul SARS-CoV-2, ca urmare a respiraţiei, vorbirii, tusei sau strănutului. Din această perspectivă, obligaţia vizează protecţia persoanei care poartă mască. La fel, însă, măsura contribuie şi la diminuarea răspândirii particulelor respiratorii de către persoana care poartă masca de protecţie către celelalte persoane aflate în proximitatea sa. Privită astfel, măsura este văzută ca un mod de protejare a celor care vin în contact cu o persoană posibil infectată. 32. Curtea a constatat că, însoţită de alte măsuri de igienă şi distanţare socială, purtarea măştii de protecţie contribuie la realizarea obiectivului de prevenţie a transmiterii intracomunitare a coronavirusului SARS-CoV-2. În condiţiile în care amploarea, evoluţia pandemiei, precum şi insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns faţă de acest fenomen impun concentrarea tuturor eforturilor şi adoptarea tuturor măsurilor pentru a combate efectele pandemiei de COVID-19, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie constituie o măsură justificată şi necesară pentru protejarea dreptului la viaţă şi la sănătate al persoanelor. 33. Curtea apreciază că cele reţinute prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 răspund criticilor formulate în prezenta cauză referitoare la încălcarea dreptului persoanelor la ocrotirea sănătăţii. 34. Desigur, Curtea recunoaşte faptul că, în situaţii justificate în mod obiectiv de starea sănătăţii anumitor persoane, dovedite prin acte medicale, legiuitorul poate şi trebuie să prevadă modalitatea în care persoanele aflate în astfel de situaţii vor fi exceptate de la obligaţia de a purta masca de protecţie. Dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu interzic însă astfel de exceptări, ci lasă în sarcina ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne reglementarea condiţiilor concrete în care, în funcţie de contextul avut în vedere, se va implementa măsura obligatorie a purtării măştii de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19. 35. În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea art. 53 din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 ar institui obligaţia purtării unui dispozitiv medical, Curtea reţine că purtarea obligatorie a măştii de protecţie nu poate fi echivalată cu o intervenţie medicală asupra corpului persoanei în sensul art. 1 lit. d) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, care prevede că „prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare.“ Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, purtarea măştii de protecţie în contextul justificat de pandemia de COVID-19 este o măsură ce vizează prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2 şi urmăreşte, deopotrivă, atât protejarea persoanei care o poartă, cât şi a celor cu care aceasta intră în contact. Chiar dacă, în anumite cazuri, măştile de protecţie îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate drept dispozitive medicale, purtarea lor nu este echivalentă unui act medical efectuat asupra persoanei. 36. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 26 din Constituţie, Curtea reţine că acest drept constituţional consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă ordinea sau bunele moravuri. Altfel spus, prevederile constituţionale ale art. 26 vizează libertatea de care dispune omul de a se manifesta fizic şi a lua decizii referitoare la corpul său, atât timp cât nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Prin urmare, acest drept nu are un caracter absolut, limitele sale fiind modelate de criteriile de ordine publică şi bune moravuri ale societăţii, de aria de extindere şi gradul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor altora surprinse într-un anumit moment istoric. Or, Curtea observă că, în contextul pandemiei de COVID-19, imperativul protecţiei dreptului la sănătate şi la viaţă a dobândit noi dimensiuni. În acest context istoric aparte, marcat de larga şi rapida răspândire a unui virus cu efecte grave asupra sănătăţii persoanelor, frecvent letal, obligaţia de a purta masca de protecţie în vederea prevenirii transmiterii ori contractării virusului SARS-CoV-2 se circumscrie textului constituţional care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi în limitele impuse de imperativul respectării drepturilor celorlalţi. 37. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că obligaţia de a purta masca de protecţie nu afectează dreptul privind accesul liber la justiţie. Astfel, persoanele care refuză să se supună acestei obligaţii au posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată prin mijloace care nu presupun prezenţa fizică a acestora, fie printr-un reprezentant, fie prin transmiterea cererii prin mijloace electronice [art. 148 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. 38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Ivana în Dosarul nr. 29.681/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi de Daniel Amuza în Dosarul nr. 24/315/2021 al Judecătoriei Târgovişte şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Târgovişte şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ---
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
