Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 17.832/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.946D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.949D/2017, nr. 1.994D/2017, nr. 2.165D/2017, nr. 2.167D/2017, nr. 2.298D/2017, nr. 2.299D/2017, nr. 2.317D/2017, nr. 2.318D/2017 şi nr. 2.427D/2017, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate. Excepţia a fost ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 39.711/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 1.350/280/2017 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, de Secapital SaRL în Dosarul nr. 19.610/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV în Dosarul nr. 3.579/196/2017 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 19.567/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. în Dosarul nr. 15.639/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 4.949/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 6.060/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, precum şi de către Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 5.515/290/2016 al Judecătoriei Reşiţa. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.946D/2017, nr. 1.949D/2017, nr. 1.994D/2017, nr. 2.165D/2017, nr. 2.167D/2017, nr. 2.298D/2017, nr. 2.299D/2017, nr. 2.317D/2017, nr. 2.318D/2017 şi nr. 2.427D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.949D/2017, nr. 1.994D/2017, nr. 2.165D/2017, nr. 2.167D/2017, nr. 2.298D/2017, nr. 2.299D/2017, nr. 2.317D/2017, nr. 2.318D/2017 şi nr. 2.427D/2017 la Dosarul nr. 1.946D/2017, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 27 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.832/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. 8. Prin Încheierea din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 39.711/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, cu excepţia prevederilor deja declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016. 9. Prin Încheierea din 31 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.350/280/2017, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 (cu excepţia sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“) din Legea nr. 77/2016. 10. Prin Încheierea din 28 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.610/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016. 11. Prin Încheierea din 26 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.579/196/2017, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. 12. Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.567/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, şi în special, a prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 şi art. 8 din acest act normativ. 13. Prin Încheierea din 3 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.639/281/2016, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. 14. Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.949/279/2016, Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său. 15. Prin Încheierea din 7 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.060/279/2016, Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. 16. Prin Încheierea din 16 august 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.515/290/2016, Judecătoria Reşiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. 17. Excepţia a fost ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A., Societatea Piraeus Bank România - S.A., Secapital SaRL, Societatea Credit Europe Bank NV, Societatea Banca Transilvania - S.A., precum şi de către Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, cu ocazia judecării unor cauze civile având ca obiect acţiuni în constatarea dării în plată, în temeiul Legii nr. 77/2016. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin că Legea nr. 77/2016 este antinomică ordinii juridice şi ordinii economice a statului de drept şi are ca obiect crearea unei proceduri prin care debitorul aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit dobândeşte dreptul discreţionar de a transmite către creditor dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat în favoarea creditorului, în vederea stingerii integrale a obligaţiei asumate. Apreciază că prin reglementările sale Legea nr. 77/2016 declanşează hazardul moral în relaţiile dintre creditori şi debitori, acest act normativ favorizând intenţia frauduloasă de a nu plăti la timp o datorie angajată în condiţii de libertate contractuală pe o perioadă îndelungată de timp şi de a transforma o obligaţie cu întindere predeterminată în drept de reducere şi refuz de executare. Arată, de asemenea, că Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul la diferenţă al creditorilor garantaţi, creând o situaţie „juridică inferioară“ pentru creditorul ipotecar diligent care şi-a construit o garanţie, faţă de creditorii chirografari, învederând, totodată, faptul că intrarea în vigoare a acestui act normativ este o dovadă a anihilării principiilor statului de drept şi ale securităţii juridice prin tiranismul voinţei politice. 19. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) [coroborate cu art. 126 alin. (1)] din Constituţie, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate arată că prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 intervin atât asupra caracterului executoriu şi/sau definitiv al unei hotărâri judecătoreşti, cât şi asupra modalităţii de încetare a unei executări silite, stabilind că atât consumatorii în privinţa cărora s-a pronunţat o hotărâre de către instanţele de judecată cu privire la contractul de credit, cât şi cei care se află în faza executării silite, indiferent de stadiul acesteia, pot solicita creditorului ştergerea datoriei decurgând din contractul de credit, în integralitate, indiferent de stadiul procedurii judiciare sau extrajudiciare, împrejurare ce contravine principiului separaţiei puterilor în stat. Arată că legiuitorul intervine asupra unor raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar prin reglementarea criticată, şi anume art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost respinse acţiunile în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale sau prin care au fost respinse contestaţii la executare formulate în procedura executării silite. Autoarele susţin, în esenţă, că se încalcă şi principiul previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate în patrimoniul său. 20. