Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Diana Emilia Kovacs şi Ioana Toma în Dosarul nr. unic 9.307/3/2017 (Dosar nr. în format vechi 4.746/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 474D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, în principal, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere aspectele referitoare la interpretarea şi aplicarea legii în cauza dedusă judecăţii. În subsidiar, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. unic 9.307/3/2017 (Dosar nr. în format vechi 4.746/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Diana Emilia Kovacs şi Ioana Toma într-o cauză având ca obiect pretenţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate instituie o discriminare a angajaţilor, lăsând la aprecierea angajatorului acordarea de sporuri prevăzute de lege. Astfel, se arată că interpretarea judiciară dată dispoziţiilor legale criticate, în sensul că sporurile pe care le prevăd au un caracter facultativ, este contrară art. 16 şi 41 din Constituţie. Printr-o astfel de interpretare se încalcă principiul „la muncă egală, salariu egal“, respectiv se ajunge la discriminarea celor care nu au primit sporurile faţă de categoriile cărora aceste sporuri le-au fost acordate. Salariile autoarelor excepţiei nu sunt negociate, ci fac parte din categoria salariilor de bugetari, fixe. Din acest motiv, acordarea sporurilor prevăzute de lege nu poate fi lăsată la discreţia angajatorului. Caracterul facultativ al sporului de risc vizează exclusiv decizia unităţii de a acorda sau nu sporul tuturor angajaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie de risc şi nicidecum dreptul de a-l acorda numai unora dintre aceştia, în funcţie de compartimentele din care fac parte. O interpretare contrară, în care angajatorul, după bunul plac, acordă sporul unor angajaţi şi altora nu, este o încălcare a dreptului la muncă şi a art. 16 din Constituţie. Mai mult, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede posibilitatea acordării diferenţiate a sporului, adică între 45-85%. Cu alte cuvinte, există posibilitatea individualizării sporului în funcţie de riscul concret la care este expus fiecare compartiment. Această posibilitate nu exclude, ci, dimpotrivă, întăreşte ideea că sporul trebuie acordat tuturor celor care fac parte din categoria care, potrivit legii, trebuie să beneficieze de spor, diferenţele făcându-se doar cu privire la cuantumul acestora. Situaţia din prezenta cauză, în care unele compartimente beneficiază de spor şi altele nu beneficiază, reprezintă o discriminare, deoarece acelaşi text legal se aplică selectiv, în funcţie de voinţa arbitrară a conducerii spitalului. 6. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate o serie de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul nediscriminării. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că ansamblul criticilor formulate vizează modul de aplicare a dispoziţiilor legale invocate, iar nu conţinutul acestora, apelantele invocând faptul că ordonatorul de credite a acordat sporul invocat în mod preferenţial, încălcând principiul egalităţii de tratament şi al nediscriminării. Or, aceste aspecte nu ţin de constituţionalitatea textelor legale care prevăd posibilitatea ordonatorului de credite de a acorda sporul în anumite limite procentuale, ci de modalitatea de aplicare a dispoziţiilor normative, ceea ce excedează sferei de competenţă a Curţii Constituţionale. În privinţa încălcării prevederilor art. 41 din Constituţie vizând munca şi protecţia socială a muncii, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu s-au adus argumente în susţinerea concluziei neconstituţionalităţii, astfel că, în opinia instanţei judecătoreşti, excepţia este inadmisibilă sub acest aspect, inadmisibilitate asupra căreia nu este îndrituită însă să dispună, în acord cu cele reţinute de către Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 1.313 din 4 octombrie 2011. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autoarelor excepţiei rezultă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2: Unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială la Legea-cadru nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale art. 15 din anexa nr. III: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, şi cele ale art. 14 din anexa nr. II: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială“ la Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea observă că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din capitolul IV din Legea-cadru nr. 284/2010 şi că Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei aceste dispoziţiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. 12. Prevederile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 reglementează sporuri şi alte drepturi specifice, sporuri pentru condiţii de muncă deosebite în cazul personalului din unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială. Prevederile art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 prevăd categoriile de sporuri care pot fi acordate în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea. 13. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 713 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 4 februarie 2021, şi prin Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 21 ianuarie 2021, a respins excepţiile de neconstituţionalitate. 15. Curtea a reţinut că dispoziţiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2: Unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială la Legea-cadru nr. 330/2009 instituie reguli privind sporurile pentru condiţiile de muncă deosebite aplicabile personalului care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială. Astfel, potrivit pct. 3 din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, pct. 1 lit. b) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 stabileşte că, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, sporuri pentru condiţii deosebit de periculoase, iar, în acest caz, nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli. În esenţă, Curtea a reţinut că, în aplicarea prevederilor de lege menţionate, a fost emis Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/ 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 4 iunie 2010. 16. În acelaşi timp, Curtea a reţinut că, în cazul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, legiuitorul a încredinţat conducerii fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică rolul de a stabili nivelul sporului, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli, angajatorul fiind obligat să respecte dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 şi pe cele cuprinse în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010. 17. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 18. Aplicând aceste considerente de principiu, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia reglementării sporurilor pentru condiţii de muncă deosebite, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi. Astfel, textul de lege criticat nu instituie, per se, discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de personal, ci vizează în mod egal toţi destinatarii normei, potenţiali beneficiari ai sporurilor pentru condiţii de muncă deosebite, fără privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. 19. De asemenea, Curtea a precizat că libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, astfel că toţi cetăţenii care îndeplinesc condiţiile acordării sporurilor pentru condiţii de muncă deosebite trebuie să se bucure în mod egal de acest drept. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 20. Referitor la invocarea, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 41 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută. Departe de a constitui o îngrădire a prevederilor constituţionale privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu prevăd că nu se acordă sporul pentru condiţii de muncă deosebite, ci, dimpotrivă, dând expresie preocupării legiuitorului pentru a asigura măsuri de sănătate la locul de muncă, stabilesc posibilitatea acordării acestui spor, în condiţiile pe care legea le instituie. Prin urmare, instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli privind acordarea sporurilor nu echivalează cu încălcarea art. 41 din Constituţie. 21. Totodată, pretinsele situaţii de discriminare invocate de autoarele excepţiei şi susţinerile privind încălcarea dreptului la salariu egal pentru muncă egală nu izvorăsc din conţinutul normativ al dispoziţiilor de lege criticate, ci din aplicarea normei la cazuri concrete ce vizează categoria de personal care solicită acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase. Or, modalitatea concretă de stabilire a nivelului acestui spor de către angajator reprezintă o problemă ce ţine de soluţionarea fondului cauzei de către instanţa judecătorească, în raport cu circumstanţele concrete ale speţei, fără a fi de resortul contenciosului constituţional. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. În continuare, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că normele legale evocate reglementează cu privire la categorii de sporuri ce pot fi acordate personalului care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea. Similar cu situaţia analizată în deciziile nr. 713 din 6 octombrie 2020 şi 663 din 29 septembrie 2020, precitate, în prezenta cauză, astfel cum rezultă din considerentele încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale şi din notele scrise ale autoarelor excepţiei, acestea au calitatea de personal sanitar, fiind angajate în cadrul compartimentului Laborator al Spitalului Judeţean Ilfov. Întrucât angajatorul autoarelor excepţiei nu se încadrează în categoria unităţilor de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, ci în categoria unităţilor sanitare, prevederile legale invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză. 24. Cu privire la condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, Curtea Constituţională a statuat că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate, în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le stabilesc dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014). 25. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale este inadmisibilă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Diana Emilia Kovacs şi Ioana Toma în Dosarul nr. unic 9.307/3/2017 (Dosar nr. în format vechi 4.746/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
