Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 14.509/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 707/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca nefondată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în această materie, în special Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care Curtea a stabilit limitele de constituţionalitate ale Legii nr. 77/2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.509/236/2016, Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de creditoarea Societatea Piraeus Bank România - S.A. cu prilejul judecării unei acţiuni civile între aceasta şi debitorii Fifiita Viorica Valentina şi Fifiita Marian Raicu, într-o cauză având ca obiect „contestaţie creditor Legea nr. 77/2016“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că Legea nr. 77/2016 este un act normativ prin care debitorii care consideră că nu mai pot onora datoriile către bancă sau nu mai vor să plătească, în cazul unui credit ipotecar sau al unui credit garantat cu ipotecă, pot renunţa definitiv la rambursarea creditului şi a accesoriilor acestuia, concomitent cu renunţarea la dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinaţia de locuinţă pe care l-au dat în ipotecă. Susţine că adoptarea Legii nr. 77/2016 reprezintă un răspuns din partea clasei politice ca urmare a presiunii publice şi a dosarelor aflate în prezent pe rolul instanţelor naţionale privind constatarea nulităţii absolute a unor clauze contractuale, în baza prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori demarate fie de consumatori în mod individual, fie în cadrul unor dosare colective. În opinia autoarei excepţiei, în loc să reprezinte o soluţie justă a unor probleme economice şi sociale pe care le au o parte din consumatorii care au contractat credite ipotecare, răspunsul normativ din Legea nr. 77/2016 încalcă într-o manieră disproporţionată libertăţile altor subiecte de drept - instituţiile financiar-bancare şi nebancare, încălcare ale cărei efecte se propagă, din punct de vedere economic, asupra întregii populaţii. 6. Punctual, apreciază că stingerea datoriilor prin darea în plată în baza Legii nr. 77/2016, cu privire la un contract încheiat anterior intrării acestei legi în vigoare, reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii, deoarece prin contractul de credit părţile au stabilit obligaţiile reciproce şi modalitatea concretă de executare, iar una dintre părţi şi-a executat, sub imperiul legii vechi, în integralitate obligaţiile esenţiale asumate, având aşteptarea legitimă de a primi contraprestaţia în modalitatea prevăzută de legea de la data contractării şi de dispoziţiile contractului care leagă părţile. Practic, aplicarea, în forma actuală, a Legii nr. 77/2016 asupra contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare nu afectează doar efectele prezente sau viitoare ale raportului juridic vechi, ci modifică chiar raportul juridic vechi, deoarece efectul legii noi este chiar schimbarea obiectului obligaţiei asumate de consumator prin încheierea contractului de credit, ceea ce este nepermis. Autoarea excepţiei susţine, astfel, că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, cât şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv de ordine publică. În consecinţă, apreciază că Legea nr. 77/2016 este neconstituţională în măsura în care s-ar aplica cu privire la contracte de credit încheiate anterior datei intrării sale în vigoare, astfel încât legea modifică raporturi juridice contractuale, intervenind exclusiv în favoarea uneia dintre părţile contractului, prin prejudicierea patrimoniului celeilalte părţi contractante, instituind deci o discriminare inacceptabilă între subiecţii de drept privat. 7. Referitor la invocarea art. 53 din Constituţie, aceasta arată că dacă protejarea unei anumite categorii de subiecţi de drept poate fi considerată necesară într-o societate democratică, totuşi aceasta nu se poate face în detrimentul unei alte categorii prin încălcarea unor drepturi fundamentale. Deşi prin adoptarea acestei legi s-a dorit să se vină în sprijinul debitorilor - persoane fizice care nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului către bancă, în situaţia în care imobilul aflat în proprietatea debitorului a fost valorificat în urma executării silite, rămânând o diferenţă de plată din partea debitorului, actul normativ nu reglementează însă o procedură care să permită stingerea datoriilor izvorâte din contracte de credit pentru acea categorie de debitori. Prin urmare, chiar şi un consumator care deţine mijloace de achitare a obligaţiilor asumate prin încheierea contractului de credit poate beneficia de prevederile Legii nr. 77/2016, aplicarea actului normativ criticat fiind lăsată la discreţia consumatorului. În acest context, susţine că Legea nr. 77/2016 nu reprezintă o necesitate pentru societatea română actuală, instanţa de contencios constituţional fiind chemată să analizeze dacă măsurile adoptate prin forma actuală a legii sunt proporţionale cu scopul urmărit declarat de legiuitor prin expunerea de motive, anume acela de a-i proteja pe debitorii - persoane fizice care nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului către instituţia de credit în situaţia în care imobilul aflat în proprietatea debitorului cu care a garantat rambursarea creditului a fost executat şi a mai rămas o diferenţă de plată din partea debitorului. 