Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Nicoleta Kriszta Nisipaşu, de Cristian Mărdăşan, de Anca Moldovan, de Lenuţa Nistor şi de Cătălina Damian în dosarele nr. 3.466/85/2017, nr. 3.463/85/2017, nr. 3.464/85/2017, nr. 3.468/85/2017 şi nr. 630/57/2018 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 362D/2019, nr. 363D/2019, nr. 381D/2019, nr. 451D/2019 şi nr. 459D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 10 noiembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi, când Curtea a conexat dosarele nr. 363D/2019, nr. 381D/2019, nr. 451D/2019 şi nr. 459D/2019 la Dosarul nr. 362D/2019, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 17 noiembrie 2020, în vederea depunerii de concluzii scrise. La acea dată, Curtea a dispus, potrivit art. 57 şi art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 15 decembrie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 3. Prin încheierile din 21 ianuarie 2019, pronunţate în dosarele nr. 3.466/85/2017 şi nr. 3.463/85/2017, prin Încheierea din 23 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.468/85/2017, precum şi prin Decizia nr. 158 din 13 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 630/57/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepţiile constituie obiectul dosarelor Curţii nr. 362D/2019, nr. 363D/2019, nr. 451D/2019 şi nr. 459D/2019. 4. Prin Încheierea din 21 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.464/85/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 19 din 19 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepţia constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 381D/2019. 5. Excepţiile au fost ridicate în faza recursului de Nicoleta Kriszta Nisipaşu, de Cristian Mărdăşan, de Anca Moldovan, de Lenuţa Nistor, intimaţi-reclamanţi în litigii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. În Dosarul Curţii nr. 459D/2019, excepţia a fost ridicată de către Cătălina Damian într-o contestaţie în anulare a unei decizii pronunţate în recurs prin care s-a casat o sentinţă având ca obiect stabilirea drepturilor salariale şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea având ca obiect acordarea drepturilor salariale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate , autorii formulează, iniţial, următoarele observaţii: (i) la nivelul fiecărui judeţ, respectiv consiliu judeţean, funcţionează o singură direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (denumită în continuare direcţie); (ii) toate direcţiile funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi; (iii) activitatea şi atribuţiile funcţionarilor din direcţii sunt stabilite şi coordonate la nivel naţional de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, fără nicio legătură structurală cu consiliile judeţene, care sunt doar ordonatorii secundari de credite; (iv) funcţionarii publici din cadrul direcţiilor desfăşoară activitate similară raportat la fiecare funcţie pe care o îndeplinesc şi (v) plata salariilor ar trebui să se realizeze unitar la nivel naţional, raportându-se la funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, pentru a se respecta echitatea şi coerenţa prevăzute de Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 7. Autorii precizează că dispoziţiile criticate discriminează funcţionarii publici în raport cu alţi funcţionari care îndeplinesc atribuţii similare. Aceasta deoarece, ca efect al Deciziei nr. 49 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, devin inaplicabile pentru funcţionarii publici care lucrează în cadrul direcţiilor considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a statuat că „personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică“. 8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat dispoziţiile criticate nu ar aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, dispoziţia atacată reprezintă o opţiune exclusivă a legiuitorului, care instituie criteriile în funcţie de care urmează să fie stabilit nivelul maxim de salarizare în cazul instituţiilor sau autorităţilor aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, criterii aplicabile pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie. 9. În dosarele Curţii nr. 451D/2019 şi 459D/2019, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece este criticată interpretarea presupus greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, mai exact interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Cu referire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii nr. 381D/2019, Curtea observă că în încheierea de sesizare, în mod eronat, se face referire la Decizia nr. 19 din 19 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu la Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, cum ar fi trebuit şi cum rezultă în mod neîndoielnic din conţinutul motivării excepţiei şi al considerentelor încheierii de sesizare. Ca atare, având în vedere şi motivarea din celelalte cauze în care a fost ridicată prezenta excepţie, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018. 14. Prevederile art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au următorul conţinut: „În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate“. 15. Potrivit art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare“. 16. Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional. 