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie arată că, prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit într-o situaţie juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, drept care prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din lege sunt neconstituţionale. În acelaşi sens susţin că principiul neretroactivităţii legii civile este încălcat atât timp cât se conferă debitorilor executaţi silit posibilitatea de a cere instanţei constatarea ştergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forţată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietăţii, devenind în acelaşi timp şi garant în favoarea debitorului în situaţia în care acesta a constituit garanţii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea criticată nu face diferenţa între facta praeterita, facta pendentia şi facta futura. Autoarele consideră că prevederile Legii nr. 77/2016 încalcă principiul securităţii juridice, astfel cum este consacrat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin faptul că instituie posibilitatea retroactivării legii, încalcă principiul pacta sunt servanda şi creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, aceasta devenind, astfel, inaccesibilă. În susţinerea contrarietăţii Legii nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) este invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciind ca fiind relevantă, în acest sens, Decizia nr. 745 din 3 noiembrie 2015. 21. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie se arată că în urma ştergerii creanţei ipotecare prin darea în plată a bunului imobil, creditorul respectiv nu va avea dreptul de urmărire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului, faţă de ceilalţi creditori ipotecari sau chirografari care nu au calitatea de instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al acestora. Se mai precizează că prevederile art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4)-(6) din Legea nr. 77/2016 au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică numai consumatorilor care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 4 din lege, ceilalţi consumatori neavând posibilitatea de a se bucura de beneficiile acestui act normativ. 22. În ceea ce priveşte încălcarea art. 21 din Constituţie, autoarele susţin că art. 4 şi art. 7 din lege dau dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul, riscul contractului după bunul lor plac, în lipsa unor verificări prealabile cu privire la îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea „protecţiei“. Se mai arată că art. 4 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 limitează acţiunea creditorului de a contesta starea bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate învederată de debitor, drept care nu se respectă cerinţele accesului liber la justiţie. 23. Susţin că prin adoptarea Legii nr. 77/2016 s-au instituit în sarcina creditorilor obligaţii severe cu privire la modalitatea de administrare a patrimoniului acestora, prin impunerea preluării imediate a unui imobil cu care a fost garantat contractul de credit şi a eliminării oricăror sume ce urmau a fi recuperate în baza contractului odată cu obţinerea proprietăţii asupra imobilului respectiv, instituţiile de credit fiind forţate să fie parte într-un contract ale cărui condiţii nu le-au agreat niciodată. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie se apreciază că prin efectul liberatoriu, constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formată din diferenţa dintre soldul creditorului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat, ceea ce duce la concluzia neconstituţionalităţii art. 5 alin. (2) şi art. 10 din lege. De asemenea, pentru aceleaşi motive, apreciază că este neconstituţional şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. Se mai indică faptul că se încalcă atât dreptul de proprietate al băncii, cât şi al creditorului cesionar, după caz, ajungându-se la pierderea dreptului de creanţă avut împotriva împrumutatului/garanţilor, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Mai mult, se poate întâmpla ca bunul imobil să nu fie transmis în patrimoniul băncii liber de sarcini, nefiind reglementată nici măcar obligaţia de garantare a debitorului ce apelează la procedura dării în plată a imobilului. Se mai susţine faptul că, prin efectul art. 3 din lege, banca este deposedată de un bun actual, respectiv dreptul de creanţă născut în temeiul contractului de credit, astfel încât Legea nr. 77/2016 restrânge dreptul de proprietate privată, fără ca niciuna dintre cerinţele cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe. 24. Cu privire la încălcarea art. 45 din Constituţie, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate subliniază că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea acestora de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie să le respecte. Libertatea economică presupune un cadru economic caracterizat prin stabilitate, în care participanţii pot stabili un preţ al contractului prin negociere în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Se susţine că libertatea comerţului reprezintă o cerinţă fundamentală a economiei de piaţă, iar pentru garantarea acesteia statul are obligaţia de a garanta şi dreptul la profit. Prin urmare, prin instituirea unei obligaţii în sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor exercitat în baza legii, în mod unilateral şi neîngrădit, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă. Aşa fiind, libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea părţilor de a-şi asuma obligaţii şi a dobândi drepturi într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului care pot fi deopotrivă juridice, precum şi economice. 25. Cu privire la încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţie, autoarele apreciază că art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 77/2016 permit hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori aflaţi în situaţii economico-financiare care nu sunt excepţionale. Astfel, se permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor, ceea ce reprezintă un stimulent pentru ca acesta să nu îşi execute obligaţiile de plată a datoriilor. Se mai indică faptul că legea nu urmăreşte un scop legitim în sensul că vizează interese pur private, şi nu cele generale, că adoptarea acesteia nu a fost necesară, existând la îndemâna părţilor contractante şi alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, şi că legea nu asigură un just echilibru între interesele creditorului şi al debitorului. 