Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi ale art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Diana Mateaş, Adrian Claudiu Mateaş şi de Daniel Lucaci în Dosarul nr. 5.730/55/2015* al Tribunalului Arad - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 796D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.004D/2018, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Nicolae Boboiciov şi Ella Ghizela Boboiciov în Dosarul nr. 1.023/295/2017 al Judecătoriei Sânnicolau Mare. 4. La apelul nominal, pentru partea Societatea Nis Petrol - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, se prezintă doamna avocat Elena Ligia Trocan, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea a depus la dosar un înscris intitulat Memoriu, prin care se solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 796D/2018 şi nr. 1.004D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.004D/2018 la Dosarul nr. 796D/2018, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei convenţionale a Societăţii Nis Petrol - S.R.L., care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 585 din 25 septembrie 2018 şi Decizia nr. 621 din 4 octombrie 2018. 8. Învederează, totodată, faptul că pentru colectarea datelor geofizice 3D, prima activitate a operaţiunii de cercetare geofizică, companiile petroliere nu au nevoie de un drept de folosinţă în sensul Codului civil şi al Legii nr. 238/2004, întrucât lucrările de prospecţiune seismică sunt tranzitorii. Precizează că operaţiunile se desfăşoară la suprafaţa solului, în flux continuu, durează o scurtă perioadă de timp (aproximativ 1 minut la fiecare punct de generare şi temporar pe teren, având în vedere o viteză de colectare a datelor de pe aproximativ 400 ha/zi), impactul produs dispărând definitiv odată cu terminarea primei etape. Aşa fiind, la un volum de achiziţie de date seismice/prospecţiune de cca 400 ha/zi, este mai mult decât evident că pentru această activitate titularii de concesiuni petroliere nu au nevoie de un drept real de folosinţă, activităţile proprietarilor sau utilizatorilor terenurilor putându-se desfăşura concomitent cu activitatea de achiziţie de date seismice/ prospecţiune. A admite necesitatea ca titularii de concesiuni petroliere să obţină dreptul de folosinţă, în condiţiile art. 6 din Legea nr. 238/2004, pentru a putea beneficia efectiv de servitutea legală instituită de art. 7 din aceeaşi lege a petrolului, echivalează cu golirea de conţinut a servituţii legale şi acceptarea faptului că titularii de concesiuni petroliere nu pot efectua nicio operaţiune petrolieră în absenţa acordului expres al proprietarilor din perimetrele petroliere, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj efectiv şi la o imposibilitate reală de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor naturale, în totală contradicţie cu prevederile constituţionale. În plus, instituirea dreptului de servitute legală, ca limitare a dreptului de proprietate asupra terenurilor afectate de operaţiuni petroliere, derivă din dreptul de proprietate al statului asupra bogăţiilor subsolului, reglementat atât de Constituţia României, cât şi de Legea petrolului nr. 238/2004. Servitutea legală prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004 nu poate fi limitată la dreptul de acces în perimetrul petrolier, câtă vreme perimetrele petroliere, de regulă, au peste 500 kmp, iar accesul se face pe drumurile publice, fapt ce nu necesită un drept de servitute. Întrucât perimetrul petrolier are o suprafaţă atât de întinsă, nu se poate presupune, ab initio, că în subsolul acestuia, în întregimea sa, se află resurse naturale exploatabile. Tocmai de aceea, pentru prima etapă, care constă în activitatea de achiziţie de date seismice/prospecţiune, titularii de acorduri petroliere nu au nevoie de un drept de folosinţă în sensul art. 6 din Legea nr. 238/2004, dreptul de servitute legală, instituit de art. 7, fiind suficient, în acord cu voinţa legiuitorului. În acest sens sunt, de altfel, şi concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de Societatea Nis Petrol - S.R.L. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, apreciază că nu pot fi reţinute criticile autorilor excepţiei referitoare la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât legea este suficient de precisă şi clară, chiar dacă uneori reglementează prin recurgerea la categorii generale mai degrabă decât prin prezentarea unor liste exhaustive. Referitor la susţinerile privind încălcarea art. 44 din Constituţie precizează că dreptul de proprietate se exercită în condiţiile legii, iar, potrivit alin. (5) al art. 44 din Legea fundamentală, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare. Mai mult, arată că acest drept de servitute legală care se instituie are ca scop satisfacerea unui interes public, câtă vreme activităţile petroliere sunt declarate ca fiind de interes public. Referitor la pretinsa încălcare a art. 61 alin. (1) din Constituţie, din perspectiva Deciziei nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dat