17. Ulterior introducerii cererilor de chemare în judecată în cauzele în care au fost ridicate excepţiile şi anterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. De asemenea, Curtea reţine că, în Dosarul Curţii nr. 459D/2019, contestaţia în anulare a fost introdusă ulterior abrogării dispoziţiilor criticate. Cu toate acestea, Curtea este legal învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, având în vedere că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în prealabil, că, potrivit interpretării date de către instanţa supremă prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 dispoziţiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, criticată de către autorii prezentei excepţii, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional. 20. În sprijinul acestei soluţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în paragraful 129 al deciziei amintite, a evocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, dar doar atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau în acelaşi serviciu, privat sau public, deci când obligaţia există în sarcina aceluiaşi angajator sau chiar în cazul unor angajatori diferiţi, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plăţii [Curtea a menţionat, în paragraful 129 al deciziei antereferite, cauzele C-43/75 Defrenne II c Sabena (1976); C-129/79 Macarthys (1980); C-96/80 Jenkins (1981); C-320/00 Lawrence (2002); C-256/01 Allonby (2004)]. De asemenea, instanţa supremă a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile convenţionale - art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie (paragraful 128). 21. De asemenea, instanţa supremă a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, reţinând în paragraful 127 următoarele: „Prin referire la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, instanţa de contencios constituţional nu face decât să stabilească sfera destinatarilor acestui text de lege, statuând că egalizarea la nivelul hotărârilor judecătoreşti se aplică pentru toate categoriile de instituţii şi autorităţi publice, care au angajaţi care se regăsesc în clasificările prevăzute de anexele la legeacadru a salarizării, neputându-se aprecia că, pe această cale, Curtea Constituţională înlătură, de o manieră implicită, criteriul subordonării financiare prevăzut de textul de lege, cu privire la care a respins excepţia de neconstituţionalitate“. Curtea reţine că aceste considerente nu intră în contradicţie cu considerentele din paragraful 34 al Deciziei Curţii nr. 794 din 15 decembrie 2016, aşa cum se arată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât, în cauză, nu sunt încălcate dispoziţiile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, care instituie obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale inclusiv pentru instanţa supremă. 22. De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite (Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, paragraful 29, sau Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragraful 33). Cu alte cuvinte, faptul că două categorii de personal, deşi încadrate pe funcţii similare, lucrează în autorităţi ale administraţiei publice diferite justifică un tratament juridic diferit, inclusiv sub aspectul salarizării. 23. Curtea şi-a întemeiat această soluţie pe considerentul, statuat în jurisprudenţa sa şi în acord şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei), că principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, instituit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări (a se vedea paragraful 32 al Deciziei nr. 310 din 7 mai 2019, precitată). 24. Curtea a făcut trimitere la art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 care instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, precum şi la art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 care consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. De asemenea, art. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte criteriile generale pe baza cărora are loc ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu. 25. În aplicarea acestor considerente la situaţia din cauza soluţionată prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, Curtea a statuat că o asemenea reglementare permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi (a se vedea paragraful 34 din decizia amintită). 26. În plus, Curtea a mai reţinut, referitor la existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, că nu se încalcă egalitatea în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite (a se vedea Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, paragraful 16). 27. Această jurisprudenţă a Curţii este pe deplin aplicabilă şi în prezenta cauză în care se invocă discriminarea între salariaţi din aceeaşi categorie profesională, respectiv funcţionari din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, deoarece salariile acestora sunt diferite, de la caz la caz, în funcţie de angajator. 28. Salarizarea diferenţiată a celor două categorii de salariaţi care pot avea chiar şi funcţii identice se justifică, ţinând seama de diferenţele privind ordonatorul de credite care realizează plata, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate. Tocmai pentru a se adapta acestei diversităţi de situaţii care se pot ivi ulterior adoptării legilor, legiuitorul, aşa cum a subliniat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, nu stabileşte el însuşi diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, dar lasă deschisă această posibilitate ordonatorilor de credite. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicoleta Kriszta Nisipaşu, de Cristian Mărdăşan, de Anca Moldovan, de Lenuţa Nistor şi de Cătălina Damian în dosarele nr. 3.466/85/2017, nr. 3.463/85/2017, nr. 3.464/85/2017, nr. 3.468/85/2017 şi nr. 630/57/2018 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