26. Referitor la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie susţin că legea criticată, reglementând aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ordinară. Din moment ce legea criticată reglementează derogări de la Codul civil, lege organică, se subliniază că şi normele derogatorii trebuiau să fie adoptate ca lege organică. 27. În ceea ce priveşte încălcarea art. 135 din Constituţie apreciază că prevederile art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 aduc atingere principiilor libertăţii contractuale, întrucât procedura dării în plată, deşi ar fi trebuit să aibă un caracter consensual, este lăsată exclusiv la opţiunea debitorului, nefiind, astfel, necesar consimţământul creditorului. Mai mult, legea în ansamblul său favorizează comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul încheierii contractului de credit, ar fi trebuit să prevadă şi riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb. 28. În fine, susţin faptul că Legea nr. 77/2016 contravine caracterului excepţional al legislaţiei consumeriste, având în vedere că normele analizate nu permit judecătorului verificarea întrunirii condiţiilor pentru garantarea protecţiei de tip excepţional a consumatorilor. Apreciază că legea criticată ar trebui să impună parcurgerea acestor verificări prealabile, întrucât legea dă dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului după bunul lor plac. 29. Învederează, totodată, că scopul Directivei 2014/17/UE nu este nici pe departe limitarea libertăţii contractuale a părţilor contractului şi nici instaurarea unei prezumţii absolute că dezechilibrele contractuale pot apărea doar în favoarea consumatorilor. Prin dispoziţiile pe care le cuprinde, Legea nr. 77/2016 este contrară Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, aceasta din urmă reglementând într-un mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii, posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil. De altfel, considerentul (58) al directivei stipulează faptul că „statele membre trebuie să permită creditorilor să rezilieze contractul de credit în cazul în care se poate stabili că consumatorul a furnizat în mod deliberat informaţii neconforme sau falsificate la momentul efectuării evaluării bonităţii sau că nu a furnizat intenţionat unele informaţii care ar fi avut drept rezultat o evaluare a bonităţii negativă sau în cazul în care există alte motive întemeiate, compatibile cu dreptul Uniunii.“ Apreciază, astfel, că scopul Directivei este diferit de cel al Legii dării în plată, aplicarea în timp a Directivei fiind stabilită în mod diferit de cea a legii criticate, iar măsurile de implementare a legii sunt inutile şi contrare regulii proporţionalităţii. Menţionează că unicul text al Directivei care se referă la posibilitatea stingerii obligaţiei izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a imobilului este cel prevăzut la art. 28 „Arierate şi executare silită“, însă, spre deosebire de textul naţional, norma de drept a Uniunii este proporţională şi prezintă un caracter adecvat pentru atingerea scopului Directivei. Este proporţională pentru că reglementează nu doar dreptul debitorilor de a stinge datoria prin darea în plată a bunului, dar şi compensaţiile juste şi echitabile la care este îndrituit creditorul într-o atare ipoteză. Totodată, arată că textul Directivei clarifică şi un aspect esenţial, şi anume, faptul că returnarea sau transferul bunului către creditor poate fi agreată exclusiv de către părţi şi nu poate reprezenta o măsură de ingerinţă a statului în libertatea contractuală. 30. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.165D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 31. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.299D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată. 32. Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia civilă în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.317D/2017 şi nr. 2.318D/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.946D/2017, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.994D/2017, Judecătoria Brăila - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.167D/2017, şi Judecătoria Reşiţa în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.427D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 33. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.949D/2017, şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.298D/2017, nu şi-au exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, limitându-se a se pronunţa doar cu privire la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale. 34. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 35. Guvernul a formulat punctul său de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.946D/2017, nr. 1.994D/2017, nr. 2.165D/2017, nr. 2.167D/2017, nr. 2.298D/2017, nr. 2.299D/2017, nr. 2.317D/2017 şi nr. 2.318D/2017, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, relevantă fiind, în acest sens, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017. 36. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 37. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 38. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din examinarea dispozitivului încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. 39. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti, art. 1 alin. (5) care consacră principiul securităţii juridice, al previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) referitor la regimul juridic al proprietăţii, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia, art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii, art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 40. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în prezentele cauze, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“, precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Astfel, Curtea reţine ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat instanţa de contencios constituţional în prezentele dosare că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016 fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 raportate la prevederile art. 3 teza întâi din acelaşi act normativ. 41. De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 42. În continuare, Curtea observă că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din acelaşi act normativ, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi pe cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 43. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Întrucât, în prezentele cauze, sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 în Monitorul Oficial al României, şi anume după data de 18 ianuarie 2017, şi având în vedere faptul că în toate cauzele contractele de credit au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil din 1864, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 44. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 45. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acestei legi nu retroactivează. 46. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea reiterează jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat în cazul unor situaţii distincte este discriminatorie, ci, dimpotrivă, în acest mod se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, sau Decizia nr. 614 din 5 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 22 ianuarie 2018, Curtea a precizat că „egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. Cu referire la criticile autoarelor excepţiei, Curtea reţine că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 47. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, prin Decizia nr. 614 din 5 octombrie 2017, paragraful 122, Curtea a reţinut, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi a liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ 48. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, raportat la jurisprudenţa sa în materie, Curtea reiterează lipsa incidenţei acestor dispoziţii constituţionale. 49. În ceea ce priveşte criticile aduse Legii nr. 77/2016 din perspectiva încălcării art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, Curtea a statuat că acest act normativ „reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată“. 50. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, spre exemplu, Curtea a constatat că reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 51. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, exemplu fiind, în acest sens, Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49. Cu acel prilej s-a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea dea doua etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, nesocotind prima etapă, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Acesta a fost şi sensul Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, în care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că însăşi acţiunea principală era inadmisibilă. Prin urmare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei. 52. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat din cauza unui element exterior conduitei lor, a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. 53. Referitor la critica potrivit căreia prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 123, şi Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, paragraful 20, Curtea a constatat că „darea în plată poate opera şi în faza executării silite, neputându-se reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat al hotărârii instanţei judecătoreşti care a încuviinţat executarea silită, întrucât aceasta nu are ca obiect soluţionarea fondului. Chiar şi în această fază instanţa poate aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii“. 54. De asemenea, prin Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, paragraful 25, Curtea a subliniat că instanţa judecătorească, fiind independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituţiei impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, chiar şi în cauzele în care este începută executarea silită, indiferent de stadiul executării silite a bunului ipotecat, respectiv în speţele unde este pusă în discuţie o asemenea chestiune, cu consecinţa stingerii datoriilor rezultate din contractele de credit. Curtea a mai reţinut că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit. Este rolul instanţelor de judecată să interpreteze normele legale şi să facă aplicarea acestora în funcţie de conţinutul normativ, respectiv dacă sunt norme de drept substanţial sau de drept procesual şi dacă sunt de imediată aplicare, precum şi cu privire la prioritatea acestora, în funcţie de caracterul de normă specială sau de drept comun (a se vedea Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, paragrafele 40 şi 42). Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printrun alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie. 55. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauze. 56. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea. 57. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, referitor la prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte prevederi din lege, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din acelaşi act normativ, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 17.832/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 39.711/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 1.350/280/2017 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, de Secapital SaRL în Dosarul nr. 19.610/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV în Dosarul nr. 3.579/196/2017 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 19.567/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. în Dosarul nr. 15.639/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 4.949/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 6.060/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, precum şi de către Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 5.515/290/2016 al Judecătoriei Reşiţa. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe de judecată şi constată că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblu său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia civilă, Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, precum şi Judecătoriei Reşiţa şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