o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 privind gazele de şist, reprezentantul Ministerului Public învederează faptul că pronunţarea unei hotărâri prealabile nu încalcă cu nimic rolul Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării, ci asigură interpretarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilită prin art. 126 alin. (3) din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 22 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.730/55/2015*, Tribunalul Arad - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi ale art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Diana Mateaş, Adrian Claudiu Mateaş şi Daniel Lucaci cu prilejul judecării apelului formulat de reclamanta-apelantă Panfora Oil & Gas - S.R.L. din Bucureşti. 11. Prin Încheierea din 13 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.023/295/2017, Judecătoria Sânnicolau Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolae Boboiciov şi Ella Ghizela Boboiciov cu prilejul judecării unei cauzei civile având ca obiect o obligaţie de a face. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte art. 1 din Legea nr. 238/2004, în susţinerea admisibilităţii excepţiei, autorii excepţiei invocă, în prealabil, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că dacă excepţia de neconstituţionalitate se referă la textele de lege interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, Curtea are competenţa de a se pronunţa pe fondul excepţiei. Pe fondul excepţiei susţin că art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1), ca urmare a faptului că se adăugă în mod nepermis la Legea nr. 238/2004. Se arată, astfel, că în considerentele Deciziei nr. 25 din 29 iunie 2015, la paragraful 36, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept menţionează faptul că „gazele de şist nu intră în categoria gazelor naturale, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 238/2004 şi de art. 100 pct. 48 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare“, însă la paragraful 37 reţine că „gazele de şist se includ în categoria petrolului“, astfel cum acesta este definit de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 238/2004, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, nu este nici corect din punct de vedere tehnic şi nici legal, pentru că se adaugă la lege. 13. Autorii excepţiei învederează faptul că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 238/2004 prevede că petrolul reprezintă „substanţele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat.“ Prin urmare, din această definiţie rezultă că, în accepţiunea Legii nr. 238/2004, petrolul îl reprezintă ţiţeiul, care este în formă lichidă, şi gazele naturale, care se prezintă în stare gazoasă. Aşadar, în mod absolut greşit, gazul de şist a fost asimilat petrolului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, atât timp cât acesta nu se poate încadra nici în definiţia acestuia din lege şi nici în definiţia gazului natural şi, prin urmare, reiese fără echivoc faptul că gazele de şist nu intră sub incidenţa Legii petrolului nr. 238/2004. Aceştia susţin că definiţia gazelor naturale nu conţine modificări semnificative între Legea petrolului nr. 134/1995, abrogată, şi actuala Lege a petrolului nr. 238/2004, în vigoare, gazele de şist lipsind din enumerarea prezentă la art. 1 alin. (3). Întrucât Legea petrolului nr. 238/2004 nu a fost modificată semnificativ din anul 2004 sub acest aspect, se constată că gazele de şist nu sunt prevăzute de acest act normativ, astfel încât nu se includ în categoria „resurselor de petrol“ ce aparţin statului român, dar aparţin unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Autorii excepţiei consideră astfel că prin interpretarea dată art. 1 din Legea nr. 238/2004 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a încălcat principiul cu valoare de axiomă: unde legea nu distinge, nimeni nu o poate face, nici chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că gazul de şist este reglementat de legea petrolului şi, prin urmare, formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţine statului român, aşa încât sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie. 14. Referitor la critica privind art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, autorii susţin, în esenţă, că această reglementare are un caracter imprecis, fiind lipsită de claritate şi previzibilitate, atât timp cât din redactarea sa s-ar putea interpreta faptul că titularii acordurilor petroliere au un drept de servitute legală asupra întregului perimetru de exploatare concesionat în vederea desfăşurării oricăror activităţi pe care operaţiunile petroliere de explorare sau exploatare le implică, singura limită a acestei servituţi legale fiind necesitatea pur declarativă a titularului acordului petrolier de a avea acces pe terenul respectiv şi obligarea corelativă a titularului acordului petrolier de a plăti proprietarului renta aferentă folosinţei terenului şi despăgubirile pentru distrugerile aduse construcţiilor sau plantaţiilor de pe teren. Se arată că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, „Asupra terenurilor (...) necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică (...) se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.“, iar din această modalitate de redactare nu reiese clar la ce se referă sintagma „activităţi pe care acestea le implică“, fiind susceptibilă de două interpretări total diferite, şi anume: o primă interpretare ar fi aceea că se referă la activităţi necesare accesului în perimetrele asupra cărora titularul acordului petrolier a obţinut deja dreptul de folosinţă potrivit art. 6 din Legea nr. 238/2004, iar o altă interpretare, regăsită în numeroase decizii judecătoreşti, este aceea că se referă la activităţile pe care activitatea de explorare sau exploatare le implică. În opinia autorilor excepţiei, faptul că acest text de lege permite, printr-o tehnică legislativă inadecvată, o interpretare diferită de către instanţe asupra întinderii dreptului legal de servitute al titularului acordului petrolier contravine exigenţelor de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind deci incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 15. Autorii excepţiei menţionează, de asemenea, că art. 2 pct. 24 din Legea petrolului nr. 238/2004 prevede că noţiunea de operaţiuni petroliere semnifică ansamblul de activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare a unui zăcământ petrolier, înmagazinarea subterană, transportul şi tranzitul petrolului pe conducte magistrale, precum şi operarea terminalelor petroliere, context în care fac trimitere şi la conţinutul normativ al art. 6 din aceeaşi lege. Învederează că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda titularilor de acorduri petroliere de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare dreptul de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere prin modalităţile expres şi limitativ prevăzute de art. 6 din Legea nr. 238/2004. Arată că din interpretarea textelor mai sus menţionate, reiese că dreptul de servitute legală instituit de art. 7 din aceeaşi lege nu este un drept absolut care permite titularilor de acorduri petroliere de concesiune să pătrundă pe terenurile proprietate privată în mod nelimitat, acest drept fiind acordat doar asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică. Or, acest drept de servitute legală este, în fapt, un drept de trecere ce se instituie doar asupra terenurilor absolut necesare desfăşurării normale a activităţii de explorare sau exploatare, iar trecerea trebuie să se realizeze în aşa fel încât să aducă o minimă atingere exercitării dreptului de proprietate asupra terenului ce constituie fondul aservit. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că nu s-ar putea aprecia că titularul acordului petrolier ar avea un drept de servitute asupra întregului perimetru concesionat fără niciun fel de limitare. 16. Aşadar, autorii excepţiei susţin că o interpretare a legii petrolului în sensul în care titularul acordului petrolier ar avea dreptul să intre pe orice teren din perimetrul concesionat fără niciun fel de limitare, alta decât propria sa voinţă, ca o condiţie pur potestativă, nu poate fi nici legală şi nici constituţională, o atare lipsă de limitare fiind de natură să golească de conţinut însuşi dreptul de proprietate, respectiv să limiteze exercitarea dreptului de proprietate într-o manieră care lipseşte proprietarul de exercitarea oricărui atribut al dreptului său, o astfel de limitare a dreptului de proprietate echivalând în fapt cu o expropriere în sensul art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 796D/2018, Tribunalul Arad - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind clar formulate. Instanţa de judecată susţine că instituirea unei servituţi legale asupra „terenurilor necesare oricăror activităţi pe care aceasta le implică“ trebuie coroborată cu prevederile art. 2 din Legea nr. 238/2004 care detaliază în ce constă etapa explorării petroliere, neexistând astfel dubii în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate în această etapă. 18. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.004D/2018, Judecătoria Sânnicolau Mare apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004 este neîntemeiată, iar critica autorilor vizează, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi de lege. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisul depus la dosar, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi cele ale art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, prevederi care au următorul cuprins: - Art. 1: "(1) Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi al platoului continental românesc al Mării Negre, delimitat conform principiilor dreptului internaţional şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.(2) Petrolul reprezintă substanţele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat.(3) Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat.“;" – Art. 7 alin. (1): „Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.“ 23. Curtea menţionează că prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 privind gazele de şist, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit că „Dispoziţiile art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că gazele de şist se includ în categoria «resurselor de petrol» ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.“ 24. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi ale art. 136 alin. (5), potrivit cărora „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice“. De asemenea, apreciază că se aduce atingere şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 referitoare la protecţia proprietăţii cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi art. 10 referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi internaţionale ca în prezenta cauză. În acest sens este Decizia nr. 585 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 7 mai 2019, şi Decizia nr. 621 din 4 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 7 mai 2019, prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi cele ale art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 26. Astfel, referitor la critica privind art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, din perspectiva interpretării date acestui text de lege prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudenţa menţionată, Curtea a reţinut că aceste prevederi de lege se circumscriu dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 126 alin. (3) din Constituţie. 27. De asemenea, referitor la criticile potrivit cărora prevederile art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, în deciziile precitate, Curtea Constituţională a reiterat cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (exemplu fiind Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68) şi a concluzionat că prevederile de lege criticate nu sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este neîntemeiată. 28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, Curtea a constatat că acestea instituie un drept de servitute legală asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare în favoarea titularului acestor operaţiuni. S-a subliniat, totodată, că instituind un drept de servitute în favoarea societăţilor comerciale titulare ale operaţiunilor petroliere, aceste prevederi sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, dar şi cu cele ale art. 44 alin. (5), care prevăd că „Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.“ 29. Referitor la critica potrivit căreia sintagma „şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică“ din cuprinsul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004 este neconstituţională, fiind lipsită de claritate, întrucât permite o extindere imprecisă a dreptului de servitute legală, aducând astfel atingere dreptului de proprietate asupra terenurilor, atât în interiorul, cât şi din exteriorul perimetrului de explorare/ exploatare, Curtea a reţinut faptul că servituţile legale pot fi clasificate în servituţi generale, stabilite de Codul civil, majoritatea acestora fiind de utilitate privată, şi servituţi speciale, stabilite prin Codul civil şi alte legi, care sunt de utilitate publică/privată. S-a învederat faptul că servituţile speciale sunt cele create prin reglementări legale cu caracter special, fiind destinate să servească atât unui interes privat, cât şi unui interes public. În această din urmă categorie, cu titlu exemplificativ, se regăsesc servituţile instituite de Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, şi Legea petrolului nr. 238/2004 sau servituţile aeronautice, cum ar fi cele instituite de Codul aerian. De asemenea, în acelaşi sens, Curtea a observat că art. 621 din Codul civil reglementează dreptul de trecere pentru utilităţi, drept care constituie o servitute legală specială instituită pentru satisfacerea unui interes public, denumită şi servitute administrativă. Această servitute legală specială nu serveşte unui interes privat generat de raporturile de vecinătate, ci unui interes public în favoarea autorităţilor publice competente sau a celor cărora li s-a acordat dreptul de a realiza asemenea reţele edilitare. 30. Din examinarea textului de lege criticat, Curtea a observat că servitutea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, deşi nu este calificată ca fiind una de trecere, vizează calea de acces la lucrările care se efectuează, ceea ce înseamnă că textul analizat instituie, în realitate, un drept de servitute legală de trecere asupra terenurilor în vederea realizării accesului în perimetrele de explorare sau exploatare de utilitate publică. Aşa fiind, Curtea a reţinut că servitutea instituită prin art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 reprezintă o servitute legală specială ce serveşte unui interes public, care se remarcă prin flexibilitatea impusă de fluctuaţiile pe care le poate prezenta interesul public căruia îi serveşte, şi apare ca o limită legală a dreptului de proprietate privată al proprietarului terenului afectat. Această servitute este o sarcină reală care serveşte doar satisfacerii unui interes public, justificându-şi existenţa numai prin raportare la utilitatea publică pentru care a fost instituită. Tocmai de aceea poartă întotdeauna asupra unui fond aservit, însă ea nu este instituită pentru utilitatea şi uzul unui fond dominant, ci pentru satisfacerea unui interes public. Prin urmare, textul criticat instituie o sarcină de origine legală care grevează utilizarea fondurilor private şi care se caracterizează prin scopul său de interes general. 31. Curtea a subliniat că beneficiarii dreptului de servitute legală instituită prin art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004 sunt titularii de acord petrolier care au dreptul de a efectua operaţiuni de explorare sau de exploatare a zăcămintelor de petrol în perimetrele stabilite în acest scop, în condiţiile legii. Dreptul de servitute legală constituit în favoarea titularului de acord petrolier nu este instituit pentru satisfacerea unui interes privat, aceasta, deoarece operaţiunile petroliere sunt declarate lucrări de interes şi/sau utilitate publică, iar acest drept de servitute are ca finalitate asigurarea desfăşurării în condiţii optime a acestor operaţiuni; aşadar, aceasta este o servitute care serveşte utilităţii publice, urmărind satisfacerea unui interes public. Conform alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 238/2004, servitutea legală constituită în favoarea titularului de acord petrolier se stinge odată cu încheierea operaţiunilor petroliere, având o durată egală cu aceea a interesului public pentru a cărui realizare a fost constituită. Servind un interes public, servitutea instituită în favoarea titularului de acord petrolier se modifică în funcţie de schimbările interesului respectiv şi încetează numai odată cu încetarea utilităţii publice căreia îi serveşte. În ceea ce priveşte interesul public pentru a cărui satisfacere a fost instituită, acesta este facil de identificat, întrucât transpare din întreaga economie a Legii petrolului nr. 238/2004, în general, şi, în special, din textul art. 7 alin. (1), acesta fiind desfăşurarea în condiţii optime a operaţiunilor petroliere de explorare şi de exploatare a zăcămintelor petroliere, proprietate publică a statului român, regim care se imprimă şi lucrărilor efectuate în domeniu caracterul utilităţii publice. 32. Curtea a reţinut că art. 7 din Legea nr. 238/2004 stabileşte cadrul juridic în care se dobândeşte de către titularul de acord petrolier dreptul de acces la perimetrul petrolier, respectiv la terenurile pe care se efectuează operaţiuni petroliere, stipulând, la alin. (1), că „asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală“. Din cuprinsul textului reiese cu uşurinţă soluţia adoptată de către legiuitor în privinţa dreptului de acces al titularului de acord petrolier la terenurile cuprinse în perimetrul petrolier, şi anume crearea în favoarea acestuia a unui drept de servitute legală. 33. Curtea a reţinut, totodată, că aceste dispoziţii se încadrează însă în ansamblul reglementărilor care permit limitarea legală a dreptului de proprietate privată, consacrată în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 44 din Constituţie, precum şi în art. 556 din Codul civil, în sensul reglementării folosinţei bunurilor care fac obiectul acestuia în aşa fel încât, ori de câte ori este nevoie, să fie satisfăcut interesul general. Or, scopul servituţii legale create prin art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004 este acela de a servi derulării optime a lucrărilor de explorare sau de exploatare a zăcămintelor de petrol aflate în subsolul acestor terenuri, care fac parte din perimetrele de explorare sau de exploatare. 34. Dreptul de servitute legală specială instituit în favoarea titularului de acord petrolier prin art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, prima ipoteză, cuprinde doar dreptul de acces la terenurile care fac parte din perimetrul de explorare sau de exploatare, care constituie aşa-zisul fond dominant, şi nu acordă beneficiarului servituţii dreptul de a explora sau de a exploata zăcămintele de petrol, chiar dacă acestea se află în subsolul fondului aservit, însă în afara perimetrului de explorare sau a celui de exploatare, aşa cum acestea au fost stabilite de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.). Atât explorarea, cât şi exploatarea sunt operaţiuni petroliere, aşa cum indică, fără echivoc, textul pct. 24 al art. 2 din Legea petrolului nr. 238/2004, iar acestea se efectuează exclusiv în interiorul unui perimetru destinat realizării lor, prestabilit în acest sens de către A.N.R.M., potrivit art. 3 din aceeaşi lege. Deci, în afara acestor perimetre nu se pot face nici explorări, nici exploatări. În privinţa celei de-a doua categorii de terenuri, a celor necesare oricăror activităţi pe care explorarea sau exploatarea le implică, sintagmă care face, de altfel, obiectul criticilor de neconstituţionalitate în speţă, Curtea a reţinut că dreptul de servitute legală, instituit în cea de-a doua ipoteză a alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, nu cuprinde în conţinutul său nici dreptul de explorare, nici dreptul de exploatare asupra zăcămintelor de petrol aflate în subsolul terenului aservit, care nu se află nici în perimetrul de explorare, nici în cel de exploatare. Concluzia contrară ar friza absurdul juridic, acordând titularului de acord petrolier un drept de servitute asupra unui teren în privinţa căruia are deja un drept de folosinţă, în acest sens fiind, de altfel, şi prevederile art. 47 lit. c) din Legea nr. 238/2004. 