Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 895 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 895 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 168 din 18 februarie 2021

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Marin Ţuluş în Dosarul nr. 3.545/104/2017/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 809D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că în materie de obligaţii fiscale este necesar un termen special, diferit de cel general prevăzut de Codul de procedură civilă, astfel încât prin reglementarea criticată din Codul de procedură fiscală nu se încalcă justul echilibru între interesul general şi necesitatea apărării drepturilor fundamentale ale omului. De asemenea, referitor la pretinsa diferenţă de tratament juridic, arată că în jurisprudenţa sa, concretizată, cu titlu exemplificativ, prin Decizia nr. 1.147 din 16 octombrie 2008 şi Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, Curtea Constituţională a statuat că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Decizia nr. 1.530 din 24 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.545/104/2017/a1, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul-reclamant Marin Ţuluş cu prilejul judecării apelului formulat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Olt, într-o cauză având ca obiect „alte cereri“.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că pentru a-şi îndeplini finalitatea de înlăturare a răspunderii fiscale, cursul prescripţiei trebuie să fie continuu şi complet, începând cu data în care s-a luat act de naşterea acestei obligaţii fiscale şi nu începând din anul următor, cum prevede art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, context în care susţine că prin reglementarea criticată se aduce o limitare dreptului de proprietate al contribuabilului prin impunerea unui termen de prescripţie mai lung în raport cu data în care s-a născut obligaţia fiscală în cauză.
    6. Referitor la prevederile art. 217 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, care prevăd că termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 din acelaşi cod se întrerupe la data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită, autorul excepţiei susţine că nu se poate aduce o astfel de limitare dreptului fundamental al contribuabilului de a i se prescrie obligaţia fiscală, întrucât limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe. Apreciază că, în acest mod, dreptul de proprietate al contribuabilului este afectat printr-o acţiune a statului, măsură ce nu apare ca fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, astfel încât nu se mai poate vorbi de un scop legitim, în condiţiile în care nu se urmăreşte responsabilizarea/disciplinarea fiscală a contribuabilului, ci diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia, cu consecinţa obţinerii sumelor de bani de către stat. Mai mult, arată că, prin prelungirea termenului de prescripţie la 5 ani, contribuabilului i se pot impune creanţe fiscale accesorii, ceea ce înseamnă o îmbogăţire fără justă cauză a statului, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 44 şi art. 139 din Constituţie.
    7. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.066 din 11 decembrie 2012, prin care s-a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate. Astfel, instanţa de judecată arată că prevederile Codului de procedură fiscală care reglementează termenul de prescripţie dispun cu caracter general cu privire la toţi subiecţii de drept aflaţi în situaţii similare, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale care stabilesc supremaţia legii, egalitatea în drepturi şi garantarea proprietăţii. De asemenea, stabilirea unui termen de prescripţie în executarea silită a creanţelor fiscale, diferit de cel general, este determinată de natura specială a creanţelor fiscale, reglementarea criticată fiind clară şi previzibilă.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, prevederi care au următorul cuprins normativ:
    - Art. 215 - Începerea termenului de prescripţie
    "(1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.“;"

    – Art. 217 - Întreruperea termenului de prescripţie
    "(1) Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se întrerupe: […]
    c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;"