8. Autoarea excepţiei susţine, de asemenea, că prin Legea nr. 77/2016 se aduce o gravă încălcare a dreptului la libertate economică şi a libertăţii comerţului, întrucât prin actul normativ criticat se intervine în raporturile juridice încheiate de bănci cu consumatorii, afectând esenţial contraprestaţia la care creditorul este îndreptăţit prin încheierea contractelor de credit. Simpla modificare a condiţiilor economice pe parcursul executării unui contract de credit, condiţii care nu sunt sub influenţa creditorului, nu justifică modificarea obligaţiei esenţiale a debitorului dintr-un contract de credit prin lipsirea creditorului de posibilitatea de recuperare în integralitate a creanţei sale. Arată astfel că Legea nr. 77/2016 modifică raporturi juridice contractuale, intervenind exclusiv în favoarea uneia dintre părţile contractului, prin prejudicierea patrimoniului celeilalte părţi contractante, instituind deci o discriminare inacceptabilă între subiecţii de drept privat. 9. Raportat la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autoarea excepţiei susţine că prin legiferarea stingerii datoriilor în urma dării în plată Banca ajunge cel mai adesea în situaţia în care, prin efectul legii, este, pe de o parte, forţată să primească în proprietate un bun (cu toate consecinţele care decurg de aici, inclusiv costuri de administrare şi conservare a unui set numeros de imobile), iar, pe de altă parte, este lipsită de posibilitatea de valorificare a unei părţi din creanţa sa, fără a primi în schimb vreo compensaţie, ceea ce echivalează cu o reală expropriere fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. Aşa fiind, consideră că este esenţial în analiza constituţionalităţii Legii nr. 77/2016 să se verifice dacă, în realitate, legea nu conduce la golirea de conţinut a dreptului creditorului sau aduce atingere însăşi substanţei dreptului garantat, caz în care legea este contrară art. 44 din Constituţie. Exproprierea cu privire la dreptul de creanţă al creditorului reprezintă o măsură severă, deoarece prin aceasta nu se instituie o simplă limitare a dreptului creditorului, ci reprezintă chiar o pierdere a însuşi dreptului, expropriere care nu poate interveni decât pentru cauze de utilitate publică. Chiar dacă s-ar aprecia că utilitatea publică este reprezentată de protecţia consumatorilor, întotdeauna aceasta trebuie realizată cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Măsurile de protecţie socială nu pot fi realizate prin impunerea de consecinţe nefaste asupra operatorilor economici privaţi, ci trebuie susţinute din resurse statale, ceea ce nu se regăseşte în cazul Legii nr. 77/2016, care prevede că creditorul primeşte în schimbul creanţei proprietatea asupra unui imobil, indiferent dacă valoarea acestuia este suficientă pentru a acoperi creanţa stinsă prin efectul legii. 10. Cu privire la susţinerile privind încălcarea art. 148 alin. (2) din Constituţie, autoarea excepţiei arată că atât din dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, cât şi din prevederile Deciziei 98/415/CE reiese cu claritate că statul român ar fi trebuit să obţină un aviz de la Banca Centrală Europeană (B.C.E.) cu privire la proiectul legii dării în plată, având în vedere că această normă are o influenţă substanţială asupra stabilităţii instituţiilor şi pieţelor financiare. Or, prin nerespectarea obligaţiei de a solicita avizul B.C.E. cu privire la adoptarea Legii nr. 77/2016, proiect ce are o influenţă substanţială asupra stabilităţii instituţiilor şi pieţei financiare, statul român şi-a încălcat obligaţia constituţională prevăzută în art. 148 alin. (2), de adecvare a dreptului naţional cu dreptul european. 11. Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar actul normativ criticat este constituţional, din moment ce, potrivit expunerii de motive, reprezintă o transpunere a prevederilor Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile Legii nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 care consacră principiul nediscriminării, ale art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 135 alin. (2) lit. a) potrivit cărora „Statul trebuie să asigure (…) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie“, ale art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Raportat la situaţia de fapt din speţă, astfel cum reiese din dosarul cauzei, Curtea reţine, în esenţă, că între creditoarea Piraeus Bank România - S.A. şi debitorii Fifiita Viorica Valentina şi Fifiita Marian Raicu, în calitate de împrumutaţi, a fost încheiat un contract de credit în anul 2016, aceştia depunând şi două garanţii imobiliare, respectiv o garanţie imobiliară de prim rang constituită asupra unui imobil aparţinând coplătitorilor, precum şi o garanţie imobiliară de rang doi constituită asupra unui alt imobil. Având în vedere imposibilitatea de a-şi mai continua plata normală a contractului de credit menţionat, împrumutaţii au solicitat creditoarei Piraeus Bank România - S.A. stingerea oricărei datorii, prin remiterea bunului imobil conform contractului de ipotecă aferent contractului de credit. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite au mai constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză. 19. În speţă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“ şi „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 20. Curtea reţine, astfel, că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională, iar prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Întrucât în prezenta cauză sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, adică după data de 18 ianuarie 2017, şi ţinând cont de faptul că în speţă contractul de credit a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil din 1864, respectiv în anul 2008, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5) şi (6) şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, este inadmisibilă. De asemenea, având în vedere Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, este inadmisibilă şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 21. Totodată, Curtea constată că, întrucât în cauză contractul de credit a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, este relevant cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, raportate la art. 3 teza întâi din acelaşi act normativ, ce vizează numai noul Cod civil, excepţie care va fi respinsă ca inadmisibilă. Tot astfel, data încheierii contractului de credit (2008) este relevantă şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine astfel că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât aceasta vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 22. Pe fondul excepţiei, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017). 23. Astfel, în bogata sa jurisprudenţă în această materie, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 94 şi următoarele, Curtea a statuat, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea atunci când are loc o schimbare fundamentală a condiţiilor de executare a contractului. Curtea a reţinut că prevederile puse în principal în discuţie prin prisma încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt cele ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, iar din analiza acestor prevederi legale rezultă faptul că ele se aplică şi contractelor aflate în curs de derulare. Expresia „în derulare“ a fost folosită de legiuitor pentru a acoperi şi cazul prevăzut de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, respectiv faza executării silite începute înainte de intrarea în vigoare a legii. Curtea a mai reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, Curtea a constatat că prevederile acestei legi nu retroactivează. 24. Cu privire la critica privind pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat în cazul unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. 25. Cu referire la criticile formulate din perspectiva contrarietăţii Legii nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 45 şi 135 din Constituţie, Curtea a reţinut că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cele ale liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor“. 26. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 27. Referitor la art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 prin raportare la celelalte prevederi ale acestui act normativ, Curtea a subliniat că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis, iar în ceea ce priveşte criticile aduse din perspectiva încălcării dreptului de proprietate privată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), Curtea a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59 şi 60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. Aşadar, Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 28. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauza dedusă controlului de constituţionalitate. 29. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea art. 148 din Constituţie, Curtea reţine că prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 148 nu au incidenţă în cauză. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte prevederile art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 din acelaşi act normativ, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 14.509/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