35. Astfel, prin sintagma „activităţi pe care acestea (operaţiunile de explorare, respectiv de exploatare) le implică“, Curtea a statuat că trebuie înţelese orice activităţi adiacente, auxiliare operaţiunilor de explorare şi de exploatare, cu excepţia însă chiar a acestora din urmă. Astfel, terenurile necesare oricăror activităţi implicate de explorarea, respectiv de exploatarea zăcămintelor de petrol sunt terenurile care nu se află în perimetrul de exploatare sau de explorare, dar de pe care se pot şi trebuie să fie efectuate lucrări care să permită începerea, derularea ori sistarea operaţiunilor de explorare sau de exploatare propriu-zise. Aceste lucrări sunt cele de montaj al instalaţiilor, al echipamentelor, al maşinilor şi al uneltelor necesare explorării sau exploatării, de monitorizare a funcţionării acestora, de demontare a lor, de intervenţii în caz de avarie a oricăror instalaţii sau echipamente etc., lucrări care nu se pot efectua de pe terenul asupra căruia titularul de acord petrolier are un drept de folosinţă, teren aflat în interiorul perimetrului de exploatare sau de explorare. Aceasta, întrucât dreptul de acces conferit de servitutea legală specială instituită prin prima ipoteză a alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 nu conferă titularului acestuia şi alte prerogative decât pe aceea a accesului, adică a traversării fondului aservit cu scopul de a ajunge la cel dominant, constituit de perimetrul de explorare sau de exploatare, căci titularul dreptului de servitute trebuie să îşi exercite dreptul în limitele titlului său, adică al temeiului juridic al dobândirii dreptului. Or, legea făcând vorbire expressis verbis despre „dreptul de acces“, este cât se poate de clar că aceasta este singura prerogativă a beneficiarului servituţii respective. 36. Curtea a precizat, totodată, faptul că durata servituţilor legale speciale instituite prin art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 este egală cu aceea a derulării operaţiunilor petroliere. Deşi servituţile legale speciale de interes general sunt instituite, în majoritatea lor, cu titlu gratuit, Legea petrolului nr. 238/2004, în cuprinsul art. 7, 8 şi 9, consacră în favoarea titularului de acord petrolier servituţi cu titlu oneros. Astfel, în alin. (2) şi (3) ale art. 7 din actul normativ criticat se prevede că exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri şi/sau permise. În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul mai sus menţionat, stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii. De asemenea, pentru toate daunele provocate prin exerciţiul oricărora dintre servituţile legale stipulate în aceste texte, proprietarii fondurilor aservite sunt îndrituiţi la despăgubiri. 37. Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, sens în care reiterează faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private în condiţiile legii organice, au în vedere tocmai circumstanţieri ale exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public. 38. De asemenea, Curtea a reţinut că în situaţia în care există orice neînţelegeri între titularii care desfăşoară operaţiuni petroliere şi proprietarii terenurilor (altele decât cele ale statului sau care au regimul juridic stabilit potrivit art. 6 din Legea nr. 238/2004), acestea se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producţiei estimate a culturilor şi plantaţiilor afectate, precum şi valoarea de circulaţie a bunurilor imobile afectate, stabilite în condiţiile legii, la momentul afectării. Aşa fiind, prin prisma argumentelor enunţate, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate şi criticile de neconstituţionalitate ale autorilor excepţiei referitoare la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004. 39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauzele de faţă. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Diana Mateaş, Adrian Claudiu Mateaş şi Daniel Lucaci în Dosarul nr. 5.730/55/2015* al Tribunalului Arad - Secţia I civilă, precum şi de către Nicolae Boboiciov şi Ella Ghizela Boboiciov în Dosarul nr. 1.023/295/2017 al Judecătoriei Sânnicolau Mare şi constată că prevederile art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi cele ale art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi Judecătoriei Sânnicolau Mare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