    12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) care consacră statul de drept şi faptul că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 15 alin. (1) potrivit cărora „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea“, ale art. 16 alin. (1) care prevăd că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată.
    13. Raportat la situaţia de fapt din speţă, astfel cum rezultă din dosarul cauzei, Curtea observă că printr-o decizie a Casei Judeţene de Pensii Olt s-a stabilit în sarcina reclamantului Marin Ţuluş un debit reprezentând drepturi prevăzute de legi speciale încasate necuvenit (şi anume, Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004). Prin această decizie, se arată, în esenţă, că, urmare a verificării modului de stabilire şi plată a drepturilor aferente dosarului de pensionare aparţinând domnului Marin Ţuluş, s-a constatat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la 31 decembrie 2011, s-au plătit şi s-au încasat necuvenit de către acesta drepturi băneşti reprezentând indemnizaţie conform Legii nr. 341/2004. S-a învederat că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prestaţiile nefiind majorate conform acestui act normativ, ci calculate şi plătite la nivelul anterior, potrivit Legii nr. 118/2010. Aşa fiind, în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a dispus constituirea în sarcina beneficiarului a unui debit reprezentând drepturi încasate necuvenit, ce urmau să fie recuperate de la beneficiar în temeiul art. 181 din Legea nr. 263/2010, precizându-se, totodată, că, potrivit art. 179 alin. (3) din acelaşi act normativ, decizia constituie titlu executoriu. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie în temeiul art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestaţie ce a fost soluţionată definitiv printr-o decizie pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Casa Judeţeană de Pensii Olt a emis către reclamant somaţii şi a înaintat către C.E.C. Bank cererea de poprire asupra contului debitorului Marin Ţuluş.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor formulate, Curtea apreciază că nemulţumirea autorului excepţiei este determinată, în esenţă, de faptul că, potrivit art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, în cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabileşte în sarcina beneficiarilor obligaţia de restituire a acestor sume. Potrivit art. 179 alin. (2) din acelaşi act normativ, aceste sume se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani. Referitor la această modalitate de reglementare, prin Decizia nr. 727 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2011, Curtea a statuat că aceasta se „întemeiază pe îndatorirea prevăzută de art. 57 din Constituţie, republicată, potrivit căreia drepturile şi libertăţile trebuie exercitate cu bună-credinţă şi fără să se încalce drepturile şi libertăţile altora. Obligaţia de restituire a drepturilor de asigurări sociale încasate necuvenit nu se întemeiază pe regulile răspunderii civile delictuale, ci pe normele de drept comun referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, cuprinse în art. 992 şi următoarele din Codul civil“.
    15. Curtea reţine, de asemenea, că, potrivit art. 181 din Legea nr. 263/2010, forma aplicabilă în speţă, la care se face trimitere, de altfel, şi în decizia Casei Judeţene de Pensii Olt mai sus amintită, debitele provenite din prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se recuperează prin reţinere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii, iar în cazul în care, la data emiterii titlului executoriu, se constată că recuperarea debitului nu se poate face în termenul general de prescripţie de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite titlul executoriu organului fiscal central, în vederea punerii în executare silită, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală. Aşa fiind, potrivit art. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, criticat în speţă, dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, autorul excepţiei apreciind, în concret, că prin impunerea unui termen de prescripţie mai lung decât cel de 3 ani se aduce o atingere nejustificată dreptului său de proprietate.
    16. În acest context, Curtea precizează că soluţia legislativă din cuprinsul art. 215 din Legea nr. 207/2015, criticată în speţă, se regăsea iniţial în cuprinsul art. 131 din vechiul Cod de procedură fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007), asupra căreia Curtea s-a mai pronunţat, în sensul constituţionalităţii acesteia, prin numeroase decizii, exemplu fiind Decizia nr. 1.314 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Decizia nr. 467 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 august 2012, sau Decizia nr. 1.066 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013.
    17. Prin jurisprudenţa amintită, Curtea a reţinut că stabilirea de către legiuitor a unor norme procedurale derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale, justificate obiectiv, este în deplin acord cu dispoziţiile Legii fundamentale. În speţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general. Împrejurarea că legiuitorul a instituit un termen mai mare în care se prescrie dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale nu este de natură să încalce normele constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aceste elemente ţinând de politica fiscală a statului român.
    18. Colectarea creanţelor fiscale reprezintă o situaţie diferită de recuperarea creanţelor de drept comun, protejarea interesului public justificând stabilirea unui termen de prescripţie special, de 5 ani. În această situaţie creditorul este statul, iar instituirea unui termen special în această materie are în vedere ocrotirea unui interes general constând în asigurarea resurselor financiare ale statului.
    19. Curtea a mai învederat faptul că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie. Curtea a statuat, astfel, că stabilirea unui termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale diferit de cel general nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale şi celor din convenţiile la care România este parte, referitoare la interzicerea discriminării, iar soluţia adoptată de legiuitor este determinată de natura juridică specială a creanţelor fiscale, ce reprezintă surse ale bugetului de stat, ceea ce constituie o justificare întemeiată pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Curtea a subliniat, totodată, că şi în alte domenii sunt stabilite termene speciale de prescripţie.
    20. În legătură cu invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, Curtea a reţinut că nu se pune problema încălcării acestui drept, întrucât, fiind vorba de creanţe fiscale, acestea au o strânsă legătură cu asigurarea veniturilor pentru bugetul public naţional. Reglementările legale criticate vizează realizarea veniturilor publice, fără să se urmărească deci ocrotirea în mod diferenţiat a proprietăţii private în raport cu calitatea titularilor.
    21. Prin aceleaşi decizii, Curtea a mai reţinut că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi a taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.
    22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, faţă de cele arătate, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel încât, din perspectiva criticilor formulate de autorul excepţiei, prevederile art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt conforme Legii fundamentale.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Ţuluş în Dosarul nr. 3.545/104/2017/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 895 din 15 decembrie 2020

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 895 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 895 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 şi ